Prioiect didactic

P

ROIECT DIDACTIC
PROFESOR: Totu Angela

DATA: 5. IV. 2007

CLASA: a VIII-a C,

OBIECTUL: Literatura română

SUBIECTUL LECŢIEI: Mioriţa

TIPUL LECŢIEI: de analiză structurală şi literară

OBIECTIV SPECIAL: să-şi dezvolte priceperile şi deprinderile

de a se exprima corect, fluent, coerent şi expresiv.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

1. 
   să încadreze o operă literară în specia şi genul literar corespunzător conţinutului acesteia;
   
2. 
   să identifice tema baladei populare Mioriţa;
   
3. 
   să recunoască motivele operei literare;
   
4. 
   să cunoască structura baladei;
   
5. 
   să deosebească momentele subiectului operei literare
   
6. 
   să dovedească abilităţi de interpretare a expresivităţii operei literare;
   

STRATEGIA DIDACTICĂ:

1. 
   Metode şi procedee: lectura selectivă, recitarea expresivă, lucrul cu manualul, descoperirea, compararea, comentarea unor fragmente de text.
   
2. 
   Forme de organizare a activităţii elevilor: activitate frontală, alternativ cu activitatea independentă.
   
3. 
   Resurse: textele literare; capacităţile receptive şi de interpretare a textului literar; cunoştinţele anterioare ale elevilor.
   
4. 
   Materiale didactice: manualul şcolar; fişe cu citate de text şi citate critice pentru activitatea independentă a elevilor.
   
5. 
   Bibliografie: balada populară Mioriţa; Literatura română-manual preparator pentru clasa a VIII-a, de Ion Popa şi Marinela Popa; Dicţionar de personaje literare, de prof. dr Constanţa Bărboi.
   

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII

Organizarea clasei: absenţe, disciplină, pregătirea pentru lecţii etc.

1. 
   Actualizarea unor cunoştinţe şi impresii de lectură
   

-Profesorul le aminteşte elevilor, faptul că, ora anterioară au citi împreună balada populară Mioriţa,şi alte variante ale acestei balade, au rezolvat câteva probleme de fonetică, vocabular, morfosintaxă, topică şi versificaţie şi, au avut ca temă de exerciţiul 5, pagina 225, care le cere să identifice cuvintele ce aparţin registrului popular şi să arate rolul lor în baladă.

-Li se cere elevilor să argumenteze de ce în baladă nu apar multe regionalisme fonetice specifice limbii populare moldoveneşti , punând astfel în circulaţie cunoştinţe ale elevilor despre originea acestei baladei.

2. 
   Captarea atenţie pentru activitatea didactică ce urmează
   

-Se va discuta liber cu elevii despre originea acestei balade şi despre importanţa ei, ca operă reprezentativă a sufletului românesc.

-Opera literară Mioriţa a fost descoperită şi notată de Alecu Russo în anul 1847 la Soveja, în Munţii Vrancei, şi publicată de Vasile Alecsandri în nr. 3 al revistei „Bucovina”, în anul 1850, fiind reprodusă apoi în colecţia de poezii populare intitulată „Balade (cântece bătrâneşti) adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri” (Partea I, 1852). De-a lungul timpului, balada Mioriţa a cunoscut o largă răspândire în toate teritoriile locuite de români, în nordul şi în sudul Dunării, circulând în peste o mie de variante.

-Ea a fost considerată o capodoperă a liricii populare româneşti încă de la publicarea ei, dovadă stând în acest sens diferitele opinii critice ale personalităţilor literaturii noastre. Însuşi Alecu Russo, descoperitorul baladei, o considera cea mai frumoasă epopee pastorală a lumii, afirmând în studiul intitulat Poezia poporală că, poeţi precum Pompiliu sau Virgiliu „s-ar fi mândrit, cu drept cuvânt, dacă ar fi compus această minune poetică”. Mihai Eminescu considera această baladă: „Acea inspiraţiune fără seamăn, acel suspin al brazilor şi al izvoarelor de pe Carpaţi”.

III. Anunţarea subiectului lecţiei şi a obiectivelor operaţionale

-Profesorul spune că în această oră se va face o lectură aprofundată a baladei populare Mioriţa.

Va trebui ca în final să : se anunţă obiectivele operaţionale (1, 2, 3…)

IV. Explorarea textului, dirijarea acestui proces

-Profesorul va scrie pe tablă titlul operei şi ,schematic, obiectivele ce vor fi urmărite în această oră.

- Profesorul anunţă că pentru o mai bună receptare a operei, vor asculta această baladă interpretată de Tudor Gheorghe, care a reuşit să surprindă foarte bine atât sentimentele ciobănaşului cât şi pe ale măicuţei bătrâne.

Mioriţa

Temă: o dramă din viaţa păstorească

Specie literară: baladă

Gen literar: o îmbinare a genului epic, liric şi dramatic

Motive literare: motivul transhumanţei, al complotului, al mioarei năzdrăvane, al testamentului, al nunţii cosmice şi al măicuţei bătrâne

Structura textului: -prima parte epică (motivul transhumanţei şi al complotului)

-a doua parte dramatică (motivul mioarei năzdrăvane)

-a treia parte lirică (motivul testamentului, al nunţii cosmice şi motivul măicuţei bătrâne

Momentele subiectului: -expoziţiunea

-intriga

-desfăşurarea acţiunii

-punctul culminant

-Pentru a răspunde la cerinţele formulate de profesor şi sintetizate pe tablă, în primul rând elevii vor fi învăţat balada populară, „Mioriţa”.

- Schema va fi completată pe parcursul lecţiei.

-Prin activitate frontală elevii vor face o analiză structurală, compoziţională şi stilistică a operei literare ce aparţine creaţiei populare.

-Profesorul va conduce această activitate prin întrebări ce vor orienta atenţia elevilor spre cerinţele formulate mai sus.

-Analiza din punct de vedere compoziţional şi structural a celor două opere se va desfăşura astfel:

”- Care este tema acestei opere literare?”, „—Tema baladei Mioriţa o constituie o dramă din viaţa păstorească din timpul transhumanţei, transhumanţă ce cuprindea odinioară spaţiul Carpato- Dunărean.”

„—Din punct de vedere compoziţional se pot distinge patru teme fundamentale:(1) cadru epic; iniţial, (2)mioara năzdrăvană;(3) testamentul ciobanului; (4) presupusa apariţie a măicuţei bătrâne. Pe de altă parte tema fundamentală care le însumează pe toate patru este cea a raportului fiinţei umane cu sine însăşi şi cu lumea care o înconjoară. Putem spune că reprezintă o concepţie a românilor asupra morţii.

- „ Ce simbolizează titlul baladei?”, „—Titlul format din diminutivul „mioriţă”, sugerează gingăşia, delicateţea sufletească a personajului principal şi duioşia sentimentelor sale.”

- „-În ce specie literară se încadrează opera literară „Mioriţa”, „—Opera literară „Mioriţa” se încadrează în specia literară numită baladă”, ”- De ce ? Ce este balada?”, ”-Balada este un poem narativ, cu elemente descriptiv- lirice, care dezvoltă un subiect fantastic, legendar, istoric sau familial, ale cărui versuri se cântă sau sunt recitate, acompaniate de un instrument muzical.”

-„În ce gen literar se încadrează balada populară?”,” În genul epic”, „ - De ce în genul epic şi nu liric, doar este în versuri?” , „Balada populară se încadrează în genul epic deoarece autorul îşi transmite în mod indirect gândurile şi sentimentele prin intermediul personajelor şi a acţiunii. De asemenea sunt prezente toate modurile de expunere şi putem distinge momentele subiectului.”

-Profesorul le comunică elevilor că, într-adevăr, balada este o specie a genului epic, dar balada Mioriţa reprezintă o sinteză de genuri: -aparţine genului epic deoarece firul narativ este structurat în mod clasic pe momentele subiectului(din care lipseşte totuşi deznodământul);- genului dramatic deoarece dialogul dintre cioban şi mioară conferă tensiune, dramatism baladei; -genului liric din mai multe motive: motivul testamentului apare ca o confesiune pe tema morţii; din totalul de 123 de versuri, 78(două treimi) sunt afectate monologului liric

„Ce este motivul literar?”, „—Motivul reprezintă o situaţie cu caracter de generalitate, un personaj, un obiect sau un număr simbolic ori o maximă sau o formulă care se repetă în momente variate ale aceleiaşi opere sau în creaţii diferite. Motivul poate fi considerat un pretext în alcătuirea unei opere literare. Într-o operă literară pot exista mai multe motive.”

-Elevii sunt solicitaţi să recite pe fragmente balada şi să identifice motivele prezente în acele fragmente. Profesorul va coordona această activitate.

-Ei vor distinge: 1. motivul transhumanţei;2. motivul complotului; 3. motivul mioarei năzdrăvane; 4. motivul testamentului; 5. motivul alegoriei moarte-nuntă; 6. motivul măicuţei bătrâne.

-Profesorul spune că aceste şase motive se structurează în trei părţi în care elementele epice, dramatice şi lirice se împletesc armonios.

Prima parte cuprinde primele două motive (al transhumanţei şi al complotului) şi este prin excelenţă epică, nararea faptelor făcându-se obiectiv.

A doua parte acare corespunde motivului mioarei năzdrăvane este de natură dramatică, fiind realizată prin dialog.

Partea a treia a baladei, care corespunde celorlalte motive ( motivul testamentului, al nunţii cosmice şi motivul măicuţei bătrâne) este cea mai întinsă şi cea mai bogată în semnificaţii, fiind totodată caracterizată printr-un lirism profund, răscolitor.

-Elevii împreună cu profesorul vor identifica momentele subiectului baladei populare Mioriţa.

-Copii vor identifica şi relata momentele subiectului, acestea fiind scrise şi pe tablă.

Expoziţiunea- are un caracter epic ce reprezintă imagine cadrului natural în care se succed faptele. Cadrul epic iniţial plasează personajele în spaţiul „indefinit, ondulat” al plaiului românesc, într-o atmosferă de calm şi seninătate specifică începuturilor. Această imagine, atât de luminoasă, ce evocă un acord deplin între om şi natură, este constituită din cele două metafore de la începutul baladei: „Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai”. Prima dintre ele este mai explicită , mai aproape de real şi sugerează spaţiul mioritic românesc( Lucian Blaga- spaţiu ondulând între deal şi vale). Metafora „gură de rai” este mai bogată în sensuri şi exprimă frumuseţea neasemuită a unei naturi feerice, de basm. Atmosfera este calmă, luminoasă şi exprimă un acord deplin între om şi natură.

Autorul anonim introduce apoi în scenă protagoniştii, cei trei ciobani provenind din regiuni diferite, care coboară cu turmele la. Versul „Se cobor la vale” situează acţiunea în timp, nu în spaţiu, deoarece sugerează faptul că întâmplările se petrec toamna, atunci când este momentul coborârii turmelor la şes (la vale) pentru iernat.

Intriga este tot o parte epică din care aflăm de complotul ciobanului ungurean şi al celui vrâncean care, mânaţi de invidie şi lăcomie, pun la cale uciderea baciului moldovean. Conflictul este determinat de rivalitatea materială dintre ciobani. Aici epicul devine întunecat de gravitatea complotului. Acum echilibrul se strică. Se creează un contrast puternic între atmosfera paradisiacă din primul tablou şi dramatismul situaţiei ssugerat de complot. Faptele cu valoare informativă sunt enumerate cu o detaşare obiectivă: „Iar cel ungurean/ Şi cu cel vrâncean,/ Mări, se vorbiră,/ Şi se sfătuiră/ Pe l-apus de soare/ ca să mi-l omoare/ Pe cel moldovan/ Că-i mai ortoman/ Şi-are oi mai multe,/ Mândre şi cornute,/ Şi cai învăţaţi/ Şi câni mai bărbaţi”.

Poetul anonim se abate de la acest ton o singură dată, când, printr-un dativ etic („Ca să mi-l omoare”)care marchează participarea sa afectivă la cele relatate dar şi situaţia dramatică a ciobanului.

Desfăşurarea acţiunii debutează cu dialogul dintre cioban oaia năzdrăvană. Această parte este dramatică în totalitate. Dramatismul acestei părţi rezultă din comportarea mioriţei. Autorul stăruie mai întâi asupra neliniştii oii năzdrăvane, evidenţiind comportamentul „anormal”, zbuciumul ei puternic şi rău prevestitor. „Dar cea Mioriţă/ Cu lâna plăviţă/ De trei zile-ncoace/ Gura nu-i mai tace,/ Iarba nu-i mai place.” Dramaticul are acum ca modalitate fundamentală de expresie dialogul. Prin dialog se relevă relaţia strânsă dintre animalul credincios şi stăpân, reciprocitatea sentimentelor dintre om şi animal, perfecta armonie între om şi profesiunea sa. Afecţiunea reciprocă dintre păstor şi mioară este evidenţiată cu ajutorul vocativelor, unele fiind diminutive şi însoţite de adjective: „mioriţă laie”, „drăguţă mioară”, „drăguţule bace”, „stăpâne, stăpâne”, cărora li se adaugă dativul etic „vor să mi te-omoare”.

Acum intervine elementul fabulos, de basm, prin personificarea mioarei. Oaia năzdrăvană îi aduce la cunoştinţă stăpânului hotărârea de omor luată de rivalii săi. Tensiunea dramatică este gradată. Printr-un limbaj afectiv, oiţa îşi îndeamnă stăpânul: „Dă-ţi oile-ncoace…” sau „Stăpâne, stăpâne/ Îţi cheamă ş-un câne”…Complotul este comunicat abia la sfârşit, cu grija de a nu-l speria: „Că l-apus de soare/ Vreau să mi te-omoare”…

Răspunsul ciobanului, constituit în cea de-a treia parte a baladei, dă contur confruntării omului cu moartea, capacităţii acestuia de a pătrunde tainele universului. Autorul anonim transformă totul într-un sfâşietor monolog liric prin care ciobanul moldovean îşi exprimă ultimele dorinţe înaintea morţii ipotetice.

Dispoziţiile testamentare ale baciului pun în lumină atitudinea lui în faţa morţii şi reliefează trăsăturile sale caracteristice. El o roagă mai întâi pe mioară: „…Să-i spui lui vrâncean/ Şi lui ungurean/ Ca să mă îngroape,/ Aice pe-aproape,/ În strunga de oi,/ Să fiu tot cu voi;/ În dosul stânii / Să-mi aud câinii.” Ciobănaşul vrea ca după moarte să rămână alături de oile şi de câinii săi, în mediul în care şi-a dus până acum existenţa, deoarece despărţirea de ceea ce i-a fost drag ar echivala cu uitarea, cu ruperea definitivă de ceea ce i-a marcat trecerea prin lume. Dorinţa de a fi înmormântat de presupuşii asasini pune în evidenţă atât încrederea lui în semeni, în puţinul omenesc ce trebuie să existe şi în cea mai josnică fiinţă umană, cât şi superioritatea sa morală faţă de aceştia. La fel de profund se desprind din această rugăminte dragostea de meserie, ataşamentul faţă de câinii credincioşi şi faşă de tovarăşele de-o viaţă, mioarele.

Baciul moldovean doreşte ca la cap să aibă „Fluieraş de fag,/ Mult zice cu drag/ Fluieraş de os,/ Mult zice duios,/ Fluieraş de soc,/ Mult zice cu foc!”, aceasta fiind singura posibilitate de a comunica postum cu turma sa, de a determina îndeplinirea ritualului bocirii pe care nu-l poate solicita duşmanilor săi şi pe care îl vor împlini oile: „Şi-oile s-or strânge,/ Pe mine m-or plânge/ Cu lacrimi de sânge”. Prin cântecul fluierelor, autorul anonim reliefează o gradare ascendentă a zbuciumului sufletesc al eroului, sensibilitatea şi dragostea sa faţă de frumos, dorinţa de a deveni nemuritor prin artă, prin cântec. Se observă că prin personificarea fluierelor şi prin epitetele „cu drag”, „duios”, „cu foc” se realizează o creştere a dramatismului pe fondul unei seninătăţi, a confruntării omului cu moartea, al cărei apogeu este redat prin metafora „lacrimi de sânge”.

În a doua parte (tot lirică), testamentul conţine rugămintea ciobanului de a ascunde oilor moartea sa, înfăţişând-o ca pe o nuntă „Cu o mândră crăiasă/ A lumii mireasă.” Moartea este prezentată alegoric, ca o nuntă de proporţii impresionante, cosmice, cu participarea masivă a tuturor elementelor naturii şi a aştrilor: „Soarele şi luna, /Mi-au ţinut cununa,/ Brazi şi păltinaşi/ I-am avut nuntaşi,/ Preoţi, munţii mari, / Paseri lăutari/ Păsărele mii/ Şi stele făclii!”. Apar deci şi simbolurile nelipsite din ceremonialul nupţial: mireasă, naşi, preoţi, lăutari şi nuntaşi, ca şi obiecte rituale tradiţionale (cununa, lumânările), care sun figurate prin elemente ale cadrului natural, pământesc (brazi, păltinaşi, munţi, păsări). Ciobanul moldovean exprimă de fapt o concepţie specific populară care prezintă moartea ca pe o contopire cu elementele naturii veşnice. Prin moarte, omul nu dispare, ea fiind o continuare a existenţei într-un alt mediu, la alte dimensiuni, şi într-o altă formă. De aici, din această credinţă, izvorăşte seninătatea în faţa morţii.

Balada atinge punctul culminant nu ca acţiune, ci ca intensitate a sentimentelor, în cea de-a treia parte a testamentului- presupusa apariţie a micuţei bătrâne care –şi caută cu disperare feciorul pe care îl descrie cu sufletul ei de mamă iubitoare şi îndurerată: „Mândru ciobănel…” Atitudinea mamei capătă semnificaţia unui protest împotriva unei morţi nedrepte şi premature. Portretul ciobanului moldovean de o frumuseţe parcă ireală, este comunicat în text prin intermediul stilului direct transfigurat de duioşia mamei . El este constituit din comparaţii metaforice de o rară forţă expresivă.

Ciobanul o roagă pe mioară să-i spună mamei lui că n-a murit, ci că „M-am însurat/ Cu-o fată de crai/ Pe-o gură de rai”, dar să-i ascundă faptul că la nunta lui a căzut o stea şi că a participat întreaga natură. El vrea astfel să-şi cruţe mama de o mare durere sufletească, deoarece ea, femeie din popor, cunoaşte semnificaţia stelei căzătoare şi a nuntirii cu natura, şi şi-ar da seama de adevăr.

Sentimentele şi zbuciumul sufletesc ale baciului moldovean exprimate în această parte finală a baladei rămâne la intensitatea de mai înainte, deoarece baladei îi lipseşte deznodământul, moartea fiind ipotetică( Şi de-o fi să mor”).

VI. Evaluare formativă

Se dă ca activitate independentă, în clasă, rezolvarea testului: Explicaţi care sunt mijloacele stilistice de redare a zbuciumului sufletesc al mamei îndurerate care-şi caută fiul.

VII. Asigurarea retenţiei şi a transferului

Ca activitate independentă elevii vor avea de realizat tema: Pornind de la dictonul latin „Moartea e condiţia vieţii”, alcătuiţi o compunere în care să faceţi o paralelă între concepţia asupra morţii în balada populară „Monastirea Argeşului” şi concepţia asupra morţii în „Mioriţa”.