Deschideri oficiale, cu politicieni
Ministrul va merge la ora 10:30, îşi va transmite mesajul în faţa elevilor, profesorilor şi părinţilor prezenţi la Şcoala Gimnazială nr. 311 din sectorul 6.
Iar premierul Victor Ponta deschide la rândul său anul şcolar însă în ţară, într-o şcoală din Tg Jiu, iar apoi va preda cheile microbuzelor şcolare destinate judeţului Gorj. Început de an cu lipsuri
Elevii de clasa I şi a II-a încep azi un nou an şcolar, însă fără noile manuale promise de oficiali, aşa că vor învăţa de pe cele vechi. Dascălii vor fi nevoiţi să improvizeze la clasă, cel puţin până în noiembrie, din cauza unei licitaţii întârziate.
Oficialii din Educaţie dau vina pe edituri şi pe interesul lor comercial, iar editorii susţin că procedura a fost „viciată“ şi întârziată. Cert este că, pentru al doilea an consecutiv, dascălii vor fi nevoiţi să improvizeze, în condiţiile în care anul trecut a intrat în vigoare noua programă pentru clasa I, dar noul Abecedar nu a fost gata, iar anul acesta se va aplica noua filosofie de predare şi de la clasa a II-a.
Dostları ilə paylaş: |