Prapastia: doua etici ce divid lumea vestica

4. COERCITIE ORI LIBERTATE
Al patrulea concept care deosebeste colectivismul de individualism se refera la responsabilitati si libertatea de a alege. Am vorbit despre originea drepturilor, dar exista o problema similara care implica originea responsabilitatilor. Drepturile si responsabilitatile merg mana in mana. Daca puneti pret pe dreptul de a va trai viata fara ca altii sa va spuna ce sa faceti, atunci trebuie sa va asumati responsabilitatea de a fi independent, de a face rost de tot ce va este necesar fara a astepta ca altii sa aiba grija de dumneavoastra. Drepturile si responsabilitatile sunt doua fatete ale aceleiasi monede.
Daca doar indivizii au drepturi, atunci rezulta ca numai indivizii au responsabilitati. Daca grupurile au drepturi, atunci ele au de asemenea si responsabilitati; si aici se afla una dintre cele mai mari provocari ideologice ale vremurilor moderne.
Individualistii sunt campioni ai drepturilor individuale. De aceea, ei accepta principiul responsabilitatilor individuale mai degraba decat responsabilitatea grupului. Ei cred ca fiecare are o obligatie personala si directa de a sustine, in primul rand pe el insusi si familia sa, si apoi pe altii care s-ar afla in nevoi. Asta nu inseamna ca ei nu cred in ajutorul reciproc. Doar pentru ca sunt individualist nu inseamna ca trebuie sa-mi mut pianul singur. Ci din contra, eu cred ca mutarea pianului este responsabilitatea mea, nu a altuia, si depinde de mine sa organizez asistenta voluntara a altora.
Colectivistul, pe de alta parte, declara ca indivizii nu sunt personal responsabili cu caritatea, nici sa-si creasca proprii copii, nici sa-si ingrijeasca parintii la batrinete, nici macar sa-si asigure traiul lor personal. Acestea sunt obligatii de grup ale statului. Individualistul crede ca el este responsabil de soarta sa; colectivistul vrea ca guvernul sa se ingrijeasca de el: sa ii asigure un loc de munca si ingrijire medicala, un salariu minim, hrana, educatie si o locuinta decenta. Colectivistii sunt inarmati de guvern. Ei se inchina guvernului. Au o fixatie ca guvernul este mecanismul ultim ce trebuie sa rezolve toate problemele.
Individualistii nu impartasesc aceasta credinta. Ei vad guvernul ca pe un organism care creaza mai multe probleme decat rezolva. Ei cred ca libertatea de a alege va duce la solutia optima pentru problemele sociale si economice. Milioane de idei si eforturi, fiecare supus incercarii si erorii si competitiei – in care cea mai buna solutie devine evidenta prin compararea rezultatelor ei cu ale altora – acest proces va produce rezultate care sunt de departe superioare celor ce pot fi obtinute de un grup de politicieni, sau comitet de asa numiti “oameni inteligenti”.
Prin contrast, colectivistii nu au incredere in libertate. Le este frica de ea. Sunt convinsi ca libertatea poate fi acceptabila in probleme marunte cum ar fi culoarea ciorapilor pe care ii purtam, dar cand vine vorba de chestiuni importante cum ar fi sursa de bani, practici bancare, investitii, programe de asigurare, ingrijire medicala, educatie s.a.m.d., libertatea nu mai produce rezultate. Aceste lucruri, spun ei, pur si simplu trebuie controlate de guvern. Altfel ar fi haos.
Exista doua motive pentru care acest concept este foarte popular. Unul este ca majoritatea dintre noi au fost educati in scoli guvernamentale, si asta am fost invatati. Celalalt motiv este ca guvernul este un grup care poate legal forta pe fiecare sa participe. Are puterea de taxare, sustinuta de inchisori si forta armelor pentru a obliga pe toti sa se alinieze, si acesta este un concept foarte tentant pentru intelectualul care se imagineaza in postura de inginer social.
Colectivistii spun, “Trebuie sa fortam oamenii sa faca ce credem noi ca ar trebui sa faca, pentru ca sunt prea batuti in cap sa o faca singuri. Noi, pe de alta parte, am mers la scoala. Am citit carti. Suntem informati. Suntem mai destepti decat ei. Daca lasam la latitudinea lor, vor face greseli teribile. Deci, depinde de noi, cei luminati. Vom decide in numele societatii si ne vom impune deciziile prin lege astfel ca nimeni nu va avea de ales. Sa conducem in acest fel este obligatia noastra fata de omenire.”
Prin contrast, individualistii spun, “Si noi credem ca avem dreptate si ca masele rareori fac ce consideram noi ca ar trebui sa faca, dar nu credem in a forta pe nimeni sa se supuna vointei noastre, pentru ca daca acordam acest principiu, atunci altii, care reprezinta grupuri mai mari decat al nostru, ar putea sa ne oblige pe noi sa actionam asa cum decreteaza ei, si asta ar fi sfarsitul libertatii.”
Afinitatea dintre egotismul intelectual si coercitie a fost dramatic demonstrata de un profesor canadian de drept, Alan Young, care a scris un editorial in editia din 28 Martie, 2004 a ziarului Toronto Star. Subiectul era “crimele motivate de ura”, si solutia era un clasic exemplu al modelului mental colectivist. A scris:
Caracteristica definitorie a criminalului motivat de ura este prostia. Este o crima nascuta din deficienta intelectuala… Justitia criminalistica poate face foarte putin pentru a combate prostia… Probabil criminalul motivat de ura necesita o riguroasa deprogramare… Asa cum anumite cancere necesita operatie, crima motivata de ura are nevoie de masuri intruzive… Obisnuita abordare “din-afara”, “exterioara-mintii” a pedepsei moderne nu va da rezultate in acest caz. Pentru crime datorate unei prostii supreme avem nevoie de justitie in stil “Portocala Mecanica” – imobilizarea criminalului intr-un scaun pe o perioada interminabila, cu ochii larg deschisi si pleoapele fixate in niste agrafe pentru a nu putea evita macelul cinematic al imaginilor special culese pentru a-i rupe legatura neurotica pana la distrugerea intelectuala auto-indusa. In contextul crimei motivate de ura, am regrete ca avem o prohibitie constitutionala asupra pedepsei crude si iesite din comun. [nota: “Criminalul motivat de ura necesita deprogramare,” de Alan Young, Toronto Star, Martie 28, 2004, p. F7.]
Una din cele mai rapide metode de a depista un colectivist este sa ii urmaresti reactiile vizavi de problemele de interes public. Nu conteaza ce il deranjeaza in rutina lui zilnica – fie iluminarea autostrazii, fumatul in public, imbracamintea indecenta, bigotismul, trimiterea postei nesolicitate – alegeti dumneavoastra, raspunsul lui imediat este “Ar trebui sa existe o lege…!” Si, bineinteles, profesionistii din guvern care isi castiga painea din coercitie sunt mai mult decat fericiti sa coopereze. Consecinta este ca guvernul creste intr-una. Este o strada cu un singur sens. In fiecare an apar din ce in ce mai multe legi si este din ce in ce mai putina libertate. Fiecare lege in ea insasi pare benigna, justificata fiind de o convenienta sau de marele bine pentru numarul mai mare, dar procesul continua la “nesfarsit” pana cand guvernul este total si libertatea inexistenta. Putin cate putin, oamenii, ei insisi, devin solicitantii propriilor lanturi.