Programa elaborată pentru examenul de titularizare în învăţământ pentru funcţia de predare-învăţare, la specialitatea Geologie a fost analizată în şedinţa grupului de lucru şi aprobată în comisia naţională.
Programa propusă pentru Didactica geologiei a fost adaptată exigenţelor actuale ale curriculum-ului şcolar şi ale eficientizării procesului de învăţământ geologic şi a fost discutată şi aprobată în comisia naţională.
Deoarece conţinuturile de predare - învăţare a geologiei sunt apropiate de cele specifice geografiei fizice, pot fi acceptate aceleaşi competenţe în ceea ce priveşte metodica predării geologiei cu cele vizate a fi atinse de profesorul de geografie care aspiră la concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar.
Competenţe pentru un cadru didactic cu funcţia de predare-învăţare şi aspirant la ocuparea unei catedre de geologie, prin concursul de titularizare:
1. Să cunoască conţinuturile teoretice ale temelor cuprinse în programa de specialitate şi de didactica specialităţii;
2. Să structureze conţinuturile unităţilor de învăţare şi să le transfere în variate situaţii de cunoaştere şi de aplicare în practica didactică.
3. Să transpună, corect şi complet, achiziţiile obţinute în domeniile specialităţii şi ale didacticii acesteia în activitatea de predare-învăţare a geologiei, precum şi în practica evaluării nivelului de pregătire a elevilor.
4. Să actualizeze informaţiile din oferta bibliografică şi să le integreze în procesul de extindere a raţionamentelor şi judecăţilor de valoare.
5. Să-şi evalueze capacităţile cognitive, comprehensive şi de aplicare a achiziţiilor, reglându-şi competenţele şi stilul didactic.
6. Să elaboreze analize şi sinteze, situaţii-problemă şi modele de convergenţă şi divergenţă a informaţiilor de specialitate şi de didactica geologiei.