Ponta, la deschiderea anului şcolar: Fără triada profesor, elev, părinte nu putem construi nimic temeinic în educaţie
Premierul Victor Ponta le-a urat profesorilor, elevilor şi părinţilor un an şcolar plin de împliniri. "Urez tuturor educatorilor, elevilor şi părinţilor un an şcolar plin de împliniri şi îi asigur că împreună cu Guvernul voi acorda toată atenţia de care are nevoie sistemul educaţiei de care depinde viitorul României!", a postat premierul pe blogul său. Ponta mai scrie că ziua de 15 septembrie reprezintă un prilej de bucurie pentru fiecare părinte.