Proiect cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007 – 2013

14.8 Silvicultură

Schimbările climatice au şi vor avea efecte semnificative asupra pădurilor din România, atât pe termen mediu (decade), cât şi pe termen lung (secole). Pe termen mediu, se poate aştepta ca productivitatea pădurilor să scadă într-o anumită măsură, dar cele mai mari ameninţări vin din frecvenţa crescută a evenimentelor devastatoare, cum ar fi incendiile sau infestările cauzate de diverși agenți patogeni (incidenţa incendiilor de pădure în condiţiile climatice actuale este scăzută în România, exceptând sudul şi sud-vestul ţării). Creşterea temperaturii şi perioadele lungi de secetă pot determina o creștere a frecvenței și intensității incendiilor de pădure, pot limita dezvoltarea puieţilor şi pot cauza modificări ale comportamentului insectelor şi ale altor factori dăunătoari. În sudul şi sud-vestul României, fenomenele de deşertificare determină deja apariția de condiţii neadecvate pentru dezvoltarea vegetaţiei forestiere. Mai mult, schimbările climatice au dus la modificarea structurii pădurilor (în special în zonele de deal) şi la migraţia pădurii din zonele de stepă forestieră în zone de câmpie.

Infestările cu dăunătoari reprezintă o grijă semnificativă a sectorului forestier. Incendiile de pădure au legătură strânsă cu aceste infestări – pădurile infestate cu arbori uscaţi sunt mult mai susceptibile de incendii de păduri, iar segmentele de pădure afectate de incendiu sunt mult mai predispuse la infestarea cu dăunători. Dăunătorii afectează şi sănătatea generală a pădurilor, degradându-le împreună cu creșterea emisiile de CO₂. Având în vedere aceste îngrijorări, îmbunătăţirea capacităţii de adaptare a pădurilor la schimbările climatice este o chestiune de securitate naţională.

Măsurile de adaptare ar trebui să se bazeze pe cercetare ştiinţifică şi progrese tehnologice, care susţin managementul durabil al pădurilor, luând în considerare contextul socio-economic şi de mediu. Aceste măsuri trebuie să fie, de asemenea, însoţite de sisteme de monitorizare adecvate pentru sănătatea pădurilor, precum şi pentru valoarea lor productivă, incluzând efectele indirecte ale managementului forestier, precum protecţia bazinelor hidrografice.

Datele tehnice şi capacităţile de monitorizare disponibile în prezent pentru dezvoltarea unor măsuri de adaptare la schimbările climatice adecvate în sectorul forestier trebuie să fie consolidate. Împădurirea mai activă a zonelor agricole degradate corespunzătoare ar putea determina atât reducerea, cât şi adaptarea la schimbările climatice. Acest lucru ar susţine menţinerea ecosistemelor forestiere pentru scopuri legate de conservare, protecție a bazinelor hidrografice și producție de lemn, oferind în acelaşi timp beneficii comune, cum ar fi stocarea carbonului, eroziune redusă a solului, prevenirea alunecărilor de teren şi prevenirea inundaţiilor. Măsurile ar susţine şi activităţile turistice din România. Reducerea vulnerabilităţii ecosistemelor forestiere necesită adaptarea practicilor actuale de management forestier (inclusiv normele privind regenerarea pădurii, care iau în considerare compoziţia pădurii, resursele genetice, distribuţia speciilor şi transferul de material genetic) pentru a spori rezistenţa pădurilor. De asemenea, este necesară creşterea capacităţii pădurilor de a se adapta la schimbările aşteptate în ceea ce privește zonarea ecologică şi distribuţia asociațiilor de specii, precum şi creşterea probabilă a capacității competitive a speciilor invazive. Pentru a defini schimbările necesare la nivelul practicilor de management forestier, inclusiv intervenţiile silvice, compoziţia recomandată pentru regenerarea pădurilor, este necesară intensificarea cercetării ştiinţifice robuste de la nivel local, care poate da informații asupra schimbărilor posibile sau poate adapta rezultatele studiilor efectuate la nivel european. Acest lucru ar contribui la sporirea rezistenţei pădurilor în faţa schimbărilor climatice.

Practicile de management forestier care pot reduce sensibilitatea pădurilor la schimbările climatice ar putea include pregătirea pentru condiţii meteorologice extreme. Aceasta necesită identificarea şi promovarea unor specii sau proveniențe mai adaptate la regimurile climatice care vor exista pe parcursul vieţii acestora. În multe zone, acest lucru va însemna migraţia pe altitudine a majorităţii speciilor, dar şi specii care tolerează mai bine seceta şi daunele provocate de vânt ar trebui să fie luate în considerare. Operațiunile precum exploatarea sau răriturile, pot creşte, de asemenea, rezistenţa pădurilor. Aceste măsuri pot fi implementate ca parte din managementul forestier durabil.

Principalele obiective strategice pentru adaptarea sectorului forestier la schimbările climatice sunt prezentate în continuare.

Obiective strategice – Adaptarea la schimbările climatice

Îmbunătățirea gospodăririi pădurilor pentru ameliorarea capacităţii de adaptare a acestora la schimbările climatice

În fața schimbărilor climatice, cei care administrează pădurile trebuie să aleagă abordările de management adecvate pentru a menține și a spori rezistenţa pădurilor în fața schimbărilor climatice, în vederea păstrării și creșterii fluxului de „servicii ecosistemice” provenite de la păduri. Reducerea vulnerabilității ecosistemelor forestiere implică reducerea expunerii pădurilor la schimbările climatice și reducerea sensibilității acestora în fața schimbărilor climatice. Aceste scopuri trebuie să fie fundamentate pe păduri sănătoase, diversificate, capabile în mod natural să facă față efectelor schimbărilor climatice. Măsurile de adaptare trebuie însoțite de o monitorizare adecvată a stării de sănătate a pădurilor, precum și a nivelului de dezvoltare al acestora. În prezent, informațiile referitoare la cerințele de adaptare pentru pădurile din România sunt limitate. Sprijunul pentru continuarea Inventarului Forestier Naţional (IFN) este important şi acesta ar trebui să genereze informaţii utile cu privire la efectele locale (ex. devitalizarea speciilor, oricare schimbare pozitivă sau negativă ce poate fi observată în comparaţie cu situația din trecut). Pentru ca astfel de eforturi să genereze la rândul lor informaţii cu privire la fenomene de lungă durată (ex. noi specii invazive), sprijinul trebuie să fie constituit din monitorizarea pe termen lung, fie prin IFN, fie prin sisteme complementare de monitorizare. Ar trebui promovate soluţii instituţionale cu costuri reduse, precum: agregarea datelor, procesarea şi susţinerea luării deciziilor, legătura continuă cu cercetarea (IPCC, UE, naţional) şi dezvoltarea continuă a sistemelor de supraveghere.

Adaptarea practicilor de regenerare a pădurilor la necesitățile impuse de schimbările climatice

Aşteptata translație a ecozonelor diferitelor specii ca urmare a modificării condițiilor climatice are implicații asupra oricăror eforturi viitoare care implică regenerarea pădurilor, atât regenerarea naturală, cât și împădurirea artificială. Studii recente (Trombik et al, 2013) au constatat că schimbările anticipate la nivelul temperaturilor și precipitațiilor din Munții Carpați ar duce la pierderea „vigorii competitive” a unor specii, precum fagul de pe versanţii externi ai Carpaților Orientali, care se află în interiorul granițelor României. Este, de asemenea, de așteptat ca schimbările climatice să ducă la migrarea speciilor către zone mai favorabile din punctul de vedere a precipitațiilor și al temperaturii. Nevoile de adaptare constatate în ceea ce priveşte viitoarea regenerare a pădurilor trebuie susținute prin creșterea capacității de cercetare asupra impactului pe care îl au schimbările climatice asupra pădurilor.

Minimizarea riscului schimbărilor climatice pentru pădure şi prin intermediul pădurilor

În perioada 1990-2006, monitorizarea stării de sănătate a pădurilor din România indica o sănătate deficitară a pădurilor în anii 1991, 2005 și 2006. Pădurile au fost supuse unor perturbări de nivel moderat în anii 1990, 1992, 1995-1999, 2000-2004. Principalele riscuri identificate pentru păduri sunt secetele severe, creșterea numărului de dăunători forestieri și creșterea numărului de incendii. În același timp, pădurile sunt importante şi la nivelul strategiilor ecosistemice de adaptare pentru alte sectoare precum agricultura, gospodărirea apelor, managementul dezastrelor (alunecări de teren, inundații). Măsurile specifice luate în sectorul forestier pot și trebuie să susţină şi măsurile adaptative implementate în alte sectoare (a se consulta precizarea făcută la obiectivul „împădurire” din cadrul obiectivului strategic „măsuri de reducere”).