Proiect didactic
Yüklə 160,2 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Tema lecției: Personalități, exemple, modele
- Metode şi procedee didactice
- Forme de organizare a învăţării
- SCENARIUL DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII I. Momentul organizatoric
- III. Reactualizarea celor învăţate anterior.
- IV. Comunicarea titlului lecţiei în curs de desfăşurare şi a obiectivelor
- V. Prezentarea sarcinilor de lucru şi dirijarea învăţării
- VI. Obţinerea performanţei şi asigurarea feed-back-ului
- VII. Evaluarea formativă
- Fișa de autoevaluare a elevului
- DICȚIONAR BIOGRAFÍE
- Marin Preda, Jurnal intim. Carnete de atelier
- Marin Preda – Viața ca o pradă
- Marin Preda în evocări - SÂNZIANA POP
|
PROIECT DIDACTIC Data: 25.05.2011 Profesor: ANCUȚA IULIANA Clasa: A IX-A B Disciplina: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ Tema lecției: Personalități, exemple, modele: „Genurile biograficului” Tipul lecției: însușire de noi cunoștințe Scopul lecţiei: evidențierea temei unității în texte memorialistice, relevanța biografiei pentru studiul literaturii Competenţe generale: 1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în producerea mesajelor în diferite situaţii de comunicare 2. Folosirea modalităţilor de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea diferitelor texte literare şi nonliterare 3. Argumentarea în scris şi oral a unor opinii în diverse situaţii de comunicare
Obiective cognitive:
Obiective afective:
Metode şi procedee didactice:
Metode şi tehnici de evaluare:
Forme de organizare a învăţării: individual și pe grupe Materiale şi mijloace tehnice de învăţământ:
Bibliografie:
SCENARIUL DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII I. Momentul organizatoric: - notarea absențelor în catalog; - asigurarea climatului adecvat desfăşurării lecţiei.
Se discută despre conceptul de biografie (definiţie, caracteristici), utilizând drept suport o prezentare PowerPoint, ce include aceste informații. Elevilor li se solicită să noteze în caiete un argument și un contraargument privind relevanța biograficului în studiul literaturii. (5 min.) III. Reactualizarea celor învăţate anterior. Elevii vor fi angajați într-o conversație prin care se actualizează noțiunile învățate anterior (conceptele de persoană, personalitate, personaj). Se insistă pe statutul scriitorului ca model de existență și ca posibil obiect de studiu al anumitor discipline, în special, limba și literatura română sau istoria. Se face apel la argumentele și contraargumentele notate pentru a evidenția în ce măsură cunoașterea biografiei unui scriitor poate susține receptarea operei sale, dar și la cercetarea pe care au avut-o de efectuat ca temă pentru acasă (identificarea informațiilor biografice pentru un autor studiat preferat). Elevii sunt rugați să numească texte scrise ce includ ca referent al comunicării persoana ca instanță istorică, personalitatea ca instanță ideală, posibilă și personajul ca instanță fictivă. În funcție de această clasificare, se rețin tipurile de texte ce includ biograficul, urmând ca tipologia să fie detaliată cu ajutorul prezentării PowerPoint (10 min.) IV. Comunicarea titlului lecţiei în curs de desfăşurare şi a obiectivelor Elevilor li se comunică scopurile lecției (evidențierea temei unității în texte memorialistice, relevanța biografiei pentru studiul literaturii) și obiectivele operaționale, insistându-se asupra conceptelor operaționale utilizate. (2 min.) V. Prezentarea sarcinilor de lucru şi dirijarea învăţării Se propune împărțirea în cinci grupe pentru a rezolva sarcinile de lucru (vezi fișa anexată); se anunță sarcinile și se lucrează pentru a caracteriza câteva dintre elementele comunicării scrise în texte memorialistice diverse, subliniindu-se rolul instanțele comunicării – emițător, receptor și modul în care se construiește mesajul și se include un anumit referent. Sarcina finală este aceea a textului argumentativ, pornind de la o opinie critică, pe tema raportului realitate-ficțiune și a viziunii artistice. (3 min.) VI. Obţinerea performanţei şi asigurarea feed-back-ului Elevii vor caracteriza succint instanțele comunicării, mesajul și referentul acestuia în cazul jurnalului intim, romanului autobiografic, tabelului cronologic, articolului de dicționar, interviului, texte memorialistice ce-l vor avea în centru pe Marin Preda. Se va stabili, așadar, care sunt elementele specifice „genului biografic”. Elevii vor lucra pe grupe pentru rezolvarea sarcinilor de lucru prezentate anterior, își vor nota răspunsurile pe foaia de flipchart şi le vor prezenta frontal, printr-un raportor. (15’) Se discută, în continuare, despre imaginea scriitorului Marin Preda în epocă și în actualitate, având în vedere și receptarea muncii sale de creație. Se va dezbate succint problema personalității și a modelului/ exemplului oferit de scriitor contemporanilor, dar și posterității. După realizarea fiecărei sarcini de învăţare se vor face aprecieri în legătură cu nivelul activităţii (general sau individual) elevilor şi se vor face referiri la calitatea răspunsurilor. Se vor sugera soluţii în cazul nereuşitei învăţării şi se va avea în vedere permanent eliminarea erorilor şi a lacunelor. VII. Evaluarea formativă Pe parcursul activității elevii vor fi observați și notați. De asemenea, fișele de lucru, chestionarea orală și prezentările orale constituie o resursă pentru evaluarea formativă. VIII. Asigurarea retenţiei și a transferului La finalul activității, elevii vor fi solicitați să completeze fișa de autoevaluare și vor avea de construit, drept temă pentru acasă, un text argumentativ despre importanța literaturii în instituirea unui model în viața noastră, pornind de la afirmația lui Jean-Claude Bonnet (Fantasma scriitorului): „(…) autorul este creația operei sale și, totodată, creația numeroaselor discursuri care însoțesc opera (…).”. Fișa de autoevaluare a elevului:
Fișa nr. 1 DICȚIONAR BIOGRAFÍE, biografii, s.f. Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. biographie.(DEX) BIOGRAFÍ//E ~i f. 1) Expunere (orală sau scrisă) despre viața și activitatea unei persoane. 2) Lucrare care conține istoria unei vieți particulare. [Art. biografia; G.-D. biografiei; Sil. bi-o, -fi-e] / BIOGRAFÍE (‹ fr. {i}) s.f. 1. Scriere care expune (comentează și analizează) în scopuri documentare, istorice, portretistice, viața unor persoane. ♦ B. romanțată = povestirea literară sau literaturizată a vieții unei persoane celebre. ♦ B. socială = metodă de (auto)înregistrare a experienței de viață a indivizilor utilizată în studierea unor fenomene psiho-sociale, precum adaptarea și integrarea social-culturală, în vederea prezentării cât mai veridice a vieții acestora în condițiile social-economice concrete. 2. Viața unei persoane; totalitatea evenimentelor existenței sale. (DICȚIONARUL ENCICLOPEDIC) Viziune despre lume – imagine sau reprezentare a lumii în plan artistic sau filozofic, mod de a vedea sau a concepe lucrurile, percepere prin spirit. (M. Lascăr, L. Paicu, M. Columban, V. Gal – Portofoliul elevului. Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, București, Editura Art, 2010) Viziune artistică – perspectiva proprie unui creator, mod de a reprezenta sau de a imagina o lume sau diferite lumi, marcată fiind de originalitatea stilului. (M. Lascăr, L. Paicu, M. Columban, V. Gal – Portofoliul elevului. Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, București, Editura Art, 2010) Sarcini de lucru:
Marin Preda, Jurnal intim. Carnete de atelier, editura Cartex Serv, București, 2008, capitolul Jurnal foarte intim, pp. 272-273 1965 1 februarie Aceste "însemnări" au deviat, nu mai sunt foarte intime şi, recitindu-le, îmi displac foarte tare, nu mă regăsesc în ele. Şi nu regăsesc nici evenimentele exterioare în care să recunosc măcar timpul obiectiv care se scurge de la o lună la alta şi pe care îl trăiesc împins în obsesii diverse şi schimbătoare. Mi s-a promis că voi pleca la Paris cu Eta şi nu se vorbeşte nimic – între timp alţii au plecat de mai multe ori – şi ideea că s-ar putea să aştept aşa ani întregi mi se pare a fi o idee de sinucigaş. Apoi la Uniune se întâmplă ceva. Beniuc se prăbuşeşte. Va fi curăţat, dar nimeni nu ştie de ce. Titus Popovici, Aurel Rău şi alţii sunt aleşi deputaţi ai MAN, Eugen Barbu aşa şi pe dincolo, aşa şi mai departe, lucruri cumplite prin efectul lor asupra conştiinţelor pe care le turmentează şi le abate de la scris. Au efect şi asupra mea. Un trist efect, gândesc rău, citesc puţin, pălăvrăgesc tot timpul, scriu din ce în ce mai greu. Ar trebui să fac puţină ordine în viaţa mea interioară, să iau contact cu ea și să nu-l mai pierd de aici înainte nici o clipă. Mi-e frică însă atunci să nu ard lumânarea până la capăt, folosind-o ziua şi să nu rămân în întuneric, părăsit şi murind, sau chinuit de o boală, la sfârşitul căreia nu mă aşteaptă nici lumina şi nici speranţa, ci moartea care nu eliberează şi nu rezolvă nimic. Trăind cum trăiesc în prezent, adică înfundat în intriga eternă care însoţeşte întotdeauna actele creatoare ale oricărei profesiuni, am iluzia că timpul se scurge pe un făgaş normal şi că viaţa mea îşi urmează cursul firesc pe o traiectorie a cărei cădere e îndepărtată şi se pierde în negura unei bătrâneţi scăldate într-o spiritualitate mai puternică decât amintirea tinereţii şi perspectiva morţii. Ca şi când viaţa ne-ar lăsa cu darurile pe care ni le-a pus în braţe din faşe şi din care ne-am înfruptat inconştienţi, ani nesfârşiţi, Ca şi cuvântul, scadenţa îi priveşte doar pe alţii şi, ca şi când frigul de care se plâng până şi cei mai fericiţi bătrâni, n-ar. .. Să plecăm eu şi cu Eta la Paris zece zile, invitat de Demostene Botez, noul preşedinte, cu Eftimiu şi Jebeleanu, şi restul şederii pe contul nostru. Voi scăpa de o obsesie mai sper, nădăjduiesc să nu rămân decât cu singurul lucru care mă mai poate ţine în viaţă şi face fericit: să scriu – n-ar prefigura şi pentru noi frigul morţii de care nimeni n-a reuşit să scape. Marin Preda – Viața ca o pradă „Dacă aşi şti că efortul pentru scrierea unui roman mă poate costa viaţa, mi-aşi lua toate măsurile de siguranţă pentru a înlătura o eventualitate cum ar fi boala din care să mi se tragă moartea. Dar unica măsură hotărâtoare, aceea de a renunţa la scris, nu aşi lua-o." Aventura conştiinţei mele a început într-o zi de iarnă când o anumită întâmplare m-a făcut să înţeleg deodată că exist. Era multă lume în casă, fiinţe mari, aşezate în cerc pe scaune mici şi care se uitau la mine cu priviri de recunoaştere, dar parcă îmi spuneau cu ostilitate, te vedem, eşti de-al nostru, dar ce faci? Atunci am auzit o voce: "Lăsaţi-l în pace! Na, mă, şi pe-asta!" Şi cel ce rostise aceste cuvinte a luat de undeva de pe sobă o pâine mare şi rotundă şi mi-a întins-o. Atunci mi-am dat seama că ţineam strâns ceva în braţe, tot o pâine, şi că asta era cauza privirilor rele îndreptate asupra mea. Pusesem mâna pe pâinea de pe masă care era a tuturor şi nu mai vroiam să dau la nimeni din ea. Iar acel om, de care ascultau toţi, în loc să mi-o ia cu forţa, cum furioşi se pare că vroiau ceilalţi, făcându-mă să scot răcnete, îmi mai dăduse una: "Ia-o, mă, şi pe-asta!" Parcă m-am trezit dintr-un somn. M-am uitat la toţi liniştit şi am pus cuminte pâinea din braţe pe masă. Nimeni nu mai m-a luat după aceea în seamă, au început să rupă din ea şi să mănânce. Din această întâmplare ar reieşi că instinctele de acaparare m-au dus departe de viaţă, ceea ce nu s-a dovedit. Totuşi aventurile vieţii noastre sunt ale conştiinţei, deşi viaţa ei adevărată nu e niciodată liberă de instincte şi nu o data e neputincioasă în faţa lor, în rău, dar şi în bine. N-aş putea să spun cui datorez faptul că deşi am fost dat la şcoală la opt ani, cu scopul mărturisit de tatăl meu să învăţ doar sa mă iscălesc şi pe urmă, asemeni fraţilor mei mai mari, să ar pământul şi să cresc vite, totuşi întreaga familie a renunţat mai pe urmă la această idee. Fiindcă în primul an abia am trecut clasa, deşi m-am trezit cu uimire citind. Atunci de ce m-au dat mai departe să urmez şi clasa a doua pe care abia am trecut-o? Ulterior toţi au spus că învăţam bine. Dar asta nu era adevărat. Numai eu ştiu ce-am putut trăi în anul următor, la ce tortură am fost supus şi cum soarta mea s-a decis parcă ignorându-mă. De la începutul anului nu putusem învăţa nimic, nu aveam cărţi. Mama îmi făcuse rost de cinci lei, mi-i dăduse şi-mi spusese să-mi cumpăr cu ei „măcar Citirea”.(…) la sfârşitul anului m-am pomenit printre premianţi. Faptul uimi pe ai mei şi tata nu mai zise nimic, când, în toamnă, îi spusei că vreau să urmez şi pe-a patra. Dar tot nu-mi luă cărţi. încetul cu încetul însă se răspândi întâi printre copii, apoi şi printre vecini, ideea că eu aş şti atâta carte încât era clar că după terminarea cursului primar trebuia să fiu dat să urmez mai departe, la liceu sau la şcoala normală de învăţători. Începui şi eu să cred acest lucru, cu atât mai mult cu cât viaţa de ţăran, în ciuda faptului că se petrecea într-un spaţiu liber, mie mi se părea că se petrece într-un ţarc. Dar eu nu vreau să povestesc aici "amintiri"; ci doar lucruri pe care le contemplu şi azi cu un sentiment de nelinişte că s-ar fi putut totuşi să nu aibă loc, şi atunci nici lumina care le însoţeşte azi în amintire să nu fi existat. Nicăieri nu a fost timp în cele o mie de pagini ale Moromeţilor să povestesc călătoria pe care a făcut-o Niculae (erou a cărui copilărie era a mea), cu tatăl său, la vârsta de doisprezece ani, la Câmpu-Lung, unde dorinţa lui de a evada din familie şi din sat trebuia să devină un fapt. În realitate această călătorie avea să se termine cu un eşec prin care însă soarta mă ferea de o prăbuşire. Marin Preda în evocări - SÂNZIANA POP (în Formula As, nr. 940/ 2010) Reporter: Ce fel de om era, dincolo de carapacea lui de clasic în viață? Sânziana Pop: - N-aș putea spune că era un bărbat foarte seducător. Poate și din cauza ochelarilor groși și a sprâncenelor foarte stufoase, care-i dădeau un aer posac și bătrânicios. Cât despre felul în care se îmbrăca... pălăria lui, garnisită cu blană, a intrat în legendă. La fel ca și Fiatul ponosit, 1500, pe care îl conducea îmbrăcat în palton. Domnul Preda avea ceva demodat, provincial, în înfățișare, o rigiditate care nu te-ar fi lăsat sa ghicești ca ai in fata un scriitor de un milion de carate. Mai degrabă un inspector de la finanțe. Dar toate astea, pana începea sa... zâmbească. "Razi, copile, sa iasă soarele!". Când d-l Preda zâmbea, lumea se umplea, efectiv, de lumina. Un zâmbet cald, generos si afectuos, cu care ii răsplătea, mai ales, pe apropiați. Sa-l fi văzut cum se "ilumina", de exemplu, când veneau copiii sa-l viziteze la Mogoșoaia. Iradia, pur si simplu, avea, efectiv, lacrimi de fericire in ochi. Memoria colectiva a păstrat un portret extrem de neprietenos al lui Preda, un tip dur si nesociabil. Sunt bucuroasa ca eu am avut acces la fata "nevăzuta" a personajului, extrem de blânda si de afectuoasa. Poate fiindcă eram femeie. In orice caz, eu știu un alt Marin Preda decât îl știu "povestitorii" săi. Cu totul si cu totul altul. Toate amintirile mele despre el sunt de o tandrețe indescriptibila. Dincolo de "coaja" lui oficiala, de scriitor mare si important, era un om foarte blând, care se deschidea in fata oricui știa sa se apropie de el si sa-i acorde încredere... R.: - Despre cărți nu vorbeați? S.P.: - Nu-mi povestea niciodată ce scrie. Avea, in schimb, obsesia începutului si finalului unei cărți. Credea ca un roman trebuie sa te prindă de la început, sa te înhațe. Cum spunea Braniște: „Orice literatura mare trebuie sa înceapă cu un foc de pistol”. Daca nu prinzi cititorul de la primele pagini, nu-l mai prinzi niciodată. Din plimbările acelea cu d-l Preda, eu m-am ales cu un record: un interviu cu el, făcut din memorie. Când i l-am dat spre aprobare m-a întrebat bănuitor si uimit: „Când v-am dat eu dvs. un interviu?". I-am spus ca era rodul plimbărilor noastre prin Mogoșoaia. L-a citit, i-a plăcut si l-am publicat. R.: - Bănuiesc ca nu ti s-a confesat niciodată. S.P.: - D-l Preda se confesa prin întrebări. Tot ce mă întreba erau, de fapt, marile lui frământări. Își testa problemele personale, verificându-le prin experiența altora. Nu cred ca i-am fost de folos. In vreme ce eu voiam sa trăiesc, pur si simplu, el visa sa ajungă un mare scriitor. A si fost. Dar știa, si el, sa le fie altora de folos. Odată mi-a spus un lucru absolut superb, pe care l-am repetat si intr-un interviu TV pe care l-am acordat Eugeniei Voda. Văzându-mă tăcuta si mai abătuta ca de obicei, m-a privit intr-un fel anume si mi-a zis: "Doamna Sânziana, prea ii priviți pe oameni in ochi! Ridicați capul puțin mai sus. Deasupra e cerul plin de stele!". Câtă dreptate avea! Dar pentru asta ai nevoie de înțelepciune, ceva ce mie-mi lipsea in anii de atunci. Si, uneori, si acum. R: - Prin ce te-a impresionat, in mod special, Marin Preda? S.P.: - Prin zâmbet, cum ti-am spus. Si prin felul in care știa sa asculte. D-l Preda era un ascultător inegalabil. Niciodată nu-ti punea întrebări degeaba, iar pe tine, ca interlocutor, te obliga sa fii la cel mai înalt nivel. Simțeai ca ești cu Marin Preda. Nu puteai sa trăncănești oricum si orice cu el! Te obliga tot timpul sa fii superinteligent, sa-ti depășești condiția si, mai ales, sa ajungi la esența. Nu te slăbea din privire, pana ce nu-i spuneai tot ce știi. Te asculta concentrat, tăcut, ce mai, ca la un examen. De altfel, in afara plimbărilor, alte momente de neuitat erau discuțiile nocturne de pe terasa Casei de creație de la Mogoșoaia, care dădea spre curtea interioara, cu vedere către lac si palat. (…) De fapt, in discuțiile acelea, cred ca d-l Preda își lămurea cărțile, le testa in dinți, ca pe aur. Ce-i drept, avea ce-asculta! Serile acelea au fost adevărate academii de literatura, pe care prezenta d-lui Preda le transforma in regal. Așa cum ti-am spus, atenția pe care ti-o acorda, gravitatea cu care te asculta, te făceau sa mergi pe sarma, ca Strohschneider, sa lași lumea cu gura căscata. (…) In ce-l privește pe d-l Preda, avea o capacitate de sinteza care pe noi, ceilalți, ne speria. Ne lăsa, pur si simplu, cu gura căscata. Noi trăiam in amănunte, in impresii, in metafore. El avea o putere extraordinara de a înlătura aparentele, ajungând la miezul problemei. O minte rece si clara, ca un cristal. In viața mea nu am întâlnit pe altcineva care sa aibă capacitatea lui de selecție. Ochea adevărul din prima. Așa cum face si in "Imposibila întoarcere", una din cele mai bune cărți ale lui. (…) R: - Sânziana, hai sa sfârșim interviul intr-un mod optimist. L-ai văzut fericit, vreodată, pe Preda la Mogoșoaia? Dar fericit cu adevărat... S.P.: - Oh, da, si nu doar o data. De pilda, l-am văzut fericit când a adus-o pentru prima data la Mogoșoaia pe tânăra sa soție, Elena. Moromete cel sumbru era tot numai soare si cer senin. Foarte fericit era si in prezenta copiilor săi, pe care ii adora. Era mândru de ei, uimit, aproape, ca zămislise asemenea îngeri. Ii strângea in brațe, ii alinta, le săruta mâinile si tălpile piciorușelor goale, fără jena de efuziunile lui. Doamne, ce diferența, intre personajul posomorât si sever, care aproape ca nu răspundea la salut, privindu-te bănuitor peste ochelarii cu rame groase, si bărbatul trântit in iarba plina de flori si de fluturi, răsfățându-si minunile de copii: Nicușor si Alexandru cel mic si peltic, căruia ii spunea Sănducuțu. Dar gradul maxim de fericire al d-lui Preda a fost atins intr-o dimineața de primăvara, când a ținut in mana un... zmeu. Chiar așa! Tocmai venise din oraș cu mașina si trecea pe sub bolta de piatra a curții interioare, când, ce sa vezi! In mijlocul peluzei scânteietoare, un bărbat cu plete si barba neagra alerga desculț, ținând de sfoara un zmeu. Era Puca. Marele grafician Florin Puca, un "veteran" al Mogoșoaiei artistice, plin de har si de suflet, dar mai ales, "trimbulind" (cum ar zice Nichita Stănescu). Puca trăgea de un zmeu uriaș si portocaliu, pe care vântul de primăvara îl făcea sa zbârnâie triumfal. In doua secunde, d-l Preda a fost lângă el. In palton, cu pălăria pe cap si cu ochelarii aburiți de emoție, i-a întins servieta lui Puca, rugându-l ca un copil: "Da si mie zmeul, don' Puca! Te rog! Lasă-mă sa-l țin doar o data". Bucuros ca jucăria lui are trecere la un barosan ca don Preda, Puca i-a luat servieta si i-a pus in mana frâiele zmeului. Ce-a urmat a fost o scena mare, finala, de film rusesc. Cu sfoara in mana si ochii înălțați către cer, marele prozator Marin Preda, ilustrul romancier si temutul director de editura, alerga prin vântul de primăvara, îndemnând zmeul portocaliu sa rămână sus, in văzduhul albastru, sa zbârnâie liber si fericit. Daca si d-l Preda a zbârnâit in dimineața aceea de primăvara, nu-ti pot spune, deși cred ca da. Dar fericit era sigur! Alerga de colo-colo pe iarba scânteietoare, in vreme ce toți cei de fata îl priveau uluiți. Iar printre ei m-am numărat si norocoasa de mine, drept care închei povestea si încalec pe-o sa...
Marin Preda – tabel cronologic (în DGLR) Yüklə 160,2 Kb. Dostları ilə paylaş:
|