Programul naţional

Aplicaţie

În cadrul aceloraşi grupuri de lucru: două grupuri vor calcula nivelul de subzistenţă (sub forma coşului lunar pentru un individ adult, activ) şi două grupuri vor calcula nivelul minim de trai. La final vor fi comparate rezultatele, atât între ele cât şi cu cele stabilite de Institutul Naţional de Statistică.

Precizări pentru profesor: Scopul exerciţiului este identificarea principalelor tipuri de nevoi ale unui individ adult, activ, precum şi resursele necesare pentru satisfacerea minimă a acestora, în vederea formării capacităţii de alcătuire realistă a bugetului propriei familii şi de identificare a surselor de venituri necesare. Pentru a sprijini rezolvarea sarcinii elevului, profesorul va punela dispoziţia copiilor informaţii referitoare la necesarul de calorii şi conţinutul caloric al principalelor tipuri de alimente.


Metodă de evaluare

Temă pentru acasă: Identificaţi cinci cauze care pot duce la sărăcirea unei persoane sau a unui grup/colectivitate şi propuneţi soluţii pentru depăşirea acestora.

Notă: Se va folosi fişa de lucru “Sărăcia: cauze şi soluţii”:

Nr.	Cauze	Soluţii
1.
2.
3.
4.
5.

EXCLUZINEA SOCIALĂ. CAPCANA SĂRĂCIEI

Una dintre greşelile frecvente referitoare la definirea sărăciei este reducerea la „lipsa veniturilor”. Ea este de fapt mult mai mult decât atât şi relativ altceva. Lipsa veniturilor este o cauză a sărăciei, un declanşator, nu o definiţie. Sub o anumită limită a acestora se poate instaura sărăcia. Aceasta este însă o stare umană şi socială. Ea generează de obicei un mod de viaţa specific, caracterizat nu numai de lipsă, dar şi de o serie de strategii de viaţă şi de atitudini care sunt ele însele factori de perpetuare a sărăciei. Sărăcia este aşadar un complex social-cultural-psihologic, fiind poate, mai reprezentativ termenul de excluziune socială pentru o mai bună definire a modului de viaţă sărac. Săracul nu este persoana momentan lipsită de resurse (câţi dintre voi sau părinţii voştri nu au trecut prin perioade mai puţin îmbelşugate câteodată?), ci aceea care este cronic lipsită de resurse, neavând capacitatea de a remedia situaţia. Ajungem astfel la ceea ce se cheamă „capcana sărăciei”: o dată căzut în sărăcie, o serie de mecanisme de menţinere a acesteia se declaşează: veniturile scăzute duc la scăderea aspiraţiilor (te mulţumeşti cu mai puţin), demoralizare (nu mai ai forţă să cauţi ceva mai bun), dependenţă de ajutorul social, obiceiuri de consum anormale, ineficiente, degradarea capacităţilor de obţinere a resurselor, apariţia, în unele cazuri, a practicilor ilegale de profit.

Dimpotrivă, efortul de utilizare la maximum a resurselor disponibile generează un ciclu de autoîntărire, de ieşire din sărăcie: utilizarea resurselor => creşterea standardului de viaţă => creşterea capacităţilor => creşterea oportunităţilor => creşterea aspiraţiilor => creşterea mobilizării.

Dacă vom considera sărăcia din această perspectivă mai largă, în calitatea ei de stare social-culturală şi psihologică, ar trebui să distingem între situaţia de nevoie, de lipsă mai mult sau mai puţin temporară, şi situaţia de sărăcie, care reprezintă o situaţie de nevoie oarecum permanentizată, asociată cu caracteristici sociale şi psihologice specifice.

Diferenţa dintre sărăcia cronică şi sărăcia temporară este importantă şi pentru stabilirea unor politici sociale. A sprijini pe cei aflaţi în nevoie temporară presupune cu totul altceva decât a sprijini pe cei săraci cronici, pentru că în acest din urmă caz trebuie eliminate nu doar cauzele problemei ci şi „patologiile” şi efectele degradante ale stării de sărăcie.

Aplicaţie

Dezbatere: patru elevi vor reprezenta săracii cronici şi patru vor fi consilierii acestora; prima grupă va prezenta argumente de susţinere a idee că nu sunt cababili de a depăşi starea de sărăcie cronică iar consilierii vor combate argumentele lor şi vor propune soluţii.
SĂRĂCIA ŞI DREPTURILE OMULUI

Declaraţia de la Viena şi Programul de Acţiune adoptat la Conferinţa Mondială a Drepturilor Omului de la Viena (iunie 1993) arată că: „răspândirea sărăciei extreme împiedică respectarea efectivă a drepturilor omului...în speciala celor economice, sociale şi culturale”.

Este important să înţelegem că lipsa unei educaţii, a unei îngrijiri sanitare adecvate, a adăpostului, a egalităţii, acestea fiind câteva consecinţe ale sărăciei, împiedică accesul la drepturile civile şi politice, ceea ce face imposibilă aplicarea drepturilor economice, sociale şi culturale. În 1995, la summitul de la Copenhaga, 185 de state s-au angajat să ia măsuri drastice pentru eradicarea sărăciei, adoptându-se un plan concret de acţiuni şi obiective. Până în septembrie 2001 doar o parte din obiectove au fost atinse, ceea ce demonstrază dificultatea demersuluide a lupta împotriva sărăciei. Ascest demers trebuie să înceapă cu rădăcinile sărăciei, nu să încerce să elimine nevoile imediate al populaţiei, iar acest lucru presupune un efor politic deosebit, atât din partea statului în sine cât şi din partea organismelor internaţionale. Comaterea sărăciei are, aşadar, o puternică dimensiune politică.
Exerciţii

Daţi exemple de drepturi de care un om sărac nu se poate bucura. Comentaţi!