Prapastia: doua etici ce divid lumea vestica

Sindromul Robin Hood
Un bun exemplu al mentalitatii colectiviste este folosirea guvernului pentru acte de caritate. Majoritatea oamenilor cred ca avem cu toti responsabilitatea de a-i ajuta pe cei nevoiasi, daca putem, dar ce se intampla cu cei care nu sunt de acord, si carora putin le pasa de situatia altora? Ar trebui sa li se permita sa fie egoisti in timp ce noi suntem atat de generosi? Colectivistul priveste acesti oameni ca pe o justificare de a folosi coercitia, deoarece cauza este atat de meritorie. Se vede pe el insusi drept un modern Robin Hood, ce fura de la bogati si daruieste la saraci. Bineinteles, nu totul ajunge la saraci. Oricum, Robin si gasca sa trebuie sa manance, sa bea, sa fie prezentabili, si asta nu este deloc ieftin. Este nevoie de o birocratie uriasa sa administrezi caritatea publica, si Robin Hoozii din guvern s-au obisnuit cu o mare parte din prada, in timp ce taranii – ei bine, se multumesc si ei cu ce li se arunca. Nu le pasa cat a fost de fapt consumat de-a lungul drumului pana la ei. A fost furat de la altcineva, oricum.
Asa numita caritate colectivista este o pervertire a povestii Biblice a Bunului Samaritean, care s-a oprit din drum sa ajute un strain ce cazuse intre talhari, fiind jefuit si batut. Chiar conduce victima la o casa de oaspeti, ii plateste sederea acolo pana cand isi revine. Fiecare aproba asemenea acte de compasiune si caritate, dar ce am spune daca Samariteanul ar fi scos sabia la urmatorul calator, amenintandu-l cu moartea daca nu se lasa ajutat? Daca asta s-ar fi intamplat, ma indoiesc ca povestea ar mai fi ajuns in Biblie; pentru ca, in acel moment, Samariteanul nu ar fi fost cu nimic diferit de talharul original – care de asemenea ar fi putut avea un motiv nobil. Ar fi putut pretinde ca doar incerca sa asigure traiul familiei si copiilor sai. Majoritatea crimelor sunt rationalizate in acest fel, dar tot crime se numesc. Cand coercitia intra pe usa, caritatea iese pe fereastra. [nota: Sa fim clari. Daca noi sau familiile noastre am fi intr-adevar infometati, majoritatea am fura, daca aceasta ar fi singura modalitate de a obtine hrana. Ar fi motivata de dreptul nostru intrinsec la viata, dar, va rog, sa nu incercam sa o numim nobila caritate. Ar fi pura supravietuire.]
Individualistii refuza sa joace acest joc. Asteptam ca toti si fie caritabili, dar de asemenea credem ca o persoana trebuie sa fie libera sa nu fie caritabila daca isi doreste acest lucru. Daca el vrea sa faca o donatia catre o alta cauza decat cea la care il indemnam noi sa participe, daca prefera sa doneze o suma mai mica decat credem noi ca s-ar cuveni, sau poate doreste sa nu dea nimic, consideram ca nu avem nici un drept sa il fortam sa se supuna vointei noastre. Am putea incerca sa-l convingem sa faca acest lucru; putem face apel la constiinta lui; si in special i-am putea arata calea prin propriul nostru exemplu; dar respingem orice incercare de a tabara pe el, fie imobilizandu-l in timp ce ii luam banii din buzunar, fie folosind urna de vot pentru a da legi ce ii vor lua banii prin impozitare. In ambele cazuri principiul este acelasi. Se cheama furt.
Colectivistii ar dori sa credeti ca individualismul este doar un alt termen pentru egoism, pentru ca individualistii se opun ajutorului social si altor forme coercitive de redistribuire a bogatiei, dar exact opusul este adevarat. Individualistii sunt avocatii adevaratei caritati, care inseamna donarea voluntara a banilor proprii, in timp ce colectivistii promoveaza donarea prin coercitie a banilor altora; ceea ce explica de ce este atat de populara. Inca un exemplu: Colectivistul va spune, “Cred ca fiecare ar trebui sa poarte centura de siguranta. Are sens. Oamenii pot fi raniti daca nu o poarta. Deci, sa dam o lege care ii obliga pe toti sa faca acest lucru. Daca nu vor, ii vom arunca in puscarie.” Individualistul spune, “Cred ca fiecare ar trebui sa poarte centura de siguranta. Oamenii pot fi raniti in accidente daca nu o poarta, dar nu cred in a forta pe nimeni sa faca acest lucru. Cred in a-i convinge prin logica, persuasiune si un bun exemplu, daca pot, dar de asemenea cred in libertatea de a alege.”
Unul dintre cele mai populare sloganuri marxiste este: “De la fiecare in functie de posibilitati, pentru fiecare in functie de nevoi.” Aceasta este piatra de temelie a socialismului teoretic, si este un concept foarte tentant. Cel care aude pentru prima oara acest slogan ar putea spune: “Si ce-i rau cu asta? Nu este asta esenta compasiunii si caritatii fata de cei nevoiasi? Ce poate fi rau cand daruiesti in functie de posibilitatile tale altora, dupa nevoile pe care le au?” Nu este nimic rau – atata cat putem vedea, dar este un concept incomplet. Intrebarea la care nu s-a raspuns inca este cum se va realiza acest lucru? Se va face in libertate sau prin coercitie? Am mentionat mai devreme ca atat colectivistii cat si individualistii cad de acord asupra obiectivelor dar nu se inteleg cand este vorba de metode, si acesta este un exemplu clasic. Colectivistul spune sa luam prin forta legii. Individualistul spune sa dam din proprie initiativa. Colectivistul crede ca nu suficient de multi vor contribui daca nu sunt fortati. Individualistul, din contra, este de parere ca suficient de multi oameni vor raspunde pentru a realiza obiectivul propus. De asemenea, pastrarea libertatii este importanta. Colectivistul promoveaza jaful legalizat in numele unei cauze meritorii, crezand ca scopul scuza mijloacele. Individualistul sustine vointa libera si adevarata caritate, crezand ca un obiectiv demn nu justifica furtul si renuntarea la libertate.
Exista o istorioara a unui bolsevic revolutionar care se cocotase pe o cutie de sapun pentru a vorbi unei mici adunari in Times Square. Dupa ce le-a descris gloriile socialismului si comunismului, a adaugat: “Sa vina revolutia, si fiecare va manca piersici cu frisca.” Un om in varsta, maruntel, i-a strigat din fundul multimii: “Nu-mi plac piersicile cu frisca.” Bolsevicul s-a gandit un moment si apoi a raspuns: “Sa vina revolutia, tovarase, si iti vor placea piersicile cu frisca.” Aceasta este cea de-a patra diferenta intre colectivism si individualism, si este probabil cea mai importanta dintre toate: colectivistii cred in coercitie; individualistii cred in libertate.