Preot Prof dr. Adrian gabor relaţii Biserică Stat

Poziţia puterii faţă de iudei
Legislaţia primului secol al imperiului creştin, fără a schimba în profunzime statutul iudeilor acordat de Iulius Cezar, a creat treptat pentru iudei o situaţie nouă, din ce în ce mai inconfortabilă. Atitudinea împăraţilor creştini faţă de iudaism este deosebit de complexă, pentru că preocupările religioase se interferează cu mobiluri de ordin politic. Deţinători ai autorităţii şi moştenitori ai principilor păgâni, suveranii sunt în acelaşi timp membri şi protectori ai Bisericii creştine – ortodoxă sau ariană, nu are importanţă – care-i împinge să reducă din ce în ce mai mult privilegiile recunoscute iudeilor. Influenţa autorităţii ecleziastice asupra legislaţiei privitoare la iudei este incontestabilă. Ca şi în materie de erezii, Codul Teodosian este adesea tributar unor canoane sinodale. În materie de iudaism, intervenţia personală a unui demnitar bisericesc explică anume remaniere a legislaţiei: Sfântul Ambrozie a făcut să fie modificată legea cu privire la protecţia sinagogilor⁹⁶⁴. La sfârşitul secolului IV, influenţa lui Ambrozie, pe lângă Teodosie şi cea a Sfântului Ioan Gură de Aur asupra credincioşilor agravează situaţia iudeilor⁹⁶⁵.

La început, statutul iudeilor rămâne în principiu cel care fusese fixat de legislaţia anterioară⁹⁶⁶. La sfârşitul secolului, Teodosie aminteşte, ca reacţie la excesele antisemite încurajate de anumite elemente din cler, că iudaismul este autorizat: „Judaeorum sectam nulla lege prohibitam satis constat”⁹⁶⁷. Patriarhul are încă rol de prefect şi titlul de Vir clarissimus et inlustris⁹⁶⁸.

Dar această neutralitate oficială este repede destrămată în practică de politica din ce în ce mai binevoitoare a împăraţilor faţă de creştinism. Urmează o rupere a echilibrului: măsurile procreştine sunt însoţite de măsuri antiiudaice. Statutul iudaic se alterează tot mai mult. Restricţiile nu vizează la început decât activitatea exterioară a iudaismului, relaţiile acestuia cu lumea creştină şi păgână⁹⁶⁹.

De la o neutralitate oficială, se trece repede la măsuri de discriminare. Pentru perioada lui Teodosie, aceste măsuri tind să izoleze comunităţile iudaice de mediul creştin. Toate aceste preocupări figurează în legile statului roman: „contagiunea” iudaică este o ciumă de temut de care creştinii trebuie feriţi, îndepărtându-i de un contact necurat. Principalele măsuri legislative luate în acest sens se referă la interzicerea căsătoriilor mixte, interzicerea prozelitismului iudaic, însoţite de o protecţie acordată iudeilor convertiţi, precum şi interzicerea circumciderii sclavilor, ceea ce i-a determinat chiar pe împăraţii creştini să interzică iudeilor de a avea sclavi creştini⁹⁷⁰.

Ideea unui prozelitism iudaic activ în primele secole ale erei creştine este încă post primită în general atât din partea evreilor cât şi din partea creştinilor⁹⁷¹. Patru Constituţii, care-l reprimă, dovedesc existenţa sa între 312 şi 437⁹⁷².

Graţian se mulţumeşte cu interzicerea dreptului de a beneficia de testament, pedeapsă care-i loveşte ţi pe creştinii care trec la vreo erezie sau la păgânism. Iudeul, autor al convertirii primea aceeaşi pedeapsă⁹⁷³.

Pe lângă vechile măsuri de interzicere a circumciderii sclavilor creştini sau păgâni⁹⁷⁴, Teodosie I se străduieşte de asemenea să sustragă de la iudei pe sclavii creştini. El face ca aceşti sclavi să fie răscumpăraţi de creştini şi-i opreşte pe iudei să mai achiziţioneze alţii pe viitor⁹⁷⁵. Astfel, lucrurile se îndreptau spre o interdicţie totală ca iudeii să mai posede sclavi creştini⁹⁷⁶.

Interzicerea căsătoriilor mixte este categorică în legea lui Teodosie din 388, fie că este vorba de unirea unui iudeu cu o creştină sau a unui creştin cu o evreică: „Nici un iudeu să nu ia în căsătorie o femeie creştină şi nici un creştin să nu aleagă unirea conjugală cu o evreică. Căci dacă cineva săvârşeşte o astfel de faptă, această greşeală va fi asimilată unui adulter şi dreptul de a-l acuza va fi acordat voturilor publicului”⁹⁷⁷.

Legislatorul dă astfel o interpretare legii: „Este interzis cu severitate unui iudeu să ia în căsătorie o creştină şi unui creştin să accepte o evreică drept soţie. Cei care, în pofida interdicţiei, s-ar uni astfel, să ştie că sunt pasibili de aceeaşi pedeapsă ca cei condamnaţi pentru adulter şi că este îngăduit nu numai apropiaţilor lor să-i acuze de această crimă, ci oricine îi poate urmări”⁹⁷⁸.

Asemenea mezalianţe sunt asimilate adulterului. Deşi oprite de legea iudaică, asemenea căsătorii erau pare-se destul de frecvente, mai ales în Antiohia, unde mişcarea iudaizantă era destul de puternică în cercurile creştine⁹⁷⁹.