Proiect cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007 – 2013

5.Cadrul instituțional de dezvoltare a strategiei naționale

4.1 Temeiul legal necesar pentru dezvoltarea și implementarea strategiei privind schimbările climatice

Cadrul legal și legislativ din România oferă o bază solidă pentru dezvoltarea și implementarea unei strategii privind SC. România este una din țările semnatare ale Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, semnată la Rio de Janeiro în data de 5 iunie 1992 și ratificată prin Legea nr. 24 din 6 mai 1994. România a adoptat Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice la 11 decembrie 1997, și l-a ratificat prin Lega nr. 3 din 2 februarie 2001.
În timpul procesului de aderare la UE, România a transpus acquis-ul comunitar UE în materie de mediu în legislația sa națională. Acquis-ul menţionat include o gamă largă de reglementări și politici UE privind politicile și măsurile, capacitatea instituțională, inventarul, monitorizarea și raportarea. Un inventar detaliat al legislației legate de SC este prezentat în Anexa V.
România participă la Schema Europeană de Comercializare a Certificatelor de Emisii GES (UE-ETS). România a aprobat, în anul 2013, prin Hotărâre a Guvernului Strategia națională a României privind schimbările climatice 2013–2020. România a dezvoltat mai multe documente şi strategii sectoriale care sunt legate de reducerea impactului schimbărilor climatice, inclusiv referitoare la promovarea eficienței energetice, a surselor regenerabile de energie (SRE) și captarea și stocarea dioxidului de carbon. Există politici și măsuri naționale adoptate sau planificate pentru a reduce emisiile GES ale sectoarelor cheie, potențialul acestora de reducere și prioritățile naționale pentru dezvoltarea națională, precum și măsurile relevante de adaptare la SC. Guvernul României s-a angajat să respecte cerințele ONU și UE privind combaterea schimbărilor climatice.

4.2 Instituțiile implicate în strategiile și programele legate de schimbările climatice

Implementarea strategiei se va baza în mare parte pe cadrul instituțional existent, deși instituțiile vor trebui să colaboreze mai eficient și să interacționeze mai mult cu mediul de afaceri și societatea civilă. Cadrul organizațional pentru schimbările climatice se întemeiază pe mai multe acte legislative naționale (pentru detalii, consultați caseta de mai jos).


Caseta 2:Acte normative) importante privind cadrul organizațional și mandatele legate de schimbările climatice

• 
  OUG 195/2005, cu modificările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 265/2006 privind protecţia Mediului;
  
• 
  HG nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și pentru modificarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al schimbărilor climatice;
  

• HG nr. 1026/2014 pentru reorganizarea Comisiei Naționale privind Schimbările Climatice;

• Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2011privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare;

• HG nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor.

Principalele instituții care joacă un rol important în gestionarea schimbărilor climatice sunt discutate mai jos și în Anexa VI a acestui document. Elaborarea şi implementarea strategiei naționale privind schimbările climatice și creșterea economică bazată pe emisii reduse de carbon va necesita participarea majoră a instituțiilor cu responsabilități, prin implicarea activă în măsurile privind schimbările strategice la nivel național, sectorial sau local.

Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) este autoritatea publică centrală responsabilă cu coordonarea generală a politicilor, strategiilor și acțiunilor de adaptare și reducere a SC. Coordonează integrarea cerințelor de protecție a mediului în legislația românească și politici sectoriale, inclusiv crearea de instrumente judiciare, instituționale, administrative sau financiare pentru a stimula integrarea SC în politici sectoriale, conform HG 38/3015. MMAP are și responsabilitatea de a raporta instituțiilor internaționale și europene privind SC. MMAP trimite oficial Inventarul Național al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES) către secretariatul CCONUSC, Comisia Europeană și Agenția Europeană pentru Mediu, cu respectarea termenelor limită specifice. MMAP este, de asemenea, autoritatea responsabilă cu administrarea sistemului național al inventarului GES și răspunde de pregătirea acestuia.

Comisia Națională privind Schimbările Climatice (CNSC) este un organism important de coordonare interministerială în domeniul schimbărilor climatice. O Hotărâre a Guvernului (HG 1026/20.11.2014) a fost adoptată în 2014, cu scopul de a îmbunătăți funcționarea Comisiei Naționale privind Schimbările Climatice. Noua HG stabilește două niveluri de funcționare (tehnic și politic), clarifică și extinde responsabilitățile CNSC și extinde și participarea prin reprezentanții a 16 instituții în comisie și reprezentanții a 34 de instituții în grupul său tehnic de lucru.

4.3 Alte instituţii naţionale care se ocupă de SC în România

• 
  Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) reprezintă componenta de monitorizare a mediului al MMAP. În 2012, direcţia sa pentru SC a fost mutată la MMAP şi, de aceea, nu este implicată direct în elaborarea politicilor SC, decât printr-o colectare limitată a datelor prin APM-urile sale de la nivel judeţean.
  
• 
  Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) reprezintă autoritatea tehnică națională în domeniul meteorologiei și funcționează sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, având ca principale obiective protecția vieții oamenilor și a bunurilor materiale prin transmiterea de prognoze și avertizări meteorologice, prognoze privind dispersia poluanților atmosferici pentru situații de producere a fenomenelor meteorologice periculoase și poluări accidentale, prognoze agrometeorologice către utilizatorii de profil, precum și realizarea de studii climatice și de monitorizare a climei în scopul identificării schimbărilor observate și scenarii de evoluție a climei, conform activitatilor specifice stipulate în Legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, Legea nr 216/2004 privind infiintarea Administrației Naționale de Meteorologie si respectiv, HG 1405/2004 privind Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației Naționale de Meteorologie. Administraţia Naţională de Meteorologie asigură informațiile de specialitate necesare pentru fundamentarea elaborării și implementării politicilor și strategiilor de prevenire a impactului fenomenelor meteo periculoase pe termen mediu sau lung din domenii cheie (mediu, agricultură, apărare și siguranță națională, transporturi, energie, etc), precum si pentru luarea deciziilor operaționale administrative, socio-economice sau tehnice, în situații de urgență generate de fenomenele meteo periculoase.
  

Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului (MECT) este autoritatea publică centrală responsabilă pentru elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniul politicilor industriale, competitivităţii, comerţului şi turismului. Strategia Naţională pentru Competitivitate 2015-2020, elaborată de către MECT şi aprobată de Guvernul României, a identificat în cadrul uneia dintre priorităţi, Pregătirea Generaţiei 2050 şi provocări societale, o direcţie de acţiune pe termen lung „Tranziţia către o economie cu emisii reduse de gaze cu efect de seră”, având ca ţintă „Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 40% în anul 2030 faţă de anul 1990”, în strânsă legătură cu obiectivele Strategiei Naţionale a României privind Schimbările Climatice.

• 
  Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi al Mediului de Afaceri (MEIMMMA) este responsabil pentru politici/planificare strategică în domeniul energetic, pentru dezvoltarea IMM-urilor şi pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri echilibrat. MEIMMMA gestionează cotele de emisii alocate echivalente şi implementarea Planului Naţional de Investiţii asociat, care a fost elaborat pentru a ajuta sectorul românesc al industriei să-şi limiteze emisiile. În general, cunoştinţele despre considerentele legate de schimbările climatice în cadrul ministerului sunt reduse.
  

• 
  Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este un organism de reglementare aflat sub autoritatea Parlamentului României. ANRE îndeplineşte un rol important prin reglementarea pieţei de energie, eficienţei energetice şi energiei regenerabile. ANRE este responsabilă cu monitorizarea şi raportarea implementării Planului naţional de acţiune pentru eficienţă energetică, conform Directivei 2012/27/UE.
  

• 
  Ministerul Transporturilor este responsabil pentru toate sectoarele de transport (aerian, maritim, rutier, feroviar), precum şi pentru infrastructura asociată (drumuri, căi ferate, infrastructură aeriană, navigaţie, etc.), cu excepţia transportului urban, care este alocat în sarcina autorităţilor locale. MT responsabil pentru politica referitoare la infrastructura naţională, precum şi pentru politica economică în domeniul transporturilor şi efectele SC.
  

• 
  Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) realizează politica guvernamentală în următoarele domenii de activitate: dezvoltare regională, coeziune și dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnaţională şi interregională, disciplina în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism şi arhitectură, locuire, locuinţe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune şi dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcţii, cadastru și publicitate imobiliară, administraţie publică centrală şi locală, descentralizare, reformă şi reorganizare administrativ-teritorială, fiscalitate şi finanţe publice regionale şi locale, dialogul cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, dezvoltarea serviciilor publice comunitare. De asemenea, MDRAP asigură managementul financiar şi tehnic al programelor şi proiectelor de dezvoltare regională, cooperare transfrontalieră şi transnaţională, de dezvoltare a capacităţii administrative, reabilitare urbană, inclusiv transport urban, planificare spaţială europeană.
  

Datorită autorității sale regionale, MDRAP joacă un rol important în politica SC la nivel teritorial, atât în reducerea emisiilor GES, cât și în adaptarea la efectele SC.

• 
  Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) este coordonată de MDRAP şi este responsabilă pentru reglementarea şi monitorizarea la nivel central a activităţilor din domeniul Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice, conform Legii Nr. 51/2006, republicată şi actualizată în 2013. Considerentele privitoare la îmbunătăţirea eficienţei energetice şi standardelor referitoare la SC pentru servicii publice, de exemplu, vor necesita asistenţa acestei instituţii.
  

• 
  Administraţia Naţională ,,Apele Române” (ANAR) este Autoritatea Naţională, aflată în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor și organizată în teritoriu prin administraţiile bazinale de apă, care administrează bunurile din domeniul public al statului și care are drept scopuri cunoașterea, protecția, punerea în valoare și utilizarea durabilă a resurselor de apă, gestionarea reţelei naţionale de măsurători hidrologice, hidrogeologice şi de calitate a resurselor de apă ce aparţin domeniului public, precum și administrarea infrastructurii Sistemului național de gospodărire a apelor. Administraţia Naţională ,,Apele Române” aplică strategia şi politica naţională în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a resurselor de apă, scop în care acţionează pentru cunoaşterea resurselor de apă, conservarea, folosirea raţională şi protecţia resurselor de apă împotriva epuizării şi degradării, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile, prevenirea efectelor distructive ale apelor, reconstrucţia ecologică a cursurilor de apă, asigurarea supravegherii hidrologice şi hidrogeologice, implementarea prevederilor legislaţiei armonizată cu Directivele Uniunii Europene în domeniul gospodăririi durabile a resuselor de apă şi conservarea ecosistemelor acvatice şi a zonelor umede.
  

• 
  Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) este organismul central responsabil cu politicile din domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, conservării şi dezvoltării sustenabile a terenurilor, irigaţiilor şi drenărilor. Are un rol-cheie în politicile şi măsurile asociate schimbărilor climatice.
  

• 
  Institutul Naţional de Statistică (INS) reprezintă o sursă principală de date şi informaţii pentru realizarea Inventarului GES. HG nr. 1570/2007 modificată prin HG nr. 668/2012 a stabilit responsabilităţi foarte clare pentru INS de a colabora cu MMAP la Inventarul GES, mai ales la bilanţul energetic şi procesele industriale.
  

• 
  Ministerul Fondurilor Europene (MFE) este responsabil pentru perioada de programare 2014-2020 şi va gestiona cinci programe operaţionale (Programul Operaţional Infrastructura Mare, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică). Aşa cum s-a observat, 20% din fonduri trebuie alocate pentru a satisface nevoile legate de schimbările climatice.
  

• 
  Ministerul Afacerilor Externe (MAE) are un rol important în negocierile internaţionale privind schimbările climatice. Este coordonatorul naţional şi punctul tehnic de contact pentru „Strategia 2020.”
  

• 
  Ministerul Finanţelor Publice (MFP) este unul din actorii principali în toate instrumentele financiare privind schimbările climatice (de ex. comercializarea unităţilor cantităţii atribuite, venituri ca urmare a licitării certificatelor de emisii GES, economii din Rezerva de nou intraţi din cadrul proiectelor de Implementare în Comun, etc.). I s-a încredinţat responsabilitatea pentru anumite operaţiuni financiare SC ale MMAP.
  

• 
  Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ar trebui să joace un rol important în cercetarea şi educaţia privitoare la schimbările climatice, dar încă nu are printre prioritaţile sale schimbările climatice.
  

• 
  Institutul Naţional de Sănătate Publică este subordonat Ministerului Sănătăţii şi are patru centre naţionale. Unul din cele patru, Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, întocmeşte un raport anual despre „impacturile schimbărilor climatice asupra sănătăţii omului” care este trimis Ministerului Sănătăţii.
  

• 
  Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor este un institut de cercetare specializat în monitorizarea integrată a resurselor de apă. Institutul a elaborat Strategia de management a riscului de inundaţii şi gestionează în general informaţiile despre inundaţii.
  

• 
  Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice este un institut de cercetare care se ocupă de monitorizarea şi cercetarea fondului forestier al României; acest institut este responsabil pentru capitolul LULUCF din Inventarul GES.
  

• 
  Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului (ICPA) este un institut de cercetare aflat sub autoritatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi este specializat în studiul calităţii solului, agriculturii şi protecţiei mediului.
  
• 
  Institutului de Geografie al Academiei Române este o instituţie academică specializată în cadrul geografic natural şi cercetare de mediu.
  

• 
  Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” este Centrul Naţional de Date Oceanografice şi de Mediu şi operatorul naţional pentru monitorizarea integrată fizică, chimică şi biologică a mediului marin. Este un Centru de Activitate Regională pentru probleme de mediu în administrarea pescuitului şi altor resurse marine vii. Acest institut este sub autoritatea MMAP.
  

• 
  Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare GeoEcoMar activează în domeniul geologiei, geofizicii şi geoecologiei cu accent pe mediile acvatice, marine, deltaice şi fluviale.
  

• 
  Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (ICIM - Bucureşti) este coordonat de MMAP şi activează în cercetarea fundamentală şi aplicată şi dezvoltarea tehnologică, elaborarea de studii, expuneri sumare şi prognoze pentru programele şi strategiile naţionale din domeniul protecţiei mediului.
  

4.4 Principalele instituţii implicate la nivel local

Agenţiile Locale pentru Protecţia Mediului (APM-uri) au 42 de birouri în ţară la nivel judeţean. Ele raportează ANPM, dar sunt de asemenea subordonate MMAP şi pot raporta direct acestuia. Ele sunt responsabile pentru implementarea politicilor şi legislaţiei de mediu. În privinţa schimbărilor climatice, ele acţionează în principal ca furnizori ai unor date pentru sistemul naţional al Inventarului GES.

Autorităţile Locale de la nivel judeţean, orăşenesc sau al localităţilor nu au nicio obligaţie legală de a implementa politici locale privind schimbările climatice. Există doar câteva exemple de Autorităţi Locale care au decis să implementeze politici locale în mod voluntar. Majoritatea celor care au făcut-o, fac în general parte din Convenţia Primarilor.

4.5. Alte organisme relevante

În România există un număr de ONG-uri care activează în domeniul SC.
Convenţia primarilor este o mişcare europeană prevalentă ce implică autorităţi locale şi regionale, care s-au angajat voluntar să sporească eficienţa energetică şi utilizarea surselor de energie regenerabilă pe teritoriul lor. Prin angajamentul lor, semnatarii Convenţiei urmăresc să atingă şi să depăşească obiectivul Uniunii Europene de reducere cu 20% a GES până în 2020. România are 56 de primari care sunt semnatari ai Convenţiei. Cei mai mulţi dintre ei reprezintă municipalităţi, urmate de oraşe şi un consiliu judeţean (Argeş). Dintre semnatari, 45 şi-au prezentat deja planurile de acţiune şi şi-au asumat o ţintă de reducere a emisiilor. Acele municipalităţi care au prezentat Planul de acţiune mai devreme (2011 – 2012), au început deja să monitorizeze rezultatele.
În afară de guvern, reprezentanţii industriei şi ai sectorului privat sunt activi ca grupuri de lobby privind SC, mai cu seamă în timpul negocierilor cu privire la noile ţinte la nivel UE şi în transpunerea noilor directive în legislaţie naţională.
Unele grupuri de interese din sectorul privat au fost deosebit de active în dialogul cu MMAP şi alte ministere de resort cu privire la politicile SC. Acestea îşi exprimă frecvent părerile şi cer dialog şi întrevederi. În special următoarele organizaţii au făcut reprezentări frecvente: ciment (CIROM), producătorii de oţel (UniRomSider), industrie CONPIROM, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), energie ISPE, şi transport (Clubul Feroviar Român). Datele şi informaţiile oferite de aceste organizaţii pot cântări uneori mai greu decât ar fi de dorit, din cauza slabei capacităţi administrative şi tehnice a ministerelor care au personal şi cunoştinţe limitate privind SC.
Există unele ONG-uri implicate în politicile de mediu, dar numai câteva care se axează pe SC. Terra Mileniul III este una dintre acestea şi a păstrat o relaţie bună cu MMAP. Derulează de asemenea activităţi de conştientizare şi asistă autorităţile locale în elaborarea strategiilor locale pentru reducerea emisiilor GES.

O listă mai detaliată a ministerelor, comisiilor şi agenţiilor naţionale cu anumite roluri în abordarea schimbărilor climatice poate fi găsită în Anexa VI.

Structura strategiei
Capitolele următoare din această strategie se axează pe aspectele legate de reducerea emisiilor de GES și respectiv de adaptare la schimbările climatice. Această împărțire este realizată pentru ușurința comunicării în baza organizării sectoriale a instituțiilor guvernamentale. Totuși, trebuie observate legăturile dintre cele două componente ale politicii privind schimbările climatice și acestea să fie luate în calcul la analizarea acțiunilor impulsionate de obiective dintr-una din cele două abordări. Un exemplu îl constituie sectorul agriculturii unde nevoile de adaptare, respectiv nevoile de pompare și irigare aflate în creștere, ar putea să intre în conflict cu obiectivele de reducere a emisiilor de GES din acest sector.