Predica nr. 1 – Kinshasa

Citim din Isaia 55.7-11: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. Căci după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri şi

1. nu se mai întorc înapoi,

2. ci udă pământul

3. şi-l fac să rodească şi să odrăslească

4. pentru ca să dea sămânţă semănătorului

5. şi pâine celui ce mănâncă,

tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va împlini planurile Mele.” Amin!

Fie ca Dumnezeu să-şi binecuvânteze Cuvântul! Noi am văzut aceasta. EL s-a arătat lui Avraam, zicând: „Eu sunt El Shaddai.” Să citim din Psalmul 33: „Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă. Lăudaţi pe Domnul cu arfa, lăudaţi-L cu alăuta cu zece coarde. Cântaţi-I o cântare nouă! Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre!” Iată de ce trebuie să facem toate aceste lucruri – să ne bucurăm, să cântăm, să lăudăm pe Domnul cu arfa, să facem să răsune coardele şi glasurile noastre. Este scris: „Cuvântul Domnului este adevărat, şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie”. Adică, nu prea repede, nu prea târziu, fără să adauge ceva, fără să omită ceva, ci, aşa cum a fost spus, aşa se şi întâmplă. Nimic altceva nu se întâmplă. Fie că oamenii sunt credincioşi sau necredincioşi, Cuvântul Lui, lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie. Totul se întâmplă aşa cum este scris. Înţelegeţi voi aceasta? „El iubeşte dreptatea şi neprihănirea; bunătatea Domnului umple pământul. Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui.” Toate lucrurile sunt aşezate în locul pe care Domnul l-a hotărât pentru ele. Fiecare e la locul pe care Dumnezeu l-a hotărât pentru el. Dumnezeu este atât de precis încât omul poate să ia un calculator şi să calculeze că va apărea cometa Ninus peste 419 ani, într-un anumit loc, la ora şase şi un sfert. Şi peste 419 ani, la ora şase şi un sfert, în acel loc a trecut cometa numită Ninus. Vedeţi că Dumnezeu este credincios?

Dumnezeu cunoaşte făgăduinţa şi cunoaşte ceasul pentru că El a hotărât totul într-o anumită ordine. Înţelegeţi voi? Erau unii care nu credeau în existenţa lui Dumnezeu. Atunci, Galileo Galilei (fizician şi astronom italian din Renaştere -sec.XVI-XVII) s-a hotărât să facă universul (în miniatură). A făcut pământul, luna, soarele, stelele, arătând cum se învârte totul într-un mod foarte precis, astfel că în 24 ore are loc o mişcare de rotaţie completă şi totul este exact. Minut cu minut, secundă cu secundă, el a dovedit aceasta. A venit un prieten la el şi a descoperit ce făcuse. Prietenul s-a uitat şi a întrebat: „Ce este aceasta?” El a răspuns: „Este o reprezentare a universului.” Şi prietenul a întrebat: „Cine a făcut aceasta?” El a răspuns: „Nimeni. Mi-am închis atelierul, am plecat şi, când m-am întors dimineaţa, am găsit aceasta aici. S-a făcut de la sine.” Prietenul a spus: „Acest lucru este imposibil. O asemenea precizie, o asemenea ordine – eu nu pot să cred! Atunci Galileo i-a zis: „Dacă nu crezi că acest lucru s-a făcut de la sine, cum poţi să nu crezi că realitatea acestui lucru a fost creată de Dumnezeu?” Omul a tăcut. El nu mai putea vorbi. Prietenul său tocmai îi demonstrase că o asemenea precizie nu poate veni decât de la Dumnezeu. Soarele răsare în fiecare zi în acelaşi loc. Eclesiastul spune: „Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple; ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.” Atunci trebuie să existe Unul care să fi făcut toate acestea. EL este formidabil! Psalmul 33:7 „El îngrămădeşte apele mării într-un morman, şi pune adâncurile în cămări. Tot pământul să se teamă de Domnul! Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui!” De ce? „Căci El zice, şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă. Dar Domnul răstoarnă sfaturile neamurilor, zădărniceşte planurile popoarelor. Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam.”

Ieri am văzut cum Dumnezeu a făcut toate acestea. Când i-a vorbit lui Avram, în Geneza 17, i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel atotputernic. Umblă înaintea Mea.” Ştiţi voi de ce El S-a descoperit ca El Shaddai? Pentru că Avram îmbătrânise şi avea o făgăduinţă referitoare la naşterea unui fiu. Dar Dumnezeu a luat făgăduinţa şi a aşteptat ca Avram să îmbătrânească, să fie cu adevărat înaintat în zile. Sara, încă din tinereţe, era stearpă. Dumnezeu a aşteptat până când ei i-a trecut rânduiala femeilor. Dumnezeu a aşteptat până când pântecele ei a devenit uscat, până când pofta omenească i-a trecut. Dumnezeu a aşteptat până când ei amândoi îmbătrâniseră cu totul. Şi atunci, Dumnezeu a zis: Acesta este timpul ca eu să vin la ei. Dacă aş fi venit la ei pe vremea când erau tineri, ei ar fi zis: Vom contribui şi noi la aceasta şi lucrurile vor ieşi bine. Dar acum sunt bătrâni, din punct de vedere uman nimic nu mai este posibil. Atunci Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „ Avraam, ascultă de Numele Meu!” Oamenii nu înţeleg mare lucru. Ia-L pe Dumnezeu pe Numele Lui în vederea a ce vrea El să facă. Pentru că vroia să-l transforme pe Avraam şi pentru că-i dăduse o făgăduinţă pe care Avraam nu putea s-o îndeplinească, Dumnezeu i-a zis: Eu sunt Dumnezeul atotsuficient. Adică, prin Mine tu vei avea toate lucrurile de care ai nevoie. Amin! Ai înţeles tu, Avraam? Avraam a răspuns: Da. Dumnezeu a făcut apoi legământul şi i-a zis: ”Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai, ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.” Suntem în versetul 17: „ Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască Sara oare la nouăzeci de ani?” Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta.” Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, (acest „cu adevărat” înseamnă „Aşa vorbeşte Domnul”) nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac.” Ştiţi voi de ce? Isaac vine de la rădăcina „El”. Deci, Avraam a râs. El era prooroc cu făgăduinţa, cu harul. Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt El Shaddai”. Dumnezeu i-a zis: „Tu nu mai eşti Avram, tu eşti Avraam, Sarai nu mai e Sarai, ea e Sara, şi Sara îţi va da un fiu.” El totuşi a râs.

Există unele predici ale fratelui Firmin unde el îşi imaginează adevărate poveşti. El crede că Domnul va face cum a zis acolo. Era un prooroc care făcea aceasta. În inima lui, Dumnezeu i-a zis: „Sara va avea un fiu şi-i vei pune numele Isaac. Astfel, de câte ori îi vei striga numele, îţi vei aduce aminte de necredinţa ta.” Era totuşi necredinţă. El a râs. Dar a venit ploaia Duhului Sfânt şi a zis: „Avraame, tatăl nostru, nu te mai îndoi!” Fraţilor, eu Îl iubesc pe Dumnezeu. Ceea ce văd oamenii nu corespunde cu ceea ce vede Dumnezeu. EL l-a adus pe Moise în Geneza, i-a arătat tot tabloul, şi i-a zis: „Scrie ceea ce vezi!” Moise a scris că Avraam a râs. El a relatat evenimentele. Cu mulţi ani după aceea, trebuia trimis mesajul bisericilor dintre neamuri. Dumnezeu l-a chemat pe Pavel şi i-a zis: „Ceea ce v-a fost arătat este prin descoperirea lui Isus Hristos.” Atunci Pavel a luat Romani 4 şi a vorbit de Avraam, de acelaşi Avraam care a râs şi, din cauza râsului lui, Isaac a purtat numele acesta despre râs (cel care râde) toată viaţa lui. Când se striga numele lui Isaac, se făcea referinţă la râsul lui Avraam. Pavel spune în versetul 16: „ De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har.” Aţi auzit voi? Să urcăm câteva versete. Versetul13: „În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţiei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul legii, ci pe temeiul neprihănirii care se capătă prin credinţă.” Vedeţi de ce? Pentru că şi el se îndoia puţin. „Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege (adică, prin precizia religiunii (slujbei) lor), credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită.” O făgăduinţă este o promisiune că vi se va da ceva pentru că sunteţi iubiţi. Aici nu este vorba de merite – adică, dacă faceţi bine ceva, veţi căpăta ceva. Legea spune: „Cine va pune asta şi cealaltă bine în practică, va primi viaţa.” Şi toţi au încercat, şi toţi au eşuat. Tânărului bogat, Isus i-a zis: „Vinde tot, urmează-Mă, ia jugul Meu!” Era prea greu. Dar să continuăm aici. Ne-am îndepărtat – versetul 15: „…pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este lege, acolo nu este nici călcare de lege.” Aţi auzit bine? Acolo unde este legea, acolo este mânia, dar acolo unde nu este lege, nu este nici încălcare. Pentru că încălcarea legii aduce mânia. Versetul 16: „De aceea, moştenitorii sunt cei ce se fac prin credinţă.” Aţi auzit? Trebuie să fie prin har. Aţi auzit? Voi n-aţi auzit bine. Repetăm: „De aceea, moştenitori (Moştenitorii cui? Moştenitorii Împărăţiei, ai vieţii veşnice, ai Duhului Sfânt, ai naturii lui Isus, ai sfinţeniei. Moştenitorii cui? Moştenitorii tuturor lucrurilor şi ei) sunt cei ce se fac prin credinţă.” Amin! De ce? Pentru ca să fie prin har. Cu ce scop? Pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam. Deci, Dumnezeu a făcut în aşa fel încât făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam. Dumnezeu vrea o siguranţă care să iasă din tine şi care să spună că tu eşti unul dintre fii, oricare ar fi problema, moştenirea este în tine. Amin! „…pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam; nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” Dragii mei, el este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, Dumnezeul care înviază morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi. O, ce Dumnezeu!

Atunci, Avraam, nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, (o altă versiune spune: Avraam a considerat tot ce era contrar Cuvântului ca şi cum n-ar fi existat) el a crezut şi, astfel, a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Aici era Duhul Sfânt, acolo, Moise, care povestea ce se întâmplase. Şi mai este spus: „ Şi fiindcă nu a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit - avea aproape 100 de ani - nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.” El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă.

Dragii mei, să dăm slavă lui Dumnezeu înainte ca lucrul să aibă loc. Aleluia! Dumnezeu m-a vindecat! Şi te uiţi la tine: eşti tot bolnav. Nu te îndoi de făgăduinţa lui Dumnezeu prin necredinţă. Să dăm slavă lui Dumnezeu ca Avraam! Domnul i-a zis: ”Umblă înaintea Mea, nu te îndoi!” Înţelegeţi? El a continuat şi nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci a fost întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească. Acestea au fost scrise de Duhul Sfânt. Când Moise a văzut acest tablou, priviţi cum a relatat el această poveste: Geneza17.17: „Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de 100 de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Priviţi ce scrie Pavel în Romani4.19: „Şi fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, - avea aproape 100 de ani -, nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii! El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea, credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”. Ascultaţi urmarea. „Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, ci este scris şi pentru noi.” Pentru că şi noi ne putem îndoi uneori. Dumnezeu nu se uită la ezitările voastre, El vede credinţa voastră. Amin! Vedeţi voi cum vă vede Dumnezeu? „…nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru…” Credeţi voi aceasta? Această prezentare a lui Avraam care se îndoieşte şi a lui Avraam care nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu a fost scrisă pentru ca voi să aveţi credinţă. Geneza 18: Domnul i se arată din nou lui Avraam, care de la starea de îndoială, devenise tare ca o stâncă. Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre în zăduful zilei şi i-a spus (Geneza18:10): „Unul dintre ei a zis: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui. .Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă, şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte?” Chiar şi poftele fireşti dispăruseră. „Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân. Domnul a zis lui Avraam: Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână?” Este oare ceva prea greu pentru Domnul? În ciuda îndoielii lui, acest lucru va avea loc. „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.” Aleluia! „Sara a tăgăduit şi a zis: „N-am râs.” Căci i-a fost frică.” Deci, ea a continuat să tăgăduiască, în ciuda faptului că toate acele lucruri fuseseră proclamate. Dar EL a zis: „Ba da, ai râs!” Pavel ia aceasta prin Duhul Sfânt şi spune: „Voi nu ştiţi să citiţi Biblia. Citiţi puţin Evrei11:11: „ Prin credinţă, şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.” Totul este prin credinţă. Ei i s-a dat un fiu. De ce? Pentru că ea a crezut. Este vorba despre credincioşie. Cel care ne-a chemat este credincios. Sara s-a îndoit, dar El e credincios. EL a spus că atunci când Se va întoarce, Sara va avea un fiu. Poate tu te-ai îndoit, dar El e credincios. Cartea spune: Cel care a făcut făgăduinţa este credincios. Totul este scris în aşa fel ca voi să nu vă puteţi îndoi. Să citim 1Tesaloniceni 5 – se adresează celor aleşi – de la versetul14: „Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi”. Cu cine? Nu numai cu cei slabi, ci cu toţi. „Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău, (asta înseamnă că printre voi s-ar putea să fie din aceia care vor face rău) dar luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău, ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi. Bucuraţi-vă totdeauna.” Atunci, ce problemă mai aveţi? Bucuraţi-vă totdeauna! Rugaţi-vă neîncetat! Dacă vă rugaţi neîncetat, mai aveţi nevoie să fiţi îndemnaţi la rugăciune? Noi ne rugăm neîncetat. Chiar şi acum spunem: „Doamne, dă-ne lucrurile de care avem nevoie.” Astăzi avem nevoie să ne rugăm. Rugaţi-vă pentru voi înşivă, pentru vecinii voştri, pentru prietenii voştri, rugaţi-vă neîncetat. „Mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. Nu stingeţi Duhul.” Dragii mei, să aveţi întotdeauna ulei în candele! Şi uleiul trece printr-un proces de purificare. Nu stingeţi Duhul! Nu dispreţuiţi prorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile, şi apoi, păstraţi ce este bun. Fraţilor, păstraţi ce este bun. Există unele surori - vă rog să mă scuzaţi, nu am nimic împotriva voastră - există unele surori care se plâng de soţii lor. Unele au câte doi copii, poate sunt căsătorite de peste 25 de ani. Totuşi, unele au obiceiul să se plângă tot timpul. Păstraţi ce este bun! Dacă aveţi ceva de povestit, povestiţi ce este bun. Amin! Păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău. După ce dă toate aceste porunci, ne spune: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” A! Este greu! Dar este scris: „Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta.”

Sara a crezut în credincioşia Celui care a făcut făgăduinţa. „Căci El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.” „Să fie lumină! Şi a fost lumină.” Credeţi voi aceasta? Amin! Aţi înţeles voi bine? EL a zis: „în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece” şi până în ziua de azi şarpele se târăşte pe pântece. „Cu durere vei naşte copii”, şi până în ziua de azi femeile nasc cu durere. În ce-l priveşte pe bărbat: „Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el (pământ) în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp.” De ce? Pentru că Dumnezeu a zis-o. Dumnezeu a zis: Voi distruge lumea. Şi i-a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.” Ceea ce spune, se şi întâmplă.

Samson nu se născuse încă. Îngerul se arată mamei lui Samson. „Tu vei avea un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor.” Femeia s-a dus şi a spus totul bărbatului ei. Apoi, Îngerul s-a arătat din nou. Vedeţi voi cât de bun este Dumnezeu? Când s-a arătat Îngerul, femeia a alergat repede să dea de veste bărbatului ei. Ea a alergat până la capătul cetăţii. Îngerul Domnului a aşteptat. Ce credincioşie, ce îndurare! Manoah a venit şi I-a zis Îngerului tot ce îi spusese soţia lui. „Ce trebuie să facem?” Pentru că era Îngerul Domnului acolo, El nu a schimbat mesajul. EL a spus: „Faceţi tot ce i-am spus.” Când deschide gura, repetă aceleaşi lucruri. Aleluia! Este formidabil! Manoah L-a întrebat: „Care este numele Tău? Îngerul a răspuns: Pentru ce îmi ceri Numele?” Manoah a oferit Îngerului o jertfă. El a răspuns: „Dacă vrei să aduci o ardere de tot, s-o aduci Domnului, nu mie!” Manoah a zis: „Bine.” Şi a adus jertfa. Când a adus jertfa, Îngerul a intrat în foc şi a dispărut. Atunci, Manoah a zis: „Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.” Dumnezeu venise sub acel chip ca să aibă părtăşie cu omul. Aleluia! „Vom muri!” Femeia a spus: „Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea de tot şi darul de mâncare, nu ne-ar fi arătat toate acestea, şi nu ne-ar fi făcut să auzim acum asemenea lucruri.” Nu vom muri. Noi nu vom muri! Noi avem un fiu, noi avem făgăduinţa. Ce har! Ce îndurare! Fraţilor, ceasul este înaintat, să înaintăm şi noi!

Pe când Zaharia era în templu, un înger al Domnului i s-a arătat şi a zis: „Nu te teme, Zahario, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta, Elisaveta îţi va naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ioan.” Când îngerul i-a vorbit lui Zaharia, el a pus o întrebare (Luca1:18): „Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân şi nevastă-mea este înaintată în vârstă.” Vedeţi, el uitase de Avraam, de Isaac. El uitase de tot. El a cerut un semn. „Drept răspuns, îngerul i-a zis: Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună. Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.” Zaharia a devenit mut. El nu a înţeles ce i-a zis Domnul. Domnul i-a zis: „Zaharia, vei avea un fiu.” Domnul nu i-a zis: „dacă ai credinţă, vei avea un fiu. Elisaveta, dacă eşti supusă, dacă vei asculta, vei avea un fiu.” Nu! I-a spus: „Pentru că te-ai îndoit, vei fi mut, dar făgăduinţa se va împlini. Vei fi dezlegat de muţenie atunci când ţi se va naşte fiul.” Zaharia a rămas mut. Elisaveta a rămas însărcinată.

Dragii mei, trebuie să înţelegeţi că unele lucruri depind de credinţa voastră şi altele nu depind de voi. Fie că voi o credeţi, fie că nu o credeţi, Isus va reveni! Fie că voi credeţi, fie că nu, reaşezarea va avea loc! Credeţi voi aceasta? Lăsaţi-mă să vă spun ceva. EL ţi s-a adresat ţie în mod direct şi ţi-a zis: „Fiul Meu, voi face aceasta cu tine”. EL zice şi se face. Noi predicăm pentru ca cei aleşi să aibă parte de răpire. Noi avem siguranţa că toate Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărate. Isus este Hristosul, Domnul, Mântuitorul. Noi suntem născuţi biruitori, aleşi, noi suntem născuţi Mireasă. Toate făgăduinţele Lui se întâmplă cu noi. De ce? EL este stăpânul planului Său. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu cu Isus, va face şi cu Mireasa. De ce? Pentru că ea este carne din carnea Lui, os din oasele Lui, Duh din Duhul Lui. Credeţi voi aceasta? Atunci totul îi este cu putinţă celui care crede. Tu crede doar şi totul este posibil. Într-o clipă, acum chiar, El te poate schimba. Crede-o, El a şi făcut-o!

Voi ştiţi, în slujba fratelui Branham au existat 2 etape. El se ruga pentru bolnavi şi le spunea că Domnul a zis că oamenilor li se va face după credinţa lor. El mai adăuga: „Du-te, facă-ţi-se după credinţa ta!” Odată a venit un om la fratele Branham. Fr. Branham s-a uitat la el, şi i-a zis: „Tu poţi să pleci, vei avea o fiică.” Omul a plecat, dar s-a îndoit. Altă dată, o fată care avea picioarele paralizate, i-a zis tatălui ei: „Adu-mi o pereche de pantofi.” „De ce?”, a întrebat-o tatăl ei. Ea a spus: „Eu plec la o adunare a fratelui Branham şi eu voi umbla.” Şi-a luat cârjele şi a ajuns în rândul de rugăciune. Fratele Branham s-a uitat la ea şi i-a zis: „Tu ai venit pentru a fi vindecată.” Ea a răspuns: „Eu cred că voi fi vindecată.” El era prooroc. Aţi înţeles voi? El a văzut ceva ce tu şi eu nu avem. Apoi i-a zis: „Du-te înapoi în sală.” Tu şi eu am fi fugit să ne rugăm, dar fratele Branham i-a zis să se întoarcă la locul ei. În timp ce ea aştepta acolo, oamenii treceau în rândul de rugăciune şi ei deveneau din ce în ce mai obosiţi. Billy, fiind responsabil de rândul de rugăciune, i-a zis tatălui său: „Am uitat de acea fată.” Dar fr. Branham s-a oprit şi i-a zis: „Billy, de ce te îngrijorezi? Chiar dacă eu am uitat de ea, Dumnezeu nu a uitat-o.” Amin! Dragii mei, dacă noi v-am uitat, Dumnezeu nu vă va uită! Apoi, i-a zis: „Ea avea credinţa, dar nu era suficient pentru vindecare. Am lăsat-o acolo, ca să se vadă minunile pe care le face Dumnezeu.” Credinţa creşte astfel. El a întrebat-o din nou: „Crezi tu că Dumnezeu te poate vindeca?” Ea a răspuns din nou: „Da, cred.” „Atunci, facă-ţi-se după credinţa ta!” Fata s-a încălţat în văzul tuturor şi a început să alerge. În sală, toată lumea s-a ridicat în picioare. Toţi Îl lăudau pe Domnul pentru minunea pe care o făcuse. Vedeţi, unuia i s-a zis: „Facă-ţi-se după credinţa ta!”, dar celuilalt i s-a zis: „Tu vei avea o fiică.” Prietenii lui l-au batjocorit. Câteva zile după aceea, el s-a întors şi fr. Branham i-a zis: „Eu te cunosc.” El a răspuns: „Da, am fost la o adunare de-a ta şi te-ai rugat pentru mine ca să am o fiică, dar eu m-am îndoit şi prietenii mei şi-au bătut joc de mine. Eu sunt aici din nou ca să te rogi pentru mine ca Domnul să-mi ierte necredinţa şi să-mi dea o fiică.” Fr. Branham i-a zis: „dar eu nu ţi-am zis că dacă vei crede, vei avea o fată. Eu ţi-am zis: Du-te! Aşa vorbeşte Domnul: Vei avea o fiică! Deci, fie că o crezi, fie că nu o crezi, tu vei avea o fiică! Du-te în pace.” De multe ori vi se spune: „Dacă tu crezi, Dumnezeu va face o minune. Dar când va veni reaşezarea, fie că o credeţi, fie că nu, dacă Dumnezeu o va arăta, ea se va face.

Să revenim la Samson. Pe vremea când devenise judecător peste Israel, i s-a făcut o mare sete. Era pe moarte. El a văzut o stâncă. El a zis stâncii: „Dă-mi apă!” El era un om ca tine şi ca mine, dar uns cu Duhul lui Dumnezeu, cu o credinţă de nezguduit, şi stânca i-a dat apă. Şi până în ziua de azi, acea stâncă dă apă. Un om ca mine şi ca tine, uns de Duhul Sfânt, a zis soarelui, în mijlocul unei bătălii: „Opreşte-te!” „Lună, opreşte-te!” Când bătălia s-a încheiat, când ultimul duşman a murit, soarele şi-a reluat mişcarea, luna la fel. Cine era Elisei? Un om ca tine şi ca mine. Uns cu Duhul lui Dumnezeu. El avea mantaua lui Ilie. A luat-o şi a zis: „Dacă Dumnezeu vindecă.....Şi a stat pe făgăduinţă. Priviţi la Moise care a condus poporul în pustie. Iosua a făcut-o, Elisei a făcut-o. Credeţi că şi noi o putem face? Amin! Sunteţi voi siguri că Dumnezeu ascultă? Da, pentru că Dumnezeu este aici. EL vă iubeşte. Noaptea a fost înghiţită. Ştiţi de ce? Pentru că Isus este Domnul tău. Cuvântul, pe care-l avem noi, nu-l aveau nici Avraam, nici Moise, nici chiar Pavel. Noi avem făgăduinţele. Şi făgăduinţele pentru această epocă sunt incomparabile cu toate celelalte. Priviţi-vă aşa cum vă priveşte Dumnezeu. Când Dumnezeu vă priveşte, El spune: „Iată, un sfânt!” Când Dumnezeu ne priveşte, spune: „Fără vină, fără păcat!” Când Dumnezeu mă priveşte, Se vede pe El în mine! Aceasta este lupta. Mă îndoiesc, apoi cred. Când Domnul îmi făgăduieşte ceva, mă uit, ca Avraam, la ceea ce sunt şi, ca el, râd. Dar când vine Duhul, mă privesc ca Pavel şi, apoi, mă văd. Firmin, nu te îndoi prin necredinţă ! Amin! Credeţi aceasta? Puteţi voi să nu vă mai îndoiţi prin necredinţă? Cine are îndoieli? Atunci, dacă nu aveţi îndoieli, ridicaţi-vă mâinile! Uitaţi-vă la Dumnezeu şi spuneţi-I: „Tu care ai despărţit Marea Roşie, Tu care ai despărţit Iordanul, Tu care ai lovit în Stâncă, Tu care i-ai dat un fiu lui Avraam, Tu care i-ai dat un fiu lui Zaharia, Tu care ai venit în Numele lui Isus şi care ne-ai spus: „Orice cereţi, să credeţi că aţi şi primit!” Credeţi aceasta? Atunci ne vom scula în picioare având siguranţa. Dacă avem siguranţă, noi nu trebuie să strigăm. Dacă vreţi să strigaţi, strigaţi! Vorbiţi-I! EL este aici! Spuneţi-I: „Aşteaptă-mă ca să-Ţi vorbesc!” Şi El va avea răbdare cu tine, şi tu Îi vei vorbi. Să ne rugăm Domnului! (n.tr. Se cântă o cântare în timp ce fraţii se roagă.)