Projet scolaire comenius 1

Autor: CIDONELLI CHIARA, Liceo Sciencifico”Elio Vittorini” Gela

După lunga perioadă purificatoare a postului mare, se sărbătoreşte începutul ciclului anual, tradiţie care ne-a fost transmisă de religia ebraică. Mielul sau iedul fript este mâncarea specifică pentru această ocazie.Ouăle au intrat în tradiţie abia din secolul al Cinsprezecelea. În multe regiuni, acestea sunt colorate, în special în roşu, şi folosite în copturi în formă de miel, de porumbel, de cocoş….Între riturile de purificare există şi curăţenia de Paşti, pentru duminica Floriilor, înlocuirea vechilor ramuri de măslini; sunt tipici şi palmierii împletiţi.Astfel, în zilele în care clopotele sunt legate, cu instrumentele speciale din lemn, numite “scarabattole” sau “raganelle”, copiii fac zgomot pentru a înlocui clopotele. În joia sfântă, tradiţia vrea decorarea Mormintelor: în Sardenia se folosesc “nenniris”, fâşii lungi şi stele palide de grâu germinat la întuneric într-un castron sau într-o farfurie, legate cu panglici şi ornate diferit, care sunt aşezate pe pardoseală în Capela mormântului. Forme asemănătoare se întâlnesc şi în Sicilia, Calabria şi Gargano.La Napoli se celebrează “struscio”, o procesiune în cadenţă ritmică, ce dă impresia de fâşâit. La Bari există o procesiune a fraţilor Congregaţiei din Carmin numită şi “perdune”: aceştia, în perechi distanţate, numite poşte, vizitează mormintele.Manifestaţiile mai caracteristice, care de cele mai multe ori sunt grandioase şi spectaculoase, sunt procesiunile figurative şi dramatice din joia sau vinerea sfântă.La Caltanissetta, participă la Misterele Joii sfinte, împreună cu toţi locuitorii, păturile sociale (asociaţiile şi meseriaşii), purtând cele 15 grupuri statuare grandioase ale Patimii Domnului.La Barile del Vulture (Potenza) în dupăamiaza din vinerea sfântă, procesiunea Misterelor se desfăşoară pe un traseu de cinci kilometri. Cortegiul este deschis de trei centurioni călare: urmează trei fetiţe îmbrăcate în alb, reprezentând pe cele trei Marii, şi apoi 33 în negru, care amintesc de cei 33 de ani ai vieţii lui Cristos; şi astfel, într-o procesiune interminabilă urmează toate personajele din Via Crucis.Rolul lui Cristos revine unui cizmar din localitate, care înainte ţine un post lung pentru a se afla în starea de har. Este reprezentată, însoţită de doi jandarmi, ţiganca-ghicitoare, împodobită cu salbe de aur, împrumutate pentru această ocazie.
În unele localităţi supravieţuiesc şi adevărate reprezentaţii. Celebre sunt patimile din Sordevolo (Piemonte) care sunt reprezentate în aer liber după o schemă a Mons. Giulio Dati.Mai legate de liturgia oficială sunt “predicile semidramatice” reprezentând o veche tradiţie adusă la noi din Bizanţ: într-un anumit moment al predicii, pe o masă pregătită special pentru acest lucru, apar personajele, pe măsură ce preotul vorbeşte despre acestea.
La Abruzzo, la dezlegarea clopotelor este în uz “dangătul” : la Lanciano clopotul Primăriei este tras fără întrerupere, pentru a-i chema pe toţi la reconcilierea generală: iar la chemarea acestuia se întorc şi cei absenţi de departe, pentru a-şi îndeplini această datorie de fraternitate creştină şi iertare reciprocă.

La Quaresima e la settimana Santa di Pasqua, simbologia, riti e usanze tradizionali.

Auteur: CIDONELLI CHIARA, Liceo Sciencifico”Elio Vittorini” Gela

Anche nella Quaresima c’è il processo di personificazione visto per il Carnevale; qui la Quaresima viene raffigurata con un fantoccio di una megera, detto “la Vecchia”, ornato di collane di frutta secca ed esposto in piazza, oppure trasportata da un carro nelle vie della città ispirando fin dal medioevo dei versi poetici.
In Calabria e altre regioni meridionali, si espongono delle piccole pupe con sei penne di gallina conficcate, e ad ogni settimana di quaresima che passa, si toglie una penna.
A Irsina (Matera), si espongono sette pupe vestite di nero come sette sorelle orfane; ogni domenica ne sparisce una.
Per dividere il lungo periodo di astinenze e di penitenze, si celebra la festa di mezza quaresima, bruciando e più spesso segando il pupazzo: da qui il nome di Segavecchia.
In taluni paesi, come a Forlimpopoli, la tradizione era mantenuta nella sua integrità; a Firenze si svolgeva una manifestazione grandiosa, con un enorme pupazzo sopra un piedistallo da raggiungere con una lunga scala.
Le tradizioni e cerimonie della Settimana Santa.

Auteur et translateur: CIDONELLI CHIARA, Liceo Sciencifico”Elio Vittorini” Gela

Dopo il lungo periodo purificatorio quaresimale, si festeggia l’inizio del ciclo annuale, tradizione che ci è stata tramandata dalla religione ebraica. L'agnello o capretto arrosto è il tipico cibo per questa ricorrenza.Le uova sono entrate nella tradizione solo dal Quattrocento in poi. In molte regioni esse vengono colorate, specialmente in rosso, e usate nei dolci foggiati a forma di agnello, di colomba, di gallo….
Tra i riti di purificazione ci sono anche le pulizie di Pasqua e, per la domenica delle palme, la sostituzione dei vecchi rami d'olivo; tipiche anche le palme lavorate.Così, nei giorni in cui le campane sono legate, con speciali strumenti di legno, detti scarabattole o raganelle, i ragazzi fanno rumore in sostituzione delle campane. Il giovedì Santo la tradizione popolare vuole l'addobbo dei Sepolcri: in Sardegna si usano i “nenniris”, fasci di lunghi e pallidi steli di granaglie germogliati al buio in una ciotola o in un piatto, legati con nastri e variamente ornati, che vengono posti per terra nella Cappella del sepolcro.Forme simili si trovano anche in Sicilia, Calabria e sul Gargano.A Napoli usa lo “struscio”, una processione in cadenza ritmica che da l'impressione di un fruscio. A Bari c’è una processione dei fratelli della Congregazione del Carmine detti anche “perdune”: essi, divisi in coppie, chiamate poste, distanziate, visitano i Sepolcri .Le manifestazioni più caratteristiche, che spesso raggiungono grandiosità spettacolare, sono le processioni figurative e drammatiche del giovedì o del venerdì santo.A Caltanissetta, partecipano ai Misteri del giovedì santo, insieme con tutta la cittadinanza, i ceti (associazioni di mestieri), recando i 15 grandiosi gruppi statuari della Passione.A Barile del Vulture (Potenza) il pomeriggio del venerdì santo la processione dei Misteri si snoda per un percorso di cinque chilometri. Il corteo è aperto da tré centurioni a cavallo: seguono tre bambine vestite in bianco, che rappresentano le tre Marie, e poi 33 in nero, che ricordano i 33 anni della vita di Cristo; e così in un'interminabile processione seguono tutti i personaggi della Via Crucis.Il ruolo di Cristo spetta a un calzolaio del paese, dopo un lungo digiuno preventivo per trovarsi in stato di grazia. Vi figura, seguita a vista da due carabinieri, la zingara-indovina, sovraccarica di monili d'oro prestati per l'occasione.
In alcuni paesi sopravvivono anche vere e proprie rappresentazioni. Celebre è la passione di Sordevolo (Piemonte) che viene rappresentata all'aperto su uno schema di Mons. Giulio Dati.Più legati alla liturgia ufficiale sono i “sermoni semidrammatici” di antica tradizione venuta a noi da Bisanzio: a un certo punto del sermone, sopra una tavola appositamente approntata, compaiono i personaggi di cui via via il sacerdote va parlando.
In Abruzzo, con lo sciogliersi delle campane è in uso la “squilla” : a Lanciano è la campana del Comune che suona ininterrottamente, per chiamare tutti alla generale riconciliazione: e al suo richiamo ritornano persino gli assenti lontani per assolvere a questo debito di cristiana fratellanza e di vicendevole perdono.
Légendes et traditions du printemps

Auteur et translateur: Deorde Beatrice, Ecole d’Arts et Métiers Butea

Le folklore roumain s'est développé à la confluence de deux grandes cultures de la civilisation européenne: l'ouest et le sud. Cette culture représente le besoin de l'homme de communiquer avec la nature et avec les autres. La spiritualité roumaine est dans une parfaite harmonie avec la position géographique de notre pays et avec les pratiques populaires des Roumains.

La culture roumaine conserve soigneusement la mémoire de ses ancêtres.


LEGENDE ŞI TRADIŢII DE PRIMĂVARĂ
Autor: Deaordea Beatrice, Scoala de Arte si Meserii Butea

Folclorul român s-a dezvoltat la confluenţa a două mari culturi ale civilizaţiei europene: vestul şi sudul Europei. Această cultură reprezintă nevoia de comunicare a omului cu natura şi a omului cu alţi oameni. Spiritualitatea românească a fost în perfectă armonie cu poziţia geografică a ţării noastre şi cu practicile populare ale românilor.

Cultura românească păstrează cu grijă memoria strămoşilor ei.

LEGGENDE E TRADIZIONI DI PRIMAVERA
Autor: Deordea Beatrice, Scoala de Arte si Meserii Butea
Il folclore rumeno si è sviluppato in modo affluente in due grandi culture delle civilizzazioni europee: ovest e sud dell’Europa. Questa cultura rappresenta il bisogno i comunicare dell’uomo con la natura e dell’uomo con altri uomini. La spiritualità rumena è stata in perfetta armonia con la posizione geografica del nostro Paese e delle pratiche popolari rumene.

La culturura rumena conserva con attenzione il ricordo dei loro bisnonni.

La vieille Dochia

Auteur et translateur: Gîrleanu Paul, Ecole d’Arts et Métiers Butea
Les Roumains fêtent l'arrivée du printemps dans leur propre manière, au début du mois de mars. Parmi les quatre mythes importants des Roumains, à côté de Miorita, celui de la vieille Dochia, ce dernier faisant référence à la date du 1er mars et Martisor. En Roumanie, le premier de printemps est dédié à l’image de la vieille Dochia. Dans le calendrier orthodoxe, le 1er mars est le jour d'Evdochia, une femme martyre, appelée Dochia. La fête date d'avant l’ère chrétienne et Dochia est un personnage païen.


Baba Dochia

Autor: Gîrleanu Paul, Scoala de Arte si Meserii Butea

Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie.

Dintre cele patru mituri importante ale românilor, cel al "Babei Dochia", este în strânsă legătură cu data de 1 Martie şi cu mărţişorul.

În România prima zi a primăverii este de neconceput fără imaginea Babei Dochia.

1 Martie este, în calendarul ortodox, ziua Evdochiei, o femeie martir, numită şi Dochia. Sărbătoarea datează dinaintea timpurilor creştine, iar Dochia este un personaj păgân.



La Vecchia Dochia

Autor: Gîrleanu Paul, , Scoala de Arte si Meserii Butea
I Rumeni festeggiano l’arrivo della primavera, in un modo tutto speciale, all’inizio del mese di marzo.

Tra i quattro miti importani rumeni, troviamo quello della „Vecchia Dochia”, che è strettamente legato con il primo marzo ed il portafortuna.

In Romania, il primo giorno di primavera è inconcepibile senza l’immagine della „Vecchia Dochia”.

1 Marzo è, nel calendario ortodosso, il giorno di Evdochia, una martire, chiamata anche Dochia. Questa festa viene datata prima dell’epoca cristiana e Dochia è un personaggio pagano.

Le mythe de la vieille Dochia

Auteur et translateur: Gîlcă Ana Lenta, , Ecole d’Arts et Métiers Butea
Le mythe de la vieille Dochia connaît bon nombre de versions, toutes plus intéressantes et belles les unes que les autres.

On dit donc que la vieille Dochia avait un fils qui s’est marié contre la volonté de sa mère. Un froid jour d’hiver, Dochia a envoyé sa belle-fille à la rivière pour laver la laine jusqu’à ce qu’elle devienne blanche. La fille l’a lavée sans cesse et ses doigts ont commencé à saigner, mais la laine était toujours noire. En proie qu désespoir, car elle ne pouvait pas rentrer chez son mari aimé, elle a commencé à pleurer. Jésus Christ, qui passait par là, impressionné par la souffrance de la fille, lui a offert une fleur pour blanchir la laine avec. La fille lui a remercié, a mis la fleur dans l’eau, y a lavé la laine et a constaté que la laine était devenue blanche. Jésus Christ était accompagné par Saint Pierre et la légende dit qu’ils apparaissaient souvent dans la vie des gens pour les aider. La fille était heureuse pour avoir pu accomplir cette tâche difficile. Sa belle-mère l’a accueillie avec joie, mais après avoir écouté l’histoire de la jeune fille, elle l’a accusée être amoureuse de Martisor. La fille avait appelé Jésus Christ Martisor, car elle ne connaissait pas le nom de celui-ci. Ensuite, Dochia est partie avec ses troupeaux vers la montagne. Elle était convaincue que le printemps était venu, car d’où aurait Martisor pu avoir la fleur ? En chemin, elle a enlevé tour à tour toutes ses touloupes jusqu’à la dernière. Mais le temps a vite changé. Il a commencé à neiger et à geler. Sans ses vêtements, Dochia a gelé avec ses moutons et s’est transformée en roche. Ces roches existent encore, de nos jours, dans la montagne de Ceahlau. Elles sont le témoignage de ce mythe roumain.

Legenda Baba Dochia

Autor: Gîlcă Ana, Scoala de Arte si Meserii Butea
Legenda Baba Dochia cunoaşte numeroase variante, toate interesante şi toate la fel de frumoase.

Se spune că Baba Dochia a avut un fiu care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei. Într-o zi rece de iarnă, Dochia şi-a trimis nora la râu pentru a spăla un ghem de lână neagră, spunându-i să nu se întoarcă decât atunci când lâna va deveni albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea acesteia rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă. Domnul Isus Cristos trecea pe acolo şi impresionat de durerea fetei i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat cu ea şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. În legendele românilor, Isus însoţit de Sfântul Petru apar des în vieţile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Fericită că a reuşit să ducă la bun sfârşit această sarcină grea, şi-a îndreptat paşii spre casă. Soacra nu a primit-o cu bucurie, din contra, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o că Mărţişor era iubitul ei. Aşa îi spunea fata lui Isus, deoarece nu-L recunoscuse. După această întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte. Ea era convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până când a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Ningea şi totul începuse să îngheţe. Fără alte veşminte cu care să se încălzească, Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră. Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele Ceahlău. Ele sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.

La Leggenda DELLA „Vecchia Dochia”

Autor: Gîlcă Ana, Scoala de Arte si Meserii Butea
La Legenda della „Vecchia Dochia” ha numerose varianti, tutte interessanti e belle.

Si racconta che la Vecchia Dochia aveva un figlio che si è sposato contro la sua volontà. In un giorno d’inverno, Dochia mandò la nuora al fiume per lavare un gomitolo di lana nera, dicendole che non ritornasse indietro fino a quando la lana non fosse diventata bianca.

La ragazza ha cercato di lavare la lana, ma anche se lesue duta incominciarono a sanguinare, il colore della lana rinaneva sempre nera. Dalla disperazione che non poteva ritornare a casa dal suo amato amrito, incominciò a piangere. Gesù Cristo, passava da quella parte, e, impressionato dal dolore della ragazza, le ha dato un fiore rosso, dicendole di lavare la lana con il fiore. Ringraziandolo, la ragazza ha messo il fore nell’acqua, ha lavato la lana e ha constatato con meraviglia che la lana è diventata bianca. Nelle leggende rumene, Gesù seguito da San Pietro appare spesso nella vita degli uomini per aiutarli nei loro bisogni. Contenta che è riuscita a portare a termine questo difficile lavoro, si è diretta verso casa. La suocera non l’ha ricevuta con gioia, al contrario, ascoltando il racconto di questa ragazza, l’ha accusata che il portafortuna era il suo amante. Così gli diceva la ragazza a Gesù, poichè non lo riconobbe. Dopo quello che era successo, Dochia si è incamminata con il suo gregge verso la montagna. Lei era convinta che la primavera era già incominciata, altrimenti il suo Portafortuna da dove avrebbe potuto avere un fiore? Sul tragitto si è tolta quei 12 giubbotti che portava, fino a quando è rimasta senza niente. Ma il tempo è cambiato. Nevicava e tutto incominciò a ghiacciare. Senza altri vestiti con cui poteva scaldarsi, Dochia si è congelata insieme con il suo gregge, trasformandosi, secondo la leggenda, in una roccia di pietra. Le roccie si possono osservare anche oggi sul monte Ceahlau. Sono una testimonianza viva di questo mito rumeno.
Auteur et translateur: Gîrleanu Maria, Ecole d’Arts et Métiers Butea

La légende symbolise la lutte entre le bien et le mal, le rouge et le blanc, entre le printemps et l’hiver, d’où le bien sort toujours vainqueur, grâce au sacrifice. Les douze touloupes de Dochia sont les mois de l’année et sa mort signifie la fin du vieil an. On peut commencer un nouvel an avec cette merveilleuse saison, le printemps.

Autor: Gîrleanu Maria, Scoala de Arte si Meserii Butea
Legenda reprezintă de fapt, lupta dintre bine şi rău, roşu şi alb, dintre primăvară şi iarnă, luptă din care, prin sacrificiu, binele triumfă întotdeauna. Cele doisprezece cojoace ale Dochiei reprezintă lunile anului, iar moartea ei, sfârşitul anului vechi. Acum poate să înceapă noul an cu primăvara, acest minunat anotimp!
Autor: Gîrleanu Maria, Scoala de Arte si Meserii Butea
La leggenda rappresenta di fatto la lotta tra il bene ed il male, rosso e bianco, tra la primavera e l’inverno , la lotta dove, con il sacrificio, il bene trionfa sempre. I 12 giubbotti di Dochia rappresentano i mesi dell’anno, e la sua morte, la fine dell’anno vecchio. Adesso può incominciare il nuovo anno con la primavera, questa bellissima stagione!

Auteur et translateur: Bălăucă Anca, Ecole d’Arts et Métiers Butea
Une autre version de la legende ai lié aux changements du commencement de mars.

La légende dit que la vieille portait douze ou neuf touloupes, qu’elle commençait à enlever au début du mois de mars, ce qui provoquait le changement du temps. Les jours ensoleillés étaient souvent suivis par des pluies et mêmes des giboulées. Le mythe dit encore que la vieille Dochia avait trois moments spéciaux : le 1^er mars, dédié aux semailles de printemps ; le 2 mars, aux travaux d’été et le 3 mars à la moisson d’automne. Le temps qui faisait durant ces trois jours donnait une idée sur le temps de ces trois saisons réservées aux travaux agricoles.

Autor: Bălăucă Anca, Scoala de Arte si Meserii Butea
O altă variantă a legendei este legată de schimbările vremii de la începutul lunii martie.

Se spune că bătrâna purta doisprezece sau nouă cojoace, pe care a început să şi le scoată la începutul lunii martie, fapt ce a provocat schimbări ale vremii. Zilele însorite au fost deseori urmate de ploaie şi ocazional chiar de lapoviţă. Mitul ne spune că, Baba Dochia avea trei momente speciale, marcate astfel: 1 martie: timpul dedicat însămânţării de primăvară, 2 martie: ziua muncii de vară; 3 martie: reprezentând secerişul de toamnă. În funcţie de modul în care evoluează vremea în aceste trei zile, putem şti cu certitudine cum va fi timpul rezervat muncii agricole.

Autor: Bălăucă Anca, Scoala de Arte si Meserii Butea
Un’altra leggenda è legeta al cambiamento del tempo dall’inizio del mese di marzo.

Si racconta che la vecchia portava 12 oppure 9 giubbotti, che ha incominciato a toglierseli all’inizio del mese di marzo, provocando,il cambiamento del tempo. I giorni soleggiati sono stati seguiti spesso da pioggie e occasionale anche dalla neve. Il mito ci racconta che, la Vecchia Dochia aveva tre momenti speciali: 1 marzo, dedicato alla semina di primavera, 2 marzo: giorno di lavoro d’estate, 3 marzo: rappresentando il raccolto d’autunno. Secondo il modo in cui apprezzava il tempo in questi tre giorni, possiamo sapere con certitudine come sarà il tempo riservato per i lavori agricoli.

Traditions

Auteur et translateur : Cozma Maria Cătălina, Ecole d’Arts et Métiers Butea

Personne ne pouvait résister à la tentation de choisir une vieille pendant les neuf premiers jours de mars. Si le jour choisi était ensoleillée, la personne était elle aussi bénie, l’âme pure et douce et tout allait très bien pour elle toute l’année. Par contre, s’il faisait froid, vent et le ciel était couvert, la personne avait un cœur «froid , noir et gelé».

Tradiţii

Autor: Cozma Maria Cătălina, Scoala de Arte si Meserii Butea

Puţini rezistă tentaţiei de a nu-şi alege o "babă" în timpul primelor nouă zile din martie. Dacă ziua aleasă este însorită, aceasta înseamnă că eşti binecuvântat cu un suflet pur şi blând şi totul îţi va merge bine întreg anul. Din contra, dacă vremea este friguroasă şi geroasă, cu vânt şi cu un cer înnorat, atunci persoana în cauză va fi la rândul ei cu inimă ”rece, neagră şi îngheţată”.

Tradizioni

Autor: Cozma Maria Cătălina, Scoala de Arte si Meserii Butea
Pochi resistono alla tentazione di non scegliere una “vecchia” nel periodo dei primi 9 giorni di marzo. Se il giorno scelto è soleggiato, questo significa che sei benedetto con un cuore puro e mite, tutto andrà bene durante tutto l’anno.

Al contrario, se il tempo è freddo, gelido, con il vento ed il cielo nuvoloso, allora la persona in causa sarà, a sua volta, con il cuore “freddo, nero e gelido”.

Le Mythe de Dochia et de Traian

Auteur et translateur :Ciocoiu Paul, , Ecole d’Arts et Métiers Butea

C’est une autre version de la légende liée au nom de Dochia.

Selon la légende, Dochia était la fille de Decebal, le chef des Dacs. Après la conquête de la Dacia, Traian, l’empereur des Romains, a voulu l’épouser, pour donner un bon exemple à ses sujets. Dochia a refusé et elle s’est réfugiée dans les montagnes. Traian l’a poursuivie, mais Dochia ne voulait pas être la mère des envahisseurs. Ainsi, elle a prié Zamolxes de la transformer dans une roche. La divinité a écouté ses prières et l’a transformée, avec ses moutons, en roche.
Mitul "Dochia şi Traian"

Autor: Ciocoiu Paul, Scoala de Arte si Meserii Butea
Este o altă variantă a legendei legată de numele Dochiei.

În această legendă, Dochia este frumoasa fată a conducătorului dacilor, Decebal. După ce romanii au cucerit Dacia, Traian, împăratul romanilor, a dorit să o ia de soţie pe fata regelui dac pentru că dorea ca exemplul său să fie urmat de cât mai mulţi romani, asigurându-se în felul acesta asimilarea populaţiei dacice. Dochia nu a fost de acord cu această propunere şi s-a refugiat în munţi.Traian nu s-a resemnat şi a urmărit-o. Ea s-a rugat zeului dacilor Zamolxis, ca să o transforme mai degrabă în stană de piatră decât să ajungă pe mâna cotropitorilor. Zeul i-a îndeplinit dorinţa şi a transformat-o în stană de piatră împreună cu turma de oi care o însoţea.