Predici la radio – Caseta – nr. Pecetea a şasea



Yüklə 20,96 Kb.
tarix26.10.2017
ölçüsü20,96 Kb.
#13676

Predici la radio – Caseta 6 – nr. 3

Pecetea a şasea
Dragi prieteni, vă salut pe toţi în Numele binecuvântat al lui Isus. Nădăjduiesc că v-aţi bucurat cu toţii de ziua aceasta împreună cu Domnul. Azi vom vorbi despre a şasea pecete.

Vă rog să deschideţi împreună cu mine la Apoc. 6:12-17: Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat, şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele…” Conţinutul peceţii a şasea se va împlini după răpirea Miresei lui Hristos, înaintea începerii Împărăţiei de o mie de ani. Scriptura spune că soarele se va întuneca şi luna se va face ca sângele, înaintea zilei celei mari şi înfricoşate a Domnului. Ioel 2:31-32 ne lămureşte că Duhul Sfânt este turnat atât peste evrei cât şi peste neamuri. În vremea aceea vor fi chemaţi afară cei 144 de mii şi vor primi Duhul Sfânt. Noi trebuie să observăm că în Ioel Scriptura vorbeşte despre „fii şi fiice” şi de asemenea despre „robi şi roabe”. În emisiunea trecută spuneam că Bisericii nou testamentare i se aplică denumirea de „fii şi fiice”. „Robii şi roabele” sunt evreii. Însă acelaşi Duh care fost turnat peste neamuri în timpul perioadei nou testamentare, va fi turnat peste evrei după răpirea Bisericii Mireasă. Însuşi Dumnezeu a făgăduit să facă semne în ceruri şi minuni pe pământ.

În Ioel 2:31-32 citim: soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe care-i va chema Domnul.” În timpul harului, oricine poate să cheme Numele Domnului. Însă când soseşte timpul evreilor, când va avea loc slujba celor doi proroci la Ierusalim, cei 144 de mii vor chema Numele Domnului şi vor fi pecetluiţi; dar harul se va fi depărtat de la neamuri. Versetul pe care tocmai l-am citit mărturiseşte despre faptul că soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” În pecetea şasea citim despre un mare cutremur de pământ, şi despre faptul că „soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, şi luna s-a făcut toată ca sângele”. Aceste lucruri arată că a şasea pecete are loc după pecetluirea celor 144 de mii. Scriptura spune mai departe: „stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic.” Toţi locuitorii pământului vor simţi efectul mâniei lui Dumnezeu care vine peste aceia care n-au crezut. Mânia lui Dumnezeu va fi mai aprinsă ca oricând, şi nu va fi chip de scăpare pentru nimeni. Însă copiii lui Dumnezeu vor fi în siguranţă în vremea aceea, pentru că au intrat în locaşurile cereşti pregătite pentru ei. Prorocul Isaia a vorbit despre aceasta când a spus: „Du-te, poporul meu, intră în odăile tale, şi încuie uşile după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.” 26:20-21.

Acum este o zi a harului, dar atunci va fi ziua răzbunării pe cei ce n-au crezut. Isa. 24:1: „Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii.” Întregul pământ va fi cutremurat: „Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” Apoc. 6:15-17. Într-o zi toate acestea vor fi de domeniul trecutului. Noi ştim că toate prorociile vorbite de Domnul prin prorocii Săi s-au împlinit la vremea lor. Fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este adevărat şi nu poate fi desfiinţat.

Noi avem nădejdea în Hristos Isus că vom scăpa de toate lucrurile care urmează să vină peste faţa pământului. Există un singur loc de scăpare şi siguranţă: în Hristos Isus! Se pare că aceia care nu au crezut în Domnul Isus Hristos vor fi copleşiţi de judecăţile cele mai grozave ce vor veni peste pământ. La fel cum a fost în zilele lui Noe, oamenii nu au crezut şi nu şi-au dat seama ce se petrece, până când a venit potopul. La fel a fost în zilele Sodomei şi ale Gomorei; ei zideau, se căsătoreau, şi făceau toate lucrurile lumii, dar nu aveau timp să asculte mesajul acelui ceas. Cât timp suntem pe pământ, trebuie să ne ocupăm şi de lucrurile fireşti, dar acestea nu trebuie să devină scopul principal al vieţii noastre. Pentru noi există o chemare mai mare şi un ţel cu mult mai deosebit.

În zilele acelea când judecata era pe cale să lovească pământul, Domnul a trimis un mesaj de avertizare. Prorocii au fost luaţi în râs, şi respinşi. Însă tot ceea ce au spus ei în Numele Domnului, s-a împlinit. Prorocul Isaia a vorbit despre anul de îndurare al Domnului, şi de asemenea şi despre o zi de răzbunare. Domnul nostru Isus a citit numai despre anul de îndurare al Domnului. Dar după aceea în Cuvântul lui Dumnezeu avem făgăduinţa că va veni un proroc în felul lui Ilie, în acelaşi duh şi în aceeaşi putere, ca să aşeze toate lucrurile înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşate a Domnului.

Multe pasaje biblice vorbesc despre ziua Domnului, despre timpul de după răpire, despre judecăţile grozave ce vor lovi pământul, dar acum pentru noi este vital să învăţăm despre făgăduinţe, ca să ştim cum să ne pregătim să scăpăm de ceea ce va veni peste pământ. Prorocul Maleahi a vorbit despre prima venire a lui Hristos, şi de asemenea despre cea de-a doua. În timpul primei veniri a Domnului nu a fost nici o nimicire sau zi de răzbunare. De atunci au trecut aproape două mii de ani fără ameninţătoarele judecăţi, dar când se va sfârşi ziua mântuirii, judecata va veni cu siguranţă. Înainte ca acest lucru să se poată întâmpla, Domnul a făgăduit că va trimite un proroc, un mesager pentru neamuri, care urma să aşeze din nou toate lucrurile, conform Cuvântului lui Dumnezeu. După aceea evreii îşi vor primi cei doi proroci ai lor. De aceea este vital să-i credem pe cei ce au vorbit în Numele Domnului şi au adus Cuvântul pentru ceasul lor.

Aşa cum a fost în zilele lui Noe şi ale altor proroci, noi avem mulţi predicatori, evanghelişti, multe biserici şi organizaţii religioase. Însă noi dorim să înţelegem planul lui Dumnezeu cu Biserica Lui în vremea sfârşitului. De aceea trebuie să ne interesăm şi să cercetăm Scripturile ca să vedem care sunt făgăduinţele pentru timpul nostru. Nu trebuie să ne facem griji despre evrei: Dumnezeu se îngrijeşte de ei. Noi ar trebui să fim îngrijoraţi de pregătirea şi de chemarea afară a Miresei lui Hristos. Noi putem chema acum Numele Domnului. El este Stânca Veacurilor, descoperirea şi manifestarea directă a Celui Atotputernic. Însă aceia care nu au venit la El, vor striga atunci către munţi şi către stânci, să cadă peste ei şi să-i ascundă de faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului. Poate vi se pare că Mielul este doar milos, dar Biblia vorbeşte despre „mânia Mielului”. Vine ziua când Mântuitorul va fi Judecătorul, iar Mielul, Leul din seminţia lui Iuda va răcni cu un glas puternic, pentru că vine ziua cea mare a mâniei Lui. Şi cine va putea să reziste?

Dragi prieteni, dragi fraţi şi surori în Hristos, ca slujitor al evangheliei eu trebuie să vă spun adevărul. Dumnezeu are un plan pentru Biserică şi de asemenea pentru Israel. Toate lucrurile se împlinesc conform sfântului Său Cuvânt. Nu există nici o întârziere, şi nici o cale care să ocolească aceste lucruri. Orice este vestit mai dinainte în Cuvântul lui Dumnezeu, se va împlini. Împăraţii pământului, cei mari şi puternici, cei bogaţi şi cei elevaţi, cei mici şi cei mari, toţi au timp să asculte acum glasul Domnului. Ei toţi pot să-şi primească acum iertarea păcatelor. Însă într-o zi va fi prea târziu. De ce să nu vă hotărâţi acum, şi de ce să nu vă găsiţi acum adăpostul în Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Mântuitorul vostru? Nu aşteptaţi până când va izbucni mânia şi răzbunarea lui Dumnezeu. Veniţi la El acum. Să ne rugăm:

Tată ceresc, înţelegem din Cuvântul Tău că după ce se va încheia ziua mântuirii, vor veni judecăţi grozave peste pământ. Doamne, ne rugăm să-i chemi afară pe ultimii şi să-i aduci în turmă. Pregăteşte-ne pe toţi pentru ziua slăvită a revenirii Tale, căci noi credem că Tu vei pregăti un popor pentru Numele Tău. Tu ai pregătit deja locaşurile. Tu vei avea o Mireasă fără pată sau zbârcitură. Te rog, fie ca toţi aceia care au auzit acest mesaj, să Te creadă din toată inima. Binecuvântează-i pe toţi, căci mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin.






Yüklə 20,96 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin