Precizări şi recomandări privind dsfăşurarea activităţilor

3.3. Aprobarea bugetelor

Proiectele de buget înaintate Parlamentului de către Guvern sunt supuse dezbaterii şi aprobării puterii legislative, etapă a procesului bugetar care presupune: prezentarea de către şeful executivului sau de către ministrul finanţelor a proiectului de buget în Parlament; analiza proiectului de buget în comisiile parlamentare structurate pe domenii de activitate; concilierea amendamentelor (modificărilor) propuse la proiectul de buget; dezbaterea şi aprobarea proiectului de buget în Parlament; promulgarea (semnarea) legii bugetului aprobat de parlament, de către şeful statului.

Dacă la începutul anului bugetar, bugetul nu a fost încă aprobat de către Parlament, în fiecare ţară situaţia se rezolvă în mod diferit, fie se consideră aprobat bugetul şi se trece la execuţie aşa cum a fost propus de către Guvern, fie începe execuţia noului buget, în anumite limite, şi se continuă dezbaterile în Parlament.

În România, aprobarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor fondurilor speciale, a bugetului asigurărilor sociale, a bugetului asigurărilor pentru şomaj şi a proiectelor de legi pentru acestea, cade în sarcina Parlamentului.

Bugetele Preşedinţiei României, Guvernului şi ale altor instituţii care nu au organe ierarhic superioare se prevăd distinct în bugetul de stat şi se aprobă de către Parlament.

Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii înaintea dezbaterii bugetului de stat şi le înaintează Guvernului în vederea includerii lor în bugetul de stat.

Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe capitole, pe articole şi pe ordonatorii principali de credite.

După ce legile bugetare au fost adoptate de către Parlament şi promulgate de Preşedinte, acestea se publică în Monitorul Oficial al României, moment în care ele devin operaţionale.

În ceea ce priveşte proiectele bugetelor locale, în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat, acestea trebuie supuse aprobării consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

3.4. Execuţia bugetară

Execuţia bugetară reprezintă ansamblul operaţiunilor care privesc încasarea veniturilor şi efectuarea propriu-zisă a cheltuielilor aprobate de către Parlament.

Execuţia bugetului cade în sarcina Guvernului şi a ordonatorilor de credite bugetare, după caz. Sumele înscrise la partea de venituri sunt considerate sarcini minime (cu excepţia celor provenite din împrumuturi care sunt maxime), iar sumele înscrise la partea de cheltuieli constituie limite maxime ce nu pot fi depăşite, instituţiile publice care execută bugetul fiind obligate să respecte întocmai destinaţiile stabilite pentru fiecare alocaţie bugetară.

În ceea ce priveşte execuţia veniturilor bugetare se parcurg următoarele etape: aşezarea - constă în stabilirea obiectului impozabil; lichidarea - se stabileşte cuantumul impozitului în funcţie de materia impozabilă şi cotele legale de impunere; emiterea titlului de percepere - a documentului (dispoziţiei) în baza căreia este autorizată perceperea impozitului sau taxei în contul bugetului; perceperea propriu-zisă a venitului bugetar - încasarea efectivă a impozitului sau a taxei în cuantumul şi la termenul stabilit inclusiv încasarea prin executare silită.

În cadrul procesului de execuţie al cheltuielilor se parcurg următoarele etape procedurale succesive:

a) angajarea - asumarea obligaţiei unui organism public de a plăti o sumă de bani determinată care izvorăşte dintr-un contract, hotărâre judecătorească, decizie administrativă etc., ca urmare a unor livrări de mărfuri, prestări de servicii, executări de lucrări etc.

b) lichidarea - operaţiunea prin care se verifică prestarea serviciului şi/sau furnizarea bunurilor contractate în favoarea statului pentru a se stabili mărimea sumei datorate furnizorilor.

c) ordonanţarea - operaţiunile de emitere a dispoziţiei (ordinului de plată) prin care se admite lichidarea şi deci se dispune plata din alocaţia bugetară.

d) plata propriu-zisă - stingerea obligaţiilor statului faţă de persoanele fizice sau juridice (furnizori sau creditori) care au prestat servicii statului sau organelor sale.

Activitatea în care intervin operaţiile băneşti în numerar şi prin viramente în conturi este cunoscută sub denumirea de execuţia de casă a bugetelor.

Execuţia de casă se poate realiza prin două sisteme: sistemul bancar şi sistemul de trezorerie.

Execuţia de casă prin sistemul bancar presupune existenţa unei bănci, de regulă banca centrală, care să efectueze operaţiunile bugetare de încasări, plăţi şi finanţare a deficitului bugetar.

Utilizarea sistemului bancar pentru execuţia de casă a bugetului prezintă avantajul folosirii reţelelor de casierii şi conturi ale băncilor, dar şi unele dezavantaje pentru gestiunea bugetului cum ar fi:

- organizarea unui sistem distinct pentru supravegherea încasărilor şi plăţilor şi, în special, de control al cheltuielilor înainte de eliberarea fondurilor de la buget;

- disponibilităţile instituţiilor publice existente la diferite bănci, reprezintă imobilizări pentru buget;

- analiza necesarului execuţiei bugetare este dependentă de operativitatea informaţiilor primite de la sistemul bancar prin care se face execuţia de casă.

Trezoreria reprezintă activitatea prin care se asigură concentrarea tuturor fluxurilor privind finanţele publice într-un anumit sistem de organizare aflat în structura Ministerului Finanţelor. Trezoreria îndeplineşte două funcţii de bază: de casier public şi de bancher.

Prin funcţia de casier public, trezoreria efectuează: operaţiunile de încasare a veniturilor bugetare şi de plăţi de la buget, controlul asupra operaţiunilor de eliberare a fondurilor de la buget şi de asigurare a informaţiei necesare privind execuţia de casă a bugetului, gestionează mijloacele bugetare şi asigură lichidităţile necesare, elaborează prognoze cu privire la cerinţele de plăţi, sincronizarea plăţilor şi încasărilor, inclusiv a celor care privesc finanţarea deficitului şi serviciul datoriei publice.

În calitate de bancher, trezoreria este banca la care îşi au deschise conturile instituţiile publice, gestionează datoria publică, efectuează operaţiuni în care statul apare în calitate de garant sau coparticipant la acordarea de împrumuturi.

Potrivit reglementărilor în vigoare, execuţia bugetară se încheie la 31 decembrie a anului bugetar, aplicându-se "sistemul de gestiune".

3.5. Încheierea exerciţiului bugetar şi întocmirea contului de execuţie bugetară

Întocmirea documentelor de încheiere a exerciţiului bugetar, prin care se concretizează modul de gestionare a bugetului, se reflectă în contul de execuţie bugetară.

După sistemul adoptat de fiecare stat (sistem de exerciţiu sau de gestiune) contul de încheiere a exerciţiului bugetar are anumite particularităţi.

În sistemul de exerciţiu contul de execuţie reflectă toate operaţiunile care se referă la bugetul respectiv, chiar dacă ele se înfăptuiesc în perioada următoare datei încheierii anului bugetar.

În sistemul de gestiune, operaţiunile privind veniturile şi cheltuielile aferente anului încheiat, dar care nu au fost efectuate până la finele anului bugetar, se reportează în anul bugetar următor şi se evidenţiază ca atare.

Contul de încheiere a exerciţiului bugetar este actul care prezintă veniturile şi cheltuielile bugetului pentru anul expirat, ca şi rezultatul definitiv (excedent sau deficit) pentru acea perioadă. Acest act se supune dezbaterii şi aprobării Parlamentului odată cu proiectul de buget pentru anul următor celui în curs.

În caz de deficit al bugetului de stat, acoperit prin bonuri de tezaur sau prin împrumut de la Banca Naţională a României, nerambursate până la finele exerciţiului bugetar, Parlamentul hotărăşte, la propunerea Guvernului, acoperirea deficitului şi măsurile ce trebuie luate pentru a preveni repetarea unor astfel de situaţii în exerciţiul financiar următor.

În caz de excedent al bugetului de stat, rămas după lichidarea integrală a datoriei publice, anual se rezervă o cotă de 50% din acest excedent pentru crearea unui fond de tezaur al statului care se păstrează în contul trezoreriei statului, deschis la Banca Naţională a României şi se utilizează pe bază de lege. Până la utilizare, disponibilităţile fondului de tezaur se vor plasa sub formă de depozit financiar cu dobândă.

Se supune dezbaterii şi aprobării Parlamentului împreună cu aceste conturi şi contul general al datoriei publice, care cuprinde contul operaţiunilor în ţară şi în străinătate, respectiv situaţia datoriei publice interne şi a datoriei publice externe directe a statului, precum şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi pentru credite externe primite de către alte persoane juridice.