Referindu-se la avizele sanitare, Remus Pricopie a spus că anul acesta vor fi mai puţine şcoli fără autorizaţie sanitară şi a precizat că inspectorii de sănătate publică vor face controale inclusiv la
Referindu-se la avizele sanitare, Remus Pricopie a spus că anul acesta vor fi mai puţine şcoli fără autorizaţie sanitară şi a precizat că inspectorii de sănătate publică vor face controale inclusiv la 15, 16 şi 17 septembrie.
"Evident că tot timpul sunt probleme, sunt probleme ancorate în vremurile pe care le trăim, dar important este progresul. Anul acesta vom avea mult mai puţine şcoli fără avize sanitare, în momentul acesta se lucrează, se dau avize sanitare inclusiv pe 15, 16, 17 septembrie. Dacă ne uităm la date, vom vedea că aceste date au fost de la an la an mai bune. Anul trecut am avut cifre mai bune faţă de ceilalţi ani", a afirmat demnitarul.