Preambul Comunitatea Studentilor Geografi

Denumirea oficială: Regatul Norvegiei Capitala: Oslo (460.000 loc.)

Limba oficială: norvegiana Suprafaţa: 325.000 km2 Locuitori: 4,35 mil. (13 loc./km2)

Religia: protestantism evanghelic-luteran (religie de stat) 88%; catolicism Moneda: coroana norvegiană Forma de guvernământ: regat Ziua naţională: 30 aprilie

Geografie: N. este aşezată în Europa de nord-vest, în Pen. Scandinavă. Limite; M. Barents (N), Rusia, Finlanda (NE), Suedia (E), M. Nordului (S), M. Norvegiei (V). În componenţa N. intră şi arh. Svalbard. Pe terit. său se află cel mai nordic punct european: Capul Nord. G. fizică: N. este situată în V Pen. Scandinave, fiind despărţită de Suedia printr-o graniţă sinuoasă, de-a lungul zonei muntoase, de cca. 1.000 km. Are ţărmuri crestate de fiorduri adânci (Ţara Fiordurilor): Oslo Fiord, Sogne Fiord, Hardanger Fiord ş.a. Este o ţară muntoasă; în nord se află platouri(Finnmark, sub 700 m alt.) cu masive izolate şi Kjolen. Cea mai mare parte a terit. este ocupată de munţi foarte vechi. Lanţul Alpilor Scandinavi, cei mai înalţi sunt în partea central-sudică: Jotunheimen (Galdhopiggen, 2.468 m). Platouri sterpe (Hardangervidda), lacuri şi câmpii îngheţate despart lanţurile muntoase (în N terit. se află cea mai întinsă suprafaţă ocupată de gheţari din Europa). Apele sunt numeroase, scurte, au un bogat potenţial hidroenergetic, cu cascade şi lacuri. În S ţării, o fâşie îngustă de câmpie litorală cu fiorduri (Oslo), care ocupă 3% din terit. Clima: este temperat-oceanică pe coastă, fiind scăldată de curentul cald Gulf Stream; apele nu îngheaţă. În interiorul ţării clima este temperat-continentală; cu ierni lungi şi aspre; cu veri scurte şi calde şi cu precipitaţii reduse. Gheţurile încep de la 1.000-1.500 m alt. şi se menţin tot timpul anului. În N, climă subpolară. Temp. medie anuală este de 2°C în ianuarie ş 14°C în iulie (Bergen); -4°C şi 17°C (Oslo); - 4°C şi 11°C (Tromso). În valea Glomma (SE, la 600 m) -10°C şi 11°C. Precipitaţii în extremul nord 400 mm/an, pe coastă 1.000-1.520 mm/an; la Bergen (în S) 2.160 mm/an; în Sogne Fiord 2.540 mm/an. Floră şi faună: O mare parte a terit. e neroditoare (74%); 23% ocupă pădurile, îndeosebi de conifere, pe podişurile şi câmpiile din S. Fauna specifică Pen. Scandinave: lupul, vulpea, elanul, hermelina, numeroase păsări; peşti; balene. Populaţia: este formată în majoritate din norvegieni; în N, laponii. Concentrarea max. a pop. (care în general e redusă) în sudul ţării, în zona de coastă. Rata natalităţii este de 14%; a mortalităţii de 10,3%. Pop. urbană 75%. Resurse şi economie: N. este o ţară cu econ. dezvoltată, cu un bogat potenţial hidroenergetic; ocupă primul loc pe glob la prod. de energie electrică pe bază de hidroenergie; ind. diversificată: chimică, electro-metalurgică, siderurgică, a cuprului, a aluminiului; constr. de nave, rafinarea petrolului, prelucrarea peştelui (heringi). Foarte dezvoltate: serviciile (transportul, comerţul). Resurse de petrol şi gaze naturale din M. Nordului (printre primele locuri în Europa), pentru consumul intern şi export. Importă cărbuni, bauxită, produse alimentare. Norvegia are o mare flotă petrolieră (10% din cea a lumii). Agric. se bazează pe creşterea animalelor (bovine, ovine) pentru lapte în special. Transporturi şi comunicaţii: N. are o mare flotă comercială maritimă; căile ferate aproape în întregime electrificate. Aeroport la Oslo. Oraşe: Bergen, Stavanger, Trondheim, Norvik. Există 4 universităţi, dintre care Oslo (1811) este cea mai veche. Istoria: Regele Harold I unifică triburile germanice de pe terit. N. (în jurul anului 900 d. Hr.), În sec. VIII-XI vikingii se aventurează pentru a face colonii spre ins. britanice, imperiul carolingian, până în Groenlanda, Mediterana şi America de Nord. În jurul anului 1000, sub regele Olav I aduce convertirea la creştinism, operă continuată de Olav II (Sfântul Olav), care moare în bătălia cu danezii (1016). Sec. XII - biserica dă monarhiei norvegiene autoritate spirituală. În sec. XIII negustorii Ligii Hanseatice deţin supremaţia econ. în ţară. În 1319-1343 Suedia este unită cu Norvegia. Între 1349-1350, jumătate din pop. moare de ciuma neagră. Prin Uniunea de la Kalmar (1397) N. este unită cu Danemarca care în următoarele secole îi impune N. luteranismul, limba şi legile daneze. Din 1814, prin Tratatul de la Kiel, N. este cedată Suediei; N. denunţă acest acord, dar invazia suedeză o obligă să îl accepte. Din 1319-1905, când uniunea personală norvegiano-suedeză este dizolvată, N. nu mai este un stat independent, deşi îşi păstrează identitatea în cadrul statelor cu care creează uniunea personală. După 1814, N. obţine o Constituţie proprie, cu o adunare (Storting), fiecare stat constituind un regat autonom, sub autoritatea aceluiaşi rege. În 1884, şeful rezistenţei naţionale obţine un regim parlamentar, iar în 1898, este instituit votul universal. În 1905, după un plebiscit decis de Adunare (Storting) se produce desprinderea de Suedia. Norvegia îşi alege un prinţ danez care devine rege sub numele de Haarkon VII. În primul război mondial rămâne neutră. Rapid, ţara devine o democraţie. Între 1940-1945, germanii ocupă Norvegia; regele şi guvernul se refugiază la Londra; un fascist norvegian (Quisling) ia puterea la Oslo. În 1956 devine membru al AELS. În 1965-1970, o coaliţie grupând conservatori, liberali şi agrarieni, vine la putere. În 1972, prin referendum, Norvegia respinge intrarea în Piaţa Comună. În 1992, Harol V succede la tron tatălui său Olav V. Politica este dominată de laburişti şi conservatori care alternează la putere. În 1991 Norvegia depune cererea de adeziune la CEE. Statul: este monarhie constituţională, regat ereditar, conform Constituţiei din 1814. Conform principiului „regele domneşte dar nu guvernează", monarhul are un rol extrem de discret în viaţa politică a statului dar un rol important în viaţa publică, el simbolizând unitatea statului şi a naţiunii. Puterea legislativă este exercitată de Parlament (Storting) compus din Camera Superioară şi Inferioară (mandat pe 4 ani); cea executivă de rege şi de un cabinet (Consiliul de Stat), numit ca rezultat alegerilor legislative. Multipartitism.

Noua Zeelandă

Denumirea oficială: Noua Zeelandă Capitala: Wellington (135.000 loc.)

Limba oficială: engleza şi uzuală: maori Suprafaţa: 270.000 km2 Locuitori: 3,5 mil. (13 loc./km2)

Religia: protestantism, catolicism 12%; religii locale Moneda: dolarul neozeelandez Forma de guvernământ: monarhie Ziua naţională: 6 februarie

Geografie: N. Z. face parte din Oceania şi este aşezată la 2000 km SE de Australia, în SV Oc. Pacific, în emisfera australă. G. fizică: N. Z. este formată din 2 insule mari: Insula Sudică şi Insula Nordică şi din alte câteva mai mici; insulele Stewart, Chatham; Anckland, Campbell, An­tipodes, Bounty, iar în N Ins. Kermadec (30° lat. sudică). În Insula Sudică se intind Alpii Sudici, (vf. Cook, 3764 m alt. max.). În E acestui lanţ muntos se întinde Câmpia Canterburry. Ţărmul Insulei Sudice este marcat de fiorduri; în S, lacuri glaciare. Insula Nordică este un podiş vulcanic (365-600 m) dominat de conuri vulcanice active (Ruapehu, 2797 m alt.; Ngauruhoe, 2291 m alt.) şi inactive (Egmont, 2518 m alt.). Aici se găsesc peşteri, gheizere, lacuri vulcanice. Zona înconjurătoare de coastă constă în păşuni. În N se continuă cu dealuri. Râurile sunt scurte, într-o reţea bogată. Clima: este temperat oceanică, umedă şi cu anotimpuri blânde. Temp. medie anuală este în iulie şi ianuarie de 11°C şi 19°C (Auckland); 8°C şi 16°C (Wellington); 4°C şi 15°C (Dunedin). Precipitaţiile: Insula Sudică: în centru, 330 mm/an; în Auckland, 1140 mm/an; în Dunedin 940 mm/an; în Hokitika (Insula Sudică, în V) 2900 mm/an; în Alpii Suici; 6350 mm/an. Floră şi faună: Pădurile de conifere (de pin) în V Insulei Sudice şi de foioase ocupă cca. 25% din terit. (în SV Insulei Sudice există păduri umede). Păşunile şi fâneţele ocupă cca. 50% din terit. Fauna specifică celor două asociaţii vegetale. Zone ocrotite. Populaţia: este formată din europeni 83%; maori (indigeni) 12%, majoritatea în Insula Nordică; polinezieni, chinezi, indieni. Concentrarea max. a pop. în Insula Nordică, mai ales în zona capitalei; în Insula Sudică în Câmpia Canterbury. Rata natalităţii: 18%, a mortalităţii: 8%. Pop. urbană: 84%. Resurse şi economie: Economia N. Z. se bazează pe creşterea animalelor (oi, în special, cornute mari, porci), valorificând atât pentru export cât şi pentru industria internă (alimentară, textilă) produsele lactate, carnea şi lâna. Agr. mecanizată are tradiţie în cultura: cerealelor, cartofului, pomilor fructiferi: Resurse: minerale: cărbune, gaze naturale, fier, zăcăminte neimportante şi din alte minerale; material de construcţie. Hidroelectricitate. Importă: petrol, hârtie, cupru, cauciuc; fiind dependentă de importul de petrol, după 1974 a cunoscut mari dificultăţi. A renunţat la protecţionism, în favoarea liberalismului economic. După intrarea Marii Britanii în CEE, N. Z. a fost nevoită să-şi diversifice activitatea şi să caute debuşeuri în Asia, în special în Japonia. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, autovehicule; flotă comercială. Aeropoturi la: Wellington, Christchurch, Auckland. Oraşe: Auckla.nd (port), Christchurch, ManuKan, Dunedin (port), Hamilton; Tauranga, Littelton (port); Napier. Există 6 Universităţi. Istoria: N. Z. era locuită de triburi maori din Polinezia în sec. XII-XIV. În 1642 este descoperită de navigatorul olandez Abel Tasman, care a numit acest terit. Noua Zeelandă (Niew Zeeland), apoi este cercetată de expediţia lui Cook. Se stabilesc contoare comerciale, baze pentru vânătoarea de balene către sfârşitul sec. XVIII. În 1814, misionari catolici şi protestanţi evanghelizează ţara. În 1840, Marea Britanie începe să colonizeze terit.; se semnează Tratatul de la Waitangi cu şeful maorilor şi ţara. devine o colonie cu autonomie internă. Urmează seria de „războaie ale maorilor” împotriva britanicilor, care au dus o politică brutală. Ei luptă pentru pământ şi libertate. Reforme politice importante (1891-1914) printre care votul universal (dreptul la vot al femeilor, în 1893, pentru prima oară în lume). În 1907, N. Z. devine dominion britanic, iar în 1931, membră a Commonwealth-ului. N. Z. a luptat în cele două răzb. mondiale alături de Marea Britanie cu câte un corp expediţionar de cca. 100.000 şi respectiv 140.000 de militari. In 1951, N. Z. semnează Pactul ANZUS (un pact defensiv semnat între Australia, N. Z. şi SUA). În epoca postbelică se dezvoltă viaţa democratică, cele două partide (Laburist şi Naţional) alternând la putere. Între 1951-71, N. Z. sprijină politica americană în SE asiatic şi trimite trupe în Coreea şi Vietnam. În

1972. 
      stabileşte legături diplomatice cu Republica Populară Chineză. Din 1974, anul intrării Marii Britanii în CEE (şi acordarea politicii ei economice cu a „Pieţei Comune”), N. Z. este nevoită să îşi diversifice activitatea economică şi să caute debuşeuri în Asia, în special în Japonia. Din 1980, N. Z. se află în fruntea mişcării anti-nucleare în Pacificul de Sud. În 1985 este suspendată partici­parea sa la ANZUS. Statul: este monarhie constituţională, conform Actului Constituţional din 1907; regina Marii Britanii este şeful statului, fiind reprezentată de un guvernator general. Puterea legislativă este exercitată de Camera Reprezentanţilor; cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar din Camera Reprezentanţilor. Multipartitism.
      

Olanda

Denumirea oficială: Regatul Ţărilor de Jos

Capitala: Amsterdam (oficial sediul puterii publice) (1 mil. loc.) şi Haga (de facto) (685.000 loc.)

Limba oficială: olandeza Suprafaţa: 34.000 km2 Locuitori: 15,6 mil. (459 loc./ km2)

Religia: catolicism 35%; protestantism 30%; islamism

Moneda: guldenul

Forma de guvernământ: regat

Ziua naţională: 30 aprilie

Geografie: O. este aşezată în Europa ,de Vest, pe coasta Mării Nordului. Limite: Germania (V), Belgia (S), M. Nordului (V şi N). G. fizică: O. este Regatul Ţărilor de jos cuprinde o mare parte a Câmpiei Europei Occidentale. Este „ţara polderelor" (terenuri obţinute prin secarea apei), care are sub nivelul mării 27% din terit. (nordul reg. Ijsselmeer). O parte din coastă şi din fostul Zuider Zee (golf) sunt transformate în poldere. Digurile sunt construite solid, să reziste celor mai puternice furtuni. Terit. O. este împânzită de canale care au cursul apei deasupra nivelului general al câmpiei. Multe râuri au ecluze care se închid şi deschid regularizând cursul apelor în timpul mareelor. În N există un teren cu depresiuni mlăştinoase şi cu morene, urmare a glaciaţiunii cuaternare. În interior, terit. este mai înalt (peste 90 m): dealurile din împrejurimile Rinului, Maas şi delta Scheldt (peste 300 m). În S, podişul calcaros Limburg, are 321 m alt. Cele 3 ape: Rhin, Maas şi Scheldt sunt navigabile şi se varsă în M. Nordului prin estuare. Clima: este temperat-oceanică, dulce şi umedă, cu vânturi permanente (mori de vânt). Temp. medie anuală este de 1°C în NE şi 30°C în SV în luna ianuarie; 16°C în NV şi 17°C în SE în iulie. Precipitaţiile sunt de 690-780 mm/an, aduse de vântul din V. Floră şi faună: Pădurile reprezintă 9% din teritoriu (în E); păduri de foioase (fag şi stejar); turbării şi parcuri naţionale pentru prezervarea florei şi faunei; vegetaţia halofilă şi arenicolă; fauna: păsări de apă (bâtlanul purpuriu, cormoranul, lopătarul etc.). Se mai numeşte „ţara lalelelor”. Populaţia: O. are o pop. omogenă (olandezi), care vorbeşte o limbă germanică. Densitatea loc./km2 este printre cele mai ridicate din lume. Există peste

0. 
   de imigranţi (turci, marocani, germani, britanici, belgieni, spanioli) şi aprox. 150.000 de loc. originari din fostele colonii. Concentrarea max. a pop. în partea vestică. Natalitatea: 12,3%; mortalitatea: 8,8%. Rata pop. urbane: 89%. Resurse şi economie: O. este o ţară cu o economie dezvoltată. Un rol important îl joacă comerţul internaţional, transportul maritim, serviciile în general; portul Rotterdam este cel mai mare din lume şi prin el trec toate mărfurile CEE transportate pe mare. Are o ind. diversificată şi o tehnologie de vârf: petrochimie, electronică, nave, avioane, oţel, textilă, alimentară (Olanda este un mare ex­portator de lapte, produse lactate, ouă, carne de porc); autovehicule, şlefuirea diamantelor (Amsterdam); conserve de peşte, bere, ţigări, confecţii (oraşe industriale; Amsterdam, Haarlem, Haga, Rotterdam, Eindhoven-Breda, Tilburg ş.a.). Agric. este intensivă: creşterea animalelor (bovine, porcine); se cultivă: cartofi, sfeclă de zahăr, grâu. Este dezvoltată horticultura; pescuitul. Resurse bogate de gaze naturale la M. Nordului (a IV-a pe glob). Importă petrol, minereuri. Un rol important îl joacă companiile transnaţionale: Shell, Philips ş.a.). Transporturi şi comunicaţii: reţea densă de căi ferate şi şosele moderne. Transport fluvial , i maritim; flotă comercială maritimă foarte dezvoltată. Aeroport la Amsterdam. Oraşe: Amsterdam (capitala constituţională a ţării); Rotterdam (cel mai mare port al lumii); Haga (reşedinţa regală şi administrativă); Utrecht, Eindhoven.(Uzinele Philips). Există 8 universităţi; cea mai veche fiind Leyden (1575) şi Groningen (1614). Istoria: În antichitate O. era locuită de batavi şi frizi; care sunt cuceriţi de romani în sec. I î. Hr.; în epoca migraţiilor trec sub stăpânirea francilor sec. V-VIII; din sec. IX terit. face parte din Lotharingia, din sec. X terit. ei fiind integrat imperiului romano-german. Fărâmiţarea feudală specifică epocii.. Terit. este unificat sub denumirea de Ţările de jos sub ducii Burgundiei (sec. XV) apoi trec sub dominaţia Habsburgică (14 07) şi a Spaniei (1555), cuprinzând: Belgia, Luxemburg şi NE Franţei, Olanda şi Zeelanda. În sec. XVI acestea două din urmă erau reg. prospere şi protestante: ele se ridică împotriva stăpânirii spaniole (1568); Wilhelm Taciturnul conduce provinciile nordice către obţinerea independenţei (1581);„cele din sud rămân sub dominaţia Spaniei şi după anul încheierii Păcii Westfalice (1648), prin care Republica Provinciilor Unite este recunoscută pe plan european ca stat independent. În sec. XVII O. devine o mare forţă comercială a continentului (sec. XIV mai poartă şi numele de „secolul olandez”); colonizează Indiile de Est, sudul Africii şi America de Nord şi de Sud; este o putere maritimă de frunte şi centru de cultură. În 1795-1814 este ocupată de Franţa. După 1815, Congresul de la Viena, din terit. vechilor Ţări de Jos (Olanda şi Belgia) şi ale marelui Ducat de Luxemburg, se constituie un regat. Wilhelm de Orania devine Wilhelm I, regele Ţărilor de Jos Unite şi dă supuşilor săi o constituţie. Dar Uniunea belgo-olandeză se loveşte de multe contradicţii: în 1830 Belgia se revoltă şi îşi dobândeşte independenţa, recunoscută de Wilhelm I în 1839. În 1848 se dă o nouă-constituţie, bazată pe modul de scrutin cenzitar pentru cele două camere. În 1851 se permite catolicilor să se integreze în viaţa politică a ţării. În 1862 se instaurează liberul schimb, ceea ce favorizează economia. În primul război mondial se menţine neutralitatea. În 1917 este introdus votul universal şi votul femeilor (1918). În al doilea război mondial Olanda este ocupată de germani (1940T 945). După război, o rapidă refacere econ., deşi imperiul său colonial se prăbuşeşte, în 1949 Indonezia devine independentă; intră în ONU (1945); crearea Beneluxului în 1947 (uniune vamală cu Belgia şi Luxemburgul); în NATO (1949). În CEE în 1957. Din 1982 conduce creştin-democraţia, (coaliţie guvernamentală centru-dreapta; după 1989 centru-stânga. Stat cu puternică vocaţie europeană. Statul: este monarhie constituţională, regat ereditar, regim parlamentar, conform Constituţiei din 1983. Potrivit principiului „regele domneşte dar nu guvernează”, monarhul are un rol extrem de discret în viaţa politică a statului, dar un rol important în viaţa publică, el simbolizând unitatea statului şi a naţiunii. Puterea legislativă este exercitată de regină şi de Statele Generale (parlament bicameral); mandat pe 4 ani; puterea executivă este exercitată de un cabinet format în urma alegerilor legislative. Multipartitism.
   

Oman

Denumirea oficială: Sultanatul Oman Capitala: Masqat/Muscat (30.000 loc.)

Limba oficială: araba, uzuală: engleza Suprafaţa: 212.000 km2 Locuitori: 2,25 mil. (11 loc./km2)

Religia: islamism

Moneda: riyalul omani

Forma de guvernământ: monarhie (sultanat)

Ziua naţională: 18 noiembrie

Geografie: O. este aşezat în Asia de Sud-Vest, în extremul sud-estic al Pen. Arabia, în Golful Oman şi Marea Arabiei. G. fizică: Câmpiile de coastă sunt foarte înguste, încât lanţul muntos pare că se înalţă brusc din mare, cu excepţia zonei la V de Masqat. Munţii Jebel Akhdar (3.107 m) în SE, se află în faţa unei strâmte câmpii nisipoase de coastă, care urcă în trepte spre podişul deşertic Wadi Sama'il, din centrul terit. În SV, Munţii Qarah, un adevărat adăpost pentru oazele din Pod. Dhofar, puţin fertil. În N, Marele Deşert de Nisip, Rub'al Khali, lipsit de precipitaţii şi nelocuit este separat de câmpia fertilă de coastă prin Munţii Hajar. Tot O. îi aparţine şi vf. Pen. Musandam (alt. max. 2.280 m), în S Strâmtorii Ormuz, terit. ca o enclavă în Emiratele Arabe Unite. Clima: este tropical-deşertică, deosebit de aridă, cu temp. medii anuale de 21°C în ianuarie şi 32°C în iulie, în zona Musqat şi mai temperate în oaza Nazwah. Precipitaţiile sunt de 80-200 mm/an de-a lungul coastei; mai multe în munte.

Floră şi faună: Vegetaţie de deşert (xerofită): ierburi ţepoase sau absentă. În oaze: curmali, diferiţi palmieri. Faună foarte săracă: peşti. Populaţia: este formată din arabi; concentrarea max. fiind în zona nordică, a capitalei, şi în câmpia de la S de Masqat, cca. 1/2 din pop. trăieşte în oaze sau este nomadă. Rata natalităţii: 41%; a mortalităţii: 4,3%. Pop. urbană: 13%. Transporturi şi comunicaţii: Şosele care leagă O. prin Emiratele Arabe Unite, cu Qatarul şi Arabia Saudită. Transport naval. Oraşe: (porturi) Matrah, Murbat, Sohar, Kaburah, Sur. Istoria: În sec. VII d. Hr. Otnan este înglobat în Califatul Arab. Între 1588 şi 1650 coasta Omanului este dominată de portughezi. Din sec. XVII-XIX sultanii O. domnesc peste un imperiu maritim, în detrimentul Portugaliei, şi al cărui centru (unde avea şi capitala) era Zanzibrul. După 1856 statul slăbeşte, Zanzibarul se declară sultanat independent şi imperiul se destramă, O. devenind în 1891 protectorat britanic. În 1970, la ocuparea tronului de către sultanul Qaboos bin Said, Sultanatul Masqat şi Oman se va numi Sultanatul Oman; noul suveran va trece la modernizarea ţării. Statul: Monarhie absolută, sultanat ereditar. Sultanul domneşte conform dreptului islamic (Sharia), în tradiţia ţărilor arabe. Puterile legislativă şi executivă sunt exercitate de sultan, asistat de o Adunare Consultativă şi de un cabinet condus de suveran. Nu există partide politice.

Pakistan

Denumirea oficială: Republica Islamică Pakistan Capitala: Islamabad (340.000 loc.)

Limba oficială: urdu, vorbită: engleza, punjabi, sindhi, pushtu, baluchi

Suprafaţa: 803.000 km2

Locuitori: 144 mil. loc.; (180 loc./ km2)

Religia: islamism 97%; hinduism 2%, creştinism Moneda: rupia pakistaneză Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 23 martie

Geografie: P. este aşezat în Asia de Sud, în bazinul fl. Indus. Limite: Afganistan (NV), China (N), India (E), M. Arabiei (S), Iran (V). G. fizică: Zona Himalayei se prelungeşte în P. prin Munţii Hindukush cu vf. Tirich Mir (7.700 m) în N. In V, Belucistanul, o prelungire a marelui platou iranian ce se continuă în P. sub forma unor podişuri şi înălţimi semiaride, cu alt. de

0. 
   m. În E, valea fl. Indus, o câmpie sub 200 m. În E, o parte din Deşertul Thar pe care îl împarte cu India. Indusul (3.180 km) are un bazin fluvial important pentru irigaţii. Afluenţii Indusului izvorăsc din Himalaya: Sutlej, Chenab, Jelub, Beas, Rabi. Zonă denumită Pundjab. În S, unde se varsă Indusul, se formează o deltă întinsă, numită Sind. Reţeaua fluvială se completează cu o reţea fluvială de canale de irigare, printre cele mai vechi şi mai întinse din lume. Clima: tropicală aridă. Temp. medie anuală 26°C şi 4°C pe platouri; 31°C şi 17°C pe câmpie. Precipitaţiile: 250 mm/an la Qetta; 510 mm/an în câmpie; 1.020 mm/an în munţi. Floră şi faună: Păduri cca. 3%; mai ales în munţii din N; vegetaţie stepică pe valea Indusului; vegetaţie xerofită în deşert. Populaţia: Pop. este formată din pakistanezi (indo-arieni); punjabi, urdu, sindhi, pushtu, baluchi. Concentrarea pop. în câmpia fertilă a fl. Indus şi în partea de E a bazinului său. Rata natalităţii: 37%; a mortalităţii: 7,8%. Pop. urbană: 34%. Resurse şi economie: Econ. în curs de dezvoltare, bazată pe agric. intens irigată în Câmpia Indusului. Se cultivă: grâu, orez, mei, orz, bumbac (export), iută, in, ricin, ceai, seminţe oleaginoase, susan. Creşterea animalelor: bovine, babuline, ovine, asini, cămile (cu resursele: lână, piei). Resurse minerale: cărbune, petrol (Dhulian, Balkassar, Khaur), gaze naturale, crom, sare. Ind. textilă (bumbac, iută, lână) ateliere de cale ferată, materiale electrice, con­strucţii şi reparaţii navale (Karachi), îngrăşăminte chimice, ciment. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, autovehicule, flotă comercială. Aeroporturi la Islamabad, Karachi şi Lahore. Oraşe: Karachi (port); Lahore, Faisalabad şi Rawalpindi (în NE); Hyderabad (S). Istoria: Pe terit. P. a înflorit civilizaţia Indusului (mileniul III î. Hr.); în jurul anului 1500 î. Hr. aici vin triburile indo-europene. Succesiv terit. este stăpânit de: perşi, Alexandru cel Mare (327-325 î. Hr.), în sec. IV-III face parte din imp. Maurya; în sec. IV-V d. Hr. din imp. Gupta; sec. XVI-XIX din inrp. Marilor Moguli; în sec. XIX-XX ţine de colonia britanică India. În
   

1947. 
      această colonie devine dominion şi se împarte în Uniunea indiană (cu pop, hindusă) şi Pakistanul (cu pop. musulmană). În 1947, Pakistanul îşi procalmă independenţa în cadrul Commonwealth-ului. În 1947-1949 conflict între India şi Pakistan în problenra Kaşmirului. În 1956, Constituţia - se proclamă Republica Islamică Pakistan - o federaţie din două provincii care o compun. În 1958 se instaurează legea marţială. În 1962 se adoptă o Constituţie nouă, regim de tip prezidenţial. În 1965 un nou război indo-pakistanez. În 1966 Pakistanul oriental îşi cere autonomia; în 1971 secesiunea se realizează şi ia naştere Statul Bangladesh, pe care India intervine militar să îl susţină. Între 1971-1977, Ali Bhutto pune în practică un „socialism islamic” şi naţionalizează agric., băncile;se iese din Commonwealth şi din SEATO (pact mili­tar); începe o agitaţie de tip religios-conservator. În 1977 lovitură de stat militară; Ali Bhutto este executat (1979). Se instaurează legea islamică. În 1986 legea marţială este ridicată. Conflictul dintre fundamentalişti şi adepţii unui liberalism se acutizează. În 1990 alianţa democratică islamică câştigă alegerile anticipate. În 1993 o nouă criză politică. După alegeri legislative anticipate, Benazir Bhutto revine ca şef la guvernului. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1973 (reactualizată în 1985). Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Legislatura Federală (Parlamentul compus din Senat şi Adunarea Naţională); cea executivă dintr-un cabinet numit de Adunarea Naţională. Multipartitism.
      

Palau/Belau