Este important ca oraşul Drobeta Turnu Severin să aibă o colaborare strânsă cu localităţile vecine sau cu cele care împărtăşesc aceeaşi cultură şi valori. O comunitate mai mare va avea o influenţă mult mai mare asupra schimbărilor climatice şi a reducerii consumului de energie, precum şi reducerea emisiilor de CO2. Este important ca oraşul Drobeta Turnu Severin să formeze un front comun cu localităţile vecine împotriva încălzirii globale, a poluării mediului sau a consumului necontrolat a resurselor energetice. Vezi şi proiectul de cluster în domeniu din Axa 3. „Reabilitarea clădirilor şi promovarea construcţiilor durabile”
În sectorul industrial este necesară o retehnologizare prin conversie a sistemelor energetice tradiţionale, întrucât acesta reprezintă cel mai important poluator din zonă, precum şi cel mai mare consumator de energie. Una dintre ramurile cele mai poluante este industria navală şi transportul.
La nivelul oraşului se vor realiza campanii de sensibilizare a populaţiei cu privire la importanţa consumului raţional şi eficient de energie.
În cazul activităţilor de producţie se va verifica nivelul consumului de energie luându-se în considerare nivelul de eficiență economică. Pentru activităţile în care raportul valoare adăugată/consum de energie va fi negativ, vor propune măsuri de stimulare a conversiei tehnologiei.