Predică la Duminica a 33-a după Rusalii (a vameşului şi a fariseului-Luca 18, 10-14) Pr. Pit George-Parohia Slimnic i-2017

Predică la Duminica a 33-a după Rusalii

(a vameşului şi a fariseului-Luca 18, 10-14)

Pr. Pit George-Parohia Slimnic I-2017

Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului!

Triodul: 10 săptămâni pentru nota 10 de la Învățătorul. Începe perioada Triodului, o perioadă de 10 săptămâni când biserica și credincioșii se roagă mai mult decât în restul anului. În aceste 10 săptămâni dăm și noi lui Dumnezeu zeciuiala noastră, arătând o mai mare grijă pentru trup și suflet. În această perioadă de 10 săptămâni, (trei în afara postului, iar șapte în Postul Paștilor), duminicile sunt trepte sau scări de care ne ajutăm în urcușul duhovnicesc.

Duminica diferențelor dintre oameni. Doi oameni merg la templu să se roage. Omul e numit în greacă anthropos, adică privitor în sus, aceasta fiind de fapt menirea omului. Animalele privesc în jos, așa e firea lor, dar omul e altfel, el poate să privească la cer. Însă numele de anthropos trebuie să și-l merite, adică să se roage Dumnezeului celui din ceruri.

Stareţul îndemna pe un oarecare fiu duhovnicesc al său care muncea până seara şi nu mergea la privegheri:

– Fiule, priveşte puţin şi în sus. Nu numai jos, nu numai la cele pământeşti. Priveşte puţin şi la sufletul tău.

– Părinte, insistă acela, nu am timp, nu apuc.

Odată, s-a îmbolnăvit tânărul acesta şi stareţul l-a cercetat la spital. Îndată ce l-a văzut întins pe pat, a pus degetul arătător la tâmplă, spunându-i:

– Îţi aduci aminte ce-ți spuneam?

– Ați avut dreptate, Părinte, a răspuns acela.

– Acum vezi în sus fără să vrei, a continuat Părintele Epifanie. Iar când te vei face bine, să priveşti în sus şi din propria voință. (Pr. Epifanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viaţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 105)

Dacă spațiul spre care se îndreaptă cei doi e un templu, acesta e loc de rugăciune. Iisus a zis: casa Tatălui meu casă de rugăciune se va chema. Deși merg în același loc, acești doi oameni se diferențiază extrem unul de altul. Duminica aceasta poate fi numită duminica diferențelor dintre oameni la rugăciune. Oricum nu suntem la fel, nici la fel de înalți, nici la fel de frumoși, nici de deștepți, nici unul nu seamănă cu celălalt. Chiar și gemenii, deși au același tată și aceeași mamă și pornesc de la aceeași linie de start, pe parcursul vieții fiecare adaugă altceva: unul lucruri frumoase și bune altul lucruri urîte și întunecate. Iată de ce o putem numi duminica diferențelor dintre creștinii rugători. Atenție însă! Diferența nu o facem noi oamenii, ci o face Dumnezeu. El e Cel ce judecă inimile și felul nostru de a fi, de a ne ruga.

Lecuirea vine de la a urca. Versetul ce precede evanghelia de azi spune: către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta. Pentru astfel de oameni a rostit Mântuitorul pilda de astăzi. El a găsit câte un medicament pentru fiecare înclinație rea, pentru fiecare patimă, pentru fiecare boală a sufletului. Pentru cei ce cred că sunt mai buni se oferă pilda vameșului și a fariseului ca lecuire. Vameșul și fariseul au plecat de acasă cu același gând, gândul să se roage în templu. Oamenii urcă atunci când pornesc de la casa lor spre Casa Domnului, ei nu merg în linie dreaptă pentru că această deplasare are în sine un răspuns al omului la chemarea Domnului de a se ruga. La rugăciune omul vine să se înalțe din lumea aceasta dincolo și mai presus de ea. De aceea la Heruvic se spune cântânduse: toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm. Fariseul și vameșul veneau să se roage dar vedem că unul se ruga într-un fel și celălalt în alt fel. Așa e și cu noi, nu ne rugăm la fel, nu spunem aceleași cuvinte, nu avem aceleași sentimente în timp ce ne rugăm. Cel ce vine să se roage la biserică vine conștient că este o putere mai presus de puterea lui, o putere a lui Dumnezeu pe care o vede în viața lui, în jurul lui, în inima lui.

Comparația mărește contrastul. Fariseul stând se ruga în sine zicând: Dumnezeule mulțumesc Ție că nu sunt ca ceilalți oameni: răpitori ,nedrepți, desfrânați sau că aceste vameș. Într-o pictură a lui Rembrandt care a pictat această scenă, fariseul e cu pieptul scos în față, nu poate vedea pe nimeni în jurul lui, ochii lui trec peste ceilalți oameni. Iar undeva în colț la intrarea în templu, într-o penumbră stă vameșul umil, fără să-și ridice ochii lui, ci doar bătându-și pieptul și zicând Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului. Dacă n-ar fi prezența vameșului undeva într-un ungher, discret și neobservat n-am putea vedea adâncul fățărniciei acestui fariseu, adâncul îngâmfării cu care venea la templu. Comparația ne face clară distanța dintre ei, căci unul se laudă, altul se roagă. Fariseul folosea cuvinte care nu se spun la rugăciune, căci la rugăciune slăvești pe Dumnezeu, mulțumești și ceri. Dar el nu mulțumea pentru binefacerile Domnului, ci mulțumea că nu-i ca ceilalți oameni. Sau ca acest vameș. Gândiți-vă: un om se ruga lângă el în biserică și fariseul chiar în rugăciune denigrează înaintea lui Dumnezeu pe apoapele său, îl disprețuiește pe vameș. Acesta a fost păcatul fariseului, păcat despre care suntem atenționați la utrenie prin îndemnul: să nu ne rugăm ca fariseul, fraților!. Nu-l putem lua ca exemplu.

Fariseul are fapte incontestabil bune, dar nu are smerenie. Ca exemplu putem lua faptele lui bune, că sunt incontestabil bune. El nu fura, nu desfrâna, postea de două ori pe săptămână, ajuta pe săraci cu zece la sută din cîștigul lui. Deci omul acesta n-avea lucruri rele în contul său, căci ținea Legea. Greșeala lui a fost că se lăuda, că se socotea mai bun decât ceilalți. În rugăciunea de după evanghelie, o rugăciune pentru izbăvirea de mândrie, patimă care este mamă a multe rele, s-a spus că primul păcat omenesc a fost mândria, că lucifer din mândrie a căzut, mândria pe om l-a scos din Rai. De aceea Mântuitorul când a venit pe pământ l-a învățat pe om smerenia: S-a smerit pe sine chip de rob luând. Umilința și conștiința faptului că încă nu ai făcut destul pentru propria mântuire pot fi o posibilă definire a smereniei.

Nu judeca pe cel ce e în biserică lângă tine! Din această evanghelie învățăm să ne izbăvim de patima mândriei și să ne izbăvim de a judeca pe ceilalți. Cei care vin la biserică sunt judecați de cei care nu vin, sunt judecați că vin la slujbă să vadă cu ce s-a îmbrăcat unul, cum arată altul și să povestească apoi la ieșirea din biserică, să se îndulcească de perfidia bârfei. Unii, probabil, nu vin la biserică temându-se tocmai de această judecată omenească care îi evaluează din punct de vedere exterior. Unul care vine rar la biserică sau n-a fost de un an sau de doi sau de cinci ani simte această piedică, acest blocaj. Sigur, asta poate fi o ispită mare, anume că cei care sunt mai de demult prezenți în biserică, care vin în mod obișnuit îl vor judeca și vor zice: uite că a venit și acesta, uite că s-a întors la credință, până acuma n-a venit dar acum la 50 de ani se întoarce, abia acum și-a dat seama că există Dumnezeu? Simțim în mintea și inima noastră această ispită a evaluării celuilalt. Într-o biserică, într-o parohie este prezent și fiul risipitor și fratele lui mai mare, este prezent și vameșul, este prezent și fariseul, aceste tipuri de oameni există. Dreptul de a judeca pe alții nu e dreptul nostru ci este al lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu poate hotărî și judeca pe fiecare din ce categorie face parte. Tendința de a judeca pe ceilalți și de a-i socoti mai prejos decât noi este pusă la colț de Domnul Hristos prin această pildă. E un mare păcat să judeci pe cel care a venit la biserică, chiar pentru prima oară la o vârstă înaintată. Mulți sunt cei care de la cununie nu s-au mai spovedit sau n-au fost la biserică, dar atunci când vin, datoria noastră, a celor care avem vechime întru în biserică, este să-i primim cu dragoste. Lipsa dragostei e greșeala multora din membrii unei parohii.

Două rugăciuni: una rea, una bună. Când citim sau auzim pilda aceasta suntem ispitiți să lovim în fariseu. Preoții când predică în duminica aceasta incriminează pe fariseu și laudă pe vameș. De ce lovim în fariseu? Pentru că a fost mândru și îngâmfat. De aceea unii dintre noi am fi tentați să spunem: Doamne îți mulțumesc că nu sunt ca fariseul: eu nu-i judec pe alții, eu sunt păcătos, eu mai fur, uneori desfrânez, eu nu postesc, nu fac milostenie, dar eu nu judec pe alții. Un cuvânt inventat fari - (vame) - seul este un amestec între fariseu și vameș. Dacă faci păcatele pe care fariseul nu le făcea nu înseamnă că faci voia lui Dumnezeu, că păcatul niciodată n-a fost preferat de Dumnezeu. Mai bine să ne rugăm: Doamne, dă-mi virtuțile fariseului, dă-mi înfrânarea lui, dă-mi ne-hoția lui, dă-mi postirea lui, dar nu-mi da îngâmfarea și mândria lui. De aceea spune Mântuitorul Hristos că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har.

Bobul de grâu de sub brazdă, exemplu de smerenie. Cum e în viață așa se întâmplă și în natură. Toamna oamenii aruncă semințele sub brazdă. O sămânță cade sub sub greutatea pământului, altă sămânță rămâne deasupra. Cea de deasupra se lăuda către cealaltă căzută sub glie, strivită sub greutatea pământului care o apăsa: hei, eu mă bucur de razele soarelui și tu ești acolo la întuneric sub pământ! Dar imediat sămânța de deasupra a fost ciugulită de un corb ce zbura peste ogor. Sămânța tăcută a suportat greutatea gliei, cu răbdare a așteptat, a venit ploaia, zăpada, frigul, înghețul, dar a venit și primăvara și soarele încălzind pământul a început bobul de grâu să străpungă brazda printr-un fir subțire și verde. A devenit un spic sănătos care a dat multe alte boabe.

O concluzie. Cine se laudă și zice: mie mi-e bine, n-am necazuri și greutăți să ia aminte la cele două boabe de grâu. Oamenii sunt uneori sub greutatea încercărilor din viață, dar așteaptă lucrarea lui Dumnezeu ca un soare luminos. Prin răbdare Dumnezeu dă putere să biruie încercările așa cum dă putere bobului de grîu să străpungă pământul cel greu.Cît de tare e pământul și totuși bobul de grâu îl fisurează și iese la lumină. Așa sunt oamenii care au nădejde, răbdare și credință în Dumnezeu, străpung toate greutățile și ies deasupra apăsărilor și chinurilor. Mai mult, peste aceștia vine Dumnezeu cu harul Său, cu soarele mângâierii Lui și îl face pe omul apăsat de greutăți să dea rod, adică fapte bune și frumoase, cum dintr-un bob ies alte zeci de boabe. De aceea sfântul Pavel spune că cei care vor să trăiască cucernic în Hristos vor fi supuși necazurilor și greutăților. Fiind creștini și purtând numele lui Hristos nu putem fugi de asemănarea cu El. Dacă El a pătimit, să ne ducem și noi crucea noastră. Aceasta e lecția din pilda vameșului și a fariseului. Se cade să fugim de mândrie, să îmbrățișăm virtutea smereniei pe care vameșul avut-o, zicând ca el: Dumnezeule, milostiv fi mie că sunt păcătos!