31 august – 1 septembrie / Participarea filmului românesc Vara s-a sfârșit (The Summer’s Over), r. Radu Potcoavă, în competiția mondială din cadrul celei de-a 40-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Montreal, Canada. La festival au fost prezenți regizorul (care, după proiecții, a susținut prelegeri în fața publicului spectator), precum și doi actori principali ai filmului, minorii Nicholas Bohor și Dan Hurduc.
Institutul Cultural Român de la Paris
31 august / Sarbătorirea Zilei Limbii Române, prin organizarea a două evenimente, la sediul reprezentanței – o conferință cu titlul „Cum am învățat românește și cum m-am îndrăgostit de România“, susținută de scriitorul francez Jean Yves Conrad și un mic curs introductiv de limba română pentru adulți, susținut de același inivtat. Au participat absolvenți ai cursurilor de limba română organizate de Institutul Cultural Român de la Paris, copiii școlii de duminică și cetățeni francezi doritori să învețe limba română.