Monica Macovei: Ma deranjeaza abuzul de cruci de la televizor de catre politicieni care n-au nimic cu Dumnezeu, ii mint pe oameni pentru a le fura votul. Se duc prin biserici, se duc pe la slujbe, pupa cruci, pupa icoane, dar nu au nimic comun cu credinta
Monica Macovei, candidat independent la presedintia Romaniei, a declarat sambata la Timisoara ca este important ca la scoala copiii sa invete valorile morale crestine si istoria religiilor. "Ganditi-va cum ar arata Romania daca s-ar respecta macar trei porunci din Biblie: sa nu furi, sa nu minti, sa nu ucizi. Daca astea sunt transmise copiilor, eu sunt foarte fericita, pentru ca asa schimbam Romania", a declarat Monica Macovei la postul public de radio din Timisoara.
Monica Macovei a afirmat, de asemenea, ca insista pentru introducerea istoriei religiei in scoli, pentru ca "te invata istoria culturii, istoria umanitatii". "Face parte din cultura generala. Asa cum ni se da cultura generala, ca sa gandim liber, sa fim creativi, sa alegem liber. Asta e legat si de politica: un om liber, un om destept, un om cult va sti cu cine sa voteze ca sa ii fie viata mai buna, si sa-i fie demna, si sa fie respectat", a spus Monica Macovei.
Vorbind despre modul in care se raporteaza Guvernul la biserici, Monica Macovei a declarat ca Victor Ponta "tine ca Voda bisericile sub papuc" si ca "incearca sa le mituiasca cu cate ceva, cu cate o firimitura, cu niste bani inainte de alegeri".
"Sa finantam bisericile care au nevoie, sa le finantam pe cele care sunt monument istoric, trebuie renovate, dar sa le finantam prin legi adoptate de Parlament, prin decizii ale Parlamentului, si nu prin decizii unilaterale ale primului-ministru. Pentru ca, repet, (Ponta, n.n.) nu este Voda", a spus Monica Macovei.
Monica Macovei considera ca acest mod de raportare al politicienilor la Biserica este degradant si pentru preoti, care sunt pusi astfel sa adune voturi pentru politicieni corupti.
"Si as mai spune ca este si degradant pentru preoti sa fie astfel - nu stiu, as spune cuvintul mituiti, in fine - sa fie incercati asa de politicieni. De ce fac politicienii asta? Nu din credinta o fac, ci ca sa adune voturi", a spus Monica Macovei.
Mai mult, nici oamenii care apeleaza la preoti nu trebuie pusi in situatii degradante. "Vreau sa mai spun ceva, o experienta personala, o poveste. Cand am facut parastas pentru bunicul meu, se ocupa mama de toate cele, si eram la cimitir in jurul mormantului. Si preotul, cred ca mama ii daduse ceva inainte si urma sa-i dea ceva dupa ¬ dupa cum stiti nu se intampla in multe locuri nimic, nu zic in toate, fara asta -, s-a oprit in mijlocul parastasului. Noi stateam pe marginea mormantului si s-a oprit in mijlocul parastasului, a oprit cadelnita, si s-a uitat spre mama. Si noi ne-am intrebat toti: ce este, parinte? Si el a zis, pai, cand imi dati restul de bani? Multi romani trec prin asta la botezuri, la nunti. Multi preoti nu cer, dar avem probleme pe care trebuie sa le rezolvam si de o parte, si de alta", a povestit Monica Macovei.
In opinia Monicai Macovei, principala preocupare a Guvernului ar trebui sa fie bunastarea si sanatatea oamenilor. "Daca oamenii nu au ce manca, daca frigiderul e gol, daca oamenii nu au medicamente, atunci din banii acestia - bugetul de rezerva al primului-ministru -, haideti sa ajutam oamenii. Ca nu Dumnezeu are nevoie de bani, ci oamenii au nevoie de bani", a spus Monica Macovei.
Monica Macovei a mai spus ca oamenii risca sa fie pacaliti de multi politicieni ipocriti care mimeaza credinta. "Ma deranjeaza foarte mult abuzul de cruci de la televizor de catre politicieni care n-au nimic cu Dumnezeu, care nu cred si care, pur si simplu, ii mint pe oameni pentru a le fura votul. Se duc prin biserici, se duc pe la slujbe, se duc la sarbatori nationale, pupa cruci, pupa icoane, dar ei nu au nimic comun cu credinta. O fac numai pentru voturi. Si vreau sa spun oamenilor acest lucru", a mai spus Monica Macovei, la postul public de radio din Timisoara.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18098918-video-droguri-furturi-crime-ferentari-cartierul-din-bucuresti-unde-oamenii-isi-numara-anii-puscarie-locul-celor-scoala.htm
Dostları ilə paylaş: |