Prima versiune

PRIMA VERSIUNE

2016

Cuprins

Cuprins 2

I. Prezentarea situației 3

I.1. Preambul 3

I.1.1 Convenția Primarilor 4

I.1.2 Context general 9

I.2 PREZENTAREA MUNICIPIULUI DROBETA TURNU SEVERIN 25

A. POPULAȚIE 26

B. UTILIZAREA TERENURILOR 31

C. CARACTERIZAREA GENERALA A MUNICIPIULUI DIN PUNCT DE VEDERE GEOGRAFIC 35

D. ECONOMIA 42

E. MEDIUL ȘI IMPACTUL ASUPRA SĂNĂTĂȚII ȘI CALITĂȚII VIEȚII 53

II. DIAGNOSTIC - PUNCTE CRITICE 66

III. PACT ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE 73

1.Axa de intervenţie: „Furnizarea şi utilizarea inteligentă a energiei” 110

2.Axa de intervenţie „ Utilizarea inteligentă a energiei” 111

3. Axa de intervenţie: „Reabilitarea clădirilor şi promovarea construcţiilor durabile” 114

4.Axa de intervenție: „ Utilizarea energiei obținută din surse regenerabile” 116

5. „Măsuri generale de prevenire a schimbărilor climatice” 117

6.Axa de intervenție “Inovație si transfer de know-how” 120

7.Axa de intervenție « Politica activă în domeniul energetic » 122

B. PLAN DE ACȚIUNE 122

V. Arhitectura instituțională pentru monitorizare, monitorizare și mecanisme de reajustare 145

I. Prezentarea situației

I.1. Preambul

Planul este fundamentat pe strategia energetică “Drobeta Energie Sustenabilă a Teritoriului Inițiativa Noastră Orizont deceniu 3 - DESTIN O3 (2030)“realizată în anul 2015. Prezentul plan de acțiune conține date actualizate referitoare la teritoriu precum și ținte în domeniile schimbări climatice, eficiență energetică și energie regenerabilă.
Prin acest document se urmărește poziționarea municipiului ca un teritoriu al măsurilor de combatere a efectelor schimbărilor climatice şi al dezvoltării durabile fundamentate pe valorile identitare şi tradiționale.

I.1.1 Convenția Primarilor

După adoptarea în 2008 a pachetului legislativ al Uniunii Europene privind clima şi energia, Comisia Europeană a lansat Convenţia Primarilor pentru a susţine şi sprijini eforturile depuse de autorităţile locale în punerea în aplicare a politicilor privind energia durabilă. Într-adevăr, structurile de guvernanţă locale deţin un rol crucial în atenuarea efectelor schimbărilor climatice, cu atât mai mult dat fiind că 80% din consumul de energie şi emisiile de CO₂ sunt asociate cu activităţile urbane.

Având în vedere caracteristicile sale unice - singura mişcare de acest tip care mobilizează actori locali şi regionali în jurul îndeplinirii obiectivelor UE – Convenţia Primarilor a fost descrisă de instituţiile europene ca fiind un model excepţional de guvernanţă pe mai multe niveluri.

Pentru a traduce angajamentul lor politic în măsuri şi proiecte concrete, semnatarii Convenţiei se angajează, în special, să elaboreze un inventar de referinţă al emisiilor şi să transmită, în maximum un an de la semnare, un plan de acţiune privind energia durabilă care să descrie acţiunile cheie pe care aceştia planifică să le implementeze.

Dincolo de economiile de energie, rezultatele acţiunilor semnatarilor sunt multiple: crearea de locuri de muncă calificate şi stabile care nu depind de delocalizare; un mediu înconjurător şi o calitate a vieţii mai sănătoase; competitivitate economică crescută şi independenţă energetică mai mare. Aceste acţiuni servesc drept exemplu pentru ceilalţi, îndeosebi prin referinţele la „Standardele de excelenţă”, o bază de date de bune practici transmise de semnatarii Convenţiei. Catalogul planurilor de acţiune privind energia durabilă constituie o altă astfel de sursă unică de inspiraţie, deoarece prezintă pe scurt obiectivele ambiţioase stabilite de alţi semnatari şi măsurile cheie pe care aceştia le-au identificat în vederea îndeplinirii obiectivelor.

Încălzirea globală implică, în prezent, două probleme majore pentru omenire: pe de o parte necesitatea reducerii drastice a emisiilor de gaze cu efect de seră în vederea stabilizării nivelului concentraţiei acestor gaze în atmosferă care să împiedice influenţa antropică asupra sistemului climatic şi a da posibilitatea ecosistemelor naturale să se adapteze în mod natural, iar pe de altă parte necesitatea adaptării la efectele schimbărilor climatice, având în vedere că aceste efecte sunt deja vizibile şi inevitabile datorită inerţiei sistemului climatic, indiferent de rezultatul acţiunilor de reducere a emisiilor.
După estimările prezentate în AR4 al IPCC, în Romania se așteaptă o creștere a temperaturii medii anuale fată de perioada 1980-1990 similare întregii Europe, existând diferențe mici între rezultatele modelelor în ceea ce privește primele decenii ale secolului XXI si mai mari în ceea ce privește sfârșitul secolului:

- între 0,5°C şi 1,5°C pentru perioada 2020-2029;

- între 2,0°C şi 5,0°C pentru 2090-2099, în funcție de scenariu (ex. între 2,0°C si 2,5°C în cazul scenariului care prevede cea mai scăzută creștere a temperaturii medii globale si între 4.0°C si 5.0°C în cazul scenariului cu cea mai pronunțată creștere a temperaturii);

Obiectivele de reducere propuse de IPCC în 2007, au arătat că emisiile globale de gaze cu efect de seră ar trebui reduse cu cel puţin 50% până în 2050 şi între 80% şi 95% de ţările industrializate. În anul 2020, cel puţin de la 15% până la 30% dintre emisiile de gaze ar trebui să fie reduse de ţările industrializate.

Toate ţările europene şi OECD (Organizaţii pentru dezvoltare şi cooperare economică), incluziv România, sunt privite ca ţări industrializate în procesul Naţiunilor Unite de schimbare climatică. Pachetul 20/20/20 al Uniunii Europene cuprinzând măsurile pe problematica schimbării climatice s-a bazat pe constatările IPCC din 2007 (reducerea până în anul 2020 cu 20% a emisiilor de GES faţă de anul 1990, respectiv cu 14 % faţă de 2005 şi utilizarea de energie regenerabilă în proporție de 20% din consumul total de energie).

Între timp, acest pachet nu este suficient de ambiţios. Constatările ştiinţifice s-au schimbat iar măsurile propuse în cadrul conferinței de la Copenhaga de asemeni au eşuat deoarece UE, SUA şi China au oferit propuneri şi obiective de reducere slabe. UE deja dezbate o scădere de 30% a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru anul 2010. Este nevoie de o scădere de 40% conform studiilor științifice în materie de schimbări climatice.

Acest pachet 20/20/20 al UE ar schimba, desigur, viitoarele obiective naţionale de reducere.

Obiectivul protocolului de la Kyoto pentru România:

-8% din emisiile de gaz cu efect de seră (GHG) din 1989 până în 2010 (2008-2012),

perioada Kyoto nu va fi efectuată.

Așa cum arată țintele pentru UE, dar si pentru ceilalți mari poluatori din lume, țintele de reducere, regăsite în lista de propuneri a acordului de la Copenhaga sunt mult prea mici.

Țările industrializate ar trebui să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 95% până în 2050.

Nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră ar trebui să ajungă la 1 tonă pe cap de locuitor pe an (pentru un număr de 9 miliarde de oameni), în anul 2050 pentru a avea o șansă mare de a rămâne sub 2°C fată de încălzirea globală.
România arată că emisiile pe cap de locuitor în 2008 sunt peste linia dintre roșu şi portocaliu (vezi figura de mai jos). Linia roșie este pentru marile țări industrializate care emit cantități mari de CO2, ţări precum SUA, UE, Japonia etc. Linia portocalie este pentru regiunile emergente cu dezvoltare rapidă precum China si India, Brazilia, Indonezia etc. linia verde este pentru țările cel mai puțin dezvoltate precum Bangladesh, multe state din Africa etc.

Referindu-se la acest calcul efectuat de Institutul Postdam pentru Cercetarea Impactului Climatic (PIK) si prezentat de prof. Rahmstorf în Viena 2009, România trebuie să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 80% până în 2050 si presupunând că anumite emisii care nu sunt bazate pe carbon, precum emisiile de metan din agricultură ar fi dificil de evitat, atunci înseamnă că în România emisiile de carbon ar trebui să fie eliminate în patru decenii sau cu alte cuvinte : România va folosi în 2050 în proporție de 100% energie regenerabilă.

Alternativa ar fi continuarea arderii combustibililor fosili dar utilizând 100% energie regenerabilă, care ar duce la emisii zero de CO2. În special, sistemul de încălzire centralizat ar putea teoretic să folosească CCS ( captarea și stocarea carbonului). Pentru mulți negociatori pe problemele schimbării climatice din țările industrializate și chiar mai mult pentru țările emergente sau pentru statele în curs de dezvoltare, acest lucru pare complet nerealist.

Costurile economice ale unei afaceri precum scenariile schimbărilor climatice, sunt mult mai mari (până la 20 de ori) decât costurile unei schimbări dramatice către energii regenerabile, eficientizare energetică si alte măsuri de reducere. Costurile unei schimbări climatice ar putea atinge între 5 și 20% din PIB-ul global, în timp ce costurile de reducere/atenuare ar fi de aproximativ 1% din PIB-ul mondial, poate 2% în cazul în care sunt luate în considerare obiective mai ambițioase.

Reducerea emisiilor de CO2 va ajuta de asemeni la reducerea concentraţiilor de praf fin, NOx, CO şi a particulelor de funingine. Îmbunătățirea și extinderea transportului în comun a mobilității electrice, extinderea spatiilor verzi vor reduce nivelul de zgomot din Județul Drobeta Turnu Severin. Eliminarea conţinutului de carbon va produce efecte pozitive pentru sănătatea cetățenilor județului.
Motivul pentru care s-a dorit adoptarea aderării la Pactul Primarilor și elaborarea Planului de Acțiune Durabila sunt următoarele:

- Calitatea mai bună a vieții

- Crearea de “locuri de muncă verzi” noi și atractive

- Contribuția generală la atractivitatea orașului

- Atractivitatea locației pentru comerţ si industrie

- Susținerea creșterii economice

- Diminuarea riscurilor

- Atragerea de investiții

- Alinierea la Politicile International și Naționale legate de reducerea emisiilor de CO2
Măsuri de reducere

Unele dintre opțiunile disponibile de reducere sunt de fapt oportunități de zi cu zi, care pot genera beneficii sociale și de mediu multiple.

Cele mai multe soluții de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera sunt legate de:

• 
  folosirea cu eficiență maximă a resurselor energetice și a energiei de orice fel, în general, de exemplu în construcții, industrie, aparate electrocasnice
  
• 
  creșterea utilizării energiei regenerabile (eoliană, solară, de biomasă) si a instalațiilor de generare combinată a căldurii și electricității
  
• 
  îmbunătățirea transportului public, a infrastructurii și promovarea mijloacelor de transport nemotorizate
  
• 
  reducerea emisiilor de dioxid de carbon generate de autoturismele noi
  
• 
  reducerea emisiilor industriale
  
• 
  îmbunătățirea tehnologiilor utilizate
  
• 
  reducerea emisiilor din agricultura
  
• 
  achiziții verzi (green procurement)
  
• 
  reducerea defrișărilor, promovarea managementului durabil al pădurilor
  
• 
  plantarea de spatii verzi
  
• 
  reducerea emisiilor provenite din depozitele de deşeuri
  
• 
  - reciclarea deșeurilor
  
• 
  - reducerea consumului de apă pentru uz casnic și industrial
  

I.1.2 Context general

Cadrul general pentru definirea unei politici proactive în domeniul energiei durabile și combaterii cauzelor schimbărilor climatic.

1. 
   Cadru International
   

Tema a apărut odată cu dorinţa de redefinire a paradigmei dezvoltării. În 1983, Naţiunile Unite au înfiinţat Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (World Commission on Environment and Development), cunoscută sub denumirea de Comisia Brundtland. 

În 1987 Comisia Brundtland a elaborat şi publicat documentul "Viitorul nostru comun" (Raportul Brundtland), prin care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza Agendei 21, a principiilor Declaraţiei de la Rio.

Începând cu anul 1992, au existat mai multe documente şi acorduri privind aspecte specifice care se referă la dezvoltarea durabilă. De la Conferinţa Mondială de la Rio din 1992 la Carta Alborg, care a făcut primii paşi pentru punerea în aplicare a Agendei 21, eforturile internaţionale au urmărit să găsească soluţii pentru un viitor durabil. Cinci ani după Conferinţa de la Rio de Janeiro, comunitatea internaţională s-a reunit pentru a discuta despre problemele de mediu şi în special despre încălzirea globală la conferinţa de la Kyoto, în Japonia, în decembrie 1997. Protocolul de la Kyoto, aprobat de Conferinţa părţilor, este un act executiv care conţine primele decizii pentru punerea în aplicare a angajamentelor luate în considerare.

Protocolul prevede ca reducerea totală de 5% a emisiilor de dioxid de carbon  comparativ cu anul 1990 (an de referința), s-ar fi împărțit între ţările Uniunii Europene, Statele Unite şi Japonia, pentru alte ţări, protocolul prevede creșteri mai degrabă limitate sau de stabilizare a emisiilor, cu excepţia ţărilor în curs de dezvoltare pentru a care nu oferă nici un fel de limitare. Cota de reducere a gazelor cu efect de seră stabilită pentru Uniunea Europeană este de 8%, apoi transpusa de către Consiliul de Miniştri al mediului în obiective diferenţiate pentru fiecare stat membru.  Pentru a atinge aceste obiective, Tratatul defineşte, de asemenea, mecanisme flexibile de "contabilizare" a emisiilor şi oportunităţi pentru schimbul de acelaşi lucru și poate fi utilizat de către tari să îşi reducă emisiile (Clean Development Mechanism, implementare în comun şi comercializare a emisiilor). Protocolul de la Kyoto a intrat în vigoare la 16 februarie 2005, dar nu înregistrează "aderarea Statelor Unite". Urgența de a defini strategii globale de pe cele mai multe pentru viitorul planetei, apa, energie, sănătate, agricultura dezvoltare, biodiversitate şi de management de mediu - a motivat "organizarea a ceea ce a fost până acum cel mai mare summit internaţional privind dezvoltarea durabilă. Summit-ul a avut loc la Johannesburg în perioada 26 august - 4 septembrie 2002 si a fost organizat cu scopul de a verifica starea de implementare a angajamentelor asumate la Rio acum zece ani şi progresele realizate în ceea ce priveşte îmbunătăţirea mediului şi dezvoltarea durabilă. 

Din păcate, cu această ocazie, s-au constatat un echilibru ecologic de înrăutăţire şi o creştere a sărăciei la nivel mondial. Nevoia fundamentală de a schimba modelele de producţie şi de consum de energie este aproape total ignorata. 

Energia a devenit un factor strategic în politica globală, o componentă vitală şi un factor de cost pentru dezvoltarea economică şi progresul societăţii în ansamblu, generând o serie de preocupări majore la nivel mondial.

În situaţia limitării resurselor primare de energie, pentru a se atinge durabilitatea în acest domeniu, este nevoie ca energia să se producă, să se furnizeze şi să se consume într-un mod mai eficient decât până acum. Dacă nu sunt realizate schimbări în privinţa producerii, transportului şi consumului energiei, omenirea s-ar putea confrunta cu o criză energetică majoră în următoarele decenii.

Dacă actualele legi şi politici energetice rămân neschimbate de-a lungul perioadei până în 2035, cererea mondială de energie va creşte cu aproape 50% comparativ cu anul 2007.

Ponderea cea mai mare în creşterea consumului de energie până în 2035 o vor avea ţările din afara Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (ţari non-OECD), de 84%, comparativ cu doar 14% pentru ţările OECD.

În ce priveşte producţia de energie electrică, deşi recesiunea economică a încetinit rata de creştere a consumului mondial de energie electrică în 2008 şi 2009, acesta este estimat să crească de la 18.800 TWh în 2007 la 35.200 TWh în 2035, respectiv cu 87%.

Se estimează o creştere continuă pentru producerea de energie electrică din energie nucleară şi din surse de energie regenerabilă, prin susţinerea acesteia din urmă cu stimulente guvernamentale şi datorită creşterii preţurilor pentru combustibilii solizi şi a introducerii costului emisiilor de CO2.

Creşterea securităţii alimentarii cu energie la preţuri accesibile şi abordarea schimbărilor climatice sunt două dintre preocupările şi provocările majore ale societăţii actuale. Atât securitatea alimentarii cu energie, cât şi schimbările climatice, au implicaţii în politicile externe şi de securitate.

Elementele de mai sus stau la baza reorientării politicii energetice a ţarilor care sunt net importatoare de energie, în sensul creşterii eforturilor pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice şi utilizării surselor regenerabile de energie. Totodată, s-a reevaluat oportunitatea închiderii unor centrale nucleare într-o serie de ţari care în trecut şi-au propus încetarea producerii de energie electrică în astfel de centrale.

2. 
   Cadru European
   

Una din provocările majore pentru Uniunea Europeana se refera la modul în care se poate asigura securitatea energetică cu energie competitiva şi „curată”, ținând cont de limitarea schimbărilor climatice, escaladarea cererii globale de energie şi de viitorul nesigur al accesului la resursele energetice.

Viziunea politicii energetice europene de astăzi corespunde conceptului de dezvoltare durabila şi se refera la următoarele aspecte importante: accesul consumatorilor la sursele de energie la preţuri accesibile şi stabile, dezvoltarea durabila a producţiei, transportului şi consumului de energie, siguranţa in aprovizionarea cu energie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.

UE elaborează o politica energetica ambiţioasa, care acoperă toate sursele de energie, de la combustibili fosili (ţiţei, gaz şi cărbune) până la energia nucleară şi cea regenerabilă (solară, eoliană, geotermală, hidroelectrică etc.), în încercarea de a declanşa o noua revoluţie industriala, care să ducă la o economie cu consum redus de energie şi limitarea schimbărilor climatice asigurând că energia pe care o consumăm va fi mai curată, mai sigură, mai competitivă şi durabilă.

Politica Uniunii Europene în domeniul energiei pentru perioada până în 2020 se bazează pe trei obiective fundamentale, pentru care UE a propus pachete separate de reformă legislativă şi de reglementare:

• 
  Durabilitate – subliniază preocuparea UE pentru schimbările climatice prin reducerea emisiilor sale de gaze cu efect de seră (GES) la un nivel care sa limiteze efectul de încălzire globala la doar 2°C în plus faţă de temperaturile din era pre-industrială. In acest sens, în decembrie 2008, a fost aprobat Pachetul „Energie – Schimbări Climatice”;
  
• 
  UE este tot mai conştientă de vulnerabilitatea sa prin dependenţa de importurile de energie primară şi de şocurile pe care aceasta le poate produce asupra securității. In consecinţă face paşi concreţi în adoptarea unei noi politici energetice comune;
  
• 
  Competitivitate – vizează asigurarea implementării efective a pieţei interne de energie; în acest sens, în septembrie 2008 Parlamentul European şi Consiliul au adoptat cel de-al treilea pachet legislativ pentru piaţa internă de energie;
  
• 
  Siguranţa în alimentarea cu energie – vizează reducerea vulnerabilității UE în privinţa importurilor de energie, a întreruperilor în alimentare, a posibilelor crize energetice şi a nesiguranţei privind alimentarea cu energie în viitor.
  

Pachetul de reglementări privind politica viitoare a UE în domeniul energie - schimbări climatice a fost aprobat în cadrul Consiliului European şi adoptat de Parlamentul European în decembrie 2008 (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în iunie 2009).

In contextul instituirii şi al funcţionării pieţei interne şi din perspectiva necesităţii de protecţie şi conservare a mediului înconjurător, politica energetica a UE urmărește:

- asigurarea funcţionarii pieţelor de energie în condiţii de competitivitate;

- asigurarea siguranţei aprovizionării cu energie în Uniune;

- promovarea eficienţei energetice şi a economiei de energie;

- dezvoltarea surselor regenerabile de energie;

- reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera;

- promovarea interconectării reţelelor energetice.

Pachetul „Energie – Schimbări Climatice” stabileşte pentru UE o serie de obiective pentru anul 2020, cunoscute sub denumirea de „obiectivele 20-20-20”, şi anume:

• 
  reducere a emisiilor de GES la nivelul UE cu cel puţin 20% faţă de nivelul anului 1990;
  
• 
  creşterea cu 20% a ponderii surselor de energie regenerabilă (SRE) în totalul consumului energetic al UE, precum şi o ţintă de 10% Bio-carburanți în consumul de energie pentru transporturi;
  
• 
  o reducere cu 20% a consumului de energie primară, care să se realizeze prin îmbunătățirea eficienţei energetice, faţă de nivelul la care ar fi ajuns consumul în lipsa acestor măsuri.
  

De asemenea, UE propune să reducă nivelul emisiilor cu pana la 30% pana in 2020, doar dacă şi alte state dezvoltate vor adopta obiective similare, ca parte a unui viitor acord de mediu global post - 2012. Negocierile pentru un astfel de acord la nivelul Naţiunilor Unite sunt încă în derulare.

Acest pachet legislativ conţine patru acte normative complementare:

• 
  Directiva 2009/29/CE - pentru îmbunătățirea şi extinderea schemei europene de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera (EU – ETS);
  
• 
  Decizia 2009/406/CE - Decizia non-ETS;
  
• 
  Directiva 2009/28/CE - Directiva privind energiile regenerabile (RES); 4
  
• 
  Directiva 2009/31/CE - Directiva privind stocarea geologica a CO2 (CSC).
  

Începând cu anul 2013 sectorul energiei electrice, responsabil de cea mai mare parte a emisiilor de CO2 din UE, va fi supus în întregime unui sistem de licitaţii pentru achiziţionarea certificatelor de emisii de CO2.

Prin aceste directive se stabilesc următoarele obiective, ţinte şi mecanisme:

• 
  Un cadru comun pentru promovarea energiei din surse regenerabile (SRE), astfel încât UE să ajungă la o pondere a energiei din SRE în consumul final brut de energie de 20% în anul 2020.
  
• 
  Pentru a atinge această ţintă, se stabilesc obiective naţionale obligatorii pentru fiecare stat membru, precum şi mecanismele de cooperare în domeniu. Pentru Romania ţinta naţională este de 24%.
  
• 
  Un obiectiv minim de 10% pentru utilizarea de Bio-carburanți în transportul din interiorul UE, care să fie atins până în 2020. Acest procent este acelaşi pentru toate statele membre.
  
• 
  Se instituie un cadru juridic pentru captarea şi stocarea geologică, în condiţii de siguranţă din punct de vedere al mediului. UE intenționează construirea şi punerea în funcţiune pana în 2015 a unui număr de pana la 12 instalaţii demonstrative de CSC. Orientările comunitare revizuite privind ajutoarele de stat pentru protecţia mediului, emise în acelaşi perioadă în care a fost aprobat pachetul legislativ, permit guvernelor să asigure sprijin financiar pentru instalaţiile-pilot de CSC.
  

Implementarea prevederilor pachetului legislativ Energie - Schimbări Climatice va avea implicaţii majore în special asupra instalaţiilor din sectorul energetic care intră şi sub incidenţa Directivei 2001/81/CE privind controlul integrat al poluării. Aceste instalaţii vor trebui să respecte concomitent şi obligaţiile privind calitatea aerului, care conduc la reducerea emisiilor de substanţe poluante generate (SO₂, NOx, particule).

Măsurile privind eficienţa energetică au un rol critic în garantarea realizării la cele mai mici costuri a obiectivelor stabilite prin pachetul energie-schimbări climatice. Este evident că obiectivul de 20% referitor la eficienţa energetică va contribui în mare măsura la obiectivele privind durabilitatea şi competitivitatea în UE. In plus, diminuarea consumului prin eficienţa energetică este cel mai eficient mod de a reduce dependenţa de combustibilii fosili şi de importuri.

Recunoscând importanţa tehnologiei în domeniul energiei pentru reducerea emisiilor de CO₂, a garantării securității în alimentarea cu energie şi a competitivității companiilor europene, UE a propus o strategie comună pentru promovarea tehnologiilor energetice. In octombrie 2009 se adopta „Planul strategic european pentru tehnologiile energetice – Către un viitor cu emisii reduse de carbon”.

In acest document Comisia Europeana propune o strategie coordonata între UE, companiile industriale europene şi statele membre, precum şi o prioritizare a tehnologiilor energetice cu accent pe tehnologiile de îmbunătăţire a eficienţei energetice, utilizare a surselor de energie regenerabilă şi de reducere a emisiilor de CO₂ (centrale cu ardere pe combustibil solid cărora să li se aplice tehnologia de captare și stocare a CO₂ şi a patra generaţie de centrale nucleare).

Uniunea Europeana este în pragul unei perioade fără precedent pentru domeniul energetic. Efectele turbulenţelor de pe pieţele globale de energie au fost în mare măsura atenuate în ultimii ani, ca urmare a liberalizării, aprovizionării şi posibilităților adecvate de import. Cu toate acestea se întrevăd schimbările dramatice. Preţurile energiei vor fi afectate de marea nevoie pentru investiţiile din sectorul energetic, precum şi de stabilirea preţului carbonului şi a preţurilor internaţionale mai mari la energie datorită creşterii cererii în tarile emergente. Competitivitatea, securitatea aprovizionării şi obiectivele legate de atenuarea schimbărilor climatice vor fi subminate cu excepţia cazului în care reţelele electrice vor fi modernizate, instalaţiile învechite vor fi înlocuite cu alternative competitive şi mai curate iar energia va fi folosită mai eficient pe tot parcursul lanţului energetic.

Statele membre şi industria au recunoscut amploarea provocărilor. Securitatea aprovizionării cu energie, o utilizare eficientă a resurselor, preţuri accesibile şi soluţii inovatoare sunt cruciale pentru creşterea noastră durabilă pe termen lung, pentru crearea de locuri de munca şi calitatea vieţii in Uniunea Europeana.

Uniunea Europeana s-a angajat prin Protocolul de la Kyoto să reducă emisia gazelor cu efect de sera cu 8 % pana in 2008-2012. Şi totuşi, in anii imediat următori semnării documentului, nimic semnificativ nu s-a întâmplat. Una din țările care şi-a luat în serios angajamentele de la Kyoto a fost Germania, care mai mult decât alte ţari membre, şi-a impus un obiectiv extrem de ambiţios prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu 21 %.

Obiectivele Perspectivei energetice 2050 a UE recunosc beneficiile colaborării statelor membre pentru o transformare a sistemului energetic; prin urmare, s-a aprobat o perspectiva energetica 2050 a Comisiei ca baza pentru propunerea de inițiative legislative și de alte inițiative privind politica energetică în vederea dezvoltării unui cadru de politica pentru 2030, inclusiv etape și obiective privind emisiile de gaze cu efect de seră, sursele de energie regenerabile și eficiența energetică cu scopul de a institui un cadru juridic și de reglementare ambițios și stabil.

Scenariile propuse pentru 2050 nu au un caracter determinist, ci mai degrabă servesc ca baza pentru un dialog constructiv privind modalitatea de transformare a sistemului energetic european cu scopul de a satisface obiectivul pe termen lung al UE de reducere până în 2050 a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 80-95 % față de nivelul din 1990.

După adoptarea în 2008 a pachetului legislativ al Uniunii Europene privind clima şi energia, Comisia Europeana a lansat Convenţia Primarilor pentru a susţine şi sprijini eforturile depuse de autoritățile locale în punerea în aplicare a politicilor privind energia durabilă. Intr-adevăr, structurile de guvernanţă locale deţin un rol crucial în atenuarea efectelor schimbărilor climatice, cu atât mai mult dat fiind ca 80% din consumul de energie şi emisiile de CO₂ sunt asociate cu activitățile urbane.

Pe lângă sprijinul oferit de Comisia Europeana, Convenţia beneficiază de sprijin instituţional deplin şi din partea Comitetului Regiunilor, care a sprijinit iniţiativa încă de la început, din partea Parlamentului European, unde au fost găzduite primele doua ceremonii de semnare, precum şi din partea Băncii Europene de Investiţii care acordă asistenţă autorităților locale în eliberarea potenţialului lor de investiţii prin programul creat special ELENA - European Local ENergy Assistance.

Alte instrumente care pot fi utilizate sunt programele operaționale de Cooperare Transfrontaliera Teritoriala Europeana între regiunile de graniţa ale României şi Bulgariei și pentru Bazinul Marii Negre in contextul Politicii de Coeziune.

3. 
   Cadru Naţional - România
   

Cadrul național sectorial a fost definit în Strategia Energetică a României pentru perioada 2007 – 2020, actualizată pentru perioada 2011 – 2020 care urmărește îndeplinirea principalelor obiective ale noii politici energie – mediu ale Uniunii Europene, obiective asumate şi de Romania. De la acest nivel încă politicile reprezintă un grad mare de inconsistență fiind mai degrabă un set de principii și intenții. Politica este mimetica, copiind fără fundamentare politicile europene.

Pentru o dezvoltare durabilă s-a propus promovarea producerii energiei din surse regenerabile, astfel încât ponderea energiei electrice produse din aceste surse în totalul consumului brut de energie electrică să fie de 33% în anul 2010, 35 % în anul 2015 şi 38 % în anul 2020.

Romania a optat pentru modelul de piaţa descentralizata de energie electrica şi gaze naturale, în care participanţii sunt liberi să încheie tranzacţii de vânzare-cumpărare a energiei electrice.

Piaţa de energie electrica se compune din doua secţiuni:

• 
  Piaţa angro, în care energia electrică este cumpărata în vederea revânzării iar tranzacţiile se desfășoară intre producători şi furnizori licenţiaţi;
  
• 
  Piaţa cu amănuntul, în care energia electrică este cumpărata în vederea consumului propriu iar tranzacţiile se desfășoară între furnizori şi consumatorii de energie.
  

Pentru susţinerea producerii energiei electrice din resurse energetice regenerabile, din anul 2005 a fost stabilit un mecanism de promovare bazat pe certificate verzi, prin care furnizorii achiziţionează certificate în cote obligatorii, proporţional cu volumul de energie electrică vândută consumatorilor. Sistemul de promovare a surselor regenerabile prin certificate verzi a fost reglementat prin Legea 220/2008, cu modificările ulterioare, şi a obţinut în anul 2011 aprobarea Direcţiei Generale Concurenţa din cadrul Comisiei Europene, ca schemă de ajutor de stat. Schema a fost elaborată fără o fundamentare pe baza unui studiu de impact şi fără reguli şi indicatori care să o facă eficientă. În prezent se discută reajustarea ei, lucru ce va avea un impact major în sensul încetinirii drastice a implementării proiectelor în curs. Nici această propunere nu are o fundamentare de impact şi probabil că va avea ca rezultat imposibilitatea atingerii ţintei de ţară în ceea ce priveşte cuantumul de energie regenerabilă în total energie produsă.
Surse energetice regenerabile
Sursele regenerabile de energie din România au un potenţial teoretic important.

Potenţialul utilizabil al acestor surse este mult mai mic, datorită limitărilor tehnologice, eficienţei economice şi a restricţiilor de mediu.

Potrivit ultimelor evaluări, potenţialul hidroenergetic tehnic amenajabil al României este de circa 32.000 GWh/an.

La finele anului 2009 puterea instalată în centrale hidroelectrice era de 6.450 MW, energia pentru anul hidrologic mediu fiind evaluata la 17.340 GWh/an. Astfel, gradul de valorificare al potenţialului tehnic amenajabil este în prezent de 54%.

Cu excepţia centralelor hidroelectrice mari, costurile de producere a energiei electrice în unităţi ce utilizează surse regenerabile sunt în prezent superioare celor aferente utilizării combustibililor fosili şi nuclear. Stimularea utilizării acestor surse şi atragerea investiţiilor în unităţi energetice ce utilizează surse regenerabile se realizează prin mecanisme de susţinere, în conformitate cu practica europeană, mecanisme ce duc şi la creşterea preţului energiei electrice la consumatorul final.

Direcţiile principale de acţiune ale strategiei energetice a României, convergente cu cele ale politicii energetice a Uniunii Europene, sunt:

- creşterea siguranţei în alimentarea cu energie atât din punct de vedere al mixului de combustibili cât şi al infrastructurii de reţea;

- alegerea unui mix de energie echilibrat, care să confere sectorului energetic competitivitate şi securitate în aprovizionare, cu accent pe utilizarea resurselor interne, respectiv a cărbunelui, a potenţialului hidroenergetic economic amenajabil, a energiei nucleare şi a surselor energetice regenerabile;

- gestionarea eficientă şi exploatarea raţională în condiţii de securitate a surselor energetice primare epuizabile din România şi menţinerea la un nivel acceptabil (din punct de vedere economic şi al securităţii), a importului de surse energetice primare (dependenţa limitată/controlată);

- diversificarea surselor de aprovizionare cu uraniu prin combinarea exploatării raţionale a surselor naţionale cu importul de uraniu şi/sau concesionarea de zăcăminte uranifere în afara României în vederea exploatării acestora;

- creşterea eficienţei energetice pe tot lanţul: extracţie – producere – transport - distribuţie - consum; România nu îşi mai poate permite să irosească energia în situaţia reducerii disponibilităţii şi a creşterii costului surselor energetice;

- eficienţa energetică este cea mai rentabilă metoda de reducere a emisiilor, de îmbunătăţire a securităţii şi competitivităţii şi de scădere a facturii serviciului energetic;

- promovarea utilizării surselor energetice regenerabile, în conformitate cu practicile din Uniunea Europeană, conform Planului Naţional de Alocare al Energiilor Regenerabile elaborat în anul 2010;

- îmbunătăţirea competitivităţii pieţelor de energie electrică şi gaze naturale, corelarea acestora şi participarea activă la formarea pieţei interne de energie a Uniunii Europene şi la dezvoltarea schimburilor transfrontaliere cu luarea în considerare a intereselor consumatorilor din România şi a companiilor romaneşti;

- crearea de condiţii de piaţa care să stimuleze economii mai mari de energie şi creşterea investiţiilor în tehnologii cu emisii reduse de carbon; operatorul pieţei de energie electrică Opcom va asigura preţul de referinţă pe termen scurt (piaţa spot) şi preţul de referinţă la termen lung (piaţa forward), în condiţii de lichiditate asigurate de concentrarea tranzacţiilor pe pieţele administrate.

- transformarea reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice în reţele inteligente şi implementarea pe scară largă a sistemelor inteligente de contorizare; acestea vor reprezenta instrumente pentru integrarea pe scara largă a energiei din surse regenerabile, vor contribui la îmbunătăţirea eficienţei energetice şi vor face consumatorii participanţi activi în funcţionarea sistemului energetic;

- asigurarea investiţiilor pentru dezvoltarea sectorului energetic, inclusiv prin atragerea de capital privat şi a fondurilor puse la dispoziţie de UE;

- se va acorda o atenţie deosebită facilitării investiţiilor în acele proiecte care contribuie la realizarea obiectivelor stabilite pentru anul 2020 conform politicii UE, a proiectelor transfrontaliere privind reţelele de transport a energiei; se vor avea în vedere acordarea de garanţii pentru împrumuturi în cazul parteneriatelor publice private şi mecanisme de partajare a riscurilor (în special pentru riscurile prezentate de tehnologii noi);

- creşterea capacităţii de inovaţie şi dezvoltare tehnologică;

- realizarea obiectivelor de protecţie a mediului şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră;

- implementarea în condiţii de securitate a tehnologiilor de management a deşeurilor radioactive;

- participarea proactivă la eforturile Uniunii Europene de formulare a unei strategii energetice pentru Europa, cu urmărirea şi promovarea intereselor României;

- susţinerea cercetării - dezvoltării în domeniul noilor tehnologii privind creşterea eficienţei producţiei şi consumului de energie şi de protecţie a mediului, precum şi a învăţământului de specialitate,

Toate aceste direcţii principale de acţiune confirmă aprecierea de politică inconsistentă şi DECLARATIVĂ. În spatele acestor declaraţii de intenţie nu există studii de oportunitate şi/sau impact. În cazul, de altfel improbabil, al deciziei de implementare a tuturor direcţiilor ar rezulta o risipă inutilă de resurse în lipsa unei prioritizări şi etapizări coerente. Credem că în acest caz improbabil şi rezultatele ar fi unele imprevizibile şi nu neapărat cele aşteptate sau pozitive.

Eficienţa energetică
Directiva nr. 2006/32/CE privind eficienţa energetică la utilizatorii finali, care devine obligatorie pentru România din anul 2008, prevede că statele membre UE se angajează să realizeze reducerea consumului de energie finală cu cel puţin 9% într-o perioadă de nouă ani (2008-2016) comparativ cu media consumului din ultimii cinci ani pentru care exista date disponibile (2001-2005).

În acest sens, la nivel naţional s-au propus următoarele măsuri în domeniul eficienţei energetice:

a) utilizarea instrumentelor financiare pentru economii de energie, inclusiv contractele de performanţa energetică care prevăd furnizarea de economii de energie măsurabile;

b) achiziţionarea de echipamente şi tehnologii ţinând seama cu prioritate de specificaţiile privind eficienţa energetică;

c) accelerarea procesului de executare a auditurilor energetice riguroase la consumatorii industriali, la clădirile publice şi rezidenţiale, audituri certificate de organismele abilitate, urmate de măsuri de reducere a consumurilor energetice.

Potenţialul naţional de economisire de energie, respectiv de reducere a pierderilor energetice, este apreciat la 27 – 35 % din resursele energetice primare (industrie 20 - 25%, clădiri 40 – 50%, transporturi 35 – 40%).

Obiectivele propuse pe domenii în vederea eficientizării energetice au fost:

Rezidenţial (Consumul de energie finală în clădiri: încălzire, apa caldă şi iluminat):

• 
  reabilitarea anvelopei prin măsuri de reabilitare termică a clădirilor, acordarea de sprijin financiar pentru proprietarii cu posibilităţi financiare reduse în vederea realizării lucrărilor de reabilitare;
  
• 
  eficientizarea instalaţiilor termice existente;
  
• 
  eficientizarea instalaţiilor de iluminat, utilizarea lămpilor cu consum redus;
  
• 
  obligativitatea aplicării prevederilor directivei şi a standardelor europene de eficienţa pentru clădiri noi;
  
• 
  îmbunătăţirea eficienţei energetice prin susţinerea finanţării utilizând fondurile comunitare;
  
• 
  continuarea contorizării energiei termice la consumatorii finali;
  
• 
  realizarea unui program naţional de educare energetică a populaţiei, în şcoli şi mass – media pentru economisirea energiei, protecţia mediului şi utilizarea locală a unor resurse energetice regenerabile;
  
• 
  stimularea funcţionării societăţilor de servicii energetice (ESCO).
  

În România, alimentarea cu energie termică la distanţa se bazează încă pe cărbune, petrol sau gaz metan. Prin intermediul fondurilor private, dar mai ales prin utilizarea fondurilor structurale europene alocate României, în prezent există un număr mare de planuri de reabilitare a centralelor termice existente cât şi instalaţii pilot, respectiv planuri pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor pe bază de biomasa în vederea alimentarii cu energie termică la distanţa. Centralele termice vechi nu sunt însă singurele cauze pentru această eficienţă energetică scăzută din România.

Sistemele de conducte învechite (slab izolate, cu scurgeri, coroziuni), randamentul scăzut al schimbătoarelor de căldură din blocurile de locuinţe, sistemul învechit de încălzire centrală lipsit de posibilitatea individuală de calibrare/reglaj şi care au o vechime mai mare de 40 de ani, lipsite de izolaţie termică, situaţie des întâlnită la clădirile din plăci prefabricate, determina un consum aproape dublu de căldură şi apă caldă în România comparativ cu media consumului din UE.

Din acest punct de vedere rezolvarea problemei economisirii energiei termice are prioritate absolută. Modernizarea sistemelor de încălzire şi reabilitarea termică a clădirilor se afla în centrul atenţiei din punct de vedere al sprijinului financiar din partea statului.

Primele reabilitări termice au fost întreprinse pe faţadele clădirilor din plăci prefabricate. Izolarea acoperişurilor, a pivniţelor, a ţevilor de încălzire, etanşarea ferestrelor şi a uşilor precum şi montarea geamurilor duble cad, în cele mai multe cazuri, în responsabilitatea chiriaşilor/proprietarilor.

În demersurile necesare de reabilitare a clădirilor publice exista atât condiţii cadru legale cât şi sprijin financiar (de exemplu axa DMI 1.2. „Sprijinirea investiţiilor în eficienţă energetică a blocurilor de locuinţe” pe POR). Datorită unor probleme diverse, majoritatea iniţiativelor/proiectelor pilot nu au reuşit să treacă mai departe de stadiul de planificare.

Sectorul public

• 
  creşterea eficienţei şi reducerea consumului iluminatului public;
  
• 
  creşterea eficienţei şi reducerea consumului instalaţiilor de alimentare cu apă;
  
• 
  îmbunătăţirea eficienţei energetice la clădirile publice.
  

Agricultura

• 
  creşterea eficienţei şi utilizarea biocombustibililor la maşinile agricole;
  
• 
  dezvoltarea de culturi energetice atât pentru producerea de Bio-carburanți cât şi pentru producerea de energie electrică şi termică în cogenerare;
  
• 
  creşterea eficienţei energetice a irigaţiilor.
  

Cogenerare

• 
  promovarea cogenerării de înaltă eficienţă;
  
• 
  identificarea şi valorificarea potenţialului naţional de cogenerare;
  
• 
  auditare energetică a unităţilor de cogenerare;
  
• 
  reabilitări şi modernizări ale instalaţiilor existente pentru creşterea eficienţei şi reducerea impactului asupra mediului;
  

• 
  construcţia de noi instalaţii de cogenerare, de înaltă eficienţa.
  

Programele UE referitoare la energie reprezintă singurele elemente consistente ale sectorului, în România.

Trebuie să amintim însă şi câteva dintre sincopele decizionale naţionale ce creează bariere pentru investiţii în domeniul energiilor regenerabile:

• 
  În ciuda adoptării legislaţiei UE, la nivel naţional există încă incertitudini din punct de vedere al condiţiilor cadru legale.
  
• 
  Utilizarea legislaţiei referitoare la energiile regenerabile precum şi comerţul cu “Certificate Verzi” (2008) au un grad ridicat de incoerență şi instabilitate.
  
• 
  Obţinerea licenţelor este una ce creează bariere în locul promovării facilitaţilor referitoare la licenţe. Licenţele ESCO sunt cvasiinexistente.
  
• 
  Conştientizarea necesitaţii energiilor regenerabile este încă puţin dezvoltată.
  
• 
  Comunicarea între producători, utilizatori şi cei ce iau decizii se afla încă în faza incipientă.
  
• 
  Politica sectorială este una artificială creată la nivel central fără fundamentare. Nu există nici o preocupare la nivel central de a stimula demersurile locale în domeniu. Respectiv nu exista sprijin logistic pentru definirea de Planuri climat la nivel local.
  

4. 
   Cadru regional - Regiunea Sud-Vest Oltenia
   

Regiunea Sud-Vest Oltenia este o regiune cu mare potenţial hidroenergetic (hidrocentrale şi producerea energiei electrice).

Sectorul energetic din regiunea Sud-Vest Oltenia reprezintă o infrastructură strategică de bază a economiei regionale şi naţionale, fundamentală pentru dezvoltarea acesteia (71.57% din totalul producţiei hidroelectrice naţionale era produs aici în 2001).

Având în vedere rolul capital deţinut de regiunea Sud-Vest Oltenia în acest sector, creşterea competitivităţii sectorului energetic trebuie să reprezinte un obiectiv important al economiei regionale.



Oltenia – energie si resurse

Dezvoltarea şi modernizarea sectorului energetic reprezintă baza dezvoltării şi modernizării industriei şi în principal a industriei prelucrătoare, care la rândul ei este principalul producător de piese de schimb şi componente pentru buna funcţionare a instalaţiilor energetice.

Regiunea Sud-Vest Oltenia înregistrează la finele anului 2011 un produs intern brut(PIB) total de 44,415.1 milioane RON la preţuri curente, în creştere cu 24% faţă de anul 2007. Judeţul Mehedinţi are un produs intern brut care reprezintă aproximativ 0.8% din PIB-ul naţional. PIB-ul judeţului a înregistrat scăderi până în 2010 începând cu 2008, ca urmare a începerii perioadei de criză economică, pentru că începând cu 2011 să înregistreze creşteri.
Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer-condiţionat a reprezentat 7.46% din total PIB înregistrat în anul 2011 în judeţ. Pentru anul 2014, aceasta a scazut la jumatate, înregistrând 3,16% din totalul PIB. În Drobeta Turnu Severin, cea mai importantă companie producătoare de energie este Hidroelectrica Bucureşti SĂ - Filiala Pentru Reparaţii şi Servicii Hidroserv Porţile de Fier SĂ.
În prezent Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier cuprinde Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I, Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier ÎI şi centrala suplimentară Gogoşu.

Productia de energie SH Portile de Fier 2009-2013 (GWh)

Productia de energie UHE Targu Jiu 2009-2013 (GWh)

Infrastructura de distribuție a energiei electrice și termice la nivelul regiunii

Pe baza rezultatelor preliminare ale recensământului 2011, la sfârşitul anului 2011, în 96,5% din locuinţele din regiune se distribuia energie electrică, sub media naţională (96,6%) şi sub mediile celorlalte regiuni (cu excepţia regiunii Nord-Est 95,4%). În regiune doar judeţul Vâlcea (94,2%) se afla sub media regională, cel mai bine reprezentat judeţ fiind Doljul (98,5%). Din punct de vedere al repartiţiei teritoriale, în Oltenia, la sfârşitul anului 2011 se distribuia energie electrică în 98,6% locuinţe în mediul urban (peste media naţională urbană 98%) şi în 94,9% locuinţe în mediul rural (sub media naţională rurală 95%). Judeţul Vâlcea este cel mai slab reprezentat judeţ cu o medie de 97,4% locuinţe conectate în mediul urban şi 91,9% locuinţe conectate în mediul rural. Sub media regiunii în ceea ce priveşte conectarea în mediul rural, se mai afla judeţul Mehedinţi (93,9%).
Politica regională în sectorul energiei se regăsește printre Priorităţile Strategiei de Dezvoltare Regională Sud- Vest Oltenia 2014 – 2020 (varianta draft) şi are ca obiectiv general utilizarea soluţiilor de energie regenerabilă, propunându-şi o creştere semnificativă a ponderii pe care energia regenerabilă să o deţine în producţia totală de energie. Este vizata atingerea obiectivului de 20% care este ţinta strategiei la nivelul UE.

Gestionarea raţională şi eficientă a resurselor naturale, în special a energiei, reprezintă o provocare critică de mediu, sănătate şi competitivitate. Acestea constituie, de asemenea, un potenţial important pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă.

Această strategie este coerenta cu strategia de dezvoltare durabilă şi reprezintă o oportunitate reală de creştere economică prin introducerea de noi tehnologii şi crearea de noi locuri de muncă în domeniul cercetării-dezvoltării.

Prioritatea strategică numărul 6 este focusata asupra protecţiei mediului şi creşterea eficienţei energetice şi are următoarele domenii de intervenţie:

Domeniul de intervenţie: 6.1 Îmbunătăţirea eficienţei energetice în sectorul public şi privat şi utilizarea energiei regenerabile

Operaţiuni/activităţi indicative:

• 
  Reabilitarea şi modernizarea termică a clădirilor existente, precum şi/sau a sistemelor de alimentare cu căldură pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde menajere, prin folosirea panourilor solare sau a altor elemente inovative;
  
• 
  Eficientizarea consumului de energie promovarea surselor regenerabile de energie (inclusiv geotermale) şi prin eficientizarea surselor clasice de energie;
  
• 
  intervenţii la nivelul elementelor de construcţie exterioare prin expertizare şi măsuri de consolidare a clădirilor publice;
  
• 
  Contorizarea utilităţilor la nivel de clădire;
  
• 
  modernizarea echipamentelor de producere a utilităţilor termice;
  
• 
  reabilitarea/extinderea şi modernizarea sistemului de iluminat public, inclusiv ambiental;
  
• 
  reabilitarea/extinderea şi modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice;
  

Domeniul de intervenţie 6.2: Modernizarea infrastructurii de mediu

Operaţiuni/activităţi indicative:

• 
  Reabilitarea/extinderea/modernizarea reţelelor de apă şi canalizare la nivel local (inclusiv în localităţile rurale)
  
• 
  Managementul integrat al deşeurilor, calitatea apei şi biodivesitatea
  
• 
  Gestionarea apei şi a aplelor uzate
  
• 
  Reconstrucţia ecologică a zonelor degradate
  
• 
  Schema de reducere a poluării cu pulberi şi nitriţi, nitraţi
  

Domeniul de intervenţie 6.3: Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor

Operaţiuni/activităţi indicative:

• 
  Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul agricol şi forestier;
  
• 
  Sprijin pentru investiţii de prevenire a riscurilor şi măsuri de gestionare a riscurilor (gestionarea inundaţiilor, prevenirea incendiilor forestiere, regenerarea pădurilor);
  
• 
  Acţiuni de conştientizare
  
• 
  Măsuri de conservare a Ariilor protejate