Proces verbal nr


Anexa 4 Fişă succintă asupra Consiliului Economic şi Social al ONU (ECOSOC)



Yüklə 158,88 Kb.
səhifə3/3
tarix26.10.2017
ölçüsü158,88 Kb.
#14851
1   2   3



Anexa 4
Fişă succintă asupra Consiliului Economic şi Social al ONU (ECOSOC)
Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) este principalul organ de coordonare a activităţii economice şi sociale a Naţiunilor Unite şi a agenţiilor, instituţiilor specializate şi organizaţiilor din sistemul ONU. În calitate de forum central de discuţie a subiectelor economice şi sociale internaţionale şi formulare de recomandări şi politici, Consiliul joacă un rol-cheie în cooperarea internaţională pentru dezvoltare.

ECOSOC este preocupat de promovarea în lume a unor standarde mai înalte de viaţă şi justiţie socială, el ocupându-se de: - administrarea funcţiilor ONU în domeniul economic, social, educaţional, cultural; - supravegherea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pe plan mondial; - recomandarea de politici şi programe care să fie adoptate de Adunarea Generală. În cadrul Consiliului funcţionează diverse comisii ce studiază probleme internaţionale (drepturile omului, populaţie, narcotice, statutul femeii şi altele). Una din sarcinile principale ale Consiliului este coordonarea activităţii fondurilor, programelor şi agenţiilor specializate ale ONU.

Consiliul Economic şi Social - efectuează studii şi rapoarte asupra problemelor internaţionale în domeniul economic, social, cultural, educativ, al sănătăţii publice s.a.; - poate face recomandări în privinţa respectării drepturilor omului şi libertăţilor sale fundamentale; - convoacă conferinţe internaţionale în probleme de interes şi pregătirea proiectelor de convenţie în probleme de competenţa sa pentru a fi prezentate Adunării Generale; - consultă organizaţii neguvernamentale în probleme de care se ocupă.

Consiliul cuprinde 54 de membri aleşi de Adunarea Generală, dintre care 1/3 (18) sunt aleşi în fiecare an de Adunarea Generală pentru o perioadă de 3 ani. Reuniunile ECOSOC si desfăşoară de două ori pe an, câte o lună la New York şi la Geneva. Structura Consiliului este destul de complexă, el fiind compus dintr-un birou condus de un preşedinte şi 3 vicepreşedinţi; comitete: a) sesionale (economic, social, de coordonare) şi b) permanentepentru organizaţii non-guvernamentale, negocieri cui instituţii interguvernamentale, aşezările umane, resurse naturale, ştiinţă şi tehnologie, prevenirea şi combaterea delicvenţei, planificarea dezvoltării transnaţionale; comisii: a) tehnice – pentru statistică, populaţie, dezvoltare, economică, drepturile omului, situaţia femeii; b) economice regionale – ex. Comisia Economică pentru Europa, înfiinţată la 28 martie 1947, cu sediul la Geneva (Elveţia), etc., subcomisii: de luptă împotriva măsurilor discriminatorii, traficului cu droguri, a protecţiei minorităţilor şi a problemelor Orientului Apropiat şi Mijlociu, şi organe conexe, care sunt consultate în diverse probleme ce prezintă Consiliul Economic şi Social.

Consiliul se întruneşte pe tot parcursul anului şi are o sesiune principală în cursul lunii iulie, perioadă în care miniştrii statelor membre discută, în cadrul unei reuniuni la nivel înalt, problemele economice, sociale şi umanitare majore.

Organismele subsidiare ECOSOC se întrunesc regulat şi emit rapoarte către Consiliu. Spre exemplu Consiliul pentru Drepturile Omului monitorizează respectarea drepturilor omului în întreaga lume. Alte organisme se concentrează pe probleme cum ar fi dezvoltarea socială, statutul femeilor, prevenirea criminalităţii, combaterea traficului de droguri şi dezvoltarea durabilă. Cinci comisii regionale promovează dezvoltarea economică şi cooperarea pe regiuni.

În ECOSOC se desfăşoară alegerile pentru mai multe organe subsidiare ale Consiliului, printre care a unor asemenea agenţii şi instituţii specializate precum: Comisia pentru Populaţie şi Dezvoltare, Comisia pentru Statistică, Comisia cu privire la Statutul Femeii, Comisia cu privire la Substanţele Narcotice, Comisia pentru Dezvoltare Durabilă. Comitetul pentru Programe şi Coordonare, Consiliul Executiv al UNICEF, Consiliul Executiv al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), Comitetul Executiv pentru Programare al Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi, Consiliul Executiv al Programului Mondial pentru Alimentaţie, Comitetul Coordonator al Programului ONU pentru SIDA, Consiliul de Guvernare al Programului ONU pentru Aşezămintele Umane, Forumul Permanent pentru Problemele Populaţiei Indigene, Comitetul Executiv al Institutului de Cercetări pentru Avansarea Femeilor.

La etapa actuală, împreună cu fondurile, programele, agenţiile şi instituţiile sale specializate, comisiile sale subsidiare şi funcţionale ECOSOC, este principalul organ de coordonare a activităţilor legate de realizarea Obiectivelor Mileniului. O preocupare majoră în prezent o constituie şi reforma ONU, şi însăşi a ECOSOC şi instituţiilor sale .



HOTĂRÎRE nr. 1

din 26 iunie 2007

Chişinău
Cu privire la prezentarea candidaturii Republicii Moldova în organele elective ONU
Examinând raportul Departamentului Cooperare Multilaterală, prezentat de dl Andrei Galbur, Director al Departamentului, şi luând în consideraţie opiniile şi sugestiile formulate în cadrul discuţiilor, Colegiul hotărăşte:
1. A lua act de raportul prezentat de dl Andrei Galbur, Director al Departamentului Cooperare Multilaterală, referitor la situaţia curentă cu privire la prezentarea candidaturii Republicii Moldova în organele elective ONU.
2. A pune în sarcina Direcţiei ONU şi Agenţii Specializate a Departamentului Cooperare Multilaterală (DONUAS/DCM), Reprezentanţelor Permanente pe lângă oficiile ONU şi Ambasadelor Republicii Moldova în străinătate intensificarea eforturilor de promovare a candidaturii Republicii Moldova pentru alegerile în următoarele organe elective ale ONU – Consiliul Economic şi Social al ONU (ECOSOC), Consiliul pentru Drepturile Omului (CDO) şi Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (CISPCI).
3. A pune în sarcina DONUAS/DCM ameliorarea cooperării şi interacţiunii cu ministerele de resort şi implicarea activă a acestora în vederea asigurării pregătirii şi participării delegaţiilor ţării noastre la forurile organelor elective ONU, inclusiv a reprezentanţilor şi experţilor instituţiilor relevante la sesiunile, reuniunile, comitetele preparatorii şi grupurile de lucru şi alte activităţi ale structurilor respective, precum şi în sensul furnizării informaţiilor necesare pentru activitatea eficientă a delegaţiilor noastre în cadrul acestora şi prezentării la timp a informaţiilor şi rapoartelor naţionale de o calitate înaltă.
4. A pune în sarcina DONUAS/DCM formularea, în cooperare cu Reprezentanţele Permanente pe lângă oficiile ONU şi ministerele de resort relevante din ţară, a priorităţilor şi mandatului delegaţiilor Republicii Moldova în cadrul organelor elective ale ONU, aprobarea şi asigurarea realizării acestora.
5. A pune în sarcina DONUAS/DCM, Direcţiei Personal, Legislaţie, Contencios (DPLC) şi Direcţiei Buget şi Finanţe (DBF) introducerea practicilor de delegare a reprezentanţilor MAEIE, inclusiv la nivel de Ministru sau Viceministru, la sesiunile celor mai importante foruri ale organelor elective la care suntem sau vom fi membri, în special, ECOSOC, Consiliului pentru Drepturile Omului, Comisia pentru Dezvoltare Socială.
6. A pune în sarcina DONUAS/DCM, Direcţiei Personal, Legislaţie, Contencios şi Direcţiei Buget şi Finanţe asigurarea asistării şi susţinerii, prin delegaţii din cadrul MAEIE a activităţii Misiunii Permanente la ONU în perioada sesiunilor ordinare a Adunării Generale a ONU şi a reuniunilor organelor elective ale ONU, precum şi a altor Reprezentanţe Permanente pe lângă oficiile ONU în vederea asigurării reprezentării şi activităţii efective în cadrul acestor structuri.
7. A pune în sarcina DONUAS/DCM pregătirea demersurilor necesare către Guvern şi ministerele de resort relevante în vederea identificării surselor de finanţare în scopul asigurării deplasării şi participării delegaţiilor din ţară la reuniunile organelor elective ale ONU la care ţara este parte.
8. A pune în sarcina Direcţiei Personal, Legislaţie, Contencios şi Direcţiei Buget şi Finanţe identificarea modalităţilor de suplinire a posturilor vacante şi sporire a personalului scriptic al Reprezentanţelor Permanente pe lângă oficiile ONU de la New York, Geneva, Viena şi, eventual, Roma, implicate în asigurarea reprezentării şi activităţii delegaţiilor ţării noastre în organele elective ONU.


9. A pune în sarcina Direcţiei Personal, Legislaţie, Contencios şi Direcţiei Buget şi Finanţe examinarea posibilităţilor de angajare în Direcţia ONU şi Agenţii Specializate a unui diplomat în scopul asigurării, pe lângă alte responsabilităţi, a unei funcţii adiţionale privind coordonarea activităţilor ce ţin de reprezentarea, participarea şi activitatea delegaţiilor Republicii Moldova în structurile elective ale Naţiunilor Unite.


10. Controlul asupra executării sarcinilor sus-menţionate se pune în sarcina doamnei Eugenia Kistruga, Viceministrul MAEIE.

Preşedintele Colegiului /semnat/ Andrei STRATAN


Secretarul Colegiului /semnat/ Larisa ZALEVSKI

La chestiunea II. Informaţia referitor la acţiunile întreprinse în cadrul MAEIE în vederea realizării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei

Strategia naţională de prevenire şi combatere a corupţiei a fost aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 421-XV din 16 decembrie 2004. Elementele de bază ale acestei Strategii sunt definirea noţiunii corupţiei, identificarea cauzelor apariţiei şi consecinţelor corupţiei, identificarea spectrului măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei. Capitole separate ale Strategiei sunt consfinţite prevenirii corupţiei în instituţiile publice (prin prisma aspectelor eficientizării sistemului instituţional, asigurării transparenţei şi responsabilităţii în activitatea politică şi  diminuării efectelor corupţiei asupra sectorului privat) şi intensificării cooperării instituţiilor publice cu societatea civilă (cu accentuarea rolului organizaţiilor neguvernamentale, rolului mass-media şi educaţiei civice). Totodată, Strategia stabileşte că obiectivele sale vor fi atinse prin realizarea Planului de acţiuni detaliat, periodic actualizat, în care se specifică măsurile de rigoare, instituţiile responsabile şi termenul de efectuare a acestor măsuri.
Astfel, prin aceeaşi Hotărîre, Parlamentul a aprobat un Plan de acţiuni pentru anul 2005, care a fost urmat de un nou Plan de acţiuni pentru anul 2006 (conform Hotărîrii Parlamentului nr. 374-XVI din 29 decembrie 2005), şi în continuare – de Planul de acţiuni pentru anii 2007-2009 (aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 413-XVI din 21 decembrie 2006).
În paralel, la 25 iulie 2006, de către Preşedintele Republicii Moldova a fost aprobat Planul de măsuri în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, care pune în sarcina expresă a MAEIE exercitarea unui control riguros şi permanent asupra legalităţii activităţii consulatelor Republicii Moldova în străinătate.
De asemenea, Guvernul semestrial examinează mersul executării Planului de acţiuni, adoptînd hotărîri corespunzătoare, printre care ca cele fiind de reper evidenţiem:

  • Hotărîrea Guvernului nr. 615 din 28 iunie 2005 privind unele măsuri de prevenire a corupţiei şi protecţionismului în cadrul instituţiilor publice, prin care s-a dispus punerea în sarcina unui viceministru a responsabilităţii pentru prevenirea corupţiei şi protecţionismului în fiecare instituţie publică;

  • Hotărîrea Guvernului nr. 812 din 11 iulie 2006 privind mersul implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei în primul semestru al anului 2006, prin care s-a dispus prezentarea de către fiecare instituţie a rapoartelor lunare privind acţiunile întreprinse pentru realizarea Strategiei şi

  • Hotărîrea Guvernului nr. 200 din 26 februarie 2007 cu privire la implementarea Strategiei şi activitatea CCCEC în anul 2006, la adoptarea căreia Guvernul a dispus autorităţilor administraţiei centrale să elaboreze planuri acţiuni interne în vederea realizării Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei pe anii 2007-2009 şi să conlucreze eficient cu societatea civilă în scopul impulsionării procesului.

În scopul asigurării executării celor prevăzute de actele normative citate, la nivel ministerial s-au întreprins următoarele:




  1. Prin ordinul MAEIE nr. 141-b-39 din 3 martie 2005 a fost creat Grupul de lucru pentru monitorizarea implementării Strategiei şi Planului de acţiuni pentru realizarea ei pe anul 2005;

  2. Prin ordinele 589-b-113 din 12.07.2005 şi 532-b-78 din 22.06.2006 a fost desemnată persoana responsabilă pentru realizarea măsurilor de prevenire a corupţiei şi protecţionismului la nivel ministerial, în persoana Dnei Eugenia Kistruga;

  3. Prin ordinul nr. 632-b-90 din 12 iulie 2006 a fost aprobat Planul de acţiuni intern al MAEIE pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, precum şi aprobată componenţa nominală a Grupului de lucru pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul MAEIE şi subdiviziunile acestuia;

  4. Prin nr. 1030-b-154 din 23 octombrie 2006 a fost dispusă întreprinderea acţiunilor în scopul executării celor prevăzute în Planul de măsuri în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, aprobat de către Preşedintele Republicii Moldova;

  5. A fost instituită Direcţia Inspecţie şi Audit Intern, menirea de bază a căreia ar fi efectuarea controlului intern al activităţii tuturor subdiviziunilor ale MAEIE, inclusiv a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare;

  6. S-a instituit linia telefonică pentru informarea asupra comportamentului corupţional al colaboratorilor Ministerului, precum şi posibilitatea sesizării on-line;

  7. S-a purces la evaluarea domeniilor vulnerabile în apariţia conflictelor de interese în cadrul MAEIE;

  8. Au fost elaborate proiecte a două regulamente interne: şi anume a Regulamentului privind prevenirea şi combaterea corupţiei în activitatea consulară a MAEIE, şi a Regulamentului privind asigurarea integrităţii instituţionale;

  9. S-a intensificat controlul asupra executării petiţiilor;

  10. În anul 2007, în vederea excluderii suprapunerii mai multor acte interne, s-a aprobat ordinul nr. 400-b-80 din 28 aprilie 2007, prin care s-a aprobat Planul de acţiuni intern al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene privind prevenirea şi combaterea corupţiei pentru perioada 2007-2009, şi noua componenţă nominală a Grupului de lucru pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi subdiviziunile acestuia, cu abrogarea Ordinelor MAEIE nr. 141-b-39 din 3 martie 2005, nr. 632-b-90 din 12 iulie 2006 şi nr. 1030-b-154 din 23 octombrie 2006.

În ceea ce priveşte activitatea Grupului de lucru pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi subdiviziunile acestuia, este de menţionat că acesta s-a întrunit pînă în prezent de 4 ori (la 31 iulie 2006, 30 august 2006, 26 septembrie 2006 şi 6 iunie 2007).
La şedinţele sale Grupul de lucru:

  • a supravegheat prezentarea în termen a tuturor rapoartelor lunare şi trimestriale în adresa Guvernului, Consiliului Suprem de Securitate şi Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei;

  • a evaluat acţiunile nemijlocit întreprinse în cadrul ministerului pentru prevenirea corupţiei;

  • a analizat executarea de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare a ordinelor ministeriale enunţate;

  • a trasat direcţiile de acţiune pe termen scurt.

Astfel, careva restanţe la capitolul prezentării rapoartelor nu au fost constatate, însă atitudinea misiunilor diplomatice denotă unele dificultăţi.


În acest context, menţionam că punctul 4 al Ordinului nr. 400-b-80, privind necesitatea reexaminării şi ajustării planurilor interne ale misiunilor, a fost executat în termen doar de către 9 misiuni diplomatice, şi anume: Reprezentanţa RM pe lîngă oficiul ONU la New-York, Reprezentanţa RM pe lîngă Consiliul Europei, Ambasada RM în Republica Azerbaidjan, Ambasada RM în Republica Federală Germania, Misiunea RM pe lîngă Comunităţile Europene, Ambasada RM în Republica Italiană, Ambasada RM în Bulgaria, Ambasada RM în Republica Letonia şi Ambasada RM în Republica Ungară.
Situaţia s-a redresat după o solicitare suplimentară, atît privind elaborarea ordinelor interne, cît şi referitor la prezentarea rapoartelor privind acţiunile concrete întreprinse (punctul 5 din Ordin); doar Ambasadele RM în Republica Populară Chineză şi în Republica Franceză, precum şi Consulatul General în Frankfurt pe Main fiind restanţi la acest capitol.
Pentru viitor, potrivit Planului de acţiuni intern al MAEIE privind prevenirea şi combaterea corupţiei pentru perioada 2007-2009, cele mai apropiate acţiuni ce urmează a fi întreprinse sunt:

  • punctul 4.5.2. - examinarea ponderii achiziţiilor dintr-o singură sursă (pentru perioada mai-iunie 2007);

  • punctul 1.3.1. - demararea studierii legislaţiei comunitare şi celor mai bune practici europene la general şi în privinţa corpului diplomatic şi consular în special (pentru perioada septembrie – octombrie 2007);

- diseminarea Codului model de conduită pentru funcţionarii publici, aprobat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europe (atît în cadrul MAEIE, cît şi în adresa altor autorităţi administrative centrale) în septembrie 2007.
De asemenea, la ultima şedinţă Grupul de lucru a dispus  definitivarea proiectului Regulamentului privind prevenirea şi combaterea corupţiei în activitatea consulară a MAEIE, precum şi a proiectului Regulamentului privind asigurarea integrităţii instituţionale, în vederea supunerii lor expertizei anticorupţionale Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei,  includerea unui capitol de educaţie anticorupţională în programele de instruire la momentul angajării în MAEIE şi trimiterii în misiuni, precum şi  asigurarea publicării ofertelor de tender pe site-ul MAEIE.
Totodată, pînă la 5 iulie urmează a fi prezentat în adresa CCCEC raportul pentru trimestrul II 2007 privind implementarea Planului de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei pe anii 2007-2009.
Reieşind din cele expuse propunem:

  1. Atenţionarea subdiviziunilor Ministerului, inclusiv misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, privind necesitatea tratării cu seriozitate şi executării depline şi în termen a Ordinului nr. 400-b-80 din 28 aprilie 2007 şi a Planului intern de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei pe anii 2007-2009;

  2. Prezentarea de către toate subdiviziunile în adresa DDI a informaţiilor pertinente în vederea întocmirii raportului pentru trimestrul II 2007 privind implementarea Planului de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei pe anii 2007-2009;

  3. Întocmirea şi remiterea în adresa CCCEC a raportului menţionat la punctul precedent, pînă la 5 iulie 2007

  4. Definitivarea proiectului Regulamentului privind prevenirea şi combaterea corupţiei în activitatea consulară a MAEIE, precum şi a proiectului Regulamentului privind asigurarea integrităţii instituţionale, în vederea supunerii lor expertizei anticorupţionale Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei, şi ulterior aprobării de către Conducerea MAEIE;

  5. Finalizarea traducerii Codului model de conduită pentru funcţionarii publici, aprobat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europe.

Sergiu GONCERENCO,

Directorul Departamentului Drept Internaţional

HOTĂRÎRE nr. 2

din 26 iunie 2007

Chişinău
Cu privire la acţiunile întreprinse în cadrul MAEIE în vederea realizării

Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei


Luînd în considerare importanţa acordată problematicii combaterii şi, mai ales, a prevenirii corupţiei în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale, la cel mai înalt nivel al conducerii statului, precum şi necesitatea curmării acestui fenomen în cadrul instituţiei, ceea ce nu ar permite deteriorarea imaginii întregului serviciu diplomatic al Republicii Moldova atît în cadrul republicii, cît şi pe plan extern
Colegiul MAEIE hotărăşte:

  1. Se ia act de informaţia prezentată privind acţiunile întreprinse în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene în vederea realizării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei;

  2. Se atenţionează toate subdiviziunile Ministerului, inclusiv misiunile diplomatice şi oficiile consulare, privind necesitatea tratării cu seriozitate şi executării depline şi în termen a Ordinului nr. 400-b-80 din 28 aprilie 2007 şi a Planului intern de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei pe anii 2007-2009;

  3. Se avertizează Ambasada RM în China, Ambasada RM în Franţa şi Consulatul General al RM la Frankfurt pe Main asupra necesităţii executării depline şi în termen a ordinului Ministrului nr.400-b-80 din 28 aprilie 2007 şi a Planului intern de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei pe anii 2007-2009;

  4. Toate subdiviziunile vor prezenta Departamentului Drept Internaţional informaţii pertinente în vederea întocmirii raportului pentru trimestrul II 2007 privind implementarea Planului de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei pe anii 2007-2009, pînă la 2 iulie 2007;

  5. Departamentul Drept Internaţional:

  • va asigura remiterea în adresa CCCEC a raportului menţionat la punctul precedent, pînă la 5 iulie 2007;

  • va definitiva proiectul Regulamentului cu privire la asigurarea integrităţii instituţionale şi îl va prezenta spre coordonare CCCEC, pînă la 15 iulie 2007;

  1. Departamentul Afaceri Consulare:

  • va definitiva proiectul Regulamentului privind prevenirea şi combaterea corupţiei în activitatea consulară a MAEIE şi îl va prezenta spre coordonare CCCEC, pînă la 15 iulie 2007;

  • va exercita un control permanent asupra legalităţii activităţii consulatelor Republicii Moldova în străinătate.

  1. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina dnei Eugenia

KISTRUGA, Viceministru

Preşedintele Colegiului /semnat/ Andrei STRATAN


Secretarul Colegiului /semnat/ Larisa ZALEVSKI


La chestiunea III. Raport cu privire la examinarea şi soluţionarea în termen a petiţiilor persoanelor fizice şi juridice adresate Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Problema respectării legislaţiei în procesul examinării şi executării petiţiilor persoanelor fizice şi juridice în ultimul timp s-a majorat.
În scopul asigurării drepturilor constituţionale al cetăţenilor la petiţionare, Ministerul în activitatea sa se conduce de Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la petiţionare, alte acte legislative şi normative, şi de asemenea tratatele internaţionale a parte a cărora este Republica Moldova.
În perioada de la 01 ianuarie până la 31 mai 2007 în adresa ministerului au parvenit 129 petiţii, în aceiaşi perioada în anul 2006 au fost înregistrate 43 adresări.
Din numărul total al petiţiilor de la Parlamentul Republicii Moldova au parvenit 15, 5 - de la Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, 11 - de la Aparatul Guvernul Republicii Moldova, prin posta electronică 15.
Problemele abordate de către cetăţeni în petiţiile sunt următoarele:


  • acordarea asistenţei informaţionale şi juridice în cazuri de deces,

  • transportarea defuncţilor,

  • susţinerea în efectuarea tratamentului peste hotare,

  • asistenţa în soluţionarea conflictelor cetăţenilor Republicii Moldova cu ambasadele străine acreditate în Republica Moldova,

  • acordarea informaţiilor privind modul de călătorie peste hotare,

  • asistenţa în problema cetăţeniei Republicii Moldova,

  • asistenţa în returnarea bunurilor confiscate de serviciile vamale ale altor state.

  • solicitarea informaţiilor cu privire la tratatele internaţionale

În primul trimestru al anului curent s-a majorat numărul petiţiilor referitor la perfectarea vizelor de intrare în România.


Toate petiţiile parvenite în minister sunt examinate de către conducerea ministerului. După, ele se repartizează în subdiviziunile ministerului conform rezoluţiei. Fiecare petiţie se pune la evidenţa şi control.

În prezent în minister evidenţa petiţiilor se duce împreună cu alte categorii de documente. Evidenţa dată contravine prevederilor Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 208 din 31 martie 1995 „Cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind tinerea lucrărilor de secretariat referitoare la petiţiile persoanelor fizice, organizaţiilor legal constituite, adresate organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor Republicii Moldova”.


În hotărârea sus menţionată sunt stipulate reguli de evidenţă a petiţiilor, astfel de:

  • evidenţa petiţiilor în registru separat,

  • conferirea indicelor speciale în momentul registrării documentului la intrare şi la ieşire.

  • păstrarea şi arhivarea separată de la altă corespondenţă.

Cu toate acestea este necesar de menţionat că începând de 17 ianuarie 2007 Direcţia Secretariat şi Arhiva Diplomatică duce evidenţa documentelor în noul registru electronic. Noul registru conţine 3 registre:



  • pentru evidenţa documentelor intrare,

  • pentru evidenţa documentelor ieşire,

  • pentru evidenţa petiţiilor.

Ultimul nu funcţionează până în prezent, ce nu depinde de la Direcţia Secretariat şi Arhiva Diplomatică.
Funcţionarea registrului sus menţionat va permite ridicarea nivelului executării petiţiilor de către executor şi va simplifica evidenţa şi controlul a petiţiilor în Direcţia Secretariat şi Arhiva Diplomatica.
Analiza disciplinei executării petiţiilor permite de constata că la general petiţiile se execută în termen stabilit în lege. Referitor la petiţiile în care se conţin probleme consulare răspunsurile în fond pot fi expediate solicitantului în termen mai mare de 30 de zile. Deoarece fiecare petiţie cu acest gen cerere expedierea demersurilor suplimentare prin intermediul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova, către autorităţile publice ale statului respectiv sau de la misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova.

De exemplu cazul „Besolov”, cazul „Ioniţa”examinarea căruia durează până în prezent.


Concluzionând aş vrea să menţionez că la etapa de examinare se află 44 petiţii, petiţii la care au fost dat răspuns definitiv - 85.


HOTĂRÎRE nr. 3

din 26 iunie 2007

Chişinău
Cu privire la examinarea şi soluţionarea în termen a petiţiilor persoanelor fizice şi juridice adresate Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene

Luând în consideraţie rezultatele analizei examinării şi soluţionării în termen a petiţiilor persoanelor fizice şi juridice de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene în anul 2007, precum şi necesitatea îmbunătăţirii evidenţei petiţiilor, Colegiul hotărăşte:




  1. A lua act de informaţia prezentată în Raportul cu privire la examinarea şi soluţionarea în termen a petiţiilor persoanelor fizice şi juridice adresate Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene în anul 2007.




  1. A obliga Dl Octavian IONESIE, secretar I în cadrul Cabinetului Viceprim-ministrului, în termen până la 20.07.2007 de a finaliza implementarea registrului electronic de evidenţă a petiţiilor persoanelor fizice şi juridice.




  1. A obliga Direcţia Secretariat şi Arhivă Diplomatică în timp de o lună de a elabora mecanismul de evidenţă, păstrare şi arhivare a petiţiilor persoanelor fizice şi juridice în cadrul Direcţiei Secretariat şi Arhivă Diplomatică.




  1. Direcţia Secretariat şi Arhivă Diplomatică va prezenta la şedinţa anuală a Colegiului o informaţie despre realizarea prevederilor actualei hotarâri.

Preşedintele Colegiului Andrei STRATAN


Secretarul Colegiului Larisa ZALEVSKI
Yüklə 158,88 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin