Părintele Dan Bădulescu

Chemarea Apocalipsei

Întrebare primită de la un cititor: Ce legătură există între expansiunea curviei şi a celorlalte forme de desfrâu şi sfârşitul lumii?

Răspuns: Voi răspunde la această întrebare făcând la început o mică paranteză. Am văzut de curând un film foarte bine făcut, The Day After Tomorrow, Ziua de după mâine. Eroul principal – interpretat de Dennis Quaid – atrăsese atenţia opiniei publice asupra faptului că în viitor urma să aibă loc o catastrofă climaterică, un fel de nouă eră glaciară, dar nimeni nu l-a luat în serios. Vicepreşedintele Statelor Unite a avut o atitudine foarte ironică, de genul: „Cum îşi permite un om de ştiinţă să producă atâta panică?”

Şi, totuşi, evenimentul a avut loc, mult mai repede decât se aştepta cercetătorul…

Conform unei reţete aproape standard pentru Hollywood, în finalul filmului lumea revine la normal, tatăl îşi găseşte fiul, supravieţuitorii sunt salvaţi etc. Şi de această dată omenirea biruie atacul naturii dezlănţuite…

Ce e frumos în astfel de filme? Modul în care oamenii se ajută unii pe alţii, faptul că unii sunt gata să se sacrifice pentru a-şi ajuta aproapele.

Ce e nefolositor în astfel de filme? Lecţia de viaţă pe care ne-o dau: omenirea se luptă cu forţele naturii, şi în cele din urmă iese învingătoare… (sunt şi unele în care biruie natura, dar nu cine biruie contează acum, ci care este conflictul…).

Unde este problema: problema este că, atunci când lumea va trece prin marile catastrofe apocaliptice, oamenii vor vedea în ele doar capricii ale naturii dezlănţuite. Vor considera că planeta Pământ, care a fost exploatată fără să se ţină seama de avertismentele ecologiştilor, se răzbună pe omul care s-a crezut atotputernic.

Şi totuşi, nu exploatarea resurselor naturale va fi principala cauză a dezastrelor, ci lepădarea lumii de credinţa în Hristos… Când lumea va reveni la păgânism, când desfrâul şi patimile se vor sui din nou pe tronul de pe care le-a alungat Hristos, atunci vor avea loc dezastrele. Da, ele vor avea o legătură şi cu schimbările climaterice, şi cu toţi factorii geologici, … dar cauza lor va fi în plan spiritual.

Părintele Ilarion Argatu, unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici români ai veacului trecut, profeţise încă dinainte de 1989 despre căderea comunismului şi despre desfrâul preapocaliptic al zilelor noastre. Monica Fermo dă mărturie despre ceea ce a auzit din gura părintelui: „Din ceea ce ne-a explicat dânsul, chiar şi după ce se va elibera lumea de ciuma asta roşie şi va cădea comunismul (cu ajutorul puterilor divine), ceea ce va urma va fi sub semnul antihristului şi cu toate că vor fi graniţele libere şi vom putea merge liberi în lume, muncind şi având bani, de fapt toată gândirea va fi satanică: homosexuali căsătorindu-se oficial, desfrânare şi drogaţi în şcoli, desfrânarea la loc de cinste. «Bine, dar unde va fi Biserica?», am întrebat. Biserica nu va mai avea nici un ecou în sufletele oamenilor, pentru că le va fi dat pâine şi circ (filme şi programe TV porno) şi ei vor «fi fericiţi». Dar pe urmă va urma pecetluirea cu semnul antihristului şi oamenii îşi vor vinde sufletul pentru mâncare şi băutură, pentru distracţie, pentru a avea case, maşini luxoase, a călători, într-un cuvânt «a trăi bine», uitând că Hristos a venit pe pământ pentru ABSOLUT ÎNTREAGA OMENIRE, DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ ACUM, ŞI ŞI-A DAT VIAŢA PENTRU EI…”⁹⁴

De altfel, Mântuitorul Însuşi ne-a prevenit: când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu (Luca 21, 9-12). Etapele sunt clare: mai întâi lumea îi va prigoni pe mărturisitorii credinţei creştine – mărturisitori care vor mustra păcatele omenirii decăzute – şi abia apoi vor veni catastrofele, ca pedepse pentru păcat… Aceşti mărturisitori vor fi ucişi aşa cum a fost ucis Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, care l-a mustrat pe Irod că trăia cu femeia fratelui său, cu Irodiada…

Să revenim la întrebare: legătura dintre epidemia desfrâului – care este doar un fragment din acest proces de înviere a păgânismului – şi sfârşitul lumii este simplă. Lumea se leapădă de Hristos, lumea devine luptătoare împotriva lui Hristos, şi prin asta îşi semnează singură testamentul.

Din ce în ce mai mulţi oameni se laudă în gura mare cu patimile lor, şi libertatea lor e libertatea păcatului. Lumea devine, încet-încet, asemănătoare unei uriaşe parade gay… În scrierile duhovniceşti există mai multe referiri la oameni care trăiau în păcat, care au fost mustraţi în chip minunat că dacă nu se vor pocăi vor muri, numai că aceştia nu au vrut să se lepede de păcatul lor şi au murit de moarte năprasnică. Lumea se află acum în aceeaşi situaţie: este mustrată pentru păcatele ei de Însuşi Hristos, prin glasul Evangheliei, prin vieţile sfinţilor care au trecut la Domnul în ultimul secol şi prin vieţile cuvioşilor care trăiesc şi astăzi la mari măsuri de sfinţenie… Numai că lumea nu vrea să ţină cont de mustrări, şi merge pe un drum sinucigaş… Da, lumea care vrea să fugă de Hristos se aseamănă unui sinucigaş care îşi agaţă funia de gât, pentru a scăpa de necazuri… Pentru că lumea în care trăim Îl consideră pe Hristos un duşman care îi stânjeneşte destrăbălarea…

Oamenii care vor prinde catastrofele apocaliptice să nu se gândească: „Cum de îngăduie Dumnezeu aşa ceva?” Să îşi dea seama că acele catastrofe au venit tocmai pentru că lumea a ales păcatul şi s-a lepădat de Hristos… Să ne întrebăm: oare dacă oamenii de astăzi ar avea de ales între purtarea crucii şi primirea semnului Antihristului, oare câţi ar alege crucea? Mulţi ar alege semnul Antihristului, pentru a avea mâncare, bani şi tot ce le trebuie… „Nu este nimic rău în acest semn…”, vor spune robii diavolului, orbiţi de patimi. „Nu vedeţi? Antihristul a făcut atâta bine lumii…”

„Dar de ce vorbeşti despre Antihrist, ce caută Antihristul în lumea de mâine, în minunata lume a păcii şi a toleranţei pe care o propovăduiesc liderii politici şi chiar unii lideri religioşi?”

Răspunsul este la fel de simplu: dacă încercăm să facem un viitor fericit fără să ţinem seama de legea dumnezeiască, eforturile noastre se vor surpa. Devine oare lumea mai curată, mai iubitoare de Dumnezeu? Scade oare numărul ateilor, al drogaţilor, al desfrânaţilor, al apostaţilor? Nu, evident, nu… Atunci, cum va putea ziua de mâine să fie o zi fericită? Ce fericire poate aduce lepădarea de Dumnezeu?

Aş asemăna viitorul fericit pe care ni-l pregătesc mai marii lumii de azi cu un tablou pe care l-am văzut în Corfu, în palatul prinţesei Sissi a Austriei, tablou pictat de Franz Matsch cu tema „Triumful lui Ahile”. Pictorul a încercat ca toate elementele tabloului să sugereze mişcare, să exprime elanul victoriei… Şi totuşi, cineva i-a reproşat pictorului că roata carului triumfal nu părea să se mişte… Da, pe cât de reuşit era reprezentată goana cailor, pe atât de mare era greşeala făcută cu roata, care părea imobilă… Când a auzit critica, înţelegându-şi gafa, pictorul s-a sinucis…

O pictură enormă, cât un perete, ratată din cauza unui detaliu… Cam aşa mi se pare şi ziua fericită de mâine: pregătim totul, punem la punct economia, stârpim terorismul etc., dar uităm că o lume fără Dumnezeu nu poate merge înainte. Adică uităm exact detaliul datorită căruia întregul tablou va fi un eşec, spre dezamăgirea „pictorilor” care s-au ostenit lucrând la el vreme îndelungată.

Oricum, închei repetându-ţi una din ideile mele fixe: degeaba ne uităm la păcatele şi la desfrâul celorlalţi, arătându-i cu degetul şi gândindu-ne că datorită lor sfârşitul se apropie. Mai bine ne-am întreba sincer: în ce măsură grăbim noi înşine acest sfârşit?...