Republica ori Democratie? Avem de a face aici cu unul din motivele pentru care oamenii fac distinctia intre republici si democratii. In anii recenti, am fost invatati sa credem ca o democratie este forma ideala de guvern. Se presupune ca aceasta forma a fost creata de Constitutia Americana. Dar, daca cititi documentele si transcrierile discursurilor oamenilor care au scris Constitutia, veti afla ca ei nu au vorbit deloc de bine democratia. Au spus-o in cuvinte clare ca democratia este una din cele mai rele forme de guvernare. Si de aceea ei au creat ceea ce au numit o republica. Este motivul pentru care cuvantul democratie nu apare nicaieri in Constitutie; si, cand americanii jura supunere drapelului, este catre republica pe care o reprezinta, nu fata de democratie. Cand colonelul Davy Crockett s-a alaturat revolutiei texane inainte de faimoasa batalie de la Alamo, a refuzat sa semneze juramantul de supunere fata de viitorul guvern al Texas-ului pana cand expresia documentului a fost schimbata in “viitorul guvern republican al Texas-ului” [nota: “David Crockett: Parliamentarian,” de William Reed, National Parliamentarian, Vol. 64, Third Quarter, 2003, p. 30.] Motivul pentru care acest lucru este important este ca diferenta dintre democratie si republica este exact diferenta dintre colectivism si individualism.
Intr-o democratie pura, majoritatea domneste; sfarsit de discutie. Ai putea spune, “Si ce-i rau cu asta?” Ei bine, pot fi o multime de lucruri in neregula cu acest concept. Ce parere aveti de o mafie pusa pe linsat? Exista doar o persoana cu o opinie diferita, si intamplator se afla la capatul funiei. Aceasta este pura democratie in actiune.
“Ah, stai putin,” veti spune. ”Majoritatea trebuie sa domneasca. Dar nu pana la a nega drepturile minoritatii,” si, bineinteles, ati avea dreptate. Este exact ceea ce reuseste o republica sa puna in practica. O republica este o forma de guvernare bazata pe principiul domniei majoritare limitate, astfel ca o minoritate – chiar si o minoritate reprezentata de unul – va fi protejata de capriciile si pasiunile majoritatii. Republicile sunt deseori caracterizate prin constitutii scrise care exprima sus si tare regulile care fac acest lucru posibil. Aceasta a fost functia Declaratiei Drepturilor Americane [“Bill of Rights”], care este o lista de lucruri pe care guvernul nu are voie sa le faca. Spune ca Congresul, chiar daca reprezinta o majoritate, nu va da NICI O LEGE care sa nege drepturile minoritatii de libertate a religiei, a cuvantului, a liberei asocieri, dreptul de a poseda arme, si alte drepturi “inalienabile”.
Aceste limitari ale domniei majoritatii sunt esenta republicii, si de asemenea se afla la baza ideologiei numita individualism. Deci aceasta este o alta diferenta majora intre cele doua concepte: colectivism pe de o parte, ce sustine orice actiune a guvernului atata vreme cat se poate spune ca este pentru marele bine al numarului mai mare; si individualism pe de alta parte, aparand drepturile unei minoritati impotriva pasiunilor si lacomiei majoritatii. [nota tr.: La sfarsitul Conventiei Constitutionale din Philadelphia, in 18 Septembrie 1787, o femeie l-a intrebat pe Benjamin Franklin, care tocmai iesea de la dezbateri: “Domnule Doctor, ce avem, o republica sau o monarhie?”. Raspunsul lui Franklin a fost: “O republica, daca o puteti pastra…” De asemenea Thomas Jefferson a scris: “Da, am creat o republica aproape perfecta. Dar o vor pastra oare? Sau, bucurandu-se de belsug, vor uita complet de libertate. Abundenta materiala lipsita de caracter este calea catre distrugere.”]