ordine de zi:
-
Proiect de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă al Consiliului local al municipiului Bistriţa
-
Proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de negociere a transferului imobilelor din cadrul Stadionului „Jean Pădureanu”
- iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
-
Proiect de hotărâre privind actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Bistriţa şi al Regulamentului local de urbanism, în municipiul Bistriţa şi localităţile componente
- iniţiator: Primarul municipiului Bistriţa
-
Diverse
Domnul preşedinte de şedinţă Hangan Sorin: dacă sunt eventuale solicitări de modificare a ordinii de zi din partea colegilor? Dacă nu sunt, atunci propun vot pentru ordinea de zi, vă rog să votaţi!
-
Rezultat
|
Vot
|
Da
|
18
|
Nu
|
0
|
Abţinere
|
0
|
Au votat
|
18
|
Nu au votat
|
0
|
Absenţi
|
3
|
Total
|
21
|
Observaţii
|
Antal Attila
|
Da
|
Armean Lucian Marius
|
Da
|
Avram George
|
Da
|
Bria Dumitru Alexandru
|
Da
|
Gagea Maxim
|
Da
|
Hangan Sorin
|
Da
|
Ilieş Narcisa-Simona
|
Abs
|
Kiss Laszlo
|
Da
|
Kozuk Andrei Ioan
|
Da
|
Moisil Filip
|
Abs
|
Moldovan Vasile
|
Da
|
Molnar Iosif-Augustin
|
Da
|
Muthi Adrian-Gelu
|
Abs
|
Peteleu Ioan
|
Da
|
Rus Constantin
|
Da
|
Sărmăşan Mihai-Lucian
|
Da
|
Seserman Alin
|
Da
|
Tabără Camelia
|
Da
|
Taloş Florin
|
Da
|
Toniuc Alexandru-Marian
|
Da
|
Tuţă Gheorghe
|
Da
|
Cu 18 voturi „pentru” ordinea de zi a fost adoptată.
Se trece la punctul 2 de pe ordinea de zi: Proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de negociere a transferului imobilelor din cadrul Stadionului „Jean Pădureanu”
Proiectul de hotărâre cuprinde 5 articole şi se adoptă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi. Art.1 se votează secret.
Preşedintele de şedinţă solicită rapoartele comisiilor de specialitate.
Doamna consilier Tabără Camelia, preşedintele Comisiei economice: Comisia, în şedinţa din data de 12.11.2013, emite aviz favorabil pentru proiectul de hotărâre, în forma prezentată de iniţiator, cu 7 voturi „pentru” din numărul de 7 consilieri prezenţi.
Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian, preşedintele Comisiei juridice şi administraţie publică locală: Comisia, în şedinţa din data de 30.10.2013, emite aviz favorabil pentru proiectul de hotărâre, cu 4 voturi „pentru”, 2 „abţineri” şi un vot „împotrivă” cu următoarea propunere de modificare: Se modifică art.1 în sensul suplimentării numărului membrilor Comisiei de negociere cu 4 membri din care 3 membri consilieri locali şi un membru - domnul Creţiu Ioan – director executiv Direcţia Servicii Publice Bistriţa.
Domnul preşedinte de şedinţă: da, dezbateri pe marginea proiectului de hotărâre, domnilor colegi.
Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian: n-aş fi vrut să vorbesc deloc despre fotbal, dar nu pot să mă abţin. Anul trecut am dat o hotărâre pentru susţinerea Clubului Gloria, cât timp eram şi eu consilier şi am urmărit activitatea echipei şi modul în care a fost îndeplinit respectivul contract care era anexă la hotărâre şi pot să concluzionez acum, pentru că atunci m-am abţinut în a mă pronunţa într-un sens sau altul, că am făcut o greşeală. Cel mai mult ajutam clubul dacă jucam noi, în returul din 2012 – 2013 în campionat, mai jos de locul 18 nu aveam cum să cădem, realizam economii, ne distram, era bine şi pentru sănătatea noastră. Aşa, pe lângă că au retrogradat, au acumulat şi datorii suplimentare. Rezultatul sprijinului nostru din 2012 a fost că, clubul a intrat în insolvenţă şi mi-am permis să vă transmit raportul privind procedura de insolvenţă din care reiese că pe lângă cei două milioane pe care i-am dat noi în 2012, clubul a realizat cifra de afaceri de două milioane şi 26 de mii de lei. Astea au fost performanţele financiare, sigur, de cheltuit au cheltuit mult mai mult că, la final, când au tras linia datoriile erau de 13 milioane.
Acum, există acest proiect de hotărâre, ni s-a explicat contextul şi mă gândesc că suntem mai rău decât în povestea cu Dănilă Prepeleac care a plecat cu o pereche de boi la târg şi s-a întors cu o pungă goală. Noi am avut o pereche de boi, i-a luat cineva, nu se ştie cine, din ogradă şi ne trezim acum că suntem chemaţi, alooo… hai să-ţi iei boii că m-au umplut de datorii! Şi uite datoriile cât sunt de mari şi aveţi mult de lucru.
Mă miră abordarea asta a reprivatizării, renaţionalizării unui activ care a fost dat unei entităţi private şi ăsta e un semn de întrebare pus în faţa colegilor liberali în primul rând, pentru că nu văd ce treabă am avea noi ca şi reprezentanţi ai publicului bistriţean, cu activitatea sportivă, fotbalistică, mai ales în condiţiile în care vedem că de la sport s-a ajuns într-o zonă foarte gri, foarte tulbure. Nu ştiu de ce să ne ambiţionăm să jucăm în liga întâi, mi-am notat undeva cu Chiajna, cu Năvodari, cu Urziceni, cu Giurgiu, cu Vaslui, în loc să stăm frumos lângă echipe din Arad, Oradea, Tîrgu – Mureş, Baia – Mare, Craiova. Deci nu văd nici o onoare în a ajunge în liga lui Iorgulescu, pentru că Mitică tocmai a fost înlocuit, după 17 ani. Sigur, sunt oarecum surprins şi de modalitatea cum am fost abordaţi, am primit o scrisoare de trei rânduri că suntem invitaţi la negocieri. Am mai avut asemenea solicitări din partea unor cetăţeni care ne spuneau ca să le cumpărăm casa ca să facem grădiniţă sau şcoală dar, cetăţenii respectivi veneau cu un extras de carte funciară, îşi prezentau proprietatea, vroiau cumva să ne seducă. În cazul acesta nimeni n-a făcut nici un efort. Mi-am pus şi eu foarte serios problema dacă să nu fac o asemenea adresă pentru şedinţa viitoare, să invit primăria să-mi cumpere apartamentul, că şi aşa scara e plină de şobolani şi, sigur, în aceleaşi condiţii, dacă mă lasă să locuiesc în continuare acolo şi-mi plăteşte şi întreţinerea eu bucuros dau proprietatea şi cu banii văd eu ce fac. Dar nu acesta este fondul problemei. Din punctul meu de vedere fondul problemei este că trebuie să înţelegem acum, înainte de a adopta această hotărâre, în ce situaţie suntem. Ce vom face practic, adoptând această hotărâre? Nu vom face nimic altceva decât să intrăm în logica, ca să nu spun jocul – ca să fie interpretat peiorativ, planului de reorganizare propus de clubul de fotbal. În acest plan de reorganizare se arată că singura speranţă a Clubului pentru plata datoriilor de 15 milioane de lei este sprijinul Primăriei Bistriţa şi, se scrie chiar cu subiect şi predicat, că acţiunea de vânzare a bunurilor către primărie ar fi în curs – asta în martie 2013. Eu am semne de întrebare cum a putut un judecător să aprobe un asemenea plan de reorganizare, pe ce bază? Dar, mă rog, nu e treaba mea, nu ştiu cine de la primărie: portarul, de la relaţii cu publicul, cine o fi făcut o asemenea promisiune de cumpărare a activelor, pentru că eu nu am auzit o discuţie în acest sens. nu am făcut o promisiune de cumpărare, nu am făcut, după ştiinţa mea, nici un demers în acest sens. Ar fi fost bine să avem o discuţie, să discutăm despre oportunitatea achiziţionării acestor active şi, sigur, după ce adoptam o asemenea decizie puteam să mergem mai departe la negociere, la negocierea cumpărării, pentru că nu este vorba de un transfer. Dacă facem această comisie, dăm un semnal că suntem interesaţi. Efectul va fi că punem credibilitatea noastră, a primăriei, în scopul unui singur interes – acela de a fi plătite aceste datorii. Datorii care nu le-am făcut noi, care nu sunt responsabilitatea noastră, şi nu cred că cetăţenii care ne-au trimis aici, care sunt singurii cu care avem un contract, vor fi bucuroşi ca să-i plătim cetăţeanului, să spunem Reino Alejandro , 154 de mii de lei, pentru o medalie olimpică nu am dat atâţia bani, sau domnului Bella din Cluj un milion şase sute şaptezeci şi cinci, împiedicând, - prin gestul nostru creditând planul de reorganizare prin înfiinţarea acestei comisii - lichidarea societăţii, lichidarea firmei în condiţiile legii insolvenţei art.105. nu vreau să vă plictisesc foarte mult cu aspectele legale, dar ce se întâmplă la clubul de fotbal este un scandal. Aşa cum reiese din planul de reorganizare, societatea sau Asociaţia Fotbal Club Gloria şi-a făcut vreo cinci persoane juridice. Din planul de reorganizare reiese că ei nu în proprietatea nici terenul, nici Tribuna I, nici Tribuna a II-a. M-am întrebat deseori de ce se pune sechestru doar pe peluză? Pentru că e singura care e în proprietatea acestei asociaţii şi ea este sub sechestru. Noi vom împiedica, mai departe, Finanţele bistriţa – Năsăud să-şi recupereze două milioane, vom împiedica, mai departe, executarea datoriilor şi recuperarea, ceea ce se poate recupera către Bugetul de stat. Este o falsă premisă că va veni cineva să facă acolo blocuri de locuinţe. Legea sporturilor, Legea 69 este foarte clară în acest sens, că schimbarea destinaţiei se poate face numai prin hotărâre a guvernului, cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desfiinţate. Ar trebui, chiar dacă suntem interesaţi de preluarea acestui patrimoniu, să aşteptăm până va avea loc lichidarea şi să cumpărăm acest patrimoniu pentru noi. Singura comisie care cred că ar trebui înfiinţată este o comisie care să vadă în ce mod au fost respectate prevederile tuturor hotărârilor care s-au dat pentru sprijinirea clubului, pentru că într-adevăr am primit o informare cu privire la modul în care a fost respectată ultima hotărâre de consiliu, dar ea nu vine să clarifice toate lucrurile, complică şi mai mult pentru că noi am dat o hotărâre de sprijin a unei persoane juridice şi banii au mers la altă persoană juridică şi treaba asta s-a întâmplat cel puţin în ultimii trei ani. Persoana juridică care a fost menţionată în hotărârile de sprijin nu avea licenţă sportivă, nu era îndreptăţită să primească acel sprijin şi a fost, până la urmă, desfiinţată şi radiată în 2011. Ca şi reprezentant al cetăţenilor, acestea sunt chestiunile care mă interesează în primul rând şi sigur, după aceea, dacă mai este loc, mă interesează şi modul în care a ajuns acest patrimoniu care într-adevăr a fost a oraşului, în proprietatea unei entităţi private şi dacă se mai poate recupera ceva. Mulţumesc!
Domnul consilier Kiss Laszlo: am ascultat cu mare atenţie ceea a spus colegul Toniuc şi am o întrebare: până la urmă facem această comisie, care este rolul acestei comisii, conform art.2 punctul (1): „Comisia de negociere constituită la art. 1 va negocia clauzele contractuale şi preţul”, iar la punctul (2): „Comisia funcţionează în mod legal in prezenta a doua treimi din membri şi ia hotărâri cu votul a jumătate plus unu dintre membri prezenţi.” Asta înseamnă, comisia respectivă va iniţia discuţiile de achiziţie şi condiţiile contractuale, acest lucru făcându-se prin vot? Sau această comisie va trebuie să descâlcească aceste iţe încurcate ale Clubului de fotbal Gloria?
Domnul Ovidiu Teodor Creţu – Primarul municipiului Bistriţa: mai întâi îl rog pe domnul consilier Kiss să citească şi art.2 alineatul (4): „Comisia va înainta Consiliului local procesul-verbal cu propunerile rezultate în urma negocierii consiliului local”, şi aici se termină activitatea comisiei. Cel care hotărăşte este Consiliul local. deci comisia are atribuţiuni foarte clare, cum se constituie, de la art.2 paragraful (1) până la (4) şi acolo se încheie. Iar această comisie trebuie să dea răspunsul şi la multele întrebări, unele retorice, altele adresate nouă, puse de domnul consilier Toniuc. Dacă avem de la cine cumpăra, dacă avem ce cumpăra, dacă există expertize şi apoi să vină cu propuneri, în faţa consiliului, pe baza datelor pe care le va culege în timpul activităţii ei.
Chiar plină de umor intervenţia domnului consilier Toniuc, mai ales partea acea „mai bine jucam noi”, poate că ne alegeam şi cu nişte cotonogeli şi n-am mai fi putut să venim aici, dacă intram noi pe teren. Dar referitor la renaţionalizarea activului, cred că e un termen corect acesta pe care l-aţi folosit, este o practică care este folosită în toată lumea. Noi nu suntem interesaţi de SRL –urile sau AS – urile care au existat acolo. Cred că şi dumneavoastră, poate că dumneavoastră personal, nu, dar foarte mulţi cetăţeni sunt interesaţi de Echipa Gloria, de Echipa „Gloria Bistriţa” care din 1922 ne reprezintă în sportul românesc, în fotbalul românesc, în fotbalul internaţional, uneori mai bine, alteori mai rău şi care echipă a beneficiat de sprijinul municipiului, a oraşului, a oamenilor, în toată această perioadă, uneori mai bine, alteori mai slab, după posibilităţi. Cu certitudine, dacă ar fi fost un club privat şi nu ar fi fost ajutată, terminam demult cu fotbalul la nivel de Liga I în municipiul Bistriţa. Dar au fost oameni care au considerat că pentru cei şapte sute de oameni care se duc la meci în zi obişnuită, pentru cei opt mii care se duc la meci când vine Steaua sau nu ştiu cine, pentru cei zece mii care se duc când vine Fiorentina sau Zaragoza, merită să susţinem această echipă şi merită să o susţinem şi pentru avantajele care ni le aduce o echipă în prima ligă de fotbal. Iar dacă la nivelul administraţiei nu ne vom implica, desigur că această echipă va fi una pe care va trebui s-o uităm şi probabil că ne vom duce într-altă parte să susţinem ceva.
În legătură cu Chiajna, cu Năvodari şi cu Giurgiu, sigur că dumneavoastră spuneţi că ne simţim mai bine alături de Oradea, Cluj şi alţii dar, vreau să vă spun că ţinta noastră nu este numai până la Oradea, noi ne uităm până la München sau până la Barcelona sau până la Torino. Chiajna, Giurgiu şi Năvodari sunt mai aproape de această ţintă decât oraşele care le-aţi menţionat dumneavoastră. Şi asta ne determină să fim în această companie pentru că ţinta noastră este acolo, mai mare, să mai ajungem o dată să jucăm cu Fiorentina, să mai ajungem o dată să jucăm cu Zaragoza sau cu alţii, să ne afirmăm. Că ne-am simţit mândrii atunci când pe poarta stadionului a intrat Batistuta de la Fiorentina. Nici în visele noastre înainte nu visam că vom vedea la noi acasă, că vor avea posibilitatea, cei care vor să vadă pe viu meciul, sunt unii care preferă să le vadă la televizor pentru că le văd mai bine, dar sunt oameni care doresc să le vadă aici. Şi, aşa cum spuneam, cu suişuri, cu coborâşuri, Gloria a reuşit să se menţină în prima ligă mai mult decât oricare altă echipă, cu excepţia celebrelor Steaua şi Dinamo, sper că nu greşesc, şi asta datorită unor eforturi făcute de bistriţeni, de cetăţeni şi de administraţia clubului – să nu uităm!
Şi acum revin la renaţionalizare – să ştiţi că Franţa practică în industrie această chestiune în mod curent. Firma Renault care este considerată de importanţă naţională, aşa cum şi noi zicem că este de importanţă municipală Gloria, a fost naţionalizată, a fost pusă pe picioare şi a fost revândută. Şi noi credem că Gloria, dacă va trebui s-o municipalizăm, că nu poate fi vorba de naţionalizare, merită să facem eforturile acestea astfel încât să avem o echipă în prima ligă. Iar referitor la baza, la Legea 69 – legea sporturilor, de care spuneţi dumneavoastră, eu nu-mi doresc să cumpere cineva cu doi lei acest stadion şi să facă o altă bază sportivă la Chiajna, la Năvodari sau la Giurgiu şi aici, la noi în parc, să facă cartier de blocuri pentru că a construit o altă bază sportivă într-altă parte. Eu personal doresc să am baza sportivă aici, în Bistriţa, acolo unde este stadionul. Şi dacă va trebui să plătim pentru asta, cred că merită să şi plătim. Mulţumesc, domnule preşedinte!
Domnu l consilier Gagea Maxim: mulţumesc, domnule preşedinte! În expunerea de motive la acest proiect de hotărâre se precizează intenţia de a transfera nişte bunuri imobile, presupun, din cadrul „CF Gloria 1922” în cadrul municipiului Bistriţa fără să existe o listă cu aceste bunuri imobile, fără să existe o provenienţă a lor. De unde provin acele bunuri? Poate multe dintre ele provin din donaţii întrucât transferul s-a făcut de la municipiul Bistriţa în cadrul Clubului Gloria 1922 sau alte glorii – un aspect.
Al doilea aspect: nu există o expertiză făcută de un evaluator, nu există licitaţie publică. Deci iată că sunt nişte neajunsuri şi eu le consider că nu se îndeplinesc condiţiile legale. În ceea ce priveşte datornicii, există o sumedenie de persoane fizice din mai multe oraşe din ţară, din Cluj, Baia – Mare, Târgovişte, Turnu – Severin, Vatra Dornei, Bistriţa, Timişoare, Bucureşti, Craiova şi aşa mai departe. Printre instituţii, fiind datornici, există şi Primăria Bistriţa care are de recuperat 4160 de lei – presupun că această taxă este taxă din impozite. La fel Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa – Năsăud – peste două milioane de lei. Şi cel mai interesant este că există o Asociaţie Fotbal Club Gloria care are de recuperat 105806 lei de la Clubul de Fotbal Gloria 1922 – asta iarăşi mi se pare o chestie stranie şi ciudată. Exact ce spunea domnul Toniuc, pentru că de-a lungul anilor au existat patru sau chiar cinci firme cu Gloria, Gloria activitate economică care între timp s-a desfiinţat şi aşa mai departe, dar au sifonat banii publici şi au profitat de tot felul de programe finanţate prin activitate sportivă. De aceea cred că în afară de partea legală nu este nici moral ca anumite persoane, profitând de o perdea numită sport – fotbal să beneficieze de banii publici, să consume banul public. Mulţumesc!
Domnul consilier Tuţă Gheorghe: mulţumesc, domnule preşedinte! Am ascultat intervenţiile şi poate, ca de fiecare dată când a venit vorba despre a susţine Clubul Gloria discuţiile au fost de cele mai multe ori nu pe fondul problemei, cum e şi acum cu acest proiect şi mai mult pe aspecte colaterale care nu spun că nu sunt importante dar, ele se pot aborda tranşant sau se puteau aborda tranşant la momentul deciziilor respective.
Doresc să mă refer la acest moment şi la acest proiect, municipalitatea nu poate ocoli problema şi subiectul Clubului Gloria, a acestui moment în care clubul se află în reorganizare şi este pusă în discuţie baza sportivă şi atunci vrând – nevrând, trebuie să le discutăm aici, primarul a iniţiat acest proiect, aşa a considerat domnia sa că ar trebui pornit la acest drum. Am şi avem opinii oarecum puţin diferite, am spus şi în Comisia economică lucrul acesta. Iniţial, când s-a pus problema constituirii acestei comisii pentru a aduce pe masa consiliului local o propunere concretă vis – á - vis de modul cum să se implice municipalitatea, am crezut că este chiar o dorinţă reală de a implica şi consiliul, mă rog, să facem o structură mai largă pentru a asigura, eu ştiu, transparenţă, poate expertiză – nu ştiu ce s-a urmărit concret, dar oricum am spus că ideea era în regulă, dar când domnul primar a venit în conferinţă de presă şi ne-a spus că, cumpărăm clubul sau stadionul, bunurile imobile, nu clubul, şi asta e o problemă cu clubul, dacă cumpărăm clubul nu numai stadionul. Asta iarăşi e o temă care probabil că se va aborda în discuţii şi nu este lipsit de interes să discutăm, dacă tot vrem să fie un nou moment pentru ceea ce înseamnă Gloria ca şi Club sportiv, ca şi club de fotbal. Dar acum, domnia sa a anunţat că pe 15 ani dăm câte două milioane de lei pe an – în momentul acela mi-am pus, firesc, întrebarea: bun, această comisie ce mandat are, ce mai trebuie să negocieze dacă domnia sa a anunţat rezultatele pe care ar trebui să le aducă această comisie pe masă. Cu acest lucru nu am fost şi nu sunt şi nu suntem de acord cu această manieră de abordare fiindcă toată această problemă sau ce ar trebui să facem noi consilierii şi domnul primar şi, în general, această structură de conducere a municipalităţii, ar trebui acum să analizăm, ţinând cont de faptul că este Clubul Gloria în discuţie, ce înseamnă acest lucru prin prisma intereselor municipalităţii? E vorba de a cheltui bani, nu ştiu câţi, şi atunci trebuie să luăm decizii, nu ignorând viitorul Clubului Gloria dar, cred că pe primul plan trebuie să fie acest aspect al modului cum reprezentăm interesele oraşului, câţi bani suntem dispuşi, e dispus oraşul să cheltuiască pentru a da o nouă viaţă sau un nou viitor Clubului gloria. Acestea sunt lucruri pe care nu le mai putem evita să le discutăm şi probabil că le vom discuta, probabil că le vom discuta. Am spus şi în Comisia economică domnului primar că această comisie o putea face cu specialişti din primărie, să ne aducă pe masă, direcţie juridică, direcţie economică şi, sigur, în consiliu să luăm în dezbatere propunerile dar, a considerat că aşa ar fi mai bine, să intrăm sub cupola acestor reprezentări de natură politică – care nu cred că este lucrul cel mai potrivit la momentul acesta. De aceea, în principiu, nu avem nimic cu, comisia aceasta, ea poate să funcţioneze dar, n-o să ne desemnăm reprezentant în ea, în această comisie, asta neînsemnând că nu suntem interesaţi de modul cum vom soluţiona această problemă. Dacă facem o referire şi-un inventar a ceea ce înseamnă baze sportive de practicare a fotbalului în municipiu – trebuie să constatăm că municipalitatea, la momentul acesta, nu poate să spună decât că are un teren de fotbal la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, în rest, nu are, practic, în proprietate, o bază sportivă adecvată pentru cel mai popular sport, pentru fotbal. Din punctul acesta de vedere, de principiu, lăsând la o parte toată istoria modului cum stadionul a trecut într-o structură privată, este istorie, o să se ocupe şi istoricii, se mai pot ocupa şi alţii, şi-n istoria recentă, dar cred că trebuie să privim către viitor şi din punctul acesta de vedere, esenţială în această chestiune este transparenţa şi cât este dispusă municipalitatea să cheltuiască pentru viitorul Clubului Gloria şi pentru, mă rog, baza sportivă a oraşului. Fiindcă ele nu pot fi, la momentul acesta separate, stadion, este vorba de club, este vorba de baza sportivă şi eu cred că discuţia aceasta, chiar prin acest proiect care s-a declanşat, cred că de data aceasta se va purta foarte concret, foarte direct şi de aici încolo sper să nu mai lăsăm zone gri, umbre, tot timpul să se reproşeze ceva în spate, că nu ştiu ce s-a făcut sau nu ştiu cum s-a făcut.
Deci, în concluzie, nu vom participa în această comisie, nu ne vom desemna, aceasta neînsemnând că, comisia aceasta nu poate să funcţioneze cu atâţia membri care se vor constitui în comisie astăzi şi, fără îndoială, momentul esenţial va fi acela în care vom avea pe masă rezultatul acestei comisii şi atunci ne vom putea raporta şi ca şi consilieri şi ca şi grupuri şi ca opinie publică interesată dacă e bine, dacă e necesar să facem acest lucru, dacă putem să-l facem fiindcă n-aş vrea să închei să nu spun acest lucru, în ipoteza în care recuperăm această bază sportivă, ea va însemna şi suntem conştienţi de lucrul acesta, susţinerea ei prin întreţinerea ei şi tot ceea ce înseamnă cheltuielile generate de o structură, de o bază sportivă. Toate aceste lucruri trebuie să le luăm în considerare la momentul acestei decizii, sau când se va veni cu acest proiect şi atunci cred că va trebui să avem o atitudine şi pragmatică şi responsabilă şi, de data aceasta să arătăm că putem să luăm o decizie pentru binele oraşului, că nu putem să spunem că infrastructura sportivă este ceva în afara vieţii sociale a oraşului. Mulţumesc!
Domnul preşedinte de şedinţă: mulţumesc, domnule consilier!
Domnul Toniuc, scurt vă rog, că sunteţi la a doua intervenţie!
Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian: da, nu ştiu de ce sunteţi aşa de grăbit să cheltuiţi zece milioane de euro? Vreau încă o dată să facem diferenţă între achiziţionarea unor active, şi aici putem discuta dacă e oportun, nu e oportun, şi despre baze de sport şi sprijinirea sportului, şi sprijinirea Clubului Gloria. Noi dacă deschidem această comisie de negociere, nu facem altceva decât să intrăm în logica planului de reorganizare pentru plata celor 15 milioane 241 mii de lei pe care le are una din cele şase entităţi Gloria, acum, în acest plan, faţă de creditori. În acest plan de reorganizare ei spun, estimează: valoarea bazei sportive, dar aşa, valoarea de piaţă, ar fi de 15 milioane patru sute. E un fals. Valoarea de piaţă a unui bun pentru care nu există cumpărători este zero. Jean Pădureanu a spus încă în urmă cu doi ani de zile că ar da clubul pe un leu celui care se angajează să plătească datoriile. Începând negocierile cu ei, noi dăm un semnal că am fi dispuşi să plătim datoriile. Asta facem în momentul de faţă. Intrăm în logica acestui plan de reorganizare care, de la prima frază până la ultima frază, nu face altceva decât să spună că întreaga activitate economică a clubului are ca rezultat unic plata acestor datorii. Noi nu sprijinim în felul acesta clubul de fotbal, pentru că după ce vor plăti cele 15 milioane de datorii, totul începe de la început. Clubul este o afacere privată care se desfăşoară în mediu privat, într-adevăr pe foarte mulţi bani şi nu cred că este prada noastră în acest moment de faţă. În acest plan de reorganizare se scrie negru pe alb: că se aşteaptă de la Primăria Bistriţa, în acest an, două milioane de lei, anul viitor două milioane şi jumătate, şi în celălalt an, pentru că aşa se fac planurile – pe trei ani, cinci milioane. În total, nouă milioane şi jumătate aşteaptă de la Primăria Bistriţa în intervalul următorilor trei ani. dacă noi începem să ne punem în joc credibilitatea şi să garantăm cu bugetul oraşului, împiedicăm ca organele în drept să-şi facă datoria conform legii insolvenţei, dacă debitorul nu se conformează pe perioada activităţii, administratorul judiciar sau oricare dintre creditori pot solicita oricând judecătorului sindic să aprobe intrarea în faliment, în condiţiile art.107 şi următoarele. Dacă pe noi ne-ar interesa să obţinem Baza sportivă, în acest plan de reorganizare, cei care l-au făcut, care sunt administratorii clubului, spun că în urma procedurii de lichidare nu ar putea să se obţină mai mult de 20% din valoare. Şi aceasta în mod optimist, în valoarea pe care au estimat-o ei. Însă, spun ei, negociind cu primăria, noi sperăm să obţinem de trei ori mai mult faţă de valoarea creanţelor. Adică, în loc să obţinem, dacă asta ne interesează, prin procedura de lichidare, după ce Direcţia Finanţelor Publice şi alte organe care au gajuri şi le vor fi executat, noi mergem să negociem ca să plătim, încă o dată, nişte datorii, ca să intrăm într-o afacere privată cu zero lei şi zero bani după ce vom fi plătit aceste datorii.
Clubul Real Madrid de pe Santiago Bernabéu acum curtează Microsoft-ul ca să adauge lângă Santiago Bernabéu
Dostları ilə paylaş: |