Prezentarea generală a instanţEI



Yüklə 189,39 Kb.
səhifə4/4
tarix01.08.2018
ölçüsü189,39 Kb.
#64952
1   2   3   4

CAPITOLUL III

GESTIONAREA RESURSELOR
3.1. Resursele umane

În 2012, în cadrul Judecătoriei Târgu Secuiesc şi-au desfăşurat activitatea 5 judecători, anume domnul judecător Raicea Liviu, doamna judecător Kovacs Simona, doamna judecător Forro Fazakas Csilla Rita, domnul judecător Velican Ioan Adrian, domnişoara judecător Răcman Alina Elena. Astfel schema judecătoriei a fost complet ocupată, până la data de 01.11.2012 când domnul judecător Velican Ioan Adrian a fost avansat la Tribunalul Covasna, respectiv până la data când doamna judecător Kovacs Simona a intrat în concediul de maternitate, respectiv concediul pentru creşterea copilului..

În ce priveşte grefierii instanţei, începând cu luna martie 2012 şi-au desfăşurat activitatea 2 grefieri arhivari, 8 grefieri de şedinţă, un grefier delegat la Biroul de Executări Penale şi Contravenţionale, precum şi grefierul şef, iar raportat la schemă, doi grefieri de şedinţă îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Braşov, respectiv la Curtea de Apel Braşov, iar un grefier de şedinţă şi un grefier arhivar sunt numiţi pe durată determinată.

În plus, au lucrat doi aprozi, şoferul instanţei şi muncitorul de întreţinere ce fac parte din personalul conex. Informaticianul şi-a desfăşurat activitatea în subordinea Tribunalului Covasna.

Grefierii de şedinţă, de regulă, au intrat în şedinţă o dată la două săptămâni. Acest interval le asigură timpul necesar pentru a introduce în ECRIS adresele, citaţiile, actele, pentru a întocmi încheierile de şedinţă şi pentru a studia dosarele. Calitatea muncii lor a rămas constantă.

Apreciem că ar fi utilă suplimentarea personalului cu un post de agent procedural. În prezent această atribuţie este îndeplinită de cei doi aprozi.




    1. Resursele materiale

Judecători şi grefierii şi-au desfăşurat activitatea într-un spaţiu corespunzător, dotat cu aparatura electronică necesară. Sediul instanţei a fost renovat în cursul anilor 2002 – 2003.

Instanţa a beneficiat de existenţa calculatoarelor, a imprimantelor, a copiatoarelor, a faxului, a multifuncţionalei, a aparatului de aer condiţionat care deserveşte camera serverelor.

Pe lângă această aparatură, judecătorii şi grefierii au avut la dispoziţie accesul la internet şi la legislaţia actualizată la zi în sistemul LEX, aplicaţia informatică ECRIS. Munca instanţei a fost înregistrată în programul ECRIS IV.

În protocolul încheiat pentru paza instanţei s-a prevăzut la secţiunea vulnerabilităţi că este necesară montarea gratiilor la parter şi a unor camere de luat vederi în anumite puncte ale clădirii, astfel că instanţa mai are nevoie de două camere de luat vederi şi de 12 metri liniari de gratii, situaţie existentă şi nerezolvată încă din anul 2009.

Pe perioada verii, cel puţin pentru sala mare de judecată, ar fi necesară montarea aparatelor de aer condiţionat.

Resursele materiale prezente asigură o bună desfăşurare a activităţii instanţei.



CAPITOLUL IV

RAPORTURILE DINTRE INSTANŢĂ ŞI CELELALTE INSTITUŢII, ORGANISME, PRECUM ŞI CU SOCIETATEA CIVILĂ
În anul 2012, ca şi în anii anteriori, instanţa şi-a continuat buna colaborare cu instituţiile publice, cu celelalte organisme şi a fost într-o bună relaţie cu societatea civilă.

În raporturile cu Consiliul Superior al Magistraturii instanţa a răspuns cu promptitudine adreselor înaintate pentru formularea unor puncte de vedere asupra diferitelor aspecte privitoare la legislaţie, reformă în justiţie, gradul de independenţă al judecătorilor, etc.

Raporturile cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc şi instanţele superioare, Tribunalul Covasna şi Curtea de Apel Braşov, au fost caracterizate de o bună colaborare, prin răspunsul prompt formulat la toate adresele primite, prin furnizarea informaţiilor solicitate.

S-au organizat seminarii la nivelul Curţii de Apel Braşov, la care judecătorii de la această instanţă au participat în funcţie de programarea în şedinţele de judecată, preluând sintezele de practică la nivel de ţară, centralizate de judecătorul delegat de la Curtea de Apel Braşov.

Baroul de Avocaţi a asigurat asistenţa juridică din oficiu, la cerere. În şedinţele de judecată, judecătorii au respectat în limitele legii cererile avocaţilor legate de reprezentarea intereselor părţilor. Conlucrarea dintre instanţă şi Baroul de Avocaţi Covasna a fost pozitivă.

Raporturile instanţei cu experţii judiciari au fost relativ pozitive, cu excepţia câtorva situaţii concrete în care experţii nu au înţeles să depună lucrarea de expertiză însoţită de procesul verbal de recepţie din partea O.C.P.I. Covasna, respectiv au efectuat lucrările cu superficialitate, în sensul că, nu au răspuns la toate obiectivele fixate de instanţă, lucrările efectuate au fost schematice, lipsind, de regulă, planurile de dezmembrare şi propunerile de atribuire de numere cadastrale noi, iar în materia grăniţuirii, nu s-a stabilit linia de hotar, însă aceste aspecte au fost complinite în sensul că experţii au dat lămuriri instanţei în şedinţă publică şi ulterior au completat şi refăcut lucrarea ordonată, conform dispoziţiilor instanţei, aceste aspecte fiind cauzate şi de faptul că, experţii în materie topo au o vechime relativă mică în desfăşurarea activităţilor.

Asociaţia profesională Forumul Judecătorilor din Oltenia a comunicat periodic pe forumul instanţei recursurile în interesul legii şi hotărârile CEDO pronunţate.

Mass – media nu a solicitat informaţii instanţei. A continuat funcţionarea info - chioşcului la dispoziţia justiţiabililor, cu informaţii de interes general despre dosare.

Organismele societăţii civile au solicitat relaţii şi răspunsurile au fost formulate în termenul prevăzut de lege.

Instanţa a primit accesul pentru a vizualiza baza de date a Oficiilor Registrului Comerţului, pentru asigurarea operativităţii în demersurile de identificare în cauzele deduse judecăţii a persoanelor juridice şi a stării lor. De asemenea, instanţa a primit accesul la Sistemul Informatic Schengen, la baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanelor.

Relaţiile cu justiţiabilii s-au manifestat atât în cadrul şedinţelor de judecată, prin comunicarea reciprocă, conform dispoziţiilor procedurale, precum şi în cadrul celorlalte compartimente ale instanţei (arhivă). Instanţa a dat dovadă de înţelegere a nevoilor justiţiabililor, legate de studierea actelor din dosare, comunicarea actelor şi a depus toate eforturile pentru o bună înfăptuire a actului de justiţie.

Concluziile privind bunele raporturi inter - instituţionale sunt valabile şi pentru anii anteriori.




CAPITOLUL V
CONCLUZII
Activitatea din 2012 a Judecătoriei Târgu Secuiesc a fost relativ bună, din punctul de vedere al indicilor calitativi şi cantitativi, dar şi din punctul de vedere al organizării activităţii de judecată şi administrative. De asemenea, s-a respectat implementarea Strategiei de Reformă în Justiţie.

S-au respectat dispoziţiile legale privind repartizarea aleatorie a cauzelor, aplicarea dispoziţiilor CEDO şi ale dreptului comunitar în activitatea de judecată, realizarea unui management de calitate la nivelul instanţei, formarea continuă a judecătorilor şi a personalului auxiliar de specialitate.

Numărul de dosare înregistrate în 2012 a rămas aproape constant faţă de anul 2011, 2579 în anul 2012 faţă de 2648 în anul 2011 (cu 69 dosare mai puţin), dar a crescut complexitatea cauzelor, atât în materie penală cât şi în materie civilă.

Comparativ cu anul 2011, stocul de dosare penale a scăzut de la 94 dosare la 49 dosare, în materie civilă stocul a crescut de la 505 dosare la 582 dosare, însă numărul cauzelor mai vechi de un an, atât în materie penală cât şi în materie civilă, a scăzut, în materie civilă numărul cauzelor civile mai vechi de un an a scăzut de la 93 dosare la sfârşitul anului 2007, la 54 dosare la sfârşitul anului 2011, respectiv la 30 dosare la data de 31.12.2012.

Schema de judecători a fost parţial ocupată, ceea ce nu a influenţat operativitatea în materie penală, care a crescut, iar în materie civilă operativitatea a scăzut cu numai 3,32%, iar la nivelul instanţei operativitatea faţă de anul 2011 a scăzut cu numai 2,08%, cu toate că o jumătate de an la nivelul instanţei şi-au desfăşurat activitatea, în medie, 3,5 judecători, perioadă în care se include şi vacanţa judiciară şi cu toate acestea, indicele de casare, raportat la soluţiile pronunţate, se menţine în parametrii optimi, fiind mai mic decât indicele de casare de 5,96% în anul 2008 şi anume 5,59% la sfârşitul anului 2012, însă faptul care a tras în jos activitatea instanţei, l-a constituit indicele de casare în materie penală pe anul 2012 şi anume 32,05% faţă de 14,9% în anul 2011.

Rezultă că munca judecătorilor şi a personalului auxiliar a fost susţinută, însă se impune ca pe anul 2013 întregul colectiv de judecători al instanţei să se aplece mai mult asupra cauzelor penale, pentru ca în anul 2013 instanţa să se poată ridica la un indice de casare în materie penală cel puţin comparativ cu cel din anul 2011 şi anume de 14,9% raportat la hotărârilor pronunţate, indice de casare în materie penală care a fost cel mai bun pe perioada 2008-2012, cu menţiunea că, în materie civilă, indicele de casare raportat la hotărârile pronunţate fiind apropiat de indicele de casare pe perioada 2008-2012 - cifrat între 2,45% în anul 2009 şi 3,97% în anul 2008.

Activitatea din anul 2012 a Judecătoriei Târgu Secuiesc poate fi caracterizată pozitiv de indicii de calitate, precum operativitatea, celeritatea soluţionării cauzelor, respectarea dispoziţiilor legale, a practicii unitare, managementul realizat, implementarea strategiei de reformă, cu excepţia soluţiilor pronunţate în materie penală şi conform distincţiilor mai sus arătate la capitolul corespunzător, fiecare dintre judecătorii instanţei va trebui să conştientizeze răspunderea ce îi revine şi să pronunţe soluţii legale şi temeinice, inclusiv în materie penală, pentru ca, pe viitor, indicele de casare în materie penală, raportat la numărul hotărârilor pronunţate, să fie identic, cel puţin de indicele de casare din anul 2011. Activitatea de judecată s-a caracterizat prin calitate, transparenţa procedurilor, respectarea termenului rezonabil.

22 ianuarie 2013




Preşedintele delegat al Judecătoriei Târgu Secuiesc

RAICEA LIVIU




Yüklə 189,39 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin