2. SECTORUL IMM DIN MOLDOVA 2.1 Introducere Capitolul include o imagine de ansamblu a IMM din Moldova, inclusiv caracteristicile şi tendinţele cheie ale IMM în 2009-2013. Analiza a fost realizată, în majoritate, pe baza a patru indicatori de performanţă: (i) numărul de IMM, (ii) valoarea adăugată (în preţuri constante5) generată de IMM, (iii) numărul de angajaţi în cadrul IMM, şi (iv) valoarea de export. Pentru a complementa analiza, au fost considerate şi alte aspecte, inclusiv dinamica demografiei întreprinderilor, nivelul de concentraţie industrială şi geografică şi raportul între caracteristicile întreprinderii (vârsta întreprinderii) şi performanţa acesteia. În cadrul analizei, IMM sunt subdivizate în clase de dimensiune şi domenii de activităţi economice, conform cerinţelor de grupare a întreprinderilor stipulate în NACE Rev.26. Capitolul 2.2 include evaluarea importanţei economice a IMM din diferite sectoare şi clase de dimensiune la nivel naţional, iar în capitolul 2.3 sunt descrise trendurile IMM cu referire la patru variabile. Capitolul 2.4 include o prezentare sumară a principalelor programe de dezvoltare a IMM implementate de către organizaţiile naţionale cheie şi partenerii de dezvoltare internaţionali.