Prezentare geografică

Prezentare geografică

Cunoscuţi şi întîlniţi pînă de curînd pe hărţile topografice şi turistice aproape exclusiv sub denumirea de Munţii Cibinului sau Steiului, Munţii Cindrel ocupă sectorul din Masivul Parîng delimitat la sudvest de Valea Frumoasei, continuată la vest de Valea Sebeşului, ior la sud-est de Valea Sadului. În sfîrşit, la nord-est sînt mărginiţi de Podişul Transilvaniei.

Denumirea de Munţii Cindrel este mai potrivită, deoarece Valea Cibinului cu afluenţii ei cuprinde doar cu puţin mai mult de jumătate din suprafaţa întregului spaţiu montan considerat aparţinînd Munţilor Cindrel, restul fiind străbătut de numeroşi afluenţi ai Sebeşului (unii destul de mari ca Frumoasa, Bistra, Dobra etc.), ai Sadului, precum şi de alte rîuri mărunte din no,rd. Considerînd că principiul vîrfului dominant este mai potrivit realităţii terenului, s-a adoptat propunerea geografului Em. de Martonne (1907), reluată de Acad. V. Mihăilescu (1963), ca să poarte numele de Munţii Cindrel, după vîrful care domină aceşti munţi.

Menţionăm ca şi pe hărţile recente ale Atlasului Geografic Naţional, în curs de editare sub egida Academiei R. S. România, se foloseşte exclusiv denumirea de Munţii Cindrel, atlas care este alături de lucrările de specialitate, principala operă de referire.

LIMITA MUNŢILOR CINDREL. Limita sudică este constituită din cele două văi longitudinale Frumoasa şi Sadu, care formează un culoar înalt de 1 600-1 700 m şi larg de circa 1—3 kilomeri, ce urcă domol în Şaua Ştefleşti (1 725 m), către obîrşia rîurilor. Adîncimea foarte accentuată a celor două văi opuse, precum şi lărgimea relativ mare a acestora, justifică pe deplin trasarea limitei aici faţă de Munţii Ştefleşti (sau Lotru) din sud.

La rîndul ei, Valea Sebeşului, cînd foarte largă cum este la Oaşa, la Tău sau la Şugag, cînd foarte îngustă, sub formă de defileu tăiat adînc în stîncă, separă Munţii Cindrel de Munţii Şureanu la vest. Contactul cu Podişul Transilvaniei, respectiv limita nord-vestică a Munţilor Cindrel cu dealurile Secaşului şi depresiunile Apoldului, Săliştei şi Sibiului, este marcat de înlănţuirea localităţilor Căpîlna-Deal-Cârpiniş — Tilişca — Sălişte — Vale — Sibiel — Fîntînele - Orlat — Gura Rîului — Poplaca - Răşinari — Cisnădioara şi Sadu. Această linie separă foarte clar spaţiul montan, constituit peste tot din roci dure (şisturi cristaline), cu un relief mai accidentat, străbătui de văi cu versanţi puternic înclinaţi de depresiunile şi dealurile dezvoltate pe depozite sedimentare moi, în care apele şi-au săpat văi largi.

Fig 01

RELIEFUL. Munţii Cindrel au o suprafaţă de circa 900 km², altitudinea maximă de 2244 m (Vîrful Cindrel), caracterizîndu-se prin masivitate şi relief domol, produs al unei structuri geologice uniforme, constituită exclusiv din şisturi cristaline. În ansamblu, ei sînt asimetrici, fiind formaţi dintr-o culme înaltă în extremitatea sud-vestică, care se ramifică în trei direcţii principale: spre vest, culmea Şerbota — Gun-gurezu — Oaşa Mare, spre nord, culmea Găujoara -Foltea — Stîmba Mare şi spre est, culmea Niculeşti -Rozdeşti — Bătrîna — Onceşti — Ghihan — Derjani -Măgura Cisnădiei. Din acestea se desprind trepte din ce în ce mai joase, avînd o largă dezvoltare spre margine (900-1 300 m altitudine). În funcţie de situarea faţă de Vîrful Cindrel, ele sînt scurte spre Valea Sebeşului şi prelungi de 15-20 km spre Depresiunea Transilvaniei.

Specifică este, de asemenea, succesiunea de la sud spre nord a celor trei suprafeţe de netezire aparţinînd nivelului superior Borăscu (2244—1700 m), nivelului mijlociu Rîu Şes (1 650—1 350 m) şi celui inferior Gornoviţa (1 200—900 m), fragmentate intens şi separate între ele de văi adînci şi strîmte cu versanţi puternic înclinaţi, atingînd pe alocuri diferenţe de nivel de 400—600 m. Faţă de alte masive, cum ar fi faţada sudica a Munţilor Parîng, în Munţii Cindrel ele nu sînt despărţite prin abrupturi sau de denivelări atît de evidente. Avem astfel impresia, pe atacuri, a existenţei unei singure platforme, care coboară domol de la 2 200 m la mai puţin de 900 m.

Fig 02

În jurul vîrfului Cindrel, la altitudini cuprinse între 2 000-2 200 m se întîlnesc, astfel, întinse platouri, extrem de plane, care confirma ca suprafaţa cea mai veche din Carpaţii Meridionali — Borăscu -este bine păstrata şi aici. Întreaga creasta principală a Munţilor Cindrel, cuprinsă între vîrfurile Oaşa Mare şi Bătrîna, este un rest din această platformă, care coboară în mod gradat spre Sebeş şi spre Olt pînă la 1 700 m. În continuarea ei, la circa 300-400 m mai jos faţă de platoul Şerbota—Frumoasa—Cindrel, se desfăşoară, mult mai extinse, resturile relativ plane sau slab înclinate ale platformei mijlocii Rîu Şes. Ea ocupă cea mai mare parte din Munţii Cindrel, prezentînd o pantă uşoară şi constantă, ce coboară spre nord, începînd de la 1 650 m pînă la 1 350 m, fără a fi delimitată de un abrupt pronunţat la marginea ei exterioară.

Coborînd în continuare de-a lungul crestelor principale, se poate observa detaşarea şi prelungirea spre nord şi est a nivelului inferior Gomoviţa, cuprins între 1 200 şi 900 m.

În decursul perioadelor geologice, parcurgînd cîteva etape de netezire, crestele au devenit din ce în ce mai plane. Sub influenţa mişcărilor verticale, eroziunea a acţionat puternic ulterior. Natura rocilor a favorizat păstrarea formelor rotunjite şi cupolare, pe alocuri cu largi culoare de comunicaţie.

Suprafaţa platformelor este ocupată în mare parte de pajişti, contrastînd cu versanţii împăduriţi. Plaiurile şi culmile oferă condiţii de circulaţie şi aşezare mai favorabile decît pe fundul văilor. S-a ajuns astfel la o inversiune în utilizarea terenurilor, condiţionată înainte de toate de particularităţile reliefului. De asemenea, desfăşurarea mai largă a platformei inferioare (900—1 200 m), între Valea Cibinului şi Valea Bistrei, a oferit posibilitatea unei transformări ceva mai pronunţate a peisajului iniţial acoperit cu păduri, decît între Valea Cibinului şi Valea Sadului, Astfel, în zona marilor sate mărginene (Sălişte, Tilişca, Poiana Sibiului şi Jina), păşunile şi fîneţele, presărate cu o puzderie de case şi stîne, ocupă mari întinderi.

Formele glaciare. În Munţii Cindrel, condiţiile locale de relief şi de altitudine au fost mai puţin favorabile apariţiei şi dezvoltării fenomenelor glaciare, de felul urmelor lăsate de gheţarii cuaternari în Munţii Făgăraş, Parîng şi Retezat Numai pe versantul nordic şi estic al culmii Şerbota—Frumoasa—Cindrel, aparţinînd platformei superioare, au fost sculptate patru circuri glaciare: Gropata, Iezerul Mic, Iezerul Mare şi lujbea Răşinarului, specifice munţilor situaţi între Olt şi Jiu.

Circul glaciar Gropata, orientat spre nord-vest, are un profil asimetric, datorită structurii geologice. Partea inferioară coboară pînă la 1 700-1 710 m altitudine, unde s-a format o morenă frontală.

Iezerul Mic este un circ mai complex, deoarece pe marginile lui apar cîteva căldări mai mici şi mai puţin evoluate. La altitudinea de 1 950 m, un prag glaciar marchează marginea exterioară a circului, în spatele căreia se întinde lacul, care dă numele întregului sistem.

Iezerul Mare, situat la nord de Vîrful Cindrel, este cel mai profund dintre circurile glaciare ale acestor munţi. El prezintă două trepte separate de un prag de 50 m. Dacă treapta inferioară, care ajunge pînă la 1 700 m, a fost în bună măsură distrusă prin eroziunea postglaciară, în schimb, cea superioară este păstrată foarte bine, avînd un complex de morene, între care se găseşte şi lacul Iezerul Mare.

Circul Iujbea Răşinarului, situat la est de Vîrful Cindrel, se întinde pe o distanţă de 1,5 km, coborînd pînă la altitudinea de 1 750 m. Se întîlnesc de asemenea, şi aici, sub formă de ondulaţii slabe, resturile morenei de fund şi ale celei laterale.

Priviţi în totalitatea lor, Munţii Cindrel se caracterizează prin culmile domoale şi prelungi, acoperite cu păşuni în cea mai mare parte, ceea ce a favorizat păstoritul — ocupaţie principală a mărginenilor. Aerul ozonat, pădurile de conifere, ce încep la peste 1 200 metri, lacurile glaciare Iezerul Mare şi Iezerul Mic, priveliştile încîntătoare, liniştea desăvîrşită atrag turiştii iubitori de tot ceea ce le oferă aceşti munţi.
SCURTĂ CARACTERIZARE GEOLOGICĂ. Constituţia geologică şi respectiv litologică a Munţilor Cindrel nu diferă de masivele înconjurătoare, datorită apartenenţei la aceeaşi unitate structurală. Astfel, ei sînt constituiţi din şisturile cristaline ale pînzei getice (micaşisturi, gnaise micacee, amfibolite, paragnaise, cuarţite etc.), aceleaşi care se găsesc şi în Munţii Şureanu şi Ştefleşti, încălecînd formaţiunile mai puţin metamorfozate ale grupei I, autohtone, începînd cu şariajul mezocretacic (faza austrică). Absenţa în aceşti munţi a formaţiunilor sedimentare explică şi lipsa unei diferenţieri petrografice a reliefului.

Fără a fi străbătuţi de linii tectonice de mare mobilitate în timpul neogenului, Munţii Cindrel au suportat în mod uniform mişcările de ridicare, care i-au afectat. Aceasta este cauza că nu s-au întîlnit nicăieri compartimente său porţiuni evoluate în mod diferit în consecinţă se poate considera că evoluţia geomorfologică a acestor munţi .s-a desfăşurat în mod egal şi unitar pe toată întinderea lor; în acelasi timp, suprafeţele de netezire — dovadă certă a vechii lor modelări şi transformări — se găsesc la altitudini care coboară peste tot în trepte uriaşe spre marginea de nord a acestei zone montane.

În extremitatea nord-vestică, între văile Sebeşului şi Gîrbovei, respectiv la sud-est de Căpîlna şi la sud-vest de Cărpiniş, apare la zi, din masa şisturilor cristaline, un strat calcaros îngust, ce culminează în Vîrful Piatra Varului (947 m). În funcţie de dispoziţia acestui strat calcaros, morfologia îmbracă forma unei creste ascuţie şi zimţate.
CLIMA. Datorită marii lor întinderi (circa 900 km²) şi a înălţimii ce atinge 2 244 m, Munţii Cindrel au o climă variată, temperatura, precipitaţiile şi celelalte elemente meteorologice schimbîndu-se odată cu creşterea altitudinii. Cum este şi firesc, ei păstrează caracteristicile generale ale Carpaţilor Meridionali din oare fac parte, beneficiind de o puternică influenţă oceanică din nord-vestul continentului, care provoacă uneori ploi lente şi de durată. În cadrul lor se disting mai multe etaje climatice: etajul montan inferior, etajul montan superior, etajul subalpin şi alpin.

1. Pornind de la contactul cu Podişul Transilvaniei şi pînă la 1 000 m, deci în zona pădurilor de foioase, întîlnim etajul montan inferior, caracterizat printr-o climă mai blîndă din cauza altitudinii joase şi a invaziei maselor de aer cald şi mai umed dinspre vest, prezentînd diferenţe mici de temperatura diurnă şi anuală. Aici temperatura medie anuală are valori cuprinse între 7 şi 10°C, temperatura medie a lunii iulie e între 17 şi 22°C, iar a lunii ianuarie între -2 şi -4°C. Precipitaţiile sub formă de ploi şi zăpezi sînt reduse şi ele, media anuală oscilînd între 600 şi 1 000 mm. Vîntul dominant bate dinspre nord-vest dinspre valea Mureşului, local cunoscut şi sub numele de „Moroşanul". Dinspre sud bate „Vîntul Mare" mai puternic primăvara, cîrtd topeşte zăpada, iar în timpul verii, din cînd în cînd, se dezlănţuie sub forma unei mari vijelii. Dinspre est bote iarna „Crivăţul", moderat şi rece, iar vara bate un vînt cald şi plăcut, numit de ciobani „Olteţul" fiindcă vine dinspre Olt şi, în fine, dinspre sud-vest suflă „Austrul", cald şi uscat.

2. Etajul montan superior se întinde între 1 000 şi 1 800 m şi ocupa cea mai mare suprafaţă din Munţii Cindrel, cuprinzînd zona pădurilor de amestec şi de răşinoase. Acest etaj se caracterizează printr-o climă mai umedă şi mai răcoroasă tot anul; temperatura medie anuală este cuprinsă între 4—6°C, temperatura medie a lunii iulie între 12—14°C, rar a lunii ianuarie între —5 şi —7°C. La Păltiniş unde este amplasată o staţie meteorologică, lunile cele mai calde sînt iulie şi august, cînd media lunară este de 13,3°C, iar lunile cele mai reci sînt ianuarie şi februarie, cînd media este de —4,7°C. Pentru o orientare generală, dăm evoluţia lunară a temperaturilor medii, maxime şi minime înregistrate la Păltiniş şi calculate pe perioada 1896—1960 de D. Stoica şi colaboratorii (1972).

Lunile	Temperatura medie	Media max. zilnice	Media min. zilnice
I	-4,9	-2,1	-8,5
II	-4,5	-0,5	-8,0
III	-1,2	2,6	-4,9
IV	3,0	7,5	-0,2
V	7,6	12,8	4,4
VI	11,2	15,6	7,7
VII	13,1	18,4	9,5
VIII	13,5	18,2	9,4
IX	9,5	14,2	6,3
X	5,7	9,9	2,4
XI	0,8	5,0	-1,6
XII	-2,3	0,9	-5,3
Anual 4,3		8,6	-0,9

Data medie a primului îngheţ este 19 septembrie, iar a ultimului îngheţ 15 mai, perioada fără îngheţ fiind de 127 zile. Iarna, din cauză că aerul rece coboară în depresiunile de la poalele munţilor, se produc anual în medie 100 de cazuri de inversiuni termice, ceea ce determină în munţi un timp frumos şi un climat plăcut.

Precipitaţiile se încadrează în timpul ploilor de vară, caracterizat printr-un maxim distinct în luna iunie. Media anuală oscilează între 800 şi 1400 mm, cu un maxim în luna iunie (138 mm) şi cu un minim în luna decembrie (35 mm). De asemenea, repartiţia lunară a cantităţilor medii de precipitaţii nu este uniformă, la Păltiniş prezentînd următoarea variaţie:

Lunile	Cantitatea precipitaţii [mm]	Cantitatea maximi în 24 ore [mm]	Anul producerii
I	42,8	33,8	1955
II	35,7	23,2	1935
IlI	55,4	40,1	1949
IV	89,2	110,4	1933
V	104,8	64,5	1930
VI	138,2	88.3	1948
VII	111,2	68,1	1960
VIII	97,7	78,4	1953
IX	65,0	52,7	1936
X	48,9	42,3	1952
XI	41,3	32,3	1960
XII	33,2	32,2	1960
Anual	863,5	110,4	1933

Prima ninsoare se semnalează în medie în 14 octombrie, iar ultima ninsoare în 17 aprilie, astfel că numărul mediu al zilelor în care solul este acoperit cu un strat de zăpadă, este de 186. Grosimea medie a stratului de zăpadă este cuprinsă între 51 şi 63 cm.

Numărul anual al zilelor senine esle în medie de 84, al zilelor noroase de 130, iar al zilelor acoperite de 151. Iarna predomină zilele acoperite (47%), iar vara cele noroase (43%). Numărul zilelor senina este aproape egal atît vara, cît şi iarna. În funcţii directă de nebulozitate este ceaţa. Atunci cînd norii se află la înălţimi mici, vîrfurile masivului sînt în ceaţă, iar marginea munţilor şi culmile mai joase au cerul acoperit Se observă deci o creştere a frecvenţei ceţurilor odată cu altitudinea. Numărul anual -al zilelor cu ceaţă oscilează intre 68 şi 126, fiind în medie 78. Luna cu cele mai multe zile cu ceaţă este ianuarie (8 zile), iar luna cu cele mai puţine zile cu ceaţă este iulie (4 zile).

Vînturile sînt influenţate de masele de aer care pătrund în ţara noastră, precum şi de dispoziţia culmilor şi a văilor, în funcţie de care s-a făcut aşezarea cabanelor. Aşa, de exemplu, staţiunea Păltiniş este ferită de vînturile reci de est şi de nord-est, datorită poziţiei adăpostite, predominînd vînturile calde de vest, sud-est şi nord-vest. Tot aici, viteza medie anuală a vîntului este de 1,3 m/sec., predominînd în general calmul (57% din cazuri). Pe culmile mai înalte viteza vîntului este mai mare, iar procentajul de calm este mai redus. De asemenea, direcţia vîntului pe culmi este cea dată de circulaţia generală, respectiv dinspre nord şi nord-vest.

În concluzie, acest etaj are un climat temperat moderat, cu vînturi potrivite, precipitaţii medii, care favorizează activităţile turistice, sporturile de iarnă şi cura de factori naturali.

3. În fine, etajul alpin şi subalpin, care include culmile cele mai înalte şi platforma superioară Cindrel-Fumoasa-Şerbota, cuprinse între 1 800 şi 2 244 m, are o climă rece şi umedă în cea mai mare parte a anului, aici iarna durîmd aproximativ şase luni. Temperatura medie anuală are valori cuprinse între —2 şi 2°C, temperatura medie a lunii iulie între 8 şi 12°C, iar a lunii ianuarie între -6 şi —8°C. Precipitaţiile medii anuale depăşesc 1 400 mm, căzînd în mare parte sub formă de zăpadă, care persistă uneori în văile mai adăpostite de sub vîrful Cindrel pînă în luna august. Vara este anotimpul cel mai liniştit din tot anul, dominînd vînturile potrivite şi brizele uşoare, în schimb iarna, acestea sînt puternice, reci şi în rafale. De asemenea, averse locale survin mai ales deasupra culmilor înalte Şerbota, Cindrel, Foltea, Niculeşti, Rozdeşti, Surdu şi Bătrîna, cînd se produc violente descărcări electrice, furtuni, precum şi viscole de scurtă durată, pînă vara. Este de remarcat şi faptul că temperatura depăşeşte 10°C doar patru luni pe an (iunie-septembrie), cît durează de fapt aici sezonul turistic şi pastoral.

Aceasta este imaginea generală a climei Munţilor Cindrel, care permite turiştilor să facă excursii în cea mai mare parte a anului şi să practice sporturi de iarnă. Bineînţeles însă că survin o serie de excepţii, care nu pot fi prevăzute cu exactitate, atît în privinţa duratei ploilor, cît şi a timpului senin. Astfel, în unele toamne timpul frumos cu zile plăcute şi călduroase durează pînă la mijlocul lui octombrie, favorizînd excursiile de lungă sau scurtă durata etc.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ. Existenţa rocilor cristaline a permis dezvoltarea unei reţele hidrografice extrem de bogate în Munţii Cindrel. Pîraiele şi izvoarele apar la tot pasul înregistrînd o maximă abundenţă din etajul montan superior pînă în zona alpină. Dacă în luna iunie rămîi impresionat de frecvenţa pîraielor provenite din topirea zăpezii, este lesne de remarcat că la sfîrşitul lunii iulie şi în august, majoritatea acestora a secat.

Oltul şi Mureşul reprezintă cei doi colectori ai tuturor apelor din Munţii Cindrel. Oltul primeşte Cibinu unit cu Sadu, în timp ce Mureşul strînge apele Sebeşului şi ale numeroşilor săi afluenţi.

Primul afluent imiportarrt al Oltului este Cibinu, care se formează în urma confluenţei Rîului Mare cu Rîu Mic în dreptul locului numit La Pisc.

Rîu Mare îşi culege apele din lacurile Iezerul Mare şi Iezerul Mic, precum şi din pîraiele circurilor glaciare cu acelaşi nume, aflate sub Vîrfurile Cindrel şi Frumoasa.

În drumul său prin munţi, Rîu Mare şi-a săpat o vale îngustă şi frumoasă, cunoscută pe porţiunea dintre punctul Cheia şi La Pisc sub numele de Cheile Cibinului. Un important drum forestier utilizabil şi în scopuri turistice merge paralel cu valea. Rîu Mare primeşte afluenţi mai mari mai ales pe dreapta. Dintre aceştia cităm Pîrîul Niculeşti, ce porneşte de sub Vîrful Niculeşti şi pe care urcă o ramificaţie a drumului forestier precedent, pîrîurile Crăciuneasa şi Surdu de sub Vîrful Surdu (Beşineu) şi Dăneasa, care curge în apropierea staţiunii turistice Păltiniş. Pe Valea Dănesii se construieşte o şosea, care în viitor va face legătura cu cabanele şi barajul de la Gîtu Berbecului, pe Valea Sadului.

Rîu Mic îşi are izvoarele sub Culmea Foitei şi se formează din unirea Pîrîului Foltea cu Pîrîul Rudarilor.

Dat fiind marele potenţial hidroenergetic al acestor rîuri, este prevăzută construirea unor baraje şi lacuri de acumulare la Crăciuneasa, La Pisc, la confluenţa Pîrîului Foltea cu Valea Rudarilor şi la nord de comuna Gura Rîului.

Cibinul, format astfel, îşi îndreaptă apele mai întîi spre est şi, după 28 km de la izvoarele Rîului Mare, în comuna Gura Rîului, îşi face intrarea în Depresiunea Sibiului printr-o vale largă cu multe terase. Aici, Cibinul primeşte ca afluenţi, de la vest spre est: Pîrîul Negru, ce izvorăşte din dreptul comunei Jina, unit apoi cu Drojdia, Tilişca şi Tilişcuţa ce pornesc de sub Guga Mare şi Valea Muierii care-şi culege apele de sub culmea Fîntîna Mărului. Urmează apoi Sibielu, cu izvoarele în apropiere de Crinţ şi Orlatu, avînd obîrşiile mai sus de cabana Fîntînele, sub dealul Curmătura.

Cibinul trece prin localităţile Cristian şi Sibiu. În apropiere de Şelimbăr primeşte Pîrîul Se vi s, oi cărui tributari importanţi sînt: Şteaza, ce trece prin comuna Răşinari şi izvorăşte de sub Vîrful Onceşti de lîngă Păltiniş şi Sibişelu cu sursa sub Dealul Bîrnelor. Trecînd pe lîngă Şelimbăr, Cibinul mai colectează pîraiele Cisnădie, Tocilele şi Sărata.

Unul din cei mai însemnaţi afluenţi ai Cibinului, care-şi strînge apele din Munţii Cindrel şi Ştefleşti (Munţii Lotrului), este Sadu, care se varsă în Cibin în dreptul localităţii Tălmaciu. Izvoarele sale se află în Curmătura Ştefleşti situată între aceşti munţi. Pornind de la vest spre est el este alimentat de următoarele pîraie: Iujbea, care-şi are izvoarele în circul glaciar Iujbea, sub Vîrful Cindrel;