Pr prof dr. George remete curs de dogmatică

ministerială (slujitoare) adică recunoaşterea accesului femeilor la sacerdoţiu

structurală, adică egalitatea cu bărbaţii în conducerea bisericii

teologică, adică corectarea teologiei biblice şi patristice asupra Preoţiei

canonică, adică legiferarea expresă, prin dreptul bisericesc, a noii realităţi feministe (cf. Ioan Zăgrean şi Alexandru Moisiu, Hirotonia femeilor în contextul actual al dialogului ecumenic, în rev. “Mitropolia Ardealului”, nr. 4-6/1979, p. 377)

Noul Testament se exprimă împotriva unei funcţii sacerdotale a femeii. Principalele texte biblice în această problemă sunt I Cor. 14,34 (“femeile voastre să tacă în Biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună precum zice Legea”), I Timotei 2,12 (“Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită”) precum şi Romani 16,1 unde fiind vorba de diaconiţa Phoebe nu se pomeneşte de nici o hirotonie. Documentul numit Constituţiile Apostolice interzice preoţilor şi diaconilor să hirotonească diaconiţe (cf. Nicolae Chiţescu, În legătură cu Preoţia femeii, în rev. “Ortodoxia”, nr. 2/1979, p. 364), iar Tertullian a lăsat unul din cele mai categorice texte în acest sens: “Nu e îngăduit femeii să vorbească în biserică, nici să înveţe, nici să boteze, nici să aducă ofrandele, nici bani, nici să revendice vreo funcţie sacerdotală” (Tertullianus, De virginibus velandis, 9. Migne, O.L.II, col. 1219: “Non permittitur mulieri în ecclesia loqui, sed nec docere, nec tinquere, nec offere, nec nulius numeris, ne dum sacerdotalis officii sortem sibi vindicare”). Sfântul Chiril al Jerusalimului interzicea femeilor chiar şi rugăciunea cu glas tare şi cântarea iar Sfântul Grigorie de Nazianz spunea despre mama sa că “nimeni nu i-a auzit vocea la slujbe” (Migne, P.G. XXXV, col. 997, apud. N. Chiţescu, op. cit., p. 362). Sfântul Epifanie a declarat cel mai tranşant că însăşi “tagma diaconiţelor este în Biserică, dar nu in tagma sacerdoţiului, aşa încât ea nu intră în categoria jertfitorului, rezervată bărbatului” (Sf. Epifanie, Panarion, Migne, P.G. XLI, col. 948, apud. N. Chiţescu, op. cit., p. 364) şi de altfel “niciodată n-a existat o femeie preot” (Ibidem, p. 360). Este semnificativă sublinierea sfinţilor Părinţi că numai păgânii şi ereticii au putut avea femei – preot (vezi N. Chiţescu, op. cit., p. 358). Biserica Ortodoxă înţelege deci imposibilitatea accesului femeii la preoţie prin aceea că Preoţia creştină, izvorând din Preoţia lui Hristos, preotul trebuie să fie cu necesitate semnul natural a ceea ce a fost Hristos însuşi, adică bărbat.

În sfârşit, observând că respingerea hirotoniei femeii este interpretată ca o inegalitate, teologia ortodoxă atrage atenţia asupra faptului că în Biserică există o egalitate mecanică iar deosebirile de slujiri nu înseamnă minimalizarea valorilor şi nu desfiinţează unitatea lor, fiecare contribuind cu modul şi specificul ei la infinita bogăţie a Liturghiei cosmice.