Principiile de evoluţie, dezvoltare, moder­nizare, progres, schimbare şi revoluţie socială

Q. Care sunt reprezentările lui Rostow în ceea ce priveşte decolarea, vis-à-vis de anumite interpretări socio-tehnico-economice?

• 
  Rostow spune explicit că deşi „decolarea poate fi evaluată în termeni strict economici sau tehnico-economici (intervalul în cursul căruia creşterea ratei acu­mulării determină creşterea venitului naţional pe cap de locuitor şi generează schimbări radicale în tehnicile de producţie şi în distribuţia venitului, care perpetuează apoi creşterea pe o nouă scară a acumulării, respectiv a veni­tului naţional pe cap de locuitor), <grup social să aibă voinţa şi autoritatea necesare pentru a implementa şi difuza noile tehnici de producţie>>⁷².
  
• 
  În continuare, sus­ţinerea noului proces al creşterii economice necesită ex­pansiunea grupului social care 1-a iniţiat, iar societatea în ansamblul ei trebuie să răspundă impulsurilor gene­rate de schimbarea iniţială.”⁷³
  

Q. Ce este decolarea?

• 
  Decolarea este “un fenomen economic susţinut şi motivat socialmente;
  
• 
  ea nu se poate produce decât în­tr-o societate pregătită să răspundă activ noilor posi­bilităţi ale întreprinderii productive şi să accepte atât schimbările politice, sociale şi instituţionale care pot perpetua schimbările iniţiale pe scara acumulării, cât şi inovaţiile care apar;
  
• 
  decolarea este etapa sau studiul intermediar al unui proces de creştere economic;
  

• 
  secvenţa integrală a dezvoltării economice (Rostow foloseşte indistinct creşterea şi dezvoltarea economică) va fi deci:
  

1. perioada (de obicei, mai lungă, de un secol sau chiar mai mult) de creare a condiţiilor decolării;

2. decolarea;

3. o perioadă mai largă, în care creşterea devine normală şi se face relativ automat.”⁷⁴

Stadii ale dezvoltării economice - societăţi agrare, tradiţionale; societăţi de pro­ducţie; societăţii moderne

Q. Care sunt cele două stadii ale dezvoltării economice?

• 
  stadiul de bază, “în care societatea agrară, tradiţională, stabilă nu realizează vreo dez­voltare economică substanţială;
  
• 
  stadiul final, care urmează maturizării creşterii economice, şi în care aceasta continuă, în ciuda creşterii extraordinare a consumului de masă.”⁷⁵
  

Q. Ce crede Walt W. Rostow despre societăţi, cu referire la decolare?

• 
  Rostow consideră “că toate societăţile ajung, mai devreme sau mai târziu, la decolare;
  
• 
  ele încep ca societăţi tradiţionale, în care se consumă aproape tot ce se produce;
  
• 
  devin apoi societăţi de pro­ducţie unde:
  

• 
  o parte din venituri sunt reinvestite în producţie datorită formării unei elite (private sau pu­blice) în stare să-şi asume riscurile creşterii profitului prin reinvestirea lui în producţie;
  

• 
  acumulările cantita­tive generează apoi schimbarea calitativă (decolarea), care devine condiţia formării societăţii moderne: o so­brietate în care economisirea în vederea producţiei este paralelă creşterii consumului;
  
• 
  în sfârşit, în societatea modernă deplină consumul de masă creşte la fel de repede şi adesea mult mai repede decât rata acumulării, fără să fie prejudiciată în vreun fel creşterea economică.”⁷⁶
  

Q. Cum consideră E. Etzioni-Halevy modelul decolării şi polaritatea⁷⁷ tradiţie-modernitate?

• 
  Modelul decolării “a fost şi este mai degrabă criticat decât acceptat şi dezvoltat;
  
• 
  E. Etzioni-Halevy îl consideră un model reducţionist-polar, care explică schimbarea într-o manieră evoluţionistă şi în perspectiva ideologiei convergenţei;
  
• 
  polaritatea tradiţie-modernitate este o ficţiune sociologică fiindcă:
  

• 
  <>⁷⁸
  
• 
  sociologii din ţările în curs de dez­voltare au arătat că acest model nu corespunde nici rea­lităţilor trecute şi nici celor prezente din aceste ţări:
  

• 
  primele două stadii sunt fictive;
  
• 
  al treilea este impro­babil;
  
• 
  iar ultimele două apar în consecinţă, ca fiind mai degrabă utopice.”⁷⁹
  

Q. Cum a considerat Walt W. Rostow cele trei sau cinci stadii şi care este ideea principală a modelului decolării?

• 
  Rostow „nu a considerat cele trei sau cinci stadii ca etape absolut necesare ale creşterii economice din orice ţară, precizând că modelul propus de el ar trebui consi­derat doar ca:
  

• 
  <>⁸⁰
  

• 
  ideea principală a acestui model este, în principiu, co­rectă:
  

• 
  dezvoltarea economică nu este posibilă fără acu­mulare;
  

• 
  Rostow nu a precizat, însă, foarte clar condiţiile şi mai ales criteriile acumulării şi dezvoltării economice exagerând capacitatea acestora de a găsi singure (auto­mat) calea raţională de evoluţie şi reducând raţionalita­tea socială, mai complexă, la raţionalitatea economică.”⁸¹
  

PARADIGMA 33. Ambivalenţa⁸² consecinţelor sociale structurale ale modernizării economice.

Q. Care este concepţia lui Wilbert E. Moore privind ambivalenţa consecinţelor sociale structurale ale modernizării economice?

• 
  „Modernizarea economică are anumite implicaţii in­variante asupra structurii sociale;
  
• 
  impune limite destul de clare variaţiei diferitelor trăsături ale organizării socia­le.”⁸³
  

Q. Descrieţi schimbările caracteristice structurilor sociale aflate în proces de industrializare?

1. 
   În raport cu modernizarea, structurile sociale se caracterizează prin următoarele schimbări, ti­pice oricărei societăţi aflate pe calea industrializării:
   

• 
  “Datorită mobilităţii ridicate, sociale şi geografice, sistemele de rudenie au tendinţa de a se deteriora;
  

• 
  responsabilităţile sociale generate de-a lungul liniilor de rudenie persistă în­să şi în societatea modernă, dominată de familia nuclea­ră;
  

• 
  asistăm, pe măsură ce se realizează modernizarea, la o reînviere a familismului ca mod de reintegrare psihoafectivă a omului modern;
  
• 
  secvenţa completă a schimbării structurii şi funcţiilor familiei va cuprinde, deci, o perioadă imediată de dezorganizare tranziţională, apoi reînvierea familiei ca instituţie integratoare şi, în societatea industrializată, dezorganizarea efectivă, generată de rata înaltă a divorţialităţii.
  

2. 
   Deoarece familia de origine va avea o influenţă tot mai slabă asupra stabilirii criteriilor şi operării alegerii partenerilor, unitatea de rudenie se va sparge în unităţile familiare nucleare;
   

• 
  între aceste unităţi vor spori tensiunile pe măsură ce educaţia profesională a copiilor se va face în afa­ra familiei;
  

• 
  tensiunile pot genera conflicte între genera­ţii, în măsura în care părinţii nu vor mai şti ceea ce ştiu copiii lor;
  
• 
  totodată, deteriorarea statusului femeii, urmare a exercitării necondiţionate a autorităţii bărba­tului în familia — unitate de producţie, va fi stopată de transformarea familiei în unitate de consum (concepţia după care familia îşi pierde funcţia ei economică în so­cietatea modernă se dovedeşte, astfel, cel puţin în parte greşită);
  

3. 
   Slăbirea legăturilor familiale:
   

• 
  accelerată de di­ferenţierea socială accentuată;
  
• 
  de apariţia pe scară mai largă a comportamentelor adaptative;
  

• 
  acestea vor spori nevoia de instituţii formale pentru menţinerea ordinii;
  
• 
  aceste instituţii vor dis­loca orice tendinţă de insularizare socială, folosind pen­tru aceasta comunicaţiile de masă;
  
• 
  cum standardizarea culturală va întîmpina rezistenţă din partea formelor cul­turale tradiţionale, <
  nu sînt absolut incompatibile cu modernizarea, vor putea fi fo­losite doar ca simbol al identităţii şi continuităţii cultu­rale şi uneori numai ca o atracţie turistică;>>⁸⁴
  

4. 
   Deoarece industrializarea va delimita clar timpul de muncă şi timpul liber, acesta din urmă poate deveni o problemă socială, mai ales pentru cei care au o profesie cu un interes intrinsec neglijabil;
   
5. 
   Modernizarea va genera pro­liferarea⁸⁵ grupărilor şi asociaţiilor voluntare în jurul unor interese profesionale, dar mai ales neprofesionale;
   

• 
  participarea la aceste grupări şi asociaţii va fi inegală şi îi va fa­voriza pe cei care ocupă, în ierarhia profesiilor, locurile mai înalte;
  

6. 
   Modernizarea nu este posibilă fără instituţionalizarea raţionalităţii, dar aceasta nu ne poate ajuta în rezolvarea unor probleme speciale de viaţă (nenorocire, moarte, suferinţă), ceea ce va genera o reînviere, a anu­mitor forme de orientare religioasă;
   

• 
  totodată, criza de identitate socială vor face ca o formă sau alta de patriotism, naţional, dar şi local, să se dezvolte odată cu realizarea obiectivelor modernizării;
  

7. 
   Modurile de diferenţiere socială, de alocare inegală a statusului şi recompenselor pentru diferitele poziţii şi funcţii sociale vor genera sisteme de stratificare socială bazate pe com­petiţie;
   

• 
  competiţia va determina, iniţial, o polarizare a structurii sociale, dar această polarizare va slăbi pe mă­sură ce se vor forma diferitele poziţii solide interme­diare şi îşi va dezvolta diferenţierea laterală;
  
• 
  un rol important în diferenţierea laterală şi intermediară îl vor avea veniturile băneşti ale populaţiei, deoarece aces­tea vor deveni treptat singurul mijloc de a avea acces nu doar la bunurile de consum, ci şi la servicii dobândite gra­tuit în societatea tradiţională;
  
• 
  pe de altă parte, deoarece veniturile diferenţiază populaţia numai după dimensiu­nea economică sau materială a stratificării sociale, core­laţia lor cu alte criterii ale stratificării va slăbi, iar rezul­tatul va fi o creştere a inconsistenţei statusului tuturor categoriilor sociale, ceea ce poate genera comportamente duplicitare, generalizarea ipocriziei, cinism etc.;
  

8. 
   Deşi structura politică a statului nu este direct determinată de industrializare, transformările sociale majore pe care le presupune aceasta nu pot fi realizate fără participarea po­litică a maselor;
   

• 
  participarea politică va fi însă, cel puţin în prima etapă a industrializării, mai degrabă manipulată şi controlată, decât voluntară şi democratică, fiindcă o con­diţie importantă a industrializării este stabilitatea politică;
  

9. 
   Industrializarea presupune:
   

• 
  mobilizarea resur­selor la scară naţională;
  
• 
  integrare naţională;
  
• 
  control po­litic extins;
  

• 
  Militarizarea poate constitui o trăsătură proe­minentă a statelor aflate în curs de modernizare;
  

10. 
    Con­diţia de eficienţă a organizării procesului de industriali­zare/modernizare presupune:
    

• 
  o structură administrativă apropiată de modelul birocraţiei raţionale;
  

• 
  desigur, aceasta poate fi orientată de nucleul politic al societă­ţii dar esenţial este ca ea să se bazeze pe diviziunea teh­nică a muncii şi pe coordonare prin delegarea autorităţii;⁸⁶
  

Q. Care sunt aprecierile rezultate în urma modelelor de dezvoltare industrială enunţate mai sus?

• 
  Cercetătorii consecinţelor pe care industrializarea le are asupra schimbării structurilor sociale pot verifica em­piric fiecare din aceste zece forme de schimbare şi, de­sigur, pot testa propoziţiile de mai sus şi în legătură cu alte dimensiuni sau componente ale structurii sociale.
  
• 
  W. E. Moore a compilat⁸⁷ aceste propoziţii evaluând rezul­tatele unui număr mare, dar nu ale tuturor cercetărilor privind efectele sociale structurale ale industrializării.
  
• 
  În al doilea rând, Moore a făcut această evaluare dintr-o perspectivă teoretică anume, în care modernizarea eco­nomică este definită, reducţionist şi oarecum tautologic⁸⁸, drept „o transformare totală a unei societăţi tradiţionale sau premoderne într-un tip de tehnologie şi organizare socială prin care se caracterizează naţiunile avansate, prospere economic şi relativ stabile din punct de vedere politic, din lumea occidentală.”⁸⁹
  

Q. Cum defineşte Wilbert E. Moore industrializarea?

• 
  Industrializarea este, dupa Moore „procesul de bază al modernizării, ceea ce ar face legitimă identificarea modernizării cu industria­lizarea;
  
• 
  deşi, cum ştie toată lumea, industrializarea prost orientată, dintr-un motiv sau altul, nu numai că nu con­duce la modernizare, dar poate duce la deteriorarea eco­nomiilor tradiţionale, făcând apoi dificilă modernizarea însăşi.”⁹⁰
  

PARADIGMA 34. Mecanismele sociale ale schimbării pentru dezvoltare economică

Q. Ce schimbări structurale într-o societate generează dezvoltarea economică?

• 
  Dezvoltarea economică, indicată, de regulă, prin creş­terea produsului naţional pe locuitor este determinată de următoarele schimbări structurale într-o societate:
  

• 
  „pro­gresul tehnologic;
  
• 
  reorganizarea (comercializarea) agricul­turii;
  
• 
  industrializarea;
  
• 
  urbanizarea;
  

• 
  aceste schimbări structurale se realizează prin trei tipuri de mecanisme sociale ale schimbării:
  

• 
  diferenţierea structurală;
  
• 
  integrarea;
  
• 
  tulburările sociale.”⁹¹
  

Q. Care este concluzia sociologului american Neil J.Smelser asupra modernizării ţărilor subdezvoltate şi în curs de dezvoltare?

• 
  Observînd că cele patru schimbări structurale pe care le presupune dezvoltarea economică pot să apară inde­pendent una de alta (urbanizarea este posibilă fără in­dustrializare, industrializarea se poate face nu numai în oraşe, ci şi în sate, agricultura poate fi comercializată fără industrializare) economistul şi sociologul american Neil J. Smelser conchide (evaluând rezultatele unui mare număr de cercetări asupra modernizării ţărilor subdezvoltate şi în curs de dezvoltare din Africa, Asia şi America Latină) că „progresul tehnologic, reorganizarea agriculturii, indus­trializarea şi urbanizarea presupun, în toate aceste ţări, mobilizarea mecanismelor diferenţierii, integrării şi tul­burărilor (mişcărilor) sociale;
  
• 
  dife­renţierea, integrarea şi mişcarea socială sunt mecanismele generale ale schimbării sociale determinată de dezvoltarea economică.”⁹²
  

Diferenţierea structurală – concept şi forme

Q. Ce reprezintă diferenţierea structurală şi care sunt principalele mecanisme ale acesteia în evoluţia spre societatea modernă?

• 
  Diferenţierea structurală reprezintă „procesul prin care un rol social sau o organizaţie se segmentează în două sau mai multe roluri sau organizaţii, a căror funcţie este mai eficientă în noile condiţii istorice. Noile unităţi sociale sunt distincte din punct de vedere struc­tural una de alta, dar considerate împreună sunt echivalente, din punct de vedere funcţional, cu unitatea origi­nară”⁹³;
  

Q. Care sunt principalele mecanisme ale diferenţierii structu­rale în evoluţia spre societatea modernă?

• 
  Principalele mecanisme ale diferenţierii structu­rale în evoluţia spre societatea modernă sunt:
  

• 
  „diferenţierile în activitatea economică (separarea unităţilor de producţie de cele de schimb şi de consum);
  
• 
  diferenţierea activităţilor familiale (separarea funcţiilor economice, educaţionale, afective ale familiei, a raţionalităţii simbolice de cea instrumentală sau econo­mică, a familiei nucleare de familia lărgită);
  
• 
  diferenţieri în sistemele religioase (diferenţierea naţionalismului se­cular de credinţele religioase tradiţionale, în prima etapă a modernizării, şi constituirea raţionalităţii economice ca bază instituţională şi ca sistem secular de valori ale so­cietăţii, în etapa următoare a modernizării);
  
• 
  diferenţie­rea sistemelor de stratificare (separarea statusului pre­scris prin naştere de statusul dobândit prin educaţie şi profesie).”⁹⁴
  

Q. Care este rezultatul diferenţierii structurale?

• 
  Rezultatul principal al diferenţierii structurale constă în „creşterea eficienţei activităţii sociale;
  
• 
  în afara acestui rezultat apar efectele secundare ale diferenţie­rii, care slăbesc solidaritatea colectivităţii şi capacitatea ei de coordonare;
  

• 
  <
• 
  dezvoltarea constă, de fapt, într-un joc între:
  

• 
  diferenţiere (care conduce la divi­zarea societăţii);
  
• 
  şi integrare (prin care se unesc, pe o bază nouă, structurile diferenţiate);>> ⁹⁵
  
• 
  Integrarea are, pe de altă parte, un efect paradoxal:
  
  • 
    pe de o parte, reduce di­ferenţierea structurală;
    
  • 
    iar pe de altă parte, produce noi structuri diferenţiate;
    
• 
  Cluburile, grupurile de ajutor mutual, bisericile parohiale sunt uni­tăţi diferenţiate care vor să refacă unitatea comunităţii, spartă de muncitorii migranţi, care vin la oraş pen­tru a se diferenţia şi se întorc în sat pentru a se inte­gra;
  
• 
  De aceea, deşi toate aceste instituţii şi organizaţii încearcă să realizeze coordonarea unităţilor fragmentate prin diferenţiere, ele sunt instabile şi generează noi di­ferenţieri, făcând ca schimbările sociale asociate moder­nizării să conducă la tulburarea permanentă a ordinii so­ciale.
  
• 
  Deoarece diferenţierea creează necesitatea unor ac­tivităţi, norme, sancţiuni şi recompense noi, acestea intră în conflict cu vechile moduri de acţiune.”⁹⁶
  

Q. Cum se defineşte anomia⁹⁷ şi care sunt reacţiile tipice la anomia generalizată?

• 
  Anomia reprezintă „consecinţa discontinuităţilor dintre diferenţiere şi integrare, iar cercetările sociologice arată că aceste discontinuităţi sunt cu atât mai mari şi mai numeroase cu cât tempoul modernizării este mai rapid;
  
• 
  reacţiile tipice la anomia generalizată sunt anxietatea, ostilitatea agresivă şi diferite forme de evaziune, care, lăsate să se manifeste liber, se cristalizează în diferite mişcări sociale, alimen­tate îndeosebi de oameni ale căror legături sociale au fost rupte fără ca noile instanţe integratoare să le ofere mijloace adecvate de socializare.”⁹⁸
  

Regularităţi ale tulburărilor so­ciale

Q. Prezentaţi câteva regularităţi ale tulburărilor sociale, precum şi concluzia lui Neil J. Smelser privind analiza acestora?

• 
  “Cu cât intensitatea creată de dislocările sociale produse prin schimbările structurale este mai mare, cu atât mai extinse şi mai violente pot fi tulburările sociale;
  

• 
  cu cât mai scurt este intervalul de timp în care se fac aceste schimbări, cu atât mai mari vor fi problemele ge­nerate de malintegrarea indivizilor în societate;
  
• 
  secu­larizarea⁹⁹ şi organizarea mişcărilor de protest cresc pe mă­sură ce avansează modernizarea şi diferenţierea şi direct proporţional cu gradul de complexitate structurală a so­cietăţii;
  

• 
  cu cât este mai mare accesul grupurilor dislo­cate la canalele ce influenţează politica socială, cu atât mai slabă va fi agitaţia lor;
  
• 
  <<cu cât liniile de ruptură generate de discontinuităţile diferenţiere/integrare se întretaie în mai multe locuri, cu atât posibilitatea de a controla şi reglementa tulburările sociale este mai mare;>>¹⁰⁰
  
• 
  În general aceasta este concluzia la care ajunge J. Smelser într-o lucrare consacrată în întregime analizei tulburărilor sociale spunând că <de condiţiile mişcărilor sociale şi ale comportamentului colectiv: încordarea dintre grupuri, capacitatea lor specifică de mobilizare, capacitatea de control a autorităţii, determinismul structural sau transparenţa structurilor sociale, posibilităţile de cristalizare a credinţei genera­lizate, adică a tipului de credinţă sau valoare care mo­bilizează pe toţi oamenii de un anumit tip social.>>”¹⁰¹
  

Va­riaţia acestor condiţii, asociată cu variaţia condiţiilor schimbării sociale, la care ne-am referit la început, fac ca mecanismele schimbării sociale pentru sau determi­nate de dezvoltarea economică să poată fi evaluate nu­mai ca nişte constructe ideal-tipice, fără a se reuşi însă identificarea lor în oricare situaţie şi societate reale, con­crete.

PARADIGMA 35. Legea orbitării

Q. Cum se formulează legea orbitării?

• 
  „Ţările rămase în urmă intră în orbita¹⁰² ţărilor capita­liste înaintate; ele se mişcă în orbita acelor ţări, şi în­treaga lor viaţă, dezvoltare şi mişcare socială e deter­minată de viaţa şi mişcarea ţărilor înaintate, e determi­nată de epoca istorică în care trăim, de epoca burghezo-capitalistă. Şi această determinaţiune a vieţii şi mişcării socale a ţărilor înapoiate prin cele înaintate le este însăşi condiţia necesară de viaţă.”¹⁰³
  

Q. Precizaţi prima variantă a legii lui Gherea expusă, de fapt, încă din 1866, în “Ce vor socialiştii români”?

• 
  Formulată mai întâi în articolul polemic Post-scriptum sau Cuvinte uitate şi reluată exact în aceiaşi ter­meni în neoiobăgia, legea lui Gherea a fost expusă, de fapt, încă, din 1886 (Ce vor socialiştii romani?) şi defini­tivată astfel în 1911:
  
  • 
    ,,În ţările înapoiate, transformarea formelor sociale de viaţă, a formelor sociale, politice, ju­ridice etc. se face înainte de a se fi dezvoltat în sânul societăţii toate condiţiile necesare de viaţă pentru astfel de forme de convieţuire socială, mai înainte de a se fi dezvoltat în special acel substrat economico-social care în ţările înaintate a făcut posibile, ba a dat, chiar, naştere acestor forme politice şi juridice sociale. În ţările semi-dezvoltate, contrar celor ce s-au întâmplat în ţările ca­pitaliste înaintate, e substratul economic care se dez­voltă în urmă şi sub influenţa chiar a noilor forme poli­tice şi juridico-sociale. În ţările capitaliste formele so­ciale urmează fondului social, în ţările înapoiate, fondul social e acela care urmează formelor sociale.”¹⁰⁴
    

Fenomenul evoluţiei societăţilor înapoiate

Q. Ce reprezintă legea orbitării sau legea evoluţiei societăţilor înapoiate şi care sunt raţionamentele întreprinse de Gherea cu privire la formularea acestei legi ?

• 
  Legea orbitării sau legea evoluţiei societăţilor înapoiate este „o generalizare teoretică a evoluţiei istorice con­crete specifice societăţii româneşti (şi poate, cum pre­tinde, de altfel, Gherea, sud-est europene) în perioada transformării ei capitaliste.
  
• 
  Gherea a plecat de la o con­statare empirică: România a introdus, în a doua jumă­tate a secolului XIX, instituţii burgheze moderne fără să fi avut nici condiţiile sociale şi nici împrejurările ne­cesare pentru dezvoltarea acestor instituţii.
  
• 
  Sociologul îşi repune atunci întrebarea formulată iniţial de ideologii junimişti¹⁰⁵: cine a introdus, totuşi, instituţiile burgheze? La nivelul ideologiei, junimiştii găsiseră un răspuns sim­plu: o mână de bonjurişti¹⁰⁶.
  
• 
  Ştiinţa socială nu se poa­te însă mulţumi cu acest răspuns, constată Gherea. Ea arată că baza unei societăţi, bază care hotărăşte de dezvoltarea ei şi de caracterul acestei dezvoltări, e or­ganizarea şi structura ei economică, că <>¹⁰⁷
  
• 
  Aşadar, definind noţiunile ideologice de fond (struc­tură economică) şi formă (suprastructură), Gherea va căuta acele forţe care au introdus suprastructura burghezo-capitalistă într-o societate lipsită de baza materială necesară acestei suprastructuri.
  
  • 
    Aceste for­ţe sunt, după Gherea, determinate de presiunile ţă­rilor capitaliste înaintate asupra celor înapoiate, pre­siuni care lucrează prin intermediul unor oameni, al unor grupări sociale (tinerimea liberală de la '48).”¹⁰⁸
    

Q. Motivaţi de ce este esenţială condiţia existenţei agentului social intern şi din ce cauză este condiţionată apariţia acestuia?

• 
  Condiţia existenţei agentului social intern este esenţială pentru ca „presiunile generate de epoca burghezo-capita­listă să determine orbitarea ţărilor înapoiate.
  
• 
  apa­riţia agentului social intern este, la rândul ei, condiţio­nată economic.
  
  • 
    De pildă, România a început orbitarea după Tratatul de la Adrianopol, când a fost atrasă în sis­temul comercial al Europei, şi această atragere a gene­rat începutul transformării ei capitaliste, concretizată în: extinderea producţiei de mărfuri, monetarizarea economi­ei, eliberarea iobagului, deteriorarea industriei casnice ţără­neşti, dizolvarea moravurilor familiei patriarhale, extensia producţiei bazată pe cerere şi ofertă.
    
• 
  Capitalizarea economiei româneşti s-a făcut, deci, aparent, şi la noi ca şi în ţările înaintate, în realitate, producţia capitalistă marfară a apărut în România fără să fi existat baza materiala largă necesară ei şi institutiilor burgheze.”¹⁰⁹
  

Notes:

Agent social:

1. 
   “Concept sociologic complementar celui de actor social. Dacă un sistem social este considerat din perspectiva rolurilor sau a funcţiilor sale, atunci individul care acţionează, conformîndu-se rolurilor prescrise, este actor social. Rolurile sau funcţiile prescrise nu epuizează însă niciodată conţinutul unui sistem social. Indivizii nu se conformează adesea rolurilor prescrise, fie pentru a satisface nevoi şi aspiraţii individuale sau colective care nu-şi găsesc expresia în aceste roluri, fie pentru că situaţia nu le-o permite, fie pentru că, încercînd să o facă, ei generează interacţiuni care se desfăşoară independent şi uneori contrar funcţiilor sistemului, producîndu-se astfel efecte emergente. În acest caz se utilizează conceptul de agent social. Comportamentul actorului este, de regulă, reproductiv în raport cu sistemul, pe cînd agentul social are un rol transformator. Dacă actorul este, de regulă, un individ, agentul social este aproape totdeauna un grup mai mult sau mai puţin organizat, adică indivizi care acţionează în raport cu modul şi forma în care au conştientizat interesele lor comune. De aceea, agenţi sociali sunt, de regulă, clasele sociale, grupurile organizate politic, economic, moral sau religios, iar în măsura în care acţiunea lor colectivă determină sau măcar vizează transformarea, menţinerea sau restaurarea ordinii constituite într-o societate, ei sînt agenţi istorici.”¹¹⁰
   
2. 
   Principiul metodologic al sociologiei agentului social presupune “analiza acţiunilor colective, avîndu-se permanent în vedere faptul că, în ultimă instanţă, acestea sînt realizate de indivizi, dar cum acţiunea colectivă nu poate fi redusă la suma acţiunilor indivizilor, conceptul de agent social satisface nevoia de a identifica un autor transpersonal al acţiunii colective. Acesta este numit adesea şi agent sau subiect istoric, reprezentînd însă totdeauna o entitate socială situată între actorul individual şi constrîngerile, instituţionalizate sau nu, ale unei societăţi determinate.”¹¹¹
   

Q. Ce reprezintă la Constantin Dobrogeanu - Gherea termenul de neoiobăgie şi cum poate fi depăşit aceasta?

• 
  Neiobăgia reprezintă „<¹¹², absurd, monstruos, care nu era nici în folosul bine priceput al micii proprietăţi, nici al celei mari, ci în paguba amândurora;>>¹¹³
  
• 
  Ea poate fi depăşită în două feluri:
  
  • 
    creând baza materială necesară institu­ţiilor burgheze;
    
  • 
    dizolvând rămăşiţele feudale din struc­tura economică.
    
• 
  Acestea < numai justifică, dar necesitează instituţii liberalo-burgheze, după cum le necesitează şi propăşirea (progresarea, prosperarea, dezvoltarea) ulterioară a acelei societăţi.>>”¹¹⁴
  

Q. Cum a fost interpretată legea orbitării în is­toria gândirii noastre economice şi social-politice?

• 
  Legea orbitării „a fost mereu controversată în is­toria gândirii noastre economice şi social-politice.
  
• 
  Cei care i-au negat validitatea au arătat că această 1ege supra­estimează rolul factorilor externi în evoluţia unei societăţi concret-istorice.
  
• 
  Ceilalţi au subliniat interdependenţa societăţilor în epoca istorică burghezo-capitalistă. Nu este locul aici să reconstruim detaliile istorice ale con­troversei în jurul legii lui Gherea.”¹¹⁵
  

Contribuţia lui Gherea în formularea legii orbitării.

Q. Care este originalitatea contribuţiei lui Constantin Dobrogeanu - Gherea în formularea legii orbitării?

Ceea ce am putea spune ca reprezintă meritul sau originalitatea contribuţiei lui Gherea în formularea legii orbitării, sunt după părerea noastră urmatoarele idei:

1. 
   Gherea a arătat că „pe o anumită treaptă de dezvoltare este posibil ca o ţară înapoiată să orbiteze;
   
2. 
   Această posibilitate este determinată obiectiv (antrenarea ei în circuitul economic capitalist) şi mai ales subiectiv (for­marea unor grupuri sau clase sociale interesate de avan­tajele pe care le are, pentru ele, această antrenare);
   
3. 
   Transformarea grupurilor sau claselor respective în agenţi sociali ai capitalismului dezvoltat în metropolă (ţara avan­sată) şi folosirea acestor agenţi pentru drenarea surplu­sului economic în metropolă;
   
4. 
   Formarea canalelor de drenare prin dezvoltarea suprastructurii burgheze.
   

• 
  După părerea noastră, Gherea nu putea fi atât de naiv ca să nu vadă aspectul mai puţin idilic¹¹⁶ al orbită­rii.
  
• 
  De altfel, o spune explicit atunci când arată că „prin acest dublu regim capitalisto-iobăgist clasa noastră economiceşte dominantă a reuşit să realizeze toate avantajele amândurora regimurilor pentru dânsa şi toate dezavantajele amândurora regimurilor pentru ţărani.”¹¹⁷
  
• 
  Prin aceasta el este realmente un precursor al teoriilor contemporane ale dependenţei, elaborate de S. Amin, A. Gunder Frank, K. Vergopoulos etc.
  
• 
  Gherea a greşit însă atunci când a considerat că orbitarea era, pentru noi, inevitabilă. El a făcut această greşeală sub impulsul convingerilor sale ideologice marxiste. Şi trebuie să o spunem explicit: nici un fel de convingeri ideologice, socialiste (marxiste) ori de altă culoare, nu pot justifica erorile ştiinţifice in so­ciologie.”¹¹⁸
  

PARADIGMA 36. Legea sincronismului

Q. Cum enunţă Eugen Lovinescu legea sincronismului?

• 
  Eugen Lovinescu enunţă legea sincronismului arătând că „determinaţiunea ca şi interdependenţa, adică ambele momente ale formaţiei civilizaţiei române mo­derne, dominate de un spirit unic, pot fi înglobate în­tr-o singură lege: în legea sincronismului vieţii moderne, care lucrează în chip nivelator şi nu de diferenţiere. Pentru evitarea confuziunii verbale şi a polemicilor inu­tile, vom îngloba ... atît determinaţiunea preliminară a lui C. Dobrogeanu-Gherea cît şi interdependenţa de as­tăzi într-o formulă ce le cuprinde pe amîndouă, în legea sincronismului sau a contemporaneităţii, prin care sensul dezvoltării popoarelor, mai ales în epoca noastră de in­terpenetraţie multiplă, este acelaşi."¹¹⁹
  

Notes:

Sincronism:

1. 
   Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. DEX
   
2. 
   Termen propus de Eugen Lovinescu pentru a explica „sensul dezvoltării popoarelor şi formaţia civilizaţiei române moderne. În viziunea lui E. Lovinescu, există un spirit al veacului numit de Tacitus, Saeculum, adică o totalitate de condiţii materiale şi morale configuratoare ale vieţii popoarelor europene într-o epocă dată. Sincronizarea se referă, într-o primă accepţiune, la acţiunea nivelatoare pe care acest spirit al veacului o exercită asupra structurilor mentale ale societăţilor (europene), impunîndu-le astfel o direcţie unică şi ritmuri comuni, de evoluţie. Acest spirit al veacului se desprinde din gradul de evoluţie intelectuală ca şi din situaţia economică a epocii şi îmbracă forma unei invenţii. Aceasta se difuzează apoi, prin imitaţie socială, în toate societăţile. Difuziunea acestei invenţii prin contagiune mentală reprezintă conţinutul legii sincronismului.”¹²⁰
   
3. 
   Legea sincronismului ne previne că “influenţa nivelatoare a ideologiei nu se transmite dinlăuntru în afară, ca în viziunea lui Tarde, ci invers, din exterior spre interior, adică de la forme la fond, sau mai exact, de la forme ideologice la structuri sufleteşti. E. Lovinescu găseşte ilustrare legii sale în acţiunea creatoare a ideologiei apusene. (Prin acţiunea creatoare a ideologiei apusene şi prin influenţa capitalismului, societatea noastră şi-a schimbat revoluţionar structura; pe temelii agrare s-a ridicat civilizaţia burgheză. Pornind din stratele adânci ale sufletului, literatura n-a putut ţine pasul revoluţiei formelor sociale; (...) ea a luat o atitudine critică faţă de revoluţia socială).”¹²¹
   
4. 
   Teoria sincronismului poate fi deci utilizată numai ca “teorie a perioadelor de sincronizare şi numai dacă obiectele sincronizării sunt delimitate spaţio-temporal. În plus, trebuie să ţinem seama de faptul că unele procese de sincronizare pot genera efecte de rămânere în urmă, încât o teorie extinsă a sincronizării trebuie să ţină seama şi de catacronii (Kata, „în urmă", cronos, „timp"), nu numai de sincronii. Acest aspect sancţionează teza după care, în orice condiţii, faptul de sincronizare induce dezvoltare, progres, înaintare în civilizaţie. Ca atare, o teorie a fenomenelor de sincronizare trebuie să ţină seama de toate tipurile de raporturi temporale, şi de cele ca-tacronice şi de cele de protocronie (proto, „înainte", cronos, „timp") şi de cele de metacronie (meta, „alături de, dincolo de"), adică de deplasarea laterală a liniei evoluţionare.”¹²²
   

Q. Ce conţine legea interdependenţei în concepţia lui Eugen Lovinescu?

• 
  Legea interdependenţei conţine, în concepţia lui Eugen Lovinescu „o bază socială mult mai largă decât teoria lui C. Dobrogeanu-Gherea;
  
• 
  Ea nu este, în orice caz, o descoperire a acestuia, fiindcă în materie socială nu se fac descoperiri, iar fundamentul ei este cultural nu economic: <saeculum, adică o totalitate de condiţii materiale şi morale configuratoare ale vieţii popoarelor euro­pene într-o epocă dată.>>”¹²³
  

Q. Cum înţelege Eugen Lovinescu spiritul timpului?

• 
  Spiritul timpu­lui este, totuşi, în concepţia lui Lovinescu, „o invenţie;
  
  • 
    această invenţie îmbracă forma spiritului veacului sau timpului prin socializare, iar procesul socializării coin­cide, în linii mari, cu imitaţia socială, în consecinţă, toate popoarele capătă configuraţia determinată de spiritul vea­cului în măsura în care preiau imitativ invenţia aces­tuia.”¹²⁴
    

Accepţiuni ale teoriei imitaţiei sociale

Q. Care sunt cele două modificări pe care le propune cricul literar în privinţa legilor imitaţiei?

• 
  Cele două modificări pe care le propune cricul literar arată că:
  

1. 
   „imitaţia civilizaţiilor este posibilă prin anticiparea influenţei ideologiei sociale asupra influenţei capitalismului apusean sau, generalizând, prin anticiparea ideologică a unei civilizaţii, inclusiv a uneia economice;
   

• 
  legea imitaţiei dinăuntru în afară este incorectă; inversul ei este adevărat.”¹²⁵
  

Q. Care este părerea sociologului Max Weber referitor la cea de-a doua modificare propusă de Eugen Lovinescu şi de ce această modificare este conjuncturală (circumstanțială, situațională)?

• 
  Max Weber demonstrează că „dacă ideile anticipează ceva, ele anticipează nu o ordine socială, ci spiritul acestei ordini (de pildă, spiritul capitalismului) şi nu este obligatoriu ca existenţa acestui spirit să determine ordinea socială respectivă. Ceea ce se întâmplă în relaţiile ideologice nu este, deci, pur şi simplu reprodus în cele sociale şi economice;
  
• 
  Modificarea propusă de Lovinescu este conjuncturală deoarece ea vrea să legitimeze imitarea ideologiei apusene într-o societate fără capitalism naţional, fără o burghezie cu anumite tendinţe de clasă şi de acţiune poli­tică, adică în societatea românească la jumătatea secolului trecut, fără a mai lua în considerare situaţiile care pot infirma această teză. Or, se ştie, ştiinţa nu se fundamentează pe conjuncturi şi nu se poate sustrage probelor empirice falsificatoare. (K. Popper)."¹²⁶
  

Elemente principale ale legii sincronismului

Q. Care sunt elementele principale ale construcţiei teoretice prin care Eugen Lovinescu încearcă să fundamenteze legea sincronismului şi care sunt concluziile la care ajunge acesta ?

Elementele principale ale acestei construcţii teoretice sunt:

1. 
   „forţa anticipatoare a ideologiilor deter­mină, iniţial, o sincronizare ideologică a popoarelor;
   
2. 
   această sincronizare este urmată de adaptare, graţie du­blului mecanism al imitaţiei (transplantarea integrală a invenţiei este urmată de prelucrarea ei prin adaptări succesive la spiritul rasei);
   
3. 
   adaptarea valorifică tra­diţia unui popor sau a unei societăţi, dar dacă un popor nu are o tradiţie certă în nici una din ramurile activităţii intelectuale sau sociale, imitaţia este integrală sau re­voluţionară, pe scurt, neselectivă;
   
4. 
   cu toate acestea, orice proces imitativ presupune duelul logic al forţe­lor revoluţionare şi reacţionare;
   
5. 
   prin acest duel, imitaţia nu este pur repetitivă, ci şi inovatoare;
   
6. 
   în măsura în care nu se produce nimic nou prin adaptarea imitativă, avem de-a face cu o determinaţiune, iar în cazul în care rasa îşi dă propria măsură (caracterul) în actul imitativ se realizează interdependenţa;
   
7. 
   în sfârşit, determinaţiunea şi interdependenţa pot fi etapele succesive ale unui proces imitativ;
   

- Concluziile la care ajunge el, şi pe care le prezintă ca un set de propoziţii empirice prin care se verifică legea sincronismului, sunt:

• 
  Civilizaţia română modernă s-a format prin pe­netraţia pur ideologică a civilizaţiei apusene. Revoluţia de la 1848 fiind o contagiune imitativă;
  
• 
  Revoluţia ideologică a fost urmată apoi de una economică, realizându-se, astfel, sincronizarea societăţii româneşti cu cea apuseană;
  
• 
  Legile imitaţiei explică în totalitate acest sincronism: imitaţia s-a realizat de sus în jos, păturile superioare ale societăţii româneşti mijlocind penetraţia ideilor occidentale chiar şi atunci când aceste idei intrau în contradicţie cu interesul de clasă al păturilor respec­tive;
  
• 
  imitaţia a fost integrală în faza determinaţiunii şi selectivă în stadiul interdependenţei; prin adaptarea şi prelucrarea ideilor împrumutate (imitate) s-a constituit originalitatea civilizaţiei noastre; imitarea formei şi apoi a fondului este unica posibilitate de dezvoltare a civi­lizaţiilor tinere;
  
• 
  cum imitarea s-a făcut, la noi, integral şi revoluţionar, tradiţionalismul este, pentru poporul nostru, o imposibilitate sociologică;
  
• 
  <>"¹²⁷ Importanţa legii imitaţiei sociale
  

Q. Ce presupune legea sincronismului?

• 
  Legea sincronismului presupune, aşa cum reiese, de altfel, explicit din formularea ei lovinesciană, „evoluţia unilineară a omenirii şi a societăţilor, idee pe care o infirmă atât ştiinţa modernă a evoluţiei, cât şi evoluţia istorică a societăţilor.
  
• 
  În sfârşit, cum legea sincronismului presupune nivelarea, şi nu diferenţierea societăţilor, finalitatea ei logico-teoretică este entropică ceea ce înseamnă că avem de-a face nu cu o lege a evoluţiei, ci a involuţiei şi chiar a extincţiei socioculturale.
  
• 
  Teoretic, legea sincronismu­lui, aşa cum a fost ea formulată, fundamentată şi inter­pretată de E. Lovinescu, este inconsistentă.”¹²⁸
  

Q. Care este poziţia sociologului Ilie Bădescu vizavi de legea sincronismului?

• 
  Sociologul Ilie Bădescu şi-a propus tocmai „salvarea ideii generale a sincronismului. Pentru aceasta, el reduce, mai întâi, teoria lovinesciană a sincronizării la o teorie a schimbării, fiindcă sincronizarea se dovedeşte a fi un factor de schimbare, în nici un caz o cauză a dezvoltării;
  
• 
  Ilie Bădescu încearcă să salveze epistemologic modelul analitic al faptului de schimbare, transformând teza lovinesciană a sistemului european monolit în teza după care <pluralism al centrelor, când este interpretat ca sistem cultural.>>”¹²⁹
  

Sincronism – neosincronism

Q. Ce presupune neosincronismul şi cum este acesta fundamentat pe concepţia lui Nicolae Iorga?

• 
  Neosincronismul acceptă sincronismul european, dar „numai ca o provocare istorică la care culturile naţionale sunt somate să răspundă creator, ceea ce înseamnă că sincronizarea generează, aşadar, în mod fatal, protocronii¹³⁰, modele noi de inserţie în istorie, dintre care unele vor fi cu adevărat selectate istoric şi vor de­veni cap de serie în noile serii istorice ale epocii mo­derne;
  
• 
  neosincronismul fundamentat pe concepţia lui N. Iorga despre factorul de sinteză este, aşadar, comprehensiv. El nu mai reduce diversitatea culturilor la tipuri standard care sunt apoi imitate, ci pluralizează centrele lumii culturale găsindu-le doar o axă (factorul de sinteză) care le sincronizează.” ¹³¹
  

Q. În ce constă problema fundamentală a sincronismului?

• 
  Problema fundamentală a sincronismului, ca şi a neosincronismului, de altfel, „este, deci, metodologică şi se referă la unitatea de timp în care se realizează sau se plasează sincronizarea. Dacă privim sincronizarea ca un proces secular, atunci aproape orice sistem sociocul­tural este sincronic, iar legea sincronismului nu ne mai spune nimic, fiindcă rămâne doar o banalitate.
  
• 
  Dacă du­ratele sincronizării sînt reduse la ani, luni sau zile, vom găsi puţine fenomene socio-culturale care evoluează după legea sincronismului.”¹³²
  

Q. De ce este importantă legea sincronismului pentru cercetarea sociologică?

• 
  Este im­portantă pentru cercetarea sociologică numai în măsura în care „se delimitează precis spaţio-temporal obiectele sincronizării. Or, în acest caz, legea devine o simplă ipoteză a cercetării sociologice, şi în această calitate credem noi că ea poate fi utilă sociologului şi, în general, cercetării ştiinţifice a societăţii.”¹³³
  

PARADIGMA 37. Principiul deprivării¹³⁴ relative

Q. Cum se defineşte principiul deprivării relative?

• 
  „Revoluţiile izbucnesc cel mai adesea atunci când o perioadă prelungită de prosperitate economică obiectivă este urmată de o scurtă perioadă de inversare bruscă a situaţiei.Această inversare creează un decalaj intolera­bil între satisfacerea reală a nevoilor actuale şi satisfa­cerea expectată a nevoilor.”¹³⁵
  

Modele fundamentale ale schimbării so­ciale

Q. Care sunt cele patru modele fundamentale ale schimbării sociale analizate de politologul¹³⁶ James C. Davies?

1. 
   „Modelul lui Darwin, care explică schimbarea ca un moment evoluţionar generat de adaptarea indivizilor cei mai apţi să utilizeze eficient atât schimbările din mediul înconjurător, cât şi schimbările genetice;
   
2. 
   Mo­delul lui Marx, care explică revoluţia ca produs al luptei de clasă, fără a analiza însă forţele interne ale omu­lui, singurele determinante reale ale schimbării;
   
3. 
   Mo­delul lui Freud, important fiindcă analizează determinanţii inconştienţi ai schimbării, dar relativ incapabil de a explica influenţa determinanţilor exogeni;
   
4. 
   Mo­delul lui A. Maslow, la care ne-am referit pe larg în primul capitol, premisa elaborării unei prototeorii a revoluţiei, în viziunea lui J. C. Davies.”¹³⁷
   

Q. Care sunt modificările propuse piramidei nevoilor?

• 
  Mai întâi se precizează că „ierarhia nevoilor lucrează în­tr-o manieră epigenetică¹³⁸, primele nevoi, cele fizice, fiind predominante la naşterea omului, celelalte, de autorealizare, în perioada tinereţii;
  
• 
  În al doilea rând, satisfacerea unei nevoi mai înalte nu poate fi deplină cât timp nu a fost satisfăcută nevoia de pe treap­ta inferioară;
  
• 
  În al treilea rând, există o sincronie între dezvoltarea oamenilor dintr-o societate determinată şi dezvoltarea acestei societăţi: cei mai mulţi oameni din societatea primitivă sunt preocupaţi doar de a rămâne în viaţă, ceea ce înseamnă că cele mai importante criterii după care vom considera că o societate este avansată se reduc la optimizarea oportunităţilor unui număr maxim de membri ai unei societăţi de a-şi realiza deplin po­tenţialul lor.”¹³⁹
  

„Îmbunătăţit cu aceste precizări, modelul lui Mas­low este combinat apoi cu cel al lui Marx, Davies recunoscând că satisfacerea nevoilor depinde nu numai de dispunerea lor ierarhică, ci şi de ierarhia socială. Dar ierarhia socială influenţează comportamentele umane în măsura în care este interiorizată de individ, atât în cali­tatea acestuia de entitate psihică (Freud), cât şi de or­ganism biologic (Darwin). În ultimă instanţă, modelul schimbării sociale este redus de J. C. Davies la un model neurochimic (prototeoria) care, subliniază autorul, <>”¹⁴⁰