Realizat.
În perioada 01.05.2015 – 30.11.2015 în cadrul Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, a fost organizat concursul proiectelor de inovare şi transfer tehnologic pentru anul 2016. Au fost recepţionate 20 proiecte depuse de întreprinderi private în parteneriat cu instituţiile de cercetare. Proiectele sunt la etapa de expertizare ştiinţifică, după care urmează să fie anunţaţi câştigătorii concursului, care vor fi beneficiarii ajutoarelor de stat acordate.
În cadrul Institutului Naţional pentru Cercetări Economice a avut loc organizarea Grupului de lucru privind elaborarea noii priorităţi Dezvoltarea economiei verzi pentru întreprinderile mici şi mijlocii cu implicarea activă a reprezentanţilor organelor administraţiei publice şi ONG-uri (trimestrul III, IV 2015).
La Institutul Patrimoniului Cultural - 1Parteneriat: Consiliul local Crihana Veche – Universitatea “B. Haşdeu” din Cahul – asociaţia “Răsăritul Românesc”, ca finalitate – cercetări arheologice pe moşia satului Crihana Veche
56.
|
Acordarea de suport universităţilor şi centrelor de cercetare pentru identificarea necesităţilor inovaţionale pe piaţă
|
Capacităţi umane şi mijloace financiare pentru consultanţă, suport şi consolidarea capacităţilor pentru 5 universităţi anual
|
Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (reformată)
|
Asociaţiile de business
|
2014-2020
|
3.600.000
|
Bugetele universităţilor
|
Consultanţă şi suport pentru 5 universităţi, acordate anual
Realizat.
Agenţia pentru Inovare şi Transfer tehnologic prin mese rotunde, seminare, instruiri acordă suport metodologic universităţilor şi centrelor de cercetare pentru identificarea necesităţilor inovaţionale pe piaţă.
Totodată, AITT realizează această acţiune prin intermediul a 3 Incubatoare de Inovare din cadrul universităţilor- Inventica-USM din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, IT4BA-Academia de Studii Economice a Moldovei şi Innocenter- Universitatea de Stat din Comrat, acordîndu-le suport financiar pentru identificarea ideilor inovaţionale necesare pe piaţă. Astfel, în baza proiectelor de creare şi dezvoltare a infrastructurii aceste incubatoare au organizat concursuri: “Tîrguri de start-upuri inovaţionale. Cele mai bune idei inovaţionale”, unde studenţii participanţi au avut posibilitate să prezente un business plan (cu o analiză a necesităţii pe piaţă a produsului inovaţional ce intenţionează să-l realizeze). Ca rezultat, au fost premiate ideile inovaţionale care au un potenţial atît pe piaţă din Moldova cît şi peste hotare.
|
57.
|
Modificarea cadrului normativ aferent salarizării cadrelor universitare şi burselor studenţeşti, în vederea stimulării implicării cadrelor universitare şi studenţilor în activităţi de cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare
|
180 zile de consultanţă pentru modificarea cadrului normativ
|
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei; Ministerul Finanţelor; Ministerul Economiei
|
Academia de Ştiinţe a Moldovei
|
2014
|
270.000
|
Bugetul de stat
|
Cadrul normativ, modificat corespunzător
Realizat
Perfecţionarea condiţiilor de salarizare a cadrelor universitare a fost efectuată prin Hotărîrea Guvernului nr. 856 din 08 octombrie 2014 „Cu privire la modificarea anexei nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr. 195 din 13 martie 2013.
În Legea bugetului de stat pe anul 2014 au fost prevăzute mijloace în suma de 6,9 mil. lei (4,0 mil. lei pentru majorarea salariilor pentru cadrele didactice cu 10 la suta și 2,9 mil. lei pentru majorarea sporului pentru grad științific), începînd cu 1 septembrie 2014.
În același scop în Cadrul Bugetar pe Termen Mediu (2015-2017) anual sunt incluse mijloace în sumă de 21,6 mil. lei.
Concomitent în anul 2017 se prevede indexarea mărimii salariilor cu 5 la sută, ce, pentru angajații instituțiilor de învățămînt superior, va necesita 24,9 mil.lei.
|
58.
|
Crearea consiliilor inovaţionale de ramură de către entităţi inovaţionale şi organizarea şedinţelor de lucru periodice pentru definirea priorităţilor de inovare şi dezvoltare tehnologică, monitorizarea situaţiei şi necesităţilor la nivel de ramură
|
Capacităţi umane; surse financiare pentru formarea consiliilor inovaţionale de ramură
|
Ministerul Economiei; Ministerul Educaţiei; universităţile
|
Instituţiile de cercetare; asociaţiile de business
|
2014-2020
|
937.500
|
Resursele părţilor participante
|
Consiliile de ramură, create
Realizat.
Au fost create 3 consilii inovaţionale.
|
59.
|
Acordarea suportului necesar unităţilor economice pentru crearea serviciilor de management în domeniul transferului de tehnologii, inovaţiilor, proprietăţii intelectuale şi marketingului, inclusiv prin dezvoltarea capacităţilor personalului şi internaţionalizarea relaţiilor de cooperare.
|
Capacităţi umane şi surse financiare pentru elaborarea şi realizarea proiectelor respective
|
Ministerul Economiei
|
Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (reformată)
|
2014-2020
|
140.000.000
|
Bugetul de stat
|
10 proiecte în valoare medie de 2 mil.lei moldoveneşti, promovate în fiecare an
Realizat.
AGEPI
În anul 2015 AGEPI a prestat servicii de prediagnoză instituțiilor din sfera științei și inovării (au fost perfectate 2 rapoarte de prediagnoză), inclusiv a diseminat ,cu titlu de recomandare, Regulamentul - tip al Serviciului de PI și transfer tehnologic la instituții/ întreprinderi, aprobat prin ordinului Directorului general AGEPI nr. 228 din 05.12. 2014, în vederea utilizării pentru eficientizarea gestionării portofoliului de PI creat în cadrul acestor instituții.
AITT
La 31 martie 2015 AITT a organizat atelierul de lucru cu genericul „Măsurile de suport public pentru inovare”. Evenimentul a fost organizat cu suportul Comisiei Europene prin instrumentul de Asistenţă Tehnică (TAIEX). Scopul evenimentului a constat în consolidarea unui dialog efectiv între reprezentanţii diferitor instituţii care contribuie la dezvoltarea pieţei inovaţiilor în scopul colaborării acestora în viitor. Pentru atingerea unor rezultate eficiente în implementarea cunoştinţelor obţinute, în scopul identificării şi soluţionării celor mai stringente probleme din sfera ştiinţei şi inovării, la eveniment au participat reprezentanţii organizaţiilor Uniunii Europene şi autorităţilor centrale, oameni de ştiinţă, profesori, studenţi, inventatori şi antreprenori. În cadrul acestui eveniment au fost abordate aspecte ce vizează instrumentele de suport al inovării, managementul inovaţional, au fost discutate probleme legate de orientarea cercetărilor spre necesităţile pieţii, precum şi au fost apreciate cele mai actuale tendinţe pe piaţa inovaţiilor.
|
60.
|
Asigurarea procesului de participare publică în definirea priorităţilor de cercetare şi organizarea exerciţiilor de prospecţiune tehnologică (technologic foresight) la nivelul producătorilor din sectoarele şi ramurile economice importante şi consumatorii bunurilor şi serviciilor furnizate
|
Capacităţi umane, eforturi de comunicare, mijloace financiare
|
Academia de Ştiinţe a Moldovei
|
Asociaţiile de business; ministerele de ramură
|
2014, 2017, 2020
|
375.000
|
Bugetul de stat
|
Campanii de consultare publică, organizate în anii 2014, 2017 şi 2020
Realizat.
Prin diferite mese rotunde, întruniri, grupe de lucru ( circa 20) se asigură procesul de participare publică în definirea priorităţilor de cercetare şi organizarea exerciţiilor de prospecţiune tehnologică (technologic foresight) la nivelul producătorilor din sectoarele şi ramurile economice importante şi consumatorii bunurilor şi serviciilor furnizate.
|
61.
|
Antrenarea studenţilor, masteranzilor şi cadrelor didactice din universităţi în elaborarea şi implementarea proiectelor de inovare
|
60 expert-zile servicii de consultanţă modificarea regulamentelor
|
Universităţile; Academia de Ştiinţe a Moldovei
|
Ministerul Educaţiei
|
2014
|
90.000
|
Bugetul de stat
|
Evoluţia numărului de studenţi, masteranzi şi cadre didactice din universităţi încadraţi în elaborarea şi implementarea proiectelor de inovare
Realizat.
Unul din obiectivele principale ale AGEPI constă în promovarea şi diseminarea informaţiei privind proprietatea intelectuală, şcolarizarea şi informarea societăţii civile, sferei cercetare-dezvoltare, mediului de afaceri despre importanţa protecţiei şi respectării drepturilor de proprietate intelectuală. Astfel, la 19 şi 21 mai 2015, AGEPI a organizat două Seminare de instruire a cercetătorilor din cadrul instituțiilor de cercetare a AȘM și învățămînt superior din republică cu genericul „Protecţia şi valorificarea proprietăţii intelectuale în Republica Moldova”. La seminar au participat reprezentanţii instituţiilor academice din cadrul Secţiilor de ştiinţe naturale şi exacte, inginereşti şi tehnologice, medicale şi agricole, ştiinţe sociale şi economice, umanistice şi arte (circa 60 de persoane).
Scopul principal al evenimentelor a fost familiarizarea specialiştilor instituţiilor academice din cadrul secţiilor menţionate cu prevederile legislaţiei protecţiei proprietăţii intelectuale în general şi ale proprietăţii industriale, în special cu modalităţile de brevetare şi protecţie a drepturilor asupra invenţiilor.
Astfel, reprezentanţii AGEPI au adus la cunoştinţa participanţilor cele mai importante elemente ale sistemului naţional de PI, serviciile oferite de AGEPI întru susţinerea sectorului de cercetare-dezvoltare, venind cu unele recomandări privind consolidarea managementului portofoliului obiectelor de proprietate intelectuală deţinut de către instituţiile de cercetare şi crearea, în acest scop, a unor subdiviziuni/servicii de proprietate intelectuală şi transfer tehnologic.
Participanții la seminare au primit certificatele de participare la seminarul de instruire, fiind asiguraţi și cu seturi de materiale informative în domeniul proprietăţii intelectuale (broşuri, ghiduri), inclusiv un Regulament–model al Serviciului de Proprietate intelectuală şi transfer tehnologic al instituţiei, întreprinderii, elaborate de AGEPI.
Un alt eveniment important în domeniul promovării și managementului inovațiilor a fost Conferința Internațională Inovațională cu genericul „Inovațiile Proprietatea Intelectuală și Dezvoltarea economică”, organizată de AGEPI cu suportul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) la Chișinău, în perioada 23-24 noiembrie 2015, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei. Conferința a fost organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei al Republicii Moldova, AȘM, AITT și ODIMM.
La Conferința Internațională Inovațională, aflată la cea de-a doua ediție, au fost prezenți reprezentanți ai OMPI, Oficiului European de Brevete, ai Oficiilor de Proprietate Intelectuală din România, Spania, Georgia, Republica Cehă, Austria, Ungaria și Estonia care și-au împărtășit experiența proprie în domeniul protecției și promovării inovațiilor ca forță motrică de dezvoltare a unei economii bazate pe cunoaștere. La eveniment au participat peste 60 de reprezentanți ai instituțiilor și organizaţiilor ce activează în sfera cercetare, inovare şi transfer tehnologic din Republica Moldova, inclusiv directori și specialiști din cadrul instituţiilor academice, universităţilor, parcurilor ştiinţifico-tehnologice şi incubatoarelor inovaţionale, specialiştilor în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale, precum şi ai mediului de afaceri, în special din sectorul ÎMM.
Pe parcursul Conferinței participanții au audiat o serie de comunicări pe subiecte ce țin de politicile și strategiile naționale în domeniul inovațiilor și a proprietății intelectuale pentru creșterea economică și sporirea competitivității; rolul proprietății intelectuale în procesul transferului de cunoștințe și tehnologii de la cercetare către business; parteneriatul public-privat în procesul de valorificare a inovațiilor și proprietății intelectuale: cele mai bune practici de dezvoltare a afacerilor în domeniu; valorificarea proprietății intelectuale de către IMM; managementul proprietății intelectuale și marketingul produselor și serviciilor inovative, prezentate de către specialiștii invitați de peste hotare, precum și din Republica Moldova.
|
62.
|
Stimularea parteneriatelor între universităţi şi firme, în vederea implicării ultimelor în procesul de instruire, în special în module de instruire practică
|
Capacităţi umane, eforturi de comunicare, capacităţi instituţionale
|
Ministerul Educaţiei
|
Universităţile; asociaţiile de business
|
Permanent
|
Dificil de estimat
|
Bugetul de stat
|
Parteneriate între universităţi şi firme, create
Realizat.
1) La 15 septembrie 2014, la Facultatea de Fizică şi Inginerie a Universităţii de Stat din Moldova, a fost lansat oficial primul program interuniversitar de master din Republica Moldova Management Inovaţional şi Transfer Tehnologic, care este implementat în 4 universităţi partenere a acordului de colaborare: Universitatea Tehnică din Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Programul în cauză reprezintă element constitutiv al Proiectului Tempus ”Technology Transfer Network – TecTNet”, finanţat de Uniunea Europeană.
În cadrul programului de master se vor pregăti specialişti de înaltă calificare în domeniul transferului tehnologic şi managementului inovaţional, de administrare şi gestionare eficientă a diverselor activităţi inovative, inclusiv economice, precum şi conducerea subdiviziunilor de cercetare – dezvoltare ale organizaţiilor/întreprinderilor; identificării şi dezvoltării unui produs inovativ şi lansarea acestuia pe piaţa de desfacere; transferului tehnologic între instituţiile de cercetare şi agenţii economici; asigurării gestionării activităţilor de protecţie a proprietăţilor intelectuale ale agenţilor economici; analizei evaluării obiectelor proprietăţii intelectuale, soluţionării litigiilor, combaterea contrafacerii şi pirateriei; managementului eficient în cadrul firmelor joint-venture.
2) De asemenea, în cadrul Proiectului TEMPUS TecTNet, începînd cu 1 septembrie 2014, în cadrul Școlii Profesionale nr.5 din mun. Bălți este pilotat sistemul dual de formare profesională. Proiectul este implementat în colaborare cu întreprinderea germană - Draexlmaier Automotive SRL, Bălți.
În acest scop, la propunerea agentului economic, în planul de admitere al instituției au fost introduse în anul curent trei meserii noi pentru care au fost oferite 55 de locuri. Astfel, elevii care au fost admiși la cele trei meserii: Electromontor utilaje de dispecerat și teleautomatică, Operator la mașini-unelte semiautomate și automate și Operator în depozitele mecanizate și automatizate își vor desfășura instruirea teoretică și practică în săli de studiu amenajate în cadrul întreprinderii. De pregătirea profesională a elevilor se vor ocupa profesori de la Școala Profesională nr.5 și angajații companiei.
Elevii vor fi instruiți în baza unui curriculum elaborat de „Draxelmaier” și aprobat de Ministerul Educației. Pe lîngă bursa de studii, elevii vor beneficia de indemnizație de ucenicie din partea întreprinderii. Această plată constituie cca 65% din salariul de bază net al unui muncitor încadrat în întreprindere. De asemenea, Draexlmaier va instrui profesori și maiștri de la Școala profesională nr.5.
S-a instituit parteneriatul între Şcoala Profesională nr. 5 din Bălţi şi Draexlmaier Automotive SRL în vederea dezvoltării şi oferirii unui program de învăţământ profesional dual.
De la 1 septembrie 2014, în cadrul acestui parteneriat este experimentat programul de formare profesională duală pentru trei calificări.
Formarea profesională prin sistem dual se experimentează în anul de studii 2015-2016 în cadrul Școlii profesionale nr. 1 or. Cahul - Tricon, Școlii profesionale or. Hîncești – Textile StarLine, Centrului de excelenţă în industria uşoară - Artizana, Școlii profesionale nr. 3 mun. Bălți – Infiniti şi Bălţeanca.
|
D2. Sporirea eficacităţii entităţilor inovaţionale în implementarea inovaţiilor provenite din cercetare
(Sporirea calităţii institutelor de cercetare şi de învăţământ superior)
|
63.
|
Asigurarea instruirii cercetătorilor ştiinţifici în domeniul managementului inovaţiilor
|
Mijloace financiare şi capacităţi umane pentru elaborarea şi predarea modulului de instruire
|
Academia de Ştiinţe a Moldovei; Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (reformată)
|
Academia de Studii Economice; Universitatea de Stat din Moldova; Universitatea Tehnică a Moldovei
|
2014-2020
|
1.600.000
|
Bugetul de stat/donatori (UE)
|
50 cercetători, instruiţi anual
Realizat.
Prin diferite mese rotunde, întruniri, grupe de lucru ( circa 20) se asigură procesul de instruire a cercetătorilor ştiinţifici în domeniul managementului inovaţiilor.
La 27 octombrie 2015 AITT a organizat seminarul ”Cele mai bune practici ale managementului inovativ”. În cadrul avestui seminar a fost acordat suport informaţional privind managementul inovativ şi sursele de finanţare a dezvoltării acestuia.
Nr. de participanţi - 30. Grup ţintă: IMM, instituţii de cercetare, autorităţi publice.
În perioada 7-10 decembrie 2015 a avut loc trainingul “Dezvoltarea Abilităţilor Profesionale pentru lucrătorii din cadrul Instituţiilor Inovative”. Evenimentul a fost organizat cu scopul de a îmbunătăţi calităţile profesionale ale Instituţiilor Inovative de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Cursurile au fost dispersate în mai multe module cu tematică diferită, precum: Instrumentele activităţii inovaţionale şi cele mai bune practici, Marketingul Inovaţional, Managementul Inovaţional, Creativitate şi Inovaţie, Aspecte organizatorice şi abilităţi personale necesare pentru scrierea proiectelor internaţionale.
Nr. de participanţi: 16. Grupul ţintă: IMM, instituţii de cercetare, mediul academic.
|
64.
|
Modernizarea infrastructurii de cercetare şi echipamentelor de laborator în institutele de cercetare şi universităţile publice
|
Capacităţi umane şi mijloace financiare pentru elaborarea şi implementarea programelor de modernizare a infrastructurii
|
Ministerul Educaţiei; Academia de Ştiinţe a Moldovei
|
Universităţi şi Institute de cercetare
|
2014-2020
|
288.000.000
|
Bugetul de stat/donatori (UE)
|
Cel puţin 10% din fondurile anuale, alocate de stat pentru sfera de cercetare-inovare pentru investiţii în echipament
Realizat.
MEd
1) A fost elaborată Concepția de consolidare a capacităților de cercetare a universităților din subordinea Ministerului Educației;
2) În cadrul concursului de selectare a universităților, un grup internațional de experți a examinat, cele 8 proiecte înscrise la concurs și a stabilit următorii cîștigători: Universitatea de Stat din Moldova cu proiectul „Centrul Regional Științifico - Educațional „Materiale Avansate”, în valoare de 3 604 100 lei, și Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” cu proiectul „Aplicarea metodelor non-invazive în cercetarea și protejarea patrimoniului cultural-istoric al Republicii Moldova”, în valoare de 39 600 euro.
AŞM
În cadrul Centrului de Biologie Moleculară a Un AŞM, în anul 2014 au fost procurate următoarele echipamente:
- În Laboratorul Genomică- un sistem de electrofareză vertical;
- În Laboratorul Proteomică - o cameră orizontală pentru izoelectrofocusare a proteinelor.
Suma totală a investiţiilor- 59.500 mii lei.
În cadrul proiectelor:“Implementarea tehnologiei endoscopice minimal invazive în tratamentul adenoamelor hipofizare şi a tumorilor de bază craniană” s-a procurat şi instalat utilajul „Sistem de video endoscopie cu set de instrumente pentru efectuarea intervenţiilor neurochirurgicale transnazale”, necesar pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale endoscopice la pacienţii cu tumori de bază craniană anterioară, ablaţia tumorilor hipofizare, selectaţi conform algoritmului clinic elaborate.
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a fost Dotat cu echipamente necesare desfăşurării activităţilor de cercetare:
Printer color HP lazer get-1;
Printer Conica C360 -1;
Laptopuri Lenovo Idea Pad – 2;
Tablă interactivă Hitachi – 1;
Proiector -1;
Lapmă proiector – 1;
Creion tablă interactivă-1;
Ruter R3 – 1.
Au fost create 13 laboratoare ştiinţifice la nivelul catedrelor de specialitate.
Din cadrul unui proiect transfrontalier, Institutul de Geologie şi Seismologie (IGS) a procurat utilaj nou pentru laboratorul de Geochimie.
În vederea modernizării instalaţiilor experimentale din cadrul IIEN au fost achiziţionate 3 dispozitive electronice (254,1 mii lei).
|
65.
|
Promovarea şi stimularea implementării sistemelor de management al calităţii şi acreditării laboratoarelor în entităţile inovaţionale
|
Capacităţi umane şi mijloace financiare
|
Ministerul Educaţiei; Academia de Ştiinţe a Moldovei
|
Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare
|
2014-2015
|
În funcţie de laborator
|
Bugetul de stat/donatori (UE)
|
Numărul de agenţi economici care au implementat sisteme de management al calităţii, numărul laboratoarelor acreditate
|