Proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative


Legea nr.172 din 25.07.2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor



Yüklə 3,33 Mb.
səhifə54/241
tarix10.01.2022
ölçüsü3,33 Mb.
#100214
1   ...   50   51   52   53   54   55   56   57   ...   241
Legea nr.172 din 25.07.2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor


0709 60

Ardei din genul Capsicum sau din genul Pimenta

070999900

Altele

170112

Zahăr din sfeclă






  1. Articolul 96 litera b):

la liniuţa 5, poziţia tarifară „070960100” se înlocuieşte cu textul „070960, ex. 070999900 – mărar şi pătrunjel,”;

la liniuţa 6, după cuvintele „zahărul din sfeclă de zahăr” se introduce textul „de la poziţia tarifară 170112,”.

Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova

La art. 96, litera b), CNSM propune ca cifra „8” să fie substituită cu cifra „5”, fapt ce va constitui o măsură suplimentară de susţinere a populaţiei, prin reducerea cu 3 puncte procentuale a cotei reduse a TVA la pîinea şi produsele de panificaţie, zootehnie, fitotehnie şi horticultură, medicamente şi gaze naturale.



Or, prin semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, Moldova şi-a asumat responsabilitatea de a racorda legislaţia în vigoare la prevederile Directivei 112/2006 a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată care prevede stabilirea cotei reduse TVA în mărime de 5%, fapt care va stimula consumul şi va contribui la diversificarea alimentaţiei populaţiei, în special al celei cu venituri modeste, din care fac parte şi persoanele vîrstnice. De menţionat faptul că aceeaşi mărime a cotei reduse TVA se aplică în Polonia şi Cipru, iar în Marea Britanie se aplică cota 0% pentru conserve, produse alimentare congelate, cereale, ulei de gătit, ouă, peşte, fructe şi legume, animale vii destinate consumului uman, carne şi păsări de curte, lapte, unt, caşcaval.

Totodată, în vederea susţinerii populaţiei care anual se confruntă cu problema achitării tarifelor la gazele naturale şi gazele lichefiate, CNSM insistă asupra stabilirii cotei reduse TVA de 5% la aceste produse pentru consumatorii casnici.

Concomitent, CNSM propune repetat completarea art. 96, litera b) din Codul fiscal cu un alineat (liniuţă), avînd următorul conţinut: „- 5% - îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii, produsele şi serviciile de strictă necesitate, la echipamentele individuale de protecţie, pe care angajatorul este obligat să le acorde gratuit salariaţilor”.

Propunerea dată este determinată de necesitatea asigurării unui nivel optim de protecţie a salariaţilor din ţară, or conform art. 13, lit. v) al Legii securităţi şi sănătăţii în muncă, nr. 186 din  10.07.2008, angajatorul este obligat să le acorde gratuit salariaţilor echipamentele individuale de protecţie, însă constatăm că conform rapoartelor Inspectoratului de Stat al Muncii, una din cele mai frecvente încălcări depistate de acesta se referă la neasigurarea cu echipament de protecţie, fapt care pune în pericol sănătatea şi viaţa salariaţilor, înregistrîndu-se anual un număr impunător de accidente de muncă.

Concomitent, avîndu-se în vedere că mărimea indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 1,5 ani constituie 440 de lei lunar, iar mărimea medie a indemnizaţiei pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani a constituit la 01.01.2016 – 1157 de lei lunar. Indemnizaţia, care reprezintă o sursă de întreţinere nu doar pentru copil, dar şi pentru persoana care se ocupă de îngrijirea acestuia, nu acoperă nici minimul de existenţă pentru copil, care pentru sem. I al 2015 a constituit 1653 de lei. CNSM consideră că aplicarea unei cote reduse a TVA în cazul îmbrăcămintei şi încălţămintei pentru copii va constitui o măsura suplimentară de susţinere a tinerilor familii cu copii.
Patronatul întreprinderilor industriale prelucrătoare de carne

În art. 96 b) alin. 5 al Codului Fiscal al RM, actualmente taxa pe valoarea adăugată redusă este stabilită la producţia din zootehnie în formă naturală, masă vie, fitotehnie şi horticultură în formă naturală, produsă, importată şi/sau livrată pe teritoriul Republicii Moldova, de la poziţiile tarifare care se referă la carne. Producătorii de carne şi a altor produse din carne comercializează producţia lor cu termen de achitare a acestor produse timp de o lună sau două. Aceasta duce la alocarea mijloacelor circulante în mărime de 12 % (20%-8%) pe acestă perioadă şi se transformă într-o povară financiară la aceste entităţi. De a stabili plata în termen de 2-3 zile nu este posibil, deoarece marfa analogică intrată pe piaţa RM se comercializeză fără TVA, cu preţ redus. Deci, produsele comercializate legal de întreprinderile prelucrătoare de carne din RM nu sunt în condiţii egale cu produsele aduse din Ucraina, unde sursele energetice sunt de două ori mai ieftine decît în RM.

Pentru stabilirea abordării unice la calcularea TVA pentru producătorii de mezeluri şi alte produse din carne, Vă rugăm să stabiliţi TVA în mărime de 8% la carne şi produse din carne.
Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM)

De inclus poziţia tarifară 1204 00 seminţe de in. Aceasta cultura din greşeala tehnică nu a fost inclusă anterior in lista poziţiilor produselor de fitotehnie, comercializarea carora se impozitează cu taxa redusa de TVA de 8%.


Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare

Pentru stimularea consumului intern de produse agroalimentare autohtone, îmbunătăţirea accesului pe piaţă pentru producătorii agricoli, stimularea creşterii

producţiei agricole, scăderii preţurilor pentru consumatorii finali, se propune modificarea articolului 96, litera b).

Astfel, la punctul 25 al proiectului legii în cauză, după sintagma „la liniuţa 5, de introdus textul „după sintagma „ex.0105 – pui vii de reproducţie,” de introdus poziţiile tarifare „0207 11 – 0207 27 990, 0301, 0302, 051110000,”, iar”.



Nu se acceptă. În contextul angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, măsurile de politică fiscală, în partea ce ţine de cotele TVA urmează a fi examinate în procesul armonizării legislaţiei fiscale naţionale la Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, care se va realiza în conformitate cu calendarul stabilit în Acordul de Asociere nominalizat. Concomitent, conform art.99 din Directiva menţionată supra, cotele reduse ale TVA nu pot fi mai mici de 5%, ceea ce nu presupune şi obligativitatea stabilirii cotei reduse a TVA în mărime de 5%.

Referitor la propunerea de reducere a cotei TVA, de la 8% la 5%, pentru mărfurile indicate, comunicăm că, obiectivele politicii fiscale pe termen mediu sunt orientate spre un sistem de impozitare echitabil, bazat pe principii generale de impozitare şi trecerea la subvenţionarea directă din partea statului, iar realizarea propunerii privind reducerea cotei TVA pentru mărfurile propune, de la 8% la 5%, vine în contradicţie cu aceasta.

În ceea ce priveşte propunerile privind aplicarea cotei reduse a TVA de 5% pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii, produsele şi serviciile de strictă necesitate, la echipamentele individuale de protecţie, pe care angajatorul este obligat să le acorde gratuit salariaţilor, menţionăm că, măsura propusă va atrage după sine diminuarea semnificativă a veniturilor bugetare, astfel încît, în condiţiile actuale aceasta nu poate fi acceptată.

Totodată, în scopul reducerii cazurilor de accidente de muncă, precum şi îmbunătăţirii nivelului de trai ale familiilor tinere se consideră oportun examinarea unor măsuri şi pîrghii eficiente de prevenire, susţinere şi control altele decît cele de natură fiscală aplicate de către autorităţile competente din domeniu, fără a avea impact asupra bugetului public naţional.

Concomitent, menţionăm  că, conform practicii internaţionale, majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană pentru mărfurile respective aplică cota standard a TVA pentru anul 2015 (Belgia – 21%, Bulgaria – 20%, Danemarca – 25%, Estonia – 20%, Grecia – 23%, Spania – 21%, Franţa – 20%, Italia – 22%, România – 20%, etc.).

Nu se acceptă. Începînd cu 01.05.2015 a intrat în vigoare Legea nr.71 din 12.04.2015 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, ce ţine de realizarea politicii fiscale şi vamale pentru anul 2015 şi perfecţionarea legislaţiei fiscale şi vamale, care conţine prevederi privind aplicarea cotei reduse a TVA de 8% pentru producţia din zootehnie în formă naturală, masă vie, produsă, importată şi/sau livrată pe teritoriul Republicii Moldova, şi anume doar pentru animale vii reproducători de rasă pură.

Totodată, Obiectivele politicii fiscale pe termen mediu sunt orientate spre un sistem de impozitare echitabil, bazat pe principii generale de impozitare şi trecerea la subvenţionarea directă din partea statului, iar realizarea propunerii privind reducerea cotei TVA pentru carnea importată de la 20% la 8%, vine în contradicţie cu aceasta.

Suplimentar, reducerea cotei TVA de la 20% la 8% va avea ca impact stimularea importului de carne, ceea ce contravine cu obiectivul stimulării producătorului autohton şi protecţiei pieţii naţionale.

Concomitent, extinderea cotei reduse a TVA în mărime de 8% pentru importul de carne va implica costuri bugetare suplimentare, fapt care va duce la constrîngerea (reducerea) programelor bugetare existente de cheltuieli sau majorarea deficitului bugetar.

De asemenea, menţionăm că, stabilirea cotei reduse a TVA de 8% pentru carnea importată va implica o povară fiscală mai mare asupra producătorului autohton de produse finite din carne, condiţionată de un tratament fiscal diferit, şi anume, aplicarea cotei reduse a TVA de 8% pentru carnea importată, iar pentru producţia finită din carne - cota standard a TVA de 20%.


Yüklə 3,33 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   50   51   52   53   54   55   56   57   ...   241




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin