Principiile de evoluţie, dezvoltare, moder­nizare, progres, schimbare şi revoluţie socială

Q. Cum s-a instituit iniţial ordinea socială, şi cum se manifestă componentele sale în plan social?

• 
  Ordinea socială s-a instituit iniţial „prin dominarea ideilor religioase (teoretice), care explicau unitatea lumii prin cauze supranaturale (demoni, spirite, zei).
  
• 
  În consecinţă, societatea era condusă de grupul religios, asociat forţei materiale a grupului militar.
  
• 
  Creşterea corpului social a lărgit bazele unităţii sociale, iar specificitatea locală a dominaţiei ideilor teologice a fost înlocuită cu generalitatea abstractă ideilor metafizice.
  
  • 
    Acestea realizează un tip specific de unitate socială, caracterizat prin clasificări paralele, respectiv stratificare socială profundă.
    
  • 
    Ordinea nu mai poate fi menţinută prin credinţa religioasă. Ea este cristalizată într-un regim juridic-normativ.
    
  • 
    Guvernarea societăţii re­vine, astfel, ideologilor, reprezentanţii forţei intelectuale, şi legiuitorilor, care reprezintă forţa materială.
    
  • 
    Ideologii şi legiuitorii nu fac decît să creeze aparenţa consensului. De aceea, unitatea socială corespunzătoare stă­rii metafizice este incertă, contradictorie, critică, fiind destinată mai degrabă apărării şi conservării comunităţii decît expansiunii ei.”²⁴
    

Q. Cum se manifestă spiritul pozitiv şi care sunt considerentele aplicării acestui principiu relaţional?

• 
  „Ideile metafizice au cedat locul celor pozitive, care nu mai urmăresc realizarea uni­tăţii sociale prin reducerea diversităţii ei, ci prin aplica­rea unui principiu al relaţionării: spiritul pozitiv.
  
  • 
    Acesta este orientat spre exprimarea a ceea ce este cert, precis, relativ util, real şi constructiv, făcînd din cunoaştere un principiu integrator imanent ordinii sociale, nu aplicat în afara acesteia.
    
  • 
    Lumea socială guvernată de spiritul pozitiv devine, în sfârşit, o lume raţională, adică normală, fiindcă unitatea ei rezidă în diversitate sau, cu alte cuvinte, fiindcă forţele materiale şi intelectuale au fost disciplinate sau raţionalizate de cele morale."²⁵
    

Q. Care sunt raţionamentele în baza cărora legea celor trei stări primeşte un caracter adevărat, şi care sunt consistenţele sociale rezultate din această lege?

• 
  Ceea ce ne spune legea celor trei stări este, în principiu, adevărat, „iar progresul social nu poate fi înţeles fără înflorirea tendinţei de raţionalizare a lumii.
  
• 
  We­ber va numi această tendinţă dezvrăjirea lumii, ca rezultat al raţionalizării ei, şi o va explica, surprinzător poate, dată fiind viziunea weberiană antipozitivistă, tot prin rolul ideilor, ba chiar al ideilor religioase în evoluţia socială;
  
• 
  totuşi, concepţia lui Comte despre evoluţia socială, este am­putată de ideea că progresul se realizează mecanic (natural) pe o singură linie evolutivă. Sociologul fran­cez nu a înţeles că raţionalizarea, element constitutiv al progresului social, nu acoperă complet sfera acestuia din urmă; că raţionalizarea poate fi contrară progresului social şi că, în sfârşit, structurile gândirii, care sunt de­terminate de structurile societăţii, nu pot fi reduse la acestea din urmă şi nici considerate ca determinate ale lor.”²⁶
  

PARADIGMA 28. Rolul ideilor în geneza capitalismului

Q. Care sunt convingerile lui Weber cu privire la forma capitalismului şi a raţionalismului economic occidental?

„Interesul nostru principal este de a analiza şi de a explica în mod genetic particularitatea specifică a raţio­nalismului occidental şi, în cadrul acestuia, a formei mo­derne occidentale. Orice tentativă de a realiza o asemenea explicaţie trebuie să ia în considerare, înainte de toate, condiţiile economice, recunoscând importanţa fundamen­tală a factorului economic. În acelaşi timp, nu trebuie însă să pierdem din vedere corelaţia opusă: deşi dezvoltarea raţionalismului economic este dependentă parţial de teh­nica şi dreptul raţional, ea este determinată, totodată, de abilitatea şi dispoziţia oamenilor de a adopta anumite ti­puri de comportamente raţionale practice.”²⁷(MAX WEBER)

Spiritul capitalismului: analiză, formă, complexitate

Q. Care este teza susţinută de sociologul german Max Weber?

• 
  Teza principală susţinută de sociologul german Max Weber, în opoziţie cu Marx, este că „geneza capitalismului modern (occidental) nu poate fi explicată doar prin acţiu­nea forţelor productive ale societăţii, ci, în măsura în care societatea capitalistă occidentală reprezintă un tip particular de civilizaţie, cultură şi conduită umană, ea este generată de un spirit propriu: spiritul capitalismului;
  

• 
  acesta reprezintă <le.>>”²⁸
  

Valori ale capitalismului

Q. Cum a fost posibilă organizarea raţională a muncii formal libere?

• 
  Organizarea raţională a muncii formal libere a fost po­sibilă, la rândul ei, „datorită victoriei agentului cultural ca­pitalist în lupta sa cu tradiţionalismul.”²⁹
  

Q. Cui s-a datorat victoria burgheziei şi cum a fost sintetizat spiritul capitalist de către B. Franklin?

• 
  Victoria bur­gheziei s-a datorat „etosului ei specific (spiritului capita­list), sintetizat de B. Franklin în sfaturi pentru un tânăr comerciant:
  

• 
  timpul înseamnă bani;
  
• 
  împrumutul aduce bani;
  
• 
  banii au o natură prolifică, autogeneratoare;
  
• 
  econo­misirea banilor, punctualitatea şi corectitudinea în afaceri determină creşterea câştigurilor.”³⁰
  

Q. Ce reprezintă valorile ultime ale unei civilizaţii și în ce au fost schimbate de către reforma din secolul al XVI-lea?

• 
  Valorile ultime ale oricărei civi­lizaţii sunt cele care se referă „la datoria omului în lume şi ele sunt, de regulă, cristalizate într-o religie. Re­forma din secolul al XVI-lea a schimbat valorile ulti­me ale civilizaţiei occidentale, impunând etosul religiei protestante, în care centrală devine noţiunea de che­mare;
  
  • 
    chemarea (beruf) înseamnă vocaţie şi pro­fesie, iar datoria pe care divinitatea o pretinde omu­lui constă în exercitarea metodică a unei profesii utile, cu scopul de a acţiona raţional pentru creşterea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, singura şansă pe care o mai are omul de a putea spera să obţină graţia divină;
    
• 
  nici hinduismul, budismul, vechiul iudaism şi nici islamismul, creştinismul timpuriu şi iudaismul talmudic, adică reli­giile pe care Weber le analizează comparativ cu religia protestantă, nu au susţinut un etos al muncii raţionale, atât de potrivit cu spiritul capitalismului, şi de aceea ca­pitalismul modern este creaţia particulară, unică, a civi­lizaţiei occidentale.”³¹
  

Q. Cum a fost interpretată teza weberiană privind asocierea eticii protes­tante cu spiritul capitalist?

• 
  Mulţi sociologi au in­terpretat teza weberiană privind asocierea eticii protes­tante cu spiritul capitalist doar „ca o infirmare a tezei marxiste despre determinarea economică a suprastructu­rii, deşi Weber atrăsese atenţia că relaţia cauzală dinspre idei spre formele economice este doar una dintre miile de relaţii cauzale dintr-o societate.”³²
  

Q. Ce ne învaţă din punct de vedere practic teza weberiană?

• 
  Ceea ce ne învaţă din punct de vedere practic teza weberiană este că „orice schimbare economică din societate se poate înfăptui prin forţă sau prin crea­rea climatului cultural favorabil respectivei schimbări;
  
• 
  chiar şi atunci când se produce cu ajutorul forţei (de regulă, printr-o revoluţie socială), schimbarea este reală, dacă este garantată sau legitimată cultural, şi este într-adevăr o naivitate să credem că se pot realiza schimbări economico-sociale durabile şi eficiente într-o societate care li se opune acestora prin valorile sale ultime.”³³
  

PARADIGMA 29. Teorema epidemiologică şi curbele evoluţionare

Q. Care este teorema epidemiologică şi curbele evoluţionare propusă de Henri Mendras?

• 
  „O inovaţie se răspândeşte într-o populaţie la fel ca o epidemie, adică după forma unei curbe logistice (S). Curba în formă de S ne permite să distingem pionierii, inova­torii, majoritatea precoce³⁴, majoritatea întârziată şi întârziaţii.”³⁵
  

Q. Când o inovaţie tehnică devine efectivă şi ce conţine cartea pe care a publicat-o ma­tematicianul finlandez Everett M. Rogers?

• 
  O inovaţie tehnică devine efectivă „doar după ce este socia­lizată, aplicată într-o comunitate socială;
  
• 
  cercetătorul american Everett M. Rogers a publicat în 1971 o carte în care a analizat rezultatele la care s-a ajuns prin apro­ximativ 3000 de studii empirice asupra procesului răspândirii inovaţiilor tehnice din cele mai diverse domenii, sta­bilind o curbă logistică în formă de S, care reprezintă des­tul de bine acest proces.”³⁶
  

Q. Cum este interpretată curba S de către sociologul francez Henri Mendras, şi precizaţi care sunt toate reprezentările terminologice ale figurii reprezentative?

• 
  Sociologul francez Henri Men­dras, el însuşi un cercetător cunoscut mai ales al difuză­rii inovaţiilor agricole, „a interpretat curba S prin analo­gie cu răpândirea unui virus. Curba S este, aşa cum se observă din figura 1, o curbă cumulativă a indivizilor atinşi de virus sau de o inovaţie.
  

  	Frecvenţe cumulate
  %100 50 0
  	T0 t1 t2 t3 t4 timp

• 
  Ea arată că în intervalul t₀ t₁ sunt puţini cei atinşi de virus sau cei care aplică o inovaţie, dar după t₁, numă­rul lor creşte rapid până la t₃.
  
• 
  În intervalul t₃ t₄ curba de­vine domoală, fiindcă numărul celor neatinşi scade la jumătate, iar după t₄ curba se stabilizează, devenind asimptotică³⁷; se reprezintă, astfel, tendinţa ca aproape toţi indivizii dintr-o populaţie să se îmbolnăvească sau să preia inovaţia.
  
• 
  Desigur, curba de mai sus are o formă specifică pen­tru inovaţii şi populaţii determinate, dar cercetările empi­rice au arătat că alura ei rămâne neschimbată. Oricare ar fi inovaţia propusă, cei care o vor accepta imediat vor fi foarte puţini (pionierii); inovatorii propriu-zişi vor apărea abia după ce pionierii au riscat, şi îi vom numi pe indivizii din intervalul t₁ t₂ inovatori fiindcă sunt, de fapt, cei care adoptă un comportament nou şi ei abilitează social­mente o inovaţie tehnică; majoritatea precoce cuprinde mulţimea care decide colectiv acceptarea inovaţiei, ana­lizând exemplul inovatorilor; majoritatea întârziată ac­ceptă inovaţia doar din motive de respectabilitate socială, iar întârziaţii o fac pentru a nu fi excluşi din comunitate.
  
• 
  Cercetările empirice pe baza cărora a fost elaborată această tipologie nu au urmărit totdeauna caracterizarea psihologică a tipurilor de mai sus, iar atunci când au făcut-o, au arătat că există diferenţe destul de mari între inovatorii din diferite comunităţi sociale.
  
• 
  Se poate, totuşi, spune că, în general, pionierii şi inovatorii se deosebesc de restul populaţiei prin nivelul lor de instrucţie mai ridicat, prin statusul social superior, mobilitatea ascendentă, par­ticipare socială mai sistematică, prestigiu ridicat şi, mai ales, printr-un grad de informare generală superior me­diei comunităţii.
  
• 
  Aceste caracteristici sunt importante nu numai teore­tic, ci şi practic, fiindcă ştim cui să ne adresăm pentru a face ca o idee nouă să fie acceptată.”³⁸
  

Q. De ce fapte depinde acceptarea sau răspândirea unei idei sau inovaţii, precum şi schimbarea socială generată de aceste fenomene?

• 
  Acceptarea sau răspândirea unei idei sau inovaţii, respectiv schimbarea socială astfel generată, „nu depind doar de stratificarea so­cială a populaţiei, ci şi de caracteristicile inovaţiei însăşi.
  
• 
  După H. Mendras, ritmul acceptării unei inovaţii poate fi sporit dacă:
  

1. avantajul inovaţiei este foarte vizibil;

2. este demonstrată compatibilitatea inovaţiei cu sistemul social care urmează să o adopte; 3. complexitatea inova­ţiei poate încetini ritmul adoptării ei, primele două con­diţii rămânând egale;

4. cu cât o inovaţie poate fi încer­cată mai uşor, cu atât este adoptată mai repede;

5. cu cât inovaţia este mai repede adoptată, cu atât mai greu este abandonată.”³⁹

Q. Menţionaţi şi alte feluri de reprezentări utilizate de W. E. Moore prin curbe logistice pentru a identifica schimbări şi evoluţii sociale şi pe alte paliere de cercetare sociologică.

• 
  Menţionând că „reprezentarea schimbării inovatoare printr-o curbă logistică este corectă numai dacă populaţia supusă schimbării este relativ omogenă socialmente şi are o identitate colectivă determinată, este util să ne întrebăm dacă nu putem aplica această curbă şi altor tipuri de schimbare socială.
  
• 
  Astfel, W. E. Moore a arătat că prima dată curba logistică a fost folosită pentru a reprezenta creşterea populaţiei, prin analogie cu înmulţirea celulelor pe un mediu de laborator favorabil, dar limitat. Mai mult decât atât, sociologii folosesc uneori şi curba logistică inversată, pentru a reprezenta, de exemplu, scăderea mortalităţii.
  
• 
  Există încă alte tipuri de curbe ce pot fi considerate reprezentări aproximative ale schimbărilor sociale cumu­lative, pe care W. E. Moore le numeşte curbe evoluţio­nare.⁴⁰
  
• 
  Astfel, în figura 2 este reprezentată creşterea rectilinie simplă a unor fenomene sociale, cum ar fi, de pildă, creşterea productivităţii medii (producţie pe om/ore mun­că) specifice unei economii naţionale într-o perioadă determinată (de obicei scurtă) de timp.
  

Civilizaţie Civilizaţie
	Timp

Fig. 2 Evoluţie liniară simplă.

• 
  Generalizarea curbei rectilinii simple stă la baza unor teorii privind evoluţia civilizaţiei umane, dar atât aceste teorii, cât şi curba pe care ele o presupun sunt aproximări destul de imprecise ale evoluţiei sociale.
  
• 
  Practic, curba creşterii rectilinii simple a fost obţinută făcând abstracţie de toate fluctua­ţiile evoluţiei unui fenomen sau presupunând că ele se anulează reciproc.
  
• 
  Se întâmplă, însă, doar rareori, ca un fe­nomen social să crească rectiliniu, deşi, la limită, orice creştere sau descreştere poate fi reprezentată linear.
  
• 
  Avantajul metodologic pe care îl oferă curba rectilinie simplă este măsurarea ritmurilor creşterii, care corespund unghiului format de curbă şi abscisă: cu cât acest unghi este mai mare, cu atât creşterea este mai rapidă. Figura 11 reprezintă o creştere rectilinie inversată, respectiv teoriile primitiviste despre evoluţia civilizaţiei umane, care presupun că această evoluţie a urmat o cale descen­dentă de la omul primitiv, dar bun, moral, fericit etc., la civilizaţia modernă alienantă, coruptă, imorală. Concepţia lui Rousseau este tipică în acest sens.”⁴¹
  

civilizaţie
	Timp

Fig. 11 Curba primitivismului.

Q. Care sunt consideraţiile celor mai mulţi sociologi cu privire la ideile privind evoluţia lineară ascendentă sau descendentă, şi cele cu privire la evoluţiile sociale în trepte, etape, epoci?

• 
  Cei mai mulţi sociologi „resping ideile privind evoluţia lineară ascendentă sau descendentă a civilizaţiei uma­ne.
  
• 
  Ei arată că aceste idei presupun continuitatea absolută a evoluţiei sociale, ignorându-se momentele de ruptură şi discontinuitate, determinate de marile inovaţii produse de umanitate.
  
• 
  În secolul trecut s-au bucurat de audienţă mare teoriile evoluţiei sociale în trepte, etape, epoci etc., reprezentate prin curbele din figurile 3, 4 şi 5.
  

civilizaţie Timp

Fig. 3 Evoluţie în etape

civilizaţie
	Timp

Fig. 4 Evoluţie în ritmuri simple

Epocile civilizaţiei
	Timp

Fig. 5 Evoluţie cicluri cu răsturnări scurte.

• 
  Treptele, epocile sau etapele sunt definite în diferite moduri:
  
  • 
    după materialele de bază folosite pentru confecţionarea uneltelor şi armelor (piatră, bronz, fier);
    
  • 
    tipul de economie (culegători-vânzători, păstori, agricultori, meşteşugari).
    
  • 
    În figura 4, este reprezentată evoluţia în ritmuri inegale a unei civilizaţii, luându-se în con­siderare nu numai schimbările tehnologice (cum procedează concepţiile reprezentate în figura 3, ci şi aşa-numitele cicluri de civilizaţie.
    
    • 
      De exemplu, evoluţia civilizaţiei occidentale este adesea reprezentată prin succesiunea a trei cicluri inegale, ale căror vârfuri sunt identificate cu civilizaţia greco-romană, Renaşterea şi revoluţia industrială.
      
  • 
    În sfârşit, unele dintre teoriile evoluţiei sociale în trepte recunosc iminenţa unor perioade de regres, care sunt însă urmate de cicluri ascendente, aşa cum se observă în figura 5. Tipică pentru aceste teorii este concepţia după care evoluţia socială este determinată de ciclurile aface­rilor economice, care presupun perioade mai lungi de prosperitate economică, urmate de scurte intervale ale depresiunii.⁴²
    
  • 
    Teoriile reprezentate prin curbele din figurile 2—5 sunt criticate mai ales fiindcă exagerează unitatea evoluţiei sociale şi subapreciază diversitatea ei.
    
  • 
    Considerându-se atât unitatea, cât şi diversitatea evoluţiei socio­culturale, au fost elaborate concepţiile despre evoluţia ramificată a omenirii.
    
  • 
    Deşi în aceste concepţii se păstrează ideea evoluţiei unitare, se arată că fiecare civili­zaţie istorică s-a abătut, mai mult sau mai puţin, de la tendinţa de bază a evoluţiei, unele civilizaţii epuizându-se pe parcurs, altele formându-se în diferite puncte nodale ale evoluţiei, preluând uneori ştafeta de la cele epuizate sau inaugurând, alteori, traiectorii noi ale evo­luţiei.”⁴³