Preambul Comunitatea Studentilor Geografi

Denumirea oficială: Principatul Andorra Capitala: Andorra la Vella (16.000 loc.)

Limba oficială: catalana Suprafaţa: 465 km2 Locuitori: 7l.000 (l53 loc./km2)

Religia: catolicism 99%

Moneda: francul francez şi peseta spaniolă Forma de guvernământ: monarhie Ziua naţională: 8 septembrie

Geografia: A. este situată în Europa de Sud-Vest, în munţii Pirinei. Limite: Franţa (N) şi Spania (S). G. fizică: A. este o ţară muntoasă, în bazinul superior al râului Valira, din bazinul fl. Ebru. Cele mai joase văi sunt de 900 m iar cele mai înalte puncte: Pic de Serrere (l9l0 m) şi vf. Coma Pedrosa (2975 m) sunt situate în NV. Terenul păstrează urmele glaciaţiunii cuaternare: lacuri glaciare, circuri glaciare. Clima: este aspră, iarna se produc avalanşe. Precipitaţii bogate. Floră şi faună: 25% din terit. A. este acoperită de păduri de pin şi pin negru; pajişti alpine. Faună (monumente ale naturii): capra neagră şi cocoşul de munte. Populaţia: andorrani (30%); spanioli (55%), francezi. Concentrarea pop. pe văile apelor. Rata natalităţii: l2%o a mortalităţii 4%o. Rata pop. urbane: 63%. Resurse şi economie: Economia se bazează pe dezvoltarea serviciilor: turism dinamic, activitate financiară intensă; taxe vamale reduse. Ind.: mici întreprinderi textile, de ţigarete; prelucrarea lemnului. Agric. pastorală; se cultivă mici loturi de grâu, orz, secară, tutun, viţă de vie, cartofi. Creşterea bovinelor şi ovinelor. Transporturi şi comunicaţii: A. are un trafic turistic intens şi o infrastructură adecvată: vehicule; nu are căi ferate. Oraşe: Les Escaldes, Sant Julia de Loria. Istoria: A. se dezvoltă la sudul regatului franc (carolingian), ca principat autonom. În sec. X A. este disputată de spanioli şi francezi (episcopii spanioli de Urgel şi conţii de Foix, care vor deveni regi în Navarra). Din l607 conducerea va fi exercitată de capii statului francez. Până în l982

1. 
   plătea o taxă simbolică (questia) Franţei şi episcopului de Urgel (Spania). În l982 se alege prima oară un parlament naţional şi în l993 se aprobă prin referendum o nouă Constituţie, care stabileşte un regim parlamentar şi intrarea A. în ONU. A. are uniune poştală cu Franţa şi Spania. Statul: este co-principat autonom, conform Constituţiei din l993. Puterea legislativă este exercitată de Consiliul General; cea executivă de delegaţii permanenţi (reprezentând pe preşedintele Franţei şi pe episcopul de Urgel) şi de un cabinet (Consiliul Executiv), numit de Consiliul General. Partide: P. Democratic al A. (f. l979 nelegalizat d.p.d.v. juridic).
   

Angola

Denumirea oficială: Republica Populară Angola Capitala: Luanda (1,3 mil. loc.)

Limba oficială: portugheza Suprafaţa: 1.246.700 km2 Locuitori: 10 mil. (8 loc./ km2)

Religia: creştinism, animism 10% Moneda: kwanza Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 11 noiembrie

Geografia:

1. 
   este aşezată în SV Africii, pe coasta Atlanticului, la S de fluviul Congo. Limite: Namibia (Africa de Sud-Vest, la S), Zairul (N şi NE), Zambia (E). G. fizică: A. este formată dintr-un platou înalt (peste 1.000 m). Pe coastă, se întinde o câmpie lagunară, în S; unde precipitaţiile ajung la 108 mm/an. În N, câmpia este lată de 240 km, apoi se îngustează. Deasupra podişului sunt înălţimi singuratice, muntele Moco având peste 2.600 m alt. Apele sunt bogate cantitativ şi repezi, cu căderi de la înălţimi mari, izvor important de energie hidroelectrică mai ales în preajma capitalei Luanda şi a oraşului Matala. Râurile: Cwanza, Cuanga, Cuando, Cuene, Cuito, cu excepţia cursului inferior al Cwanzei, nu sunt navigabile. Clima: tropicală, în zona platourilor, climat uscat şi foarte uscat pe câmpia de coastă. Floră şi faună: Pe platouri se întinde savana şi cresc păduri tropicale. Fauna este felurită; multe specii de păsări, maimuţe, şacali, lei, elefanţi şi rinoceri. Mari parcuri naţionale, adevărate rezervaţii: Quiama în V, Iona în SV, Cameia în E, Mupa în S. Populaţia: 98% negri bantu, restul mulatri, albi. Rata natalităţii, 47,5%o a mortalităţii 20,2%o. Populaţie urbană 31,5%. Densitatea maximă este în zona centrală, de-a lungul căii de comunicaţie cu Zairul, de la Lobito la Atlantic, prin Huambo (Nova Lisboa), care împarte ţara în două părţi aprox. egale. Aici densitatea este de 3-5 ori mai mare decât în medie pe km2. Populaţia este ocupată în agric., cu precădere în cultura cafelei, principala bogăţie. Resurse şi economie: Res. variate şi importante. În afara pământului fertil, a pajiştilor bogate, pentru păşunat, există zăcăminte de petrol şi de diamante, care constituie 95% din export. Producţie de energie electrică bazată pe hidro energie; ind. lemnului, a mineritului, a fainii de peşte. Prod. de cafea, cea mai importantă pe ansamblul econ., a scăzut de câteva zeci de ori, în urma conflictelor armate de după 1975-1976 şi în urma naţionalizării marilor companii particulare când, după model marxist, s-a început construirea socialismului. Alte res.: trestie de zahăr, nuci de cocos (pentru ulei), porumb; bovine, ovine, porcine. Transporturile: Aeroporturi: la Luanda, Lobito şi Namibe, pe coastă; la Huambo. O importantă reţea de căi ferate, care legau Angola de Zambia şi Zimbabwe, este astăzi aproape distrusă. Oraşe: Huambo, Matala, în interior, Lobito, Namibe, pe coastă, Benguela, lângă Atlantic. Istoria: ţara a fost locuită din neolitic; în primul mileniu d. Hr., năvălesc negrii bantu, azi majoritari. În sec, al XV-lea ia numele de Ndongo, după dinastia Ngola. În 1484, portughezul Diego Ciro descoperă Angola; între 1580-1625 lupte între portughezi şi Ndongo. Se face comerţ de tip colonial între Portugalia şi Ndongo. Între 1877-1879, Serpa Pinto explorează interiorul. Între 1889-1901, se fixează, prin tratat, graniţele ţării. Între 1899-1911, sclavajul se înlocuieşte cu anumite corvezi obligatorii. În 1955, Angola primeşte statutul de provincie portugheză. În 1961, Luanda conduce lupta de eliberare, dar mişcarea naţională se divizează. În 1975, Angola devine independentă, dar izbucneşte războiul civil. Mişcarea pentru Eliberarea Angolei (MPLA), susţinută armat de Cuba, se impune, dar nu-i învinge definitiv pe rebelii din sud, reprezentaţi de Uniunea Naţională pentru Independenţa Totală (UNITA) şi încurajaţi de
   

Africa de Sud. În 1988, se încheie un acord între Angola, Africa de Sud şi Cuba; urmează încetarea focului în nordul Namibiei şi în sudul Angolei. Până în 2991, trupele cubaneze şi sud- africane se retrag. Se instalează multipartitismul. În 1991, după 16 ani de război civil, MPLA şi UNITA încheie un tratat de pace, la Lisabona, fără fiind distrusă, iar pierderile de vieţi omeneşti depăşind o jumătate de milion. În 1992, primele alegeri legislative libere, sub supraveghere ONU, aduc la putere MPLA, dar refuzul UNITA de a accepta rezultatul scrutinului face să reînceapă războiul civil ţara va fi nevoită să facă faţă unei situaţii economice catastrofale, agravată de secetă şi foamete. Statul: este republică prezindenţială, prin Constituţia din 1975. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Adunarea Naţională a Poporului; cea executivă de un cabinet numit de preşedinte. Multipartitism.

Antigua şi Barbuda

Denumirea oficială: Statul Antigua şi Barbuda Capitala: Saint John’s (36.000 loc.)

Limba oficială: engleză; uzuală: creolo-engleza

Suprafaţa: 442 km

Locuitori: 66.000 (149 loc./km2)

Religia: protestantism 80%; catolicism 18%

Moneda: dolarul Caraibelor Orientale Forma de guvernământ: monarhie Ziua naţională: 1 noiembrie

Geografie: Statul A. şi B. este aşezat în America Centrală Insulară. G. fizică: A. şi B. sunt compuse din 2 insule (şi câteva insuliţe). Antigua, insulă vulcanică, cu înălţimi de 400 m alt. (vf. Boggy Peak, 402 m. alt.) pe versanţii cărora curg râuri scurte şi torenţi. Ins. Barbuda este coraligenă: nu are ape curgătoare. Clima: este tropical-oceanică, blândă. În august-septembrie se formează cicloane tropicale. Floră şi faună: Păduri tropicale umede (de esenţă preţioasă); foarte restrânsă. Avifaună şi peşti. Populaţia este formată din urmaşii sclavilor negri din Africa: negri 92%; metişi, albi. Concentrarea max. pe insula Antigua (250 loc./km2). Rata natalităţii: 18%o; a mortalităţii: 6%. Rata pop. urbane: 36%. Resurse şi economie: Economie bazată pe turism şi agricultură. Se cultivă: trestie de zahăr, arbori de cafea, de cacao, ananaşi, bananieri, citrice; bumbac. Se importă petrol şi se exportă produse petroliere. Turismul devine tot mai profitabil. Transport şi comunicaţii: autovehicule; aeroport la St. John’s. Oraşe: Saint Mary, Saint Paul, Codrington. Istoria: Ins. A. este descoperită de Columb în 1493; în 1632 locuită de englezi; amerindienii sunt supuşi dispariţiei. În sec. XVII-XVIII se aduc sclavi negri din Africa; pentru munca pe plantaţiile de tutun şi trestie de zahăr. In sec. XVIII-XIX, ins. A. devine o bază navală britanică importantă în Marea Caraibelor. La 1 noiembrie 1981, A. şi B. îşi proclamă inde­pendenţa de stat în cadrul Commonwealth-ului. Statul: este monarhie constituţională; conform Constituţiei din 1981. Puterea legislativă este exercitată de Camera Reprezentanţilor; cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar din Camera Reprezentanţilor. Şeful statului: regina Marii Britanii, reprezentată de un guvernator general. Multipartitism.

Arabia Saudită

Denumirea oficială: Regatul Arab Saudit Capitala: Riyad Limba oficială: arabă Suprafaţa: 2.150.000 km2 Locuitori: 18,4 mil. (9 loc./km2)

Religia: islamism (sunit) 97%

Moneda: riyal saudit

Forma de guvernământ: monarhie

Ziua naţională: 23 septembrie

Geografia: Terit. ţării ocupă aproape în întregime Peninsula Arabia, una din cele mai mari peninsule de pe glob. Face parte din Orientul Mijlociu. (2.730.000 km2) Limite: Iordania, Irak, Kuwait (N), G. Persic, Qatar, Emiratele Arabe (E), Oman, Yemen (Aden), Yemen (Sama) (S); M. Roşie (E). G. fizică: A. S. este formată dintr-un podiş uşor vălurit, străbătut de văi seci (wadi), mărginit de înălţimi muntoase, în cea mai mare parte deşertic, presărat cu puţine oaze. În regiunea Nejd (central nordic) există trei mari grupuri de oaze: oraşul principal, Riyad, fiind în oaza din centru. Înălţimile munţilor din V (2500 m) domină Marea Roşie. Pe litoralul ei, câmpia Tihama,. fierbinte şi umedă. În inima peninsulei, de la N de Yemen spre Sedeir, se înalţă un munte granitic de 1200-1500 m. La S de Riyad, muntele Jabal Tuwayq (cca. 1000 m). În S se află deşertul Rub'al Khali sau Ar Ramlah, cu dune uriaşe de nisip. Nu există râuri permanente. A. S. este un mare deşert cu puţine oaze şi puţin pământ cultivabil. Clima: Predomină clima tropical-deşertică. O mare parte din teritoriu este lipsită de ploi (sub 100 mm/an). În SV precipitaţiile de aprox. 500 mm/an. Flora şi fauna: vegetaţie ierboasă xerofită; discontinuă în zonele deşertice. Vegetaţia de stepă uscată predomină. Păduri 0,5%, în munţi. Fauna: şacali, maimuţe, păsări, şerpi, scorpioni. Populaţia: Aproape un sfert din populaţie este nomadă. În afară de beduini, sunt mici grupuri de indieni şi iranieni. Concentrarea populaţiei este în zonele din centrul terit. şi pe litoral; în special pe cel al Mării Roşii. Rata natalităţii: 34,7%o; a mortalităţii: 4,2%o. Pop. urbană: 80%. Transporturi şi comunicaţii: cale ferată Zahran-Riyad şi Tabuk-Medina; autovehicule. Flotă comercială. Aeroporturi la: Riyad Tabuk (N), Medina (V), Djedda (V), Abha (V). Oraşe: Mecca, Medina, centrele spirituale ale islamului, Ta'if, Djedda. Istoria: A.S. a fost locuită din mileniul întâi î. Hr. de triburi arabe, care întemeiază regate ce apar şi dispar. Întemeietorul islamismului şi unificatorul Pen. Arabia a fost în deceniul 3 şi începutul deceniului 4 (sec. VII) Muhammad (Mohamed) (în 622 d. Hr. are loc Hegira - fuga sa de la Mecca la Medina; 622 este anul I al erei musulmane). Pen. Arabia devine centrul expansiunii arabe şi islamice din sec. Vll-Vlll. Urmaşii lui Mahomed au întemeiat Califatul Arab ce se întinde în sec. VIII din Spania până la graniţa Chinei şi care cu timpul se fărâmiţează în principate feudale. În sec. XVI acestea cad sub stăpânirea otomană (după cea mamelucă, ilhamidă etc.) până în 1918. Dinastia saudită se ridică după 1902, când se impune în emiratul Najd. În 1920-26, sultanul Ibu Saud face unificarea Najd-ului cu celelalte teritorii. În 1932 ia naştere Regatul Arabiei Saudite, după numele unificatorului. După 1933, companii petroliere nord-americane încep concesionarea terenurilor petrolifere. După 1945, A. S. devine primul producător şi exportator de petrol al Orientului Mijlociu. În 1964-75, regele Faysal devine campionul panislamismului. În 1991, forţele multinaţionale sunt desfăşurate pe terit. A. S., după invazia irakiană în Kuwait. Statul: Monarhie absolută; regat ereditar. Regele domneşte conform legii islamice (Sharia) şi tradiţiilor arabe. Puterea legislativă şi cea executivă sunt exercitate de rege, care este asistat de un Consiliu de Miniştri. Nu există partide politice.

Argentina

Denumirea oficială: Republica Argentina Capitala: Buenos Aires (11,38 mil. loc.)

Limba oficială: spaniola Suprafaţa: 2.780.000 km2 Locuitori: 34,99 mil. (13 loc./km2)

Religia: catolicism 94%; protestantism Moneda: peso

Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 25 mai

Geografie: A. este aşezată în SE Americii de Sud. Limite: Bolivia, Paraguai (N), Brazilia, Uruguai, Oc. Atlantic (E), Chile: (V). G. fizică: A. se întinde în reg. sudică, de podiş, a conti- - nentului, între Munţii Anzi şi Oc. Atlantic. Are forma unui triunghi, cu baza pe Tropicul Capricornului: o latură a triunghiului: Anzii Cordilleri (V) şi altă latură: Coasta Atlanticului; care se întinde pe 4.100 km. Vârful triunghiului îl formează Ţara de Foc. De la N la S (înălţimea triunghiului) A. are 4.000 km. În V, lanţul Anzilor cu vf. Aconcagua (7.040 m, alt. max.) în partea nordică, cel mai înalt de pe continent. În V Argentinei, în Cordilleri există două regiuni distincte: o zonă aridă în N şi centru şi o zonă împădurită, de lacuri şi zăpezi, care se termină în S printr-o zonă îngheţată de 300 km. Zona cea mai caracteristică a ţării este cea de „pampas” (600.000 km2), situată în centru; câmpia Marele Chaco, la NE de pampas. La S de valea lui Rio Negro se întinde Patagonia (25% din terit. A.), zonă de platouri faliate, bătute de vânturi, crescând în înălţime de la E la V (150-1.600 m). A. revendică terit. antarctice (între meridianele 25 şi 74 vest), unde ţine baze comandate de câteva zeci de militari. Ape: fluviile Uruguai (1.612 km) şi Parana (2.000 km pe terit. A. din cei 4.500 km), ambele cu izvoarele în Brazilia, se unesc în Rio de la Plata, marele estuar (360 km). Cascada Iguazu, la graniţa de nord cu Brazilia. Clima: este tropicală în N şi temperată în vest. Marele Chaco este o reg. cu ploi abundente şi neregulate, cu climat subtropical. Pampasul are climă temperată. Pampasul oriental (20% din terit.) este foarte fertil; cel occidental, cu puţine precipitaţii, este supus eroziunii. În Patagonia ploile sunt rare, climatul rece şi cu ninsori. Temp. medie anuală în nord (iarna şi vara): 13°C şi 28°C; în Buenos Aires: 10°C şi 23°C; în S: 2°C şi 15°C. precipitaţii: 1.730 mm/an în N ; şi în Tucuman; 970 mm/an la Buenos Aires; 180 mm/an-380 mm/an în Patagonia şi Anzi. Floră şi faună: Pădurile ocupă 22,5% din terit.; păduri temperate de fag (austral) şi de araucaria (din fam. pinacee). Terenurile ierboase (păşuni): 52%. Fauna: animalele specifice zonei temperate şi tropicale; peşti, balene. Populaţia: este formată din europeni (în special italieni şi spanioli de origine) 90%, metişi, asiatici, amerindieni (în provincia Chaco şi Chubut). Concentrarea max. în zona Rio de la Plata (unde veneau acum un secol imigranţii); pe litoralul pampei, în valea fl. Parana, în depresiuni (Cordoba, Mendoza, Tucuman). În Patagonia şi Ţara de Foc: 1 loc./km2. Rata natalităţii: 19,6%o; rata mortalităţii: 8%o. Rata pop. urbane: 88%. Resurse şi economie: A. depune eforturi de relansare a econ., de reconversie a ind. prelucrătoare cu orientare spre export. Econ. A. se bazează pe agric. şi creşterea animalelor (cornute mari în pampas, oi în Patagonia).

1. 
   este unul din marii producători de grâu, carne, vi. nuri; produse animaliere. Creşterea animalelor: ovine, bovine, asini, lame, alpaca. Resurse: petrol, gaze naturale, min. feroase şi neferoase (cositor, plumb, zinc, wolfram, antimoniu, uraniu). Se cultivă cereale (în E), plante tropicale , i, citrice (în N); viticultură în zonele submontane. Un mare potenţial hidroenergetic. Exportă: grâu, carne, vinuri, petrol; aur, argint, cositor, plumb, cupru, wolfram ş.a. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, autovehicule. Aeroport la Buenos Aires, Cordoba, Santiago del Estero, Salta, Formosa, La Paz, Rosario, Mar del Plata, Santa Rosa, Rio Grande (Ţara de Foc) ş.a. Oraşe: Cordoba, Rosario, Mendoza, La Plata (port), Tucuman, Mar del Plata, Santa Fe, Bahia Blanca (poxt), Salta. Istoria: În 1536 este întemeiat oraşul Buenos Aires. Spaniolii descoperă A. (estuarul La Plata), în 1516; după 21 de ani începe colonizarea ei. Pop. indigenă era în majoritate nomadă şi seminomadă. La NV, la graniţa cu Imp. Incaş trăiau pop. sedentare. Caii şi vacile aduse de cuceritori se înmulţesc cu repeziciune în pampas; astfel se naşte acel „gaucho” văcarul creol, păstor proletar şi seminomad. Monopolul spaniol asupra produselor îi nemulţumeşte pe tinerii creoli. În 1810 se instaurează primul guvern naţional. Războiul de independenţă dus împotriva forjelor spaniole de armata lui Manuel Belgtano, apoi de jose de San Martin, care traversează Anzii pentru a-i sprijini pe chilieni şi pe peruvieni. Declaraţia de Independenţă a „Provinciilor Unite de la Rio de la Plata” se iscăleşte la 9 iulie 1816 (urmată de o serie de războaie civile până în 1880). În 1826 Constituţia dă numele statului „Ţara Argintului”. În 1833 Marea Britanie ocupă insulele Malvine (Falkland). „Campania Deşertului” (în jurul anilor 1880) duce la exterminarea pop. indigene de către soldaţii gauchos, pentru a controla întreg terit. A. Nevoia de forţă de muncă atrage mulţi imigranţi europeni la sfârşitul sec. XIX. În ajunul primului război mondial, numărul se ridica la 3,3 milioane de imigranţi, în majoritate spanioli şi italieni. Se dezvoltă o agric. extensivă, se creează primele nuclee ale proletariatului urban şi o accelerare a dezv. econ. Criza mondială din 1929 favorizează accesul la putere a unor regimuri militare conservatoare şi corupte. Regimul lui Juan Domingo Peron trece la o serie de reforme în favoarea păturilor sărace (naţionalizarea unor industrii, a transportului etc.), separarea totală a bisericii de Stat. În 1955 după o lovitură de stat militară, Peron părăseşte ţara, dar revine la putere în 1973. În 2974 devine şeful statului. Maria Estela Martinez de Peron, văduva şi (prima femeie şef de stat în America Latină). În 1976 o nouă lovitură de stat militară care impune un regim ce reprimă orice opoziţie. În 1982 A. eşuează în ocuparea pe cale armată a insulelor Falkland; urmează alegerile legislative care conduc la un regim civil, constituţional, care va trebui să facă faţă unei grave crize econ. Echilibrul între puterea politică şi cea militară este cu greu restabilit. În 1987 şi 1989 revin la putere peroniştii. În 1994, integrarea în Mercosur (Piaţa Cotmună din Conul Sudic) cu Brazilia, Paraguay, Uruguay. Statul: este republică federală (22 provincii), fiecare având un guvernator şi o Constituţie, plus districtul capitalei federale şi terit. Ţării de Foc. Preşedintele re­publicii este ales pe 4 ani de un Colegiu electoral, Camera deputaţilor pe 4 ani, Senatul pe 6 ani. Regim prezidenţial, conform Constituţiei din 1853, reintrată în vigoare în 1983. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Parlament (Senat şi Camera Deputaţilor); cea executivă de un cabinet numit şi condus de preşedinte. Multipartitism.
   

Armenia

Denumirea oficială: Republica Armenia Capitala: Erevan (1 mil. loc.)

Limba oficială: armeană

Suprafaţa: 29.800 km2

Locuitori: 3,6 mil. armeni (122 loc./km2)

Religia: creştinism (biserica armeană); islamism Moneda: dram

Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 23 august

Geografia: A. este aşezată în V. Asiei, la SE de M. Neagră şi la V de M. Caspică. Limite: Georgia (N), Azerbaidjan (E), Iran (S), Turcia (V). G. fizică: A. este formată din masive muntoase; pe Podişul înalt al Armeniei se află platouri şi culmi vulcanice (alt. max.: masivul Aragat, 4090 m). Important nod de încreţire a pământului din SV Asiei şi din reg. munţilor Caucazul Mic. Între culmile munţilor se întind depresiuni şi văi unde se concentrează populaţia. Râul Araks (la graniţa cu Turcia) scaldă depresiunea Ararat (alt. cca. 850 m); cea mai mare parte dintre ele sunt râuri cu potenţial energetic mare. Lacuri montane: Sevan la alt. de 1900 m. Clima: este subtropical-uscată în văile şi depresiunile joase. Precipitaţiile sunt sărace, mai ales în depresiuni 250-400 mm/an. În zona mai înaltă precipitaţiile sunt mai bogate 700-1000 mm/an. Flora şi fauna: Zona de munte este împădurită aprox. 30%. În rest, vegetaţia predominant ierboasă, xerofită (în depresiuni). Fauna: şacali, râşi, leoparzi, mufloni, lupi, vulpi, urşi. Populaţia: este omogenă: 94% armeni; azeri, kurzi, ruşi, ucrainieni. Densitatea maximă în NV, în jurul cap. Erevan. Rata natalităţii: 18%o; a mortalităţii: 6,4%o. Pop. urbană: 69%. Resurse şi economie: Lipsită de ieşire la mare, A. suferă de această enclavare. Resurse minerale: cupru, bauxită, molibden, zinc, bazalt, granit, marmură. Ind. este direcţionată spre metalurgia neferoasă, construcţii de maşini; ind. chimică, textilă. Se cultivă cereale, bumbac, tutun, sfeclă de zahăr; viticultură, pomicultură. Transporturi şi comunicaţii: Transporturile se fac dificil, datorită reliefului; căile de comunicaţie sunt racordate la cele ale Georgiei şi Azerbaidjanului. Oraşe: Karaklis, Kumairi (fost Leninakan). Istoria: Regatul Urartu a înflorit între sec. IX şi VII î. Hr. şi pe teritoriul său s-au succedat: mezi, persani, romani, arabi, turci otomani (din 1524). A fost primul staf care a adoptat religia creştină, la sfârşitul sec. III, devenind din secolul V centrul monofiziţilor. În 640 invazia arabă. 885-1079 dinastia Bagratizilor aduce ţării prosperitate. Sec. X-XIV înflorirea şcolilor de pictură şi arhitectură. Dublă presiune: bizantină şi islamică. Începutul sec. XI-XV Armenia Mare e răscolită de invazia turcilor selgiucizi şi mongolilor. 1080-1375: Armenia Mică, fondată în Cilicia de Ruben se ridică sub semnul Crucii împotriva islamismului; ţara e răpusă de mameluci. Armenia Mare (reg. Caucaz) este pustiită de mongoli (1236) şi de Tamerlan (1385-87), apoi supusă de Persia. Sec. XIV-XVII: otomanii supun întreaga A. cu excepţia unor regiuni ocupate de Persia. În 1813-28 ruşii cuceresc A. orientală. În 1915,guvernul junilor turci comite genocidul împotriva armenilor (1,5 mil. de victime). În 1918 A. este proclamată republică independentă. În 1920 Aliaţii se pronunţă pentru o Armenie Mare, dar armata lui Kemal şi Armata Roşie atacă A. Încolţită, A. se proclamă Republică Sovietică, integrată Federaţiei transcaucaziene (1922); apoi devine parte a URSS- ului. În 1936, este una din republicile unionale ale URSS. În 1988 A. revendică Karabakh-ul de Sus. Guvernul URSS şi Azerbaidjanul se opun. În 1990, primele alegeri libere. Se adoptă denumirea de Republica Armenia. În 1991, Sovietul Suprem proclamă independenţa ţării: aderă la CSI. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei intrate în vigoare în

1991. 
      Stat membru al CSI. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Consiliul
      

alegerilor legislative.
Suprem; cea executivă de Consiliul de Miniştri, rezultat în urma Instituţiile în curs de constituire. Multipartitism.

Australia