Învăţământul liceal din Republica Moldova este irelevant, neefectiv şi ineficient.
Irelevanţa
Conform mai multor studii sociologice, învăţământul în ansamblu nu corespunde în deplină măsură atât aşteptărilor absolvenţilor instituţiilor de învăţământ, inclusiv ai liceelor, cât şi necesităţilor pieţii muncii.
Astfel, deşi învăţământul reprezintă domeniul cu cel mai înalt grad de satisfacţie a cetăţenilor de activitatea conducerii ţării, ponderea celora care se declară mulţumiţi sau foarte mulţumiţi fiind de circa 39%, majoritatea din ei, mai exact circa 54%, se declară nu prea sau chiar deloc mulţumiţi.
În ansamblu pe ţară, de educaţia pe care o primesc copiii la şcoală se declară mulţumiţi şi foarte mulţumiţi circa 54% din respondenți, pe când restul, circa 46%, se declară nu prea sau chiar deloc mulţumiţi.
Prin urmare, circa 50% din cetăţenii ţării nu sunt mulţumiţi de starea de fapt din domeniul educaţiei, cauzele nemulţumirilor fiind de ordin obiectiv și subiectiv.
Dostları ilə paylaş: |