Prezicerea viitorului



Yüklə 211,8 Kb.
səhifə1/7
tarix30.10.2017
ölçüsü211,8 Kb.
#22130
  1   2   3   4   5   6   7

PREZICEREA VIITORULUI

Deocamdata sa vedem cateva moduri in care a fost conceputa sau inteleasa, lumea aceasta si sa vedem de ce in cadrul acestor conceptii despre lume, o adevarata prezicere a viitorului nu este posibila. Grecii din antichitate au meditat in prelung asupra naturii lumii in care traim. In esenta materia la ei se crede ca este vesnica, Zeii doar modeleaza lumea din materia existenta. Materia fiind insa de o calitate proasta, lumea pe care o creaza zeii este dificitara si ea in mod inevitabil. Lumea sau istoria are o dezvoltare ciclica, o reintoarcere de nenumarate ori la punctul de plecare. In conceptul acesta omul este un element minuscul. Un joc al zeilor si mai ales al soartei. Iar soarta nu poate fi cunoscuta de minusculii muritori si nici chiar de zei. Este interesant de vazut ca ateismul modern fie el cel existentialist sau cel marxist sau orice alta forma ar lua el, pleaca de la aceeiasi presupunere fundamentala, si anume ca materia este un "dat" vesnic, o realitate care a existat dintotdeauna.

Singura deosebire dintre grecii antici si ateii moderni este ca grecii credeau ca materia a fost transformata intr-o lume asa cum o vedem noi astazi de catre zei, dar ateii moderni cred ca materia s-a combinat singura si a devenit prin propriile ei impulsuri ceea ce vedem noi astazi. Exista insa un punct esential unde existentialistii si ceilalti ateii apuseni, se deosebesc de ateii marxisti si este important sa cunoastem deosebirea. Ateii apusenii, considerau ca lumea se dezvolta printr-un proces evolutiv care se datoreste combinarii la intamplare, a diferitelor forte care actioneaza in univers. Combinarea si recombinarea acestor forte si evenimente, produce evolutia care are ca rezultat lumea in care traim astazi. Pana aici ateii apuseni merg mana in mana cu cei marxistii, dar la acest punct ei se despart. Ateii marxistii pun accentul pe combinare intamplatoare. De vreme ce nu exista asupra lumii o minte organizatoare cu ei, combinarea evenimentelor, a fortelor, a cauzelor nu poate if deceit intamplatoare, desire o lume neansufletita. Nu poate spune ca ar avea un scop, un tel sau o dezvoltare caci aceasta ar presupune personalitate, si aceasta ar fi Dumnezeu. O logica materialista stricta nu poate sa admita ca in lume ar existenta intentie, scop, tel, directie prestabilita. Daca totul se combina din intamplare, atunci orice prezicere a viitorului este imposibila, caci niciodata nu poti sti cum se pot combina fortele sau elementele in clipa urmatoare. Si tocmai lucrul acesta il subliniaza multi ganditori si oameni de cultura de arta din apus. Ei considerau lumea in care traim inclusiv omul, ca un produs al acestei intamplari oarbe fara tel, fara directie, fara o ratiune de a fi, dincolo de satisfactia imediata a simturilor. Concluzia e desigur ca existenta este absurda, este fara noima. Si reactia fata de o asemenea lume si fata de o asemenea existenta nu poate fi decat greata.

Cat priveste aplicare princiipilor marxiste la istorie, mai ales cat privesc prezicerile facute de Marx Engles si Lennin, pe baza acestor principii, astazi stim cu toti ca lumea nu sa dezvoltat asa cum au prezis ei si de fapt toate prezicerile lor au fost infirmate. Viata amara din tarile care au cautat sa aplice aceste principii si preziceri, este proba directa ca ele au fost false. Nu credem ca este nevoie sa pierdem timp sa va convingem pe dumneavoastra, dar ce spunem la acest punct este adevarat. Ceea ce vrem sa scoatem in evidenta prin tot ceea ce-am spus pana aici este ca daca vrem sa vorbim despre scopul in lume, despre tel al istoriei, sau directie de dezvoltare, nu o putem face decat daca admitem ca deasupra, sau in afara acestei lumii exista cineva care o guverneaza, care o conduce, si care i-a fixat un scop, si un tel si o directie, si numai Acel Cineva ne poate spune ce are El de gand cu noi. Ce evenimente planifica El sa se intample maine sau peste un an sau peste un secol. Cu acestea ajungem la conceptia crestina despre lume.

Crestinismul incepe orice discutie despre lume, pornind de la acel cineva care este deasupra si in afara lumii si care a creat si care conduce aceasta lume. Biblia crestina incepe cu aceste cuvinte fundamentale.

"La inceput Dumnezeu a creat Cerurile si Pamantul" Esenta credintei crestine despre lume este ca:

Sfanta Scriptura ne arata ca acest Dumnezeu a avut un scop precis cand a creat acest univers, ca Dumnezeu are intelepciunea si are puterea sa-si implineasca acest scop si ca El este perseverent in implinirea acestui scop. El nu-si abandoneza telul si nu exista forte in stare sa-i incurce planurile sau sa-L faca sa se abata de la tel. Acest univers n-a fost creat de Dumnezeu ca sa dureze vesnic. El a fost creat numai pentru a fi locul de realizare a scopului lui Dumnezeu, si atunci cand Dumnezeu si-a realizat ceea ce si-a propus sa realizeze Dumnezeu va sfarsi cu acest univers, il va nimici si va crea altul potrivit altor scopuri si altor teluri. Aici ajungem sa vedem deosebirea fundamentala, in conceptia despre viitor intre crestinism pe de-o parte si toate celelalte sisteme de gandire amintite mai inainte, pe de alta parte.

Care este principiul de aflare al viitorului? Unii cred ca viitorul est inscris in stele sau in maruntaiele animalelor sau in palma sau in cafea. Altii il cred inscris in soarta sau in destin, conceptul ca o forta obscura, dar implacabila aflata deasupra chiar si a zeilor. Altii mai moderni considera ca dezvoltarea haotica si intamplatoare a lumii, nu se preteaza la nici un fel de prezicere rationala a viitorului.

Altii mai optimisti cauta sa adune toate informatiile despre resursele planetei, despre cresterea populatiei, despre dezvoltarea stiintei, a tehnicii, a agriculturii. Si cauta sa prezica stiintific, liniile de dezvoltare, daca nu al universului cel putin a vietii pe aceasta planeta in deceniile si in secolele care vin.

Crestinismul le spune tuturor: "De ce va truditi sa ghiciti viitorul? De ce nu-l intrebati pe Creator? El este singurul care stie exact ce are de gand sa faca cu lumea Lui. Si deci este Singurul care detine toate tainele viitorului. Desigur, noi putem merge la El sa-L intrebam. Dar Dumnezeu ni s-a revelat deja in special prin Fiul Sau Isus Hristos! O serie intreaga de actiuni care le va interprinde Dumnezeu in viitor, si din aceste revelatii ne putem face o idee destul de clara, despre viitorul omului, al omenirii si chiar al universului. Punctul principal care trebuie subliniat este: Ca noi nu putem cunoaste din viitor decat atat cat vrea Dumnezeu sa ne reveleze referitor la acest viitor. Si Dumnezeu ne-a si revelat o serie intreaga de lucruri despre viitor si aceste revelatii sunt consemnate in Biblie.

Ex: Tot ce se intampla astazi cu Israelul si in general Orientul Apropiat, a fost scris in Biblie. Si este extraordinar si fascinant sa citesti cele scrise cu peste 2000 de ani in urma si apoi sa urmaresti in realitatea de azi cum se implinesc unele dupa altele. Nu exista nici o carte in lume care sa cuprinda in ea astfel de preziceri a carei implinire sa fie urmarita si verificata.

Un ex: Apoc.13 Scrie ca va veni o vreme cand oamenii vor purta un numar pe mana sau pe frunte, si nu vor putea sa vanda sau sa cumpere fara acel numar. Pana in epoca noastra aceasta prezicere parea fantezista dar ascultati numai ce se intampla astazi.

In lumea apuseana se generalizeaza astazi metoda de cumparare prin ceea ce numeste "credit-card"

Credit-cardul este o bucata de material plastic cat o carte de joc. Pe ea este trecut numele posesorului si numarul lui de cont. Un numar foarte lung. Cu un credit-card poti calatori oriunde in lume si vei fi primit in restaurante, vei fi primit in hoteluri, iti poti face unde vrei cumparaturile. Un expert in acest domeniu mi-a explicat in zilele trecute ca problema majora cu aceste credit-carduri este ca ele se pot pierde sau fura. Si astfel un rau facator poate sa se foloseasca de ele in mod fraudulos si dezastros. Solutia se intervede in miniaturizarea circuitelor integrate. In curand un asemenea circuit integrat minuscul, poate sa inlocuiasca credi-cardul. Problema este insa cum sa fie atasat acest circuit integrat unei persoane. Raspunsul e simplu exista doar doua puncte practice, pe mana sau pe frunte, si intr-adevar savantii prevad ca un asemenea circuit integrat, minuscul aproape invizibil, care va ramanea inscris pe el, numarul de cont al individului respectiv va fi aplicat pe frunte sau pe mana, iar computerele amplasate pretutindeni in lume, magazine, hotele etc. vor putea citi acel numar si vor putea spune daca persoanei respective, i se poate vinde ceva sau nu.

Intrebam acum ,de unde a stiut autorul Apocalipsei sa prevada acel numar pe frunte sau pe mana care devine tehnic posibil numai dupa 2000 de ani. Un alt lucru si mai zguduitor. Pana in epoca noastra a afirma ca pamantul intreg cu oceanele lui imense de apa si cu munti lui de granit, va arde intr-o clipa, parea a fi ceva de domeniul fanteziei bolnavicioase. Astazi insa primejdia unei confragatii nucleare in care sa arda tot pamantul, este spaima noastra cea de toate zilele. Si unii savanti vorbesc de posibilitatea unei explozii nucleare in lant care sa se extinda dincolo de pamantul nostru. O explozie termo-nucleara cozmica care sa arda cu un troznet sau bubuitul urias intreg universul. Cine in lumea asa zis primitiva a antichitatii, ar fi putut sa-si imagineze asa ceva? In Biblie sta scris in 2 Petru 3:10-12

Cum a putut sa-si imagineze apostolul Petru ceea ce numai astazi devine inspaimantator de posibil?

Faptul ca Biblia contine atatea preziceri care la vremea lor pareau fanteziste, dar care se implinesc astazi pe plan mondial, trebuie sa ne convinga ca istoria umana este intr-adevar ceva planificat, si ca Acela care a planificat totul, ne-a deschis cateva mici ferestre ca sa vedem cat de cat in viitor, si sa ne pregatim pentru acel viitor. Asadar ce ne spune Dumnezeu in Biblie: "Universul acesta are un caracter temporar, el a fost creat cu un scop si anume: Ca pe planeta "Pamant", Dumnezeu sa-si nasca copi, sa si-icreasca si sa-si educe acesti copii, iar apoi sa-i transfere in imparatia lui spirituala.

Scopul actualei istorii, nu este nici realizarea unei societati ideale, nici realizarea unei fericiri ca in Rai, nici o alta asemenea autopie umana, ci doar implinirea nr. copiilor lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu isi va realiza acest obiectiv, El va pune capat acestei istorii si va arde acest pamant si acest univers, apoi va crea un Cer Nou si un Pamant Nou, de o faptura cu totul noua in care Dumnezeu va locui cu copii Lui, nascuti si creati in actuala creatie, si istorie. Iata ce spune exact Cuvantul lui Dumnezeu pe aceasta tema:

1 Petru 3:7-14

Si iata acum viziunea a acelui "Cer Nou" si "Pamant Nou" asa cum sunt ele descrise in cartea Apoc la cap.21 si 22

Iubiti ascultatori stiu ca pe toti va intereseaza viitorul, toti vreti sa stiti incotro se indreapta lumea si care este destinul nostru. Am vrut sa va spun astazi in primul rand, nu cautati acest viitor, nici in stele, nici in cafea, nici in prezicerile savante ale oamenilor de stiinta care sunt oamenii ca si noi, plini de prejudecati, si adesea mai naivi decat noi cei de rand. Si sa nu cautati acest viitor nici in metode care de care mai fanteziste, care se pretind a fi "metode credibile de prezicerea viitorului."

Dar am urmarit astazi in special sa va familiarizam cu ideia, ca viitorul il cunoaste numai Acela care a planificat acest viitor, adica Dumnezeu. Care a creat si sustine si conduce universul si istoria. Si am cautat sa va arat ce ne spune Dumnezeu despre acest viitor. Ca ce planuieste El sa faca in curand. V-am aratat ca noi cei din epoca actuala avem avantajul ca vedem implinindu-se o serie intreaga despre lucrurile pe care n-i le-a spus Dumnezeu care au sa se intample. Prin urmare noi avem aceasta posibilitate, de verficare practica a prezicerilor facute cu 2000 de ani in urma. Si totusi noi nu insistam asupra acestui element de dovedire. Biblia spune ca oamenii trebuie sa accepte comunicarile lui Dumnezeu, printr-un act de credinta. Dumnezeul te-a creat pe tine iubitul meu ascultator, ca fiinta libera, cu dreptul de-a alege. Si este partea libertatii tale sa-i asculti pe aceia care cred ca destinul tau este scris in stele, si pe aceia care spun ca universul s-a creat singur si ca tu insuti descinzi dintr-o maimuta si ca viitorul tau se limiteaza numai la viata aceasta, dincolo de care incepe iar noaptea inexixtentei. Iar pe de alta parte Dumnezeu iti arata ce plan are El cu tine, si cu universul in care traiesti astazi. Dupa acestea totul depinde de tine. Tu trebuie sa alegi pe cine crezi, tu te asociezi cu una dintre aceste comunicari.

Si iti cladesti toata experienta pe ceea ce ai ales a fi credinta ta despre lume si viata. Dar de alegerea aceasta depinde tot viitorul tau, toata eternitatea ta. Vreau sa-ti mai spun ceva deosebit de practic. Am vorbit despre spaima care domneste astazi in lume, ca vom pieri intr-o flacara termo-nucleara, vreau sa-ti spun acum ca pentru adevaratul crestin aceasta spaima n-ar trebui sa existe, numai pentru aceia care cred ca aceasta viata exista numai aici, si acum trebuie sa se teama cu adevarat de pieirea in acel foc.

De vreme, ce viata dupa cum cred ei este numai aici, si acum trebuie facut totul pentru a nu o pierde. Ei nu-si pot permite sa o piarda, ca altceva nu mai au, ei sunt gata sa accepte si robia, numai sa traiasca. Atitudinea credinciosului este diferita. Apostolul Petru cand vorbeste despre ziua cand pamantul va arde nu o face cu spaima, dimpotriva el spune ca trebuie sa asteptam si chiar sa grabim venirea acelei zile, deoarece ea pentru noi nu este un sfarsit in cataclism. Ci este inceputul in glorioasa, noua creatie a lui Dumnezeu. Domnul Isus vorbind despre viitor in Matei cap.24, ne spune ca vor fi razboaie, cutremure, molime etc. Dar noi nu trebuie sa ne temem, ele sunt doar semnele ca venirea Lui glorioasa pe norii cerului este aproape. Si apoi Domnul Isus ne spune in Ioan 14:1-6 "...Eu sunt calea, adevarul si viata..." Si harul Domnului nostru Isus Hristos iubirea Tatalui si partasia Duhului Sfant, fie si ramaie cu voi toti!

AMIN



ZACHEU

Luca 19 :1-10

Este singurul loc in Scriptura unde n-i se vorbeste despre acest personaj. Un text scurt. Este unul din marele personaje ale Noului Testament. Este un personaj foarte important in Noul Testament. Un jalon de mare importanta pentru noi in istoria crestinitatii. Vom intelege multe lucruri despre viata noastra si despre calea mantuirii, si despre ceea ce asteapta Dumnezeu de la noi cand ne intoarcem la Dumnezeu, daca-l intelegem pe acest Zacheu 19:1-10 "..."

Ierihonul este un oras la rasarit de Ierusalim putin S-E la vreo distanta de 25 de km. de Ierusalim.

Ierusalimul e pe muntele Ierihonului e intr-o groapa. De fapt curge Iordanul tot mai adanc si e ceva tot mai ciudat ca, Iordanul curge mai jos de nivelul marii. Si acolo unde este campia Ierihonului ne aflam la 100 m. sub nivelul marii. De jur imprejur sunt dealuri aride, e pustiu. Jos in valea aceea este o clima blanda. E un fenomen ciudat al naturii acolo. Valea Iordanului aduce apa putin mai jos de Ieihon. Iordanul se varsa in Marea Moarta si se opreste acolo. Dar teritoriul de langa Ierihon este extrem de bogat, foarte manos si productiv. Si orasul are o clima foarte placuta. Dupa cerecetarile arheologice este unul dintre cele mai vechi orase din lume. Unul dintre locurile unde si-au facute oamenii cetate, chiar la inceputul istoriei omenirii. Oras foarte bogat, clima foarte buna, pamant manos, locul unde cei bogati cautau sa traiasca in locuri manoase si unde e clima foarte buna. Deci Ierihonul era si este pana azi un oras prosper, bun de trait, un oras bogat. Pe vremea aceea insa Palestina era sub stapanirea romana si romanii cand cucereau o tara erau interesati in primul rand in impozitele din tara aceea. Roma era un imperiu colonial foarte mare, si toate bogatiile lumii se adunau la Roma. Romani stabilise un sistem de impozite foarte apasatoare in toate coloniile lor. Si problema lor cea mai de seama era sa aiba un sistem bun de adunare, de impozite. Acum impozit, trebuia sa le adune bastinasii, caci numai ei se cunosteau. Numai ei stiau cum sa adune aceste impozite. Peste tot in toate cetatiile romanii isi cautatu oamenii care sa-i angajeze, sa fie adunatori de impozite. Cei care se angajau la romani ca adunatori de impozite numiti in Biblie vamesi, erau tradatori de neam. Erau colaboratori cu puterea straina. Erau cei ce s-au pus in slujba asupritorului. Erau "cozile de topor" care deveneau apoi exploatatorii propriului lor popor. Dar era ceva si mai rau. Cand romanii fixau impozitul intr-un oras ca Ierihonul ei spuneau la seful vamesilor: "Din orasul acesta noi vrem atatea milioane de lei pe an. Voi aveti obligatia sa adunati bani astia. Ii impartiti cum stiti voi, pe familii pe cetateni. Voi n-aveti salar. Daca voi adunati dublu si jumatate va ramane voua, aia-i treaba voastra. Pe noi ne intereseaza sa scoateti "atata" sin Ierihon. Cat scoateti de fapt voi si cat va ramane voua aia-i treaba voastra. Va dati seama ca sistemul acesta, era un sistem jegmaneala, normal oamenii acestia ar fi trebuit sa-si fixeze un salar decent, si sa nu incarce populatia cu mai mult. Oricum impozitele erau grele. Dar daca puneai dublu ca sa-ti ramana tie jumate sigur ca tu erai de doua ori jegmanitor. Vamesii erau cei mai urati oamenii in Israel.

Acum citim despre Zacheu ca era un om bogat si era mai marele vamesilor.. El era seful impozitelor in Ierihon. Si era un om bogat si va dati seama de unde facuse el avere. El a facut-o din adunarea impozitelor. Era un om bogat si era urat de toti conationalii sai. Mai adaugam inca ceva care este extrem de important, si pentru noi este cunoscut. Fariseii, carturarii, saducheii, cei ce conduceau natiunea lui Israel in vremea aceea, erau unanimi in teologia lor, in invatatura lor, care spunea asa: "Sunt doua categorii de evrei care nu mai sunt evrei, care prin meseria lor au incetat sa mai fie fi ai lui Avraam.

Expresia pentru evreu era "fiu al lui Avraam"

Doua meserii te scoteau din randul evreilor, si te considerau ca te-ai lepadat de fiinta ta evreiasca si nu mai e posibil sa revi la evreitate, nu mai e posibil sa fi mantuit. Si anume:

-adunarea de impozite

-prostitutia

Aceste doua meseri erau considerate ca te scoteau in afara lui Israel si in afara mantuirii. Pentru aceeste categorii sociale nu mai era iertare dupa invatatura din vremea aceea.

Asa era deci Zacheu, un om urat de poporul evreu, un om exclus din comunitatea evreiasca, un om care nu era primit in sinagoga, un om care era considerat ca nu va mai putea fi mantuit niciodata.

"Eu am facut cutare si cutare, chiar daca nu ma stie nimeni, dar eu stiu, eu stiu cate sunt in mine."

"Si dupa toate standardele omenesti, eu nu mai sunt vrednic de iertare!"

Daca ti-au trecut prin gand astfel de lucruri sa sti ca lectia de azi e pentru tine! Zacheu este exemplul tau. Acum intre tine si Isus se poate pune multimea. Multimea care te poate impiedica zicand: "tu"!... Tu nici sa nu mai speri, tu n-ai ce cauta la Isus. Multimea care vrea intr-un fel sau altul sa te opreasca, sa ajungi la Isus. Sau multimea care te batjocureste, in momentul in care te apropii de o adunare, incepe imediat sa susoteasca, sa te batjocoreasca, si tie frica ca vor rade de tine. Opinia multimii te impiedica sa te daruiesti lui Isus. Ca si in cazul lui Zacheu. Multimea se interpune si face bariera, sa n-ajungi la Domnul Isus. Dar tineti cont ca in jurul lui Isus, erau ucenicii lui Isus, si erau prieteni lui Isus, erau cei care-l insoteau pe Isus. O mare multime de adepti ai lui Isus. Si de fapt cei care-l impiedicau pe Zacheu sa vina la Domnul Isus, erau cei ai lui Isus. Zacheu in loc sa-l vada pe Isus nu vedea decat cetele urmasilor Domnului In toate generatiile oamenii si-au gasit alti oameni pe care sa-i excluda dintre ei. In toate generatile exista oameni a caror tendinta generala este, sa-i excluda pe altii si sa zica: "acestia nu mai sunt intre oameni, si acestia nu mai au iertare. Probabil ca la ora actuala intre acestia noi am fi ispititi de securitate, cei de a-i lui Verdet etc. Nu-i asa ca exista o repulsie in multi dintre noi, si zicem,oameni acestia noua nu ne mai trebuie, acestia sunt monstrii, acestia ne-au torturat, ne-au lovit, ne-au frant pe multi dintre noi, cum sa mai fie pentru ei iertare. Si exista in noi acest senitment ca oarecum, acestia sunt dincolo de dragostea lui Dumnezeu, si dincolo de Harul lui Dumnezeu. Daca simti asemenea sentimente trebuie sa sti ca esti exact ca evreii din vremea lui Zacheu.

Si Zacheu era de partea cealalta. Zacheu era dintre aceia pe care tu nu ai fi vrut sa-i vezi la adunarea asta. Asa trebuie sa vedem noi, totdeauna, trebuie sa actualizam, si sa ne masuram sentimentele noastre, ca sa intelegem pe cei din Sfanta Scriptura. Acesta era Zacheu.

Zacheu insa a auzit de Domnul Isus.

Sunt absolut convins, ca Zacheu printre altele, a aflat ca Domnul Isus nu numai ca a vizitat vamesi in casele lor, dar Domnul Isus avea intre ucenicii Lui un vames, il cheama?... Matei!

Domnul Isus va amintiti l-a luat pe Matei, chiar de la tabara lui de adunat impozite, si l-a chemat sa fie intre cei doisprezece. Si sa dus in casa lui si a fost mare scandal ca Isus merge la masa cu vamesii. Aceasta a devenit o senzatie in Israel. Asta se intamplase in Galileia, dar eu sunt convins, de la Ierihon la Galilea erau vreo 50-70 km. Deci comunicatiile erau usoare acolo, si veste ca aceasta sigur ca a venit si la Ierihon, ca acest Isus, primeste pe vamesi. Ca acest Isus ii considera pe vamesi mantuibili. Probabil insa ca Zacheu nu indraznea sa spere. Dar Zacheu avea totusi dorinta macar sa-l vada pe Isus.

Acum Zacheu era mic de statura, si el stia ca atunci cand vine Isus (ca Isus mai trecuse prin Ierihon) tot-deauna era alai mare cu El si imbulzeala. Si ca nu era sansa, ca el Zacheu, sa ajunga langa Domnul Isus, si mai ales ca pe el nu-l primeau evreii intre ei. Doamne fereste sa se imbulzeasca cumva si el, sa-l prinda multimea, unul sa-l recunoasca si sa zica: "uite seful vamesilor intre noi"! Cred ar fi profitat de imbulzeala macar ca sa-i dea niste ghionturi ca nu stia cine l-a lovit. Multimea il impiedica pe Zacheu sa ajunga la Domnul Isus. Acum si aici este o aplicatie biblica. Poate ca tu intr-un fel sau altul te intrebi:

"Pentru mine, mai este iertare?"

Chiar primeste Dumnezeu unul ca mine?

Cum o talmacim aceasta? Ca mereu auzim:

"M-as pocai, dar am un coleg care-i "pocait" si Doamne, multe rele mai face la serviciu; fura cu ceilalti, vorbeste urat si se poarta ca celalti, necuviincios. Sau un om un vecin care se uita ce-mi face, si uite cum se poarta... Ca el sa fiu eu? Nu-mi trebuie "pocaiti" Asa zice el ca nu-i trebuie pocaiti, dar de fapt el nu poate veni la Domnul Isus, pentru ca pocaiti ii bareaza drumul. Acum asculta dragul meu: "Daca tu iei ca exemplu pe Zacheu, tu vei face ca Zacheu. Zacheu a zis: "Pe mine nu ma intereseaza multimea care-mi blocheaza drumul, eu vreau sa-l vad pe Isus."

1. "Macar sa-l vad pe acela care crede ca si vamesii au iertare, macar sa-i vad fata."

Si el stia drumul, ulita pe unde se trecea din Galilea spre Ierusalim, stia care era drumul pelerinilor, si bulevardul acela avea niste arbori numiti "sicamoi" un soi de smochini, in traducerea noastra este "dud". Nu exista duzi in Ierihon, exista numai smochini si sicamor. Sicamor e un pom cu tulpina destul de scurta, si apoi ramuri foarte bogate, usor sa te urci in el, si destul de comod sa te ascunda sa nu te vada altii. Dar din punctul acela strategic tu sa vezi cine trece pe bulevard. Putin cam nedemn balconul pe care si l-a ales Zacheu, de unde sa-l vada pe Domnul Isus cum trecea pe bulevard. Dar Zacheu era un om cu imaginatie, un om cu hotarare, un om ambitios, un om care indata ce si-a pus in gand ceva zice: "indiferent cat e de greu, indiferent ca ma expun si s-ar putea sa ma huiduie lumea, indiferent ce zice lumea, eu vreau sa-l vad pe Isus.

Acest este primul lucru bun la Zacheu. Dupa ce a auzit de Isus, dupa ce a inteles ca Isus vede ca mai este iertare intr-unul ca el. El a spus: "eu trebuie sa-l vad pe Isus. Orice as face, indiferent la ce ma expun, eu vreau sa-l vad pe Isus.


Yüklə 211,8 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin