Preoteasa Marina Hîncu s. Boghiceni, r. Hînceşti

preoteasa Marina Hîncu

s. Boghiceni, r. Hînceşti

Cine este capul familiei sau „femeia să se teamă

de bărbat"

_Introducere

Un mare intelept, insiruind cele mai de seama binecuvântări, a pomenit-o si pe aceasta: "bărbatul cu femeia care se inteleg bine unul cu altul. "(Sir. 25,2). Altundeva intareste ca: "Prietenul si tovarăşul la vreme se întâlnesc, si mai mult decât amândoi, femeia cu bărbatul." (Sir. 40.25). In pronia Sa divina, Dumnezeu a orânduit de la inceputuri aceasta unire intre bărbat si femeie si a grăit de cei doi ca de una: bărbat si femeie El i-a creat (Gen. 1,27) si nu mai este parte bărbăteasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti sunteţi una in Hristos Iisus (Gal. 3.22). Nu exista relaţie intre semeni mai adânca decât aceea dintre bărbat si femeie, daca ei sunt uniţi asa cum ar trebui. Hand fericitul David il jeluia pe Ionatan, care era un suflet cu el, cu ce a asemuit el măreţia iubirii lor? "Iubirea ta a fost pentru mine mai presus de iubirea femeiasca."(II Regi 1,26). Puterea acestei iubiri este cu adevărat mai mare decât orice pasiune. Unele doriri pot fi puternice, dar aceasta singura nu cade niciodată. Aceasta dragoste (eros) este adanc sadita in flinta noastră. Neobservata de noi, ea face ca trupurile bărbaţilor si ale femeilor sa se atragă, pentru ca dintru inceput femeia a fost din bărbat, si din femeie si bărbat, alti bărbaţi si femei s-au născut. Vedeţi acum cat de adânca este aceasta unire si cum Dumnezeu a creat-o in chip divin dintr-o singura fire? I-a ingaduit lui Adam sa se căsătorească cu Eva, care ii era mai mult decât sora sau fiica, era sânge din sângele lui! Dumnezeu a făcut ca intreaga omenire sa-si aiba obârşia intru aceasta. Pe de o parte, Dumnezeu nu a făcut femeia separat de bărbat, pentru ca acesta ar fi considerat-o cu totul osebita fata de el. Nici nu a lăsat femeia sa dea naştere de prunci fara debarbat. Daca ar sta asa lucrurile, ea si-ar fi indeajuns sieşi. In loc de acestea, precum ramurile unui copac pornesc din acelaşi trunchi, El 1-a făcut pe unul-Adam sa fie obârşia intregii omeniri, impreuna bărbat si femeie, si a făcut cu putinţa ca bărbaţii si femeile sa-si fie suficienţi lorusi. Mai târziu, a oprit pe bărbaţi sa se căsătorească cu surorile sau fiicele lor, pentru ca iubirea noastră sa nu se mărginească la mădularele familiei, si sa fie luata restului omenirii. Toate acestea sunt cuprinse in cuvintele lui Hristos: "El i-a făcut de la inceput bărbat si femeie. "(Mat. 19,4).

Dragostea dintre bărbat si femeie este puterea care tine societatea laolaltă. Bărbaţii vor ridica armele si chiar isi vor jertfi viata pentru acesta iubire. Sf. Pavel nu ar fi intarit acest subiect fara o pricina temeinica; de ce ar mai fi spus Femei, fiti supuse bărbaţilor voştri, ca Domnului? Pentru ca atunci când domneşte intelegerea, copiii cresc bine, gospodăria este bine intretinuta, iar vecinii, prietenii si rudele lauda rezultatul. Si astfel, si familia si societatea dobândesc mari foloase. Iar cand nu exista intelegere, totul devine confuz si valorile se răstoarnă. Cand este pace intre căpeteniile unei oştiri, totul se desfăşoară in oranduiala, dar cand nu e, toate sunt in neorânduiala. La fel este si aici. De dragul intelegerii, atunci, a spus: Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului.

Sa presupunem, atunci, ca bărbatului ii este a ocupa locul capului, si femeii cel al trupului, si sa ascultam ce inseamna "căpetenie": caci bărbatul este capul femeii, precum si Hristos este capul Bisericii, Trupul Sau, al cărui Mântuitor este. Astfel precum Biserica se supune lui Hristos, si femeile sa se supună bărbaţilor lor in toate. Observaţi ca imediat dupa ce zice ca bărbatul este capul femeii, precum Hristos este capul Bisericii, spune de indata ca Biserica este Trupul Sau, si El insusi Mântuitorul ei. Este capul, cel ce tine bunăstarea trupului. In celelalte sale epistole, Pavel deja a aşternut temelia dragostei intre soti, si a incredintat bărbatul si femeia sa locului lor cuvenit: bărbatului, cel de conducător si sprijinitor, si femeii, cel de supunere. Astfel precum Biserica se supune lui Hristos - si Biserica, aduceti-va aminte, consta atat din bărbaţi cat si din femei - femeile sa se supună intru toate bărbaţilor lor, ca lui Dumnezeu.

Ati auzit ce importanta are ascultarea; 1-ati lăudat si v-ati minunat de Pavel cum ne uneşte vieţile, asa cum ne-am aştepta de la un om minunat si duhovnicesc. Si bine ati facut. Dar acum ascultati-1 ce mai cere de la voi; nu si-a incheiat pilda. "Bărbaţilor, grăieşte el, iubiţi pe femeile voastre precum si Hristos a iubit Biserica." Ati văzut decata ascultare este nevoie; acum ascultaţi cata iubire este trebuincioasa. Vrei ca femeia sa-ti fie supusa, asa cum Biserica ii este lui Hristos? Atunci ia-ti răspunderea unei asemenea purtări de grija pentru ea, asemenea celei a lui Hristos pentru Biserica. Si chiar daca va fi cândva trebuinţa sa-ti dai viata pentru ea, da, chiar daca va trebui sa treci prin orice fel de suferinţa, sa nu dai inapoi. Chiar de vei indura toate acestea, nu vei fi făcut nimic ca sa fii pe potriva a ceea ce a făcut Hristos. Tu te jertfeşti pentru cineva cu care esti deja unit, dar El S-a dăruit cuiva care I-a intors spatele si care II ura. Apoi, la fel cum El a cinstit-o [Biserica] aşezând la picioarele Sale pe cea care I-a intors spatele, care L-a urat, respins, dispreţuit, săvârşind aceasta nu prin ameninţări, sau violenta, sau ingrozire, fara nimic din toate acestea, ci prin dragostea Sa neistovita; astfel deci trebuie sa te porţi cu soţia ta. Chiar daca o vezi ca nu te apreciază, ca te dispreţuieşte si te batjocoreşte, tot vei putea sa o supui, prin afectiunea,blandetea, si marea ta grija pentru ea. Nu este influenta mai puternica decât legătura dragostei, mai ales cea dintre bărbat si femeie. O sluga poate fi invatata sa se supuna prin teama; dar chiar si ea, provocata prea tare, isi va caută in curând libertatea. Dar tovarăşa de viata a cuiva, maica copiilor sai, izvorul bucuriilor sale, nu trebuie niciodata inlantuita cu frica si ameninţări, ci cu dragoste si răbdare. Ce fel de căsnicie poate fi aceea in care femeia se teme de bărbatul sau? Ce fel de mulţumire ar putea avea bărbatul insusi, daca trăieşte cu femeia sa ca si cum i-ar fi roaba, si nu ca si cu o femeie, dupa propria ei voie? Suferă orice de dragul ei, dar nu o dispretui nici cand,caci Hristos nu a făcut niciodată aceasta fata de Biserica. [...]

„Femeia să se teamă de bărbat!". Versetul acesta este greu de acceptat, dacă rămânem la suprafaţă a înţelesului şi dacă înţelegi prin aceasta o frică bolnăvicioasă, un tremur de groază. Dar nu aceasta înseamnă teamă în Scriptură. Teamă, aici înseamnă respect şi adoraţie. In acest sens trebuie înţeleasă şi teama de Dumnezeu, despre care ştim că se spune că este începutul înţelepciunii sau baza înţelepciunii. Teama faţă de Dumnezeu este respectul faţă de Dumnezeu. Privirea Ia Dumnezeu cu supunere şi cu adoraţie. Dacă tu îl respecţi pe soţul tău, înseamnă că te şi încrezi în soţul tău. Şi dacă te încrezi în soţul tău, te poţi încredinţa pe tine însăţi lui, te poţi supune lui. Ai trei elemente de bază ale relaţiei tale cu soţul tău: dragoste, respect şi încredere.

Şi atunci, iată imaginea de ansamblu. întâi este relaţia ta cu Dumnezeu. Tu te-ai supus pe tine însăţi Lui pentru că El ţi 1-a dat ţie pe Fiul Său ca să moară pentru tine. Şi din relaţia ta cu Dumnezeu îţi vine porunca să accepţi ceea ce El ţi-a pregătit, ca soţul tău să fie capul tău. Adică să fie şeful familiei; şi îţi vine porunca lui Dumnezeu, ca tu să te supui soţului tău. Chiar dacă n-ar fi nimic altceva la mijloc între tine şi soţul tău, decât relaţia ta cu Dumnezeu, tu te-ai supune soţului tău, nu numai pentru relaţia în sine cu soţul, ci tu te-ai supune soţului tău din dragoste faţă de Dumnezeu, dar tot Dumnezeu ţi-a dat şi dragoste faţă de soţul tău şi respect faţă de el şi încredere în soţul tău. Şi toate acestea transfigurează supunerea ta faţă de soţui tău în supunere naturală, aducătoare de bucurie şi de împlinire.

Porunca lui Dumnezeu îţi spune să te supui soţului tău ca Domnului. Cum te supui tu Domnului? Tu te supui Domnului pentru că El ţi S-a sub-pus ţie. El a murit în locul tău. Dar tu constaţi că şi soţul tău ţi s-a dăruit tie.

În I Cor 7, 4 citim: „Femeia nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul, tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân pe trupul lui, ci femeia ", Esenţa adevăratei căsnicii este aceasta, că nici unul dintre voi nu-şi mai aparţine lui însuşi, fiecare se dăruieşte pe sine celuilalt, i se supune pe sine celuilalt. Şi tu ştii că soţul tău ţi s-a dăruit ţie, o simţi, o vezi în toate atitudinile şi în toate trăirile lui. Şi tu îi răspunzi aşa cum i-ai răspuns Mântuitorului. Prin dăruire de tine însăţi, prin supunere de tine însăţi.

Din firea noastră păcătoasă noi reacţionăm împotriva ideii de supunere, dar firea noastră păcătoasă nu este un ghid vrednic de urmat, când înţelegem că numai dacă te supui cu totul lui Dumnezeu şi că numai dacă acceptăm locul pe care ni 1-a dăruit Dumnezeu în viaţă, ajungem la adevărata împlinire, ajungem să vedem că supunerea nu este un lucru de care să ne temem şi de care să fugim. Supunerea sau ascultarea de voia Mântuitorului nostru Iisus Hristos este calea pe care Dumnezeu ne formează şi ne împlineşte prin colaborarea voii noastre cu cea a lui Dumnezeu.

Acum, cei ce Il primesc pe Hristos în viaţa lor cum se cuvine, prin post, rugăciune şi fapte bune, prin împărtăşirea de Sfintele Taine, intră într-o nouă ordine, în ordinea înnoită de Hristos prin jertfa Sa. Diferenţele bărbat-femeie vor dispărea cu Hristos. Veniţi amândoi la Iisus Hristos, daţi-I slavă, mulţumiţi-I pentru toate, cereţi-I să vă ierte păcatele, să vă scape de duhul cel rău de stăpânire silnică între voi şi peste alţii, rugaţi-L să vă dăruiască vreme de pocăinţă şi pocăinţă cu lacrimi curate, duh de pace să vă dăruiască, rugăciune curată întru trezia minţii, nestrămutată în voinţa cea bună, discernământ al gândurilor, al cugetelor şi al duhurilor, creştere în credinţă, nădejde şi, mai ales, dragoste către Dumnezeu şi către aproapele. Să vă dea orice voieşte din iubirea Sa de oameni. Rugaţi-L să vă fie El stăpân al vostru în vecii vecilor. Numai când vine El cu harul Lui în voi, războiul care vă macină încetează. Amin!

"....dar bărbatul este mai egal decât femeia..."

Unul dintre principalele motive de tensiune care apar în familie este lupta pentru supremaţie: care să fie şeful. Casa se transformă în arena unui război de durată în care fiecare vrea să îsi impună voia în fata celuilalt. Câtă vreme dragostea este covârşitoare, soţii nu îsi pun problema supremaţiei. Dar, când dragostea se împuţinează, locul rămas liber se vrea acoperit de iubire de sine. Si începe lupta.

Unii tineri îsi pun problema supremaţiei încă înainte de a se căsători. Si bine fac. Dar soluţia pe care o dau nu tine; fiecare zice: "O să facem cum vrei tu, numai să nu ne certăm!"

Câtă vreme tinerii nu au decât divergente privitoare la prăjitura pe care o vor mânca la cofetărie sau la filmul pe care îl vor vedea, nu au cum să îsi dea seama că în familie motivele de contrazicere sunt mult mai serioase.

Există mai multe moduri în care bărbatul poate domina femeia.

Primul este violenta. Bărbatul impune, bărbatul porunceşte. Simte că femeia se teme de el si devine din ce în ce mai rău. Dacă îsi dă seama că oricât de brutal ar fi, femeia nu va avea curajul să divorţeze, duritatea lui nu va mai avea limite. Femeia va deveni o sclavă. (Asta se întâmplă mai ales când bărbatul suferă de patima băuturii: putini beţivi nu sunt violenţi cu nevestele sau cu copiii lor.) Nu e nevoie să detaliez: sunt convins că nu îti doreşti un astfel de sot.

Al doilea mod prin care o poate domina este ameninţarea cu infidelitatea: "Nu faci ce zic eu? Nu esti o soţie bună. O să mă duc să îmi caut alta, numai să facă ce spun eu." Acest mod tine când femeia îsi iubeşte foarte mult bărbatul, când ar face orice numai să nu îl piardă.

Al treilea mod este cel în care în familie există echilibrul pe care îl vrea Dumnezeu: "bărbatul este cap femeii, asa cum si Hristos este cap Bisericii..." Femeia este "slava" bărbatului.

Relaţia cerută de Evanghelie nu îl favorizează pe bărbat. La baza familiei creştine stă dragostea. Or, un sot iubitor nu alege comoditatea pentru a fi slujit de nevastă. Ierarhia dintre bărbat si femeie este cea pe care a arătat-o Hristos prin cuvintele: "Cine vrea să fie între voi întâiul, să fie slujitorul celorlalţi." Bărbatul este cap femeii, este cel care poartă greutatea familiei, nu cel care dă dispoziţii.

Un părinte spunea că, din perspectivă evanghelică, nu e mai greu să fii femeie, ci e mai greu să fii bărbat. Adică e mai uşor să te lasi condusă de bărbatul tău, care poartă o responsabilitate mai grea decât a ta. E mult mai greu să conduci cu pricepere decât să te lasi condusă de cel pe care Dumnezeu 1-a rânduit să conducă.

Înainte de a se mărita, orice fată creştină ar trebui să înţeleagă că alege o cale în care trebuie să se supună bărbatului. Această idee trebuie să îi fie clară înainte de a se mărita.

Există anumite diferente structurale între bărbat si femeie: cea mai uşor de observat e că bărbatul e mai puternic, femeia mai sensibilă. Bărbatul protejează, femeia are nevoie de protecţie (asta nu înseamnă că femeia nu îsi ocroteşte la rândul ei bărbatul prin dragostea cu care îl înconjoară).

Dacă relaţia dintre bărbat si femeie trebuie să aibă ca model relaţia dintre Hristos si Biserică, nu mai putem spune nici că bărbatul este sef, nici că este avantajat. El e baza familiei, el trebuie să găsească ieşirile din impas.

Mi se pare că tensiunile legate de cine cântă mai tare într-o familie, cocosul sau găina, sunt izvorâte din inimi pline de mândrie si de iubire de sine. Cu cât vei găsi un om mai puţin mândru, cu atât îti va fi mai bine. Si cu cât vei fi mai smerită tu, cu atât mai bine îi va fi lui.

Atunci când te măriţi e important să iei un om cu care simţi că te completezi foarte bine. Dacă vă dati seama de la început că între voi e armonie, armonie va fi si după nuntă. Dacă sunt anumite nepotriviri, dar amândoi aveţi dorinţa de a vă modela astfel încât să evitaţi tensiunile, până la urmă aveţi toate şansele să reuşiţi. Dar dacă din start fiecare vrea să îsi impună punctul de vedere în fata celuilalt, atunci nu are cum să vă fie bine. Pur si simplu sentimentul care vă uneşte nu este dragoste. Un cuvânt al Scripturii ne spune că "dragostea îndelung rabdă, dragostea e binevoitoare..., nu caută ale sale..." Dragostea care caută supunerea celuilalt nu e dragoste. Si şansele ca o astfel de relaţie să se transforme în dragoste sunt foarte mici. Dragostea nu le caută pe ale sale, ci pe ale celuilalt. O astfel de dragoste trebuie păstrată cu multă grijă.

Femeile sunt fiinţe destul de sensibile, şi cum a spus acelaş Apostol că fiind „făpturi mai slabe" foarte uşor îşi pierd liniştea sufletească şi de la o intonaţie greşită. Şi atunci care e rostul la farfuriile spălate sau cina pregătită? Şi ce erou mai sunt dacă o fac să sufere pe persoana iubită? Atunci trebuie să merg pe altă cale. Să ţin minte mereu metaforele „făpturi mai slabe" , „moştenitoare ale harului vieţii" şi "faceţi-le parte de cinste". Să-mi aduc aminte cum oamenii procedează cu marfa fragilă. Pu unele cutii adesea e indicat "Fragil", dar rar când se indică şi cum ar trebui să te comporţi cu ele, se presupune că ne vom da seama şi singuri, poate de atât Apostolul ne-a dat doar unele indicaţii generale, sperând că creştinii vor avea discernământ să înţeleagă cum să se comporte soţii între ei.

Pasajul din Biblie despre relaţiile din căsătorie se termină cu aceste cuvinte dragi fiecărui bărbat „iar femeia să se teamă de bărbat". Dar până la ele sunt şi alte cuvinte care ar trebui să le luăm nu mai puţin în seamă, dar poate şi mai mult "Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea". Hristos a iubit biserica nu doar ca o adunare de oameni, cu care este interesant să comunici. El şi-a dat chiar viaţa pentru aceşti oameni. Noi locuim într-un timp relativ liniştit, şi nu prea e posibil ca cineva să vă ceară să vă daţi viaţa pentru soţie. Deşi cu aşa o jertfa ar fi deacord mulţi soţi, căci ar fi o faptă plină de eroism.

Dar să mergem mai departe în această comparaţie. Cum a iubit Hristos Biserica? Dacă ne aducem aminte biserica primară au alcătuit-o Apostolii, şi atunci vedem că Mântuitorul se ruga pentru ei, le spăla picioarele , le arăta exemplul de slujire jertfelnică oamenilor, chiar prin jertfirea propriei vieţi. Dacă am medita asupra acestei porunci am putea într-un fel ajunge şi la ideea că Apostolul îi îndeamnă să-şi iubească soţiile aşa cum Hristos şi-a iubit ucenicii.

Mulţi dintre noi, fiind prezenţi la Taina Nuntii, rămânem miraţi sa auzim ca Biserica vesteşte ca bărbatul este cap femeii. Mai mult, ni se atrage atenţia ca "femeile trebuie sa se supună bărbaţilor" (Efeseni 5, 22). Si asa se face ca plecam de la aceasta Taina, cu gândul ca bărbatul este superior femeii.

Nu mai suntem atenţi la continuarea acelei mărturisiri: "bărbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau". Aceasta continuare ne descoperă ca bărbatul devine si el un fel de mântuitor al trupului femeii. Si in acest sens se cere ca femeia sa se supună capului sau, pentru ca acesta ii poarta de grija.

Dar in afara căsătoriei bărbatul nu poate fi cap al femeii, dupa cum nici Hristos nu este capul oricărei persoane. Caci El nu poate fi cap celor care nu aparţin trupului Bisericii si nu sunt mădulare ale ei.

Bărbatul este cu adevărat cap, numai in momentul in care se indreapta spre femeie cu iubirea care "nu caută ale sale" (1 Cor. 13, 4-5). Iar aceasta iubire izvorăşte din Hristos, nu in afara Sa. Cu alte cuvinte femeia trebuie sa se supună bărbatului, numai in măsura in care bărbatul este unit cu Hristos. Ea nu trebuie sa se supună in orice imprejurare, de exemplu atunci cand acesta săvârşeşte adulter.

Daca bărbatul se supune total voinţei dumnezeieşti, si femeia se poate supune bărbatului ei fara reţineri, de vreme ce bărbatul nu mai face voia sa, ci voia lui Dumnezeu. Bărbatul care nu se impartaseste de iubirea Mântuitorului, nu poate oferi soţiei sale iubirea pe care este dator sa o dăruiască. Iar soţia care nu cunoaşte ascultarea Bisericii fata de Hristos, este lipsita de puterea de a se supune soţului ei.

Bărbatul fiind cap femeii, precum Hristos Bisericii, este dator sa se jertfească pentru aceasta, asa cum a facut-o Hristos pentru Biserica. Faptul ca bărbatul este numit cap al femeii, nu inseamna ca i se acorda privilegii. Dimpotrivă, acest atribut nu implica o poziţie avantajoasa, caci datoria de a iubi este mai mare decât datoria de a te supune.

Aşa se ajunge şi la un sfârşit neaşteptat. Când măcar încerci să duci o viaţă creştină, atunci nici nu mai e necesar să ceri ceva. Ascultarea o obţii ca pe un premiu neaşteptat. Neaşteptat, fiindcă în familile fericite soţii se iubesc unul pe altul şi înţeleg ascultarea nu ca îndeplinirea unor porunci, dar ca pe dorinţa de a asculta, înţelege şi susţine. Cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. (Efeseni 4, 2)