Calculatoarele electronice sunt urmasele unor dispozitive de calcul mai rudimentare dar foarte ingenioase, născute din pasiunea si ambitia oamenilor de a efectua calcule din ce în ce mai precise.
Grigore Moisil spunea: "Calculatorul nu rezolvă probleme, cum se spune. Problemele le rezolvă omul, dar în rezolvarea lor omul se serveste nu numai de toc si hârtie, ci si de calculator", subliniind faptul că un calculator este un instrument de lucru, nu o "inteligentă" de sine stătătoare. De altfel, acest principiu nu s-a schimbat nici chiar în noul domeniu al inteligentei artificiale, unde calculatorul poate fi făcut să "învete" lucruri noi pe baza anumitor informatii furnizate, împreună cu niste reguli de deductie, dar în ultimă instantă omul este cel care a implementat aceste mecanisme. Asadar, un calculator este (deocamdată) atât de "inteligent" cât îl facem noi să fie.
După cum probabil s-a dedus deja, dispozitivul fizic (hardware, din limba engleză) reprezentat de calculator nu este suficient pentru exploatarea sa eficientă; mai este nevoie de un sistem de programe (software) care ne permite să folosim resursele fizice pentru rezolvarea problemelor dorite. În absenta acestora, calculatorul ar fi, dacă nu inutil, în orice caz foarte dificil de folosit (exclusiv în limbaj masină, precum primele calculatoare apărute). Părtile hard si soft ale unui calculator alcătuiesc împreună sistemul de calcul.
După cum probabil s-a dedus deja, dispozitivul fizic (hardware, din limba engleză) reprezentat de calculator nu este suficient pentru exploatarea sa eficientă; mai este nevoie de un sistem de programe (software) care ne permite să folosim resursele fizice pentru rezolvarea problemelor dorite. În absenta acestora, calculatorul ar fi, dacă nu inutil, în orice caz foarte dificil de folosit (exclusiv în limbaj masină, precum primele calculatoare apărute). Părtile hard si soft ale unui calculator alcătuiesc împreună sistemul de calcul.
Evolutia cronologică a calculatoarelor electronice este descrisă în continuare sub forma generatiilor de calculatoare Se poate remarca faptul că dezvoltarea caracteristicilor fizice si performantelor calculatoarelor a fost extraordinar de dinamică; de fapt domeniul calculatoarelor, privit atât din punctul de vedere hard, cât si soft, a avut cea mai rapidă evolutie dintre industriile si tehnologiile secolul nostru. Primele sisteme electronice de calcul, de dimensiuni considerabile, erau departe de performantele calculatoarelor moderne si există toate motivele să credem că această evolutie va continua.
Primul calculator
Primul computer digital a fost Baby,pus in functiune in 1948, care a utilizat ceea ce se numeste "arhitectura von Neumann" care consta, pe scurt, in separarea procesorului de structura care inmagazineaza atat procedurile cat si informatiile, dar si dispozitivele input / output.
computerul “Baby” Small Scale
Experimental Machine.
Aceasta putea indeplini mai multe operatii, fiind construit pentru mai multe scopuri. Cantarea o tona si ocupa intreaga camera. In ciuda dimensiunilor, capacitatea sa de procesare era mult redusa si fata de cel mai slab dintre calculatoarele actuale. Memoria sa era capabila de stocare a 104 biti(1Mb), iar operatiile destul de simple durai aproape o ora, computerul incalzindu-se atat de tare incat cei care lucrau la el erau nevoiti sa stea cu geamurile deschise chiar si in zilele cele mai friguroase.
Primul computer in Romania In 1961 a fost dat in functiune primul computer construit intr-o universitate din Romania. Acest lucru s-a intamplat la Timisoara, in cadrul Institutului Politehnic. Se numea MECIPT, acronimul de la Masina Electronica de Calcul a Institutului Politehnic din Timisoara. Proiectarea acestuia a inceput din 1956 de catre un colectiv condus de Iosif Kaufmann, Wilhelm Loewenfeld si Vasile Baltac, conform Wikipedia de limba romana. La construirea MECIPT au contribuit, de asemenea, si cercetarile profesorului Grigore Moisil
Calculatoarele de azi
Calculatoarele de azi sunt, in mod definitoriu, mult mai mici mai rapide si mai accesibile. Ceea ce ocupa pe vremuri o camera intreaga, acum incape intr-o cutie mica.
Calculatoarele pot inmagazina mai multa informatie, consuma mai putina energie, sunt usor de manevrat, au memorie mai mare. Permit reteaua de calculatoare, utilizatorii putand sa comunice intre ei sau sa partajeze resurse.
Cu ajutorul acestor tehnologii avansate, lumea progreseaza mai rapid, accesul la informatie este permis unui numar mult mai mare de persoane. Rezervarea anumitor probleme din domenii ale stiintei este mult mai rapida.
Apple Mac
Cea mai noua si buna inventie creata, calculatorul AppleMac, creat de Steve Jobs, un mare vizionar in lumea obiectelor de siliciu.
iMac-urile sunt dotate cu procesoare quad-core, fiind mai
rapide. iMac-ul de 21,5 inches are un singur port Thunderbolt,
care poate transfera datele cu pana la 20 de ori mai repede
decat USB port-urile anterioare. iMac-ul de 27 inches are doua
porturi Thunderbolt.
Puterea noilor iMac vine prin integrarea procesoarelor quad-core de la Intel cu tehnologia Sandy Bridge, la care se adaugă porturile de intrare şi ieşire Thunderbolt de mare viteză şi o cameră video FaceTime HD.
Tastatura virtuala
LCP Systems vine cu un produs inovator: tastatura digitala Cellulon, care reprezinta solutia perfecta pentru persoanele active care doresc sa aiba acces la canalele de comunicare si in afara biroului, cu minimum de efort logistic.
“Tastatura virtuala”, fiind numita
“tastatura laser” sau “tastatura optica”,
este comparabila cu aplicatiile deja existente.
Cu ajutorul unui dispozitiv, care nu cantareste
mai mult de 120 grame, se poate conecta la
aparatele de tip Smart Phone, PC sau PDA.
Tastatura digitala Cellulon este o aplicatie noua, foarte importanta, reprezentand veriga lipsa intre dispozitivele mobile/ wireless si capacitatea de introducere de date. Metodele clasice de introducere a datelor, desi populare, nu sunt practice pentru ca pot fi folosite numai insotite de tastaturile mecanice de dimensiuni mari. Portabilitatea reprezinta principalul avantaj . Tastatura digitala Cellulon CL850 este mult mai mica decat cele mai multe tastaturi traditionale, putand fi astfel transportata impreuna cu dispozitivul mobil. Conexiunea se poate face wireless, prin Bluetooth, sau prin cablu USB.
Wii nintendo
Este o consola de jocuri, cel de-al cincea produs creat de Nintendo, cu scopul de a amuza persoanele interesate de distractie, de joaca.
Aceasta functioneaza pe baza unui controller ce reactioneaza la miscarile mainii si a corpului, devenind astfel mai accesibil. Consolele de jocuri de acasa trebuie sa ofere o experienta total diferita, sa fie jocuri care pot fi jucate pe ecrane mari si sa poate fi vazute de mai multi oameni in acelasi timp.
Wii Remote (numit si “Wiimote”) este controllerul consolei Wii. Are forma de telecomanda si este dotat cu senzori de miscare. Cu ajutorul acestuia, jucatorul poate sa controleze personajul unui joc prin miscarea controller-ului.
Wii U
Chiar dacă Wii U este succesorul foarte popularului Wii, folosofia din spatele consolei este un pic diferită faţă de vechea soluţie Nintendo.
În timp ce Wii se adresa în primul rând publicului casual, jucătorilor de ocazie, Wii U îşi îndreaptă privirile către publicul hardcore, care mănâncă jocurile video pe pâine, fără a neglija însă elementele care au făcut din Wii un asemenea succes.
În primul rând, Wii U este prima consolă realizată de Nintendo care va oferi suport pentru afişarea video HD, rezoluţiile folosite putând urca până la deja clasicul 1080p (prin intermediul unei conexiuni HDMI). Acest lucru a devenit posibil graţie procesorului IMB multi core pe care consola îl va folosi, dar şi cipului video, bazat pe o soluţie Radeon HD de la AMD. Din păcate, nu au fost oferite încă specificaţiile exacte ale acestor componente, însă inevitabilele zvonuri vorbesc despre un procesor Power PC cu trei nuclee (45 nm) şi o placă video derivată din familia R700, cu suport Shader Model 4.1 şi cel puţin 512MB memorie video.
Intel dual-core
Intel dual-core este o tehnologie cu scopul de a face mai multe sarcini în acelaşi timp, efectuate pe microprocesoare PC, avand o putere de calcul mai mare.
Tehnologia dual-core garanteaza perfor-
manta superioare a computerului, consu-
mul redus de energie si mai ales
procesarea eficienta a mai multor taskuri
in acelasi timp. De exemplu, sistemul poate rula un joc 3D sofisticat in timp ce se arhiveaza fisiere audio, pastrand inde calificativ