Ps. Sebastian Paşcanu

A fost cunoscut ca un om plin de ură contra românilor din Ardeal: theologhia.wordpress.com/2010/11/01/presupus-colaborator-al-organiza%C8%9Biilor-anti-romane%C8%99ti-bogdanffy-szilard-a-fost-beatificat-in-prezen%C8%9Ba-trimisului-papei/ (n. a.).

129 razvan-codrescu.blogspot.com/ (n. a.).

130 1 Ioan 5, 19 (n. a.).

131 Romani 12, 9 (n. a.).

132 2 Timotei 4, 5 (n. a.).

133 Compară şi Sorin Lavric, op. cit. (n. a.).

134 Vezi Iezechil 33, 12, 18; Dacă dreptul se va abate de la dreptatea sa şi va începe să facă nelegiuire, va muri pentru aceasta (n. a.).

135 Matei 10, 22: Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui (n. a.).

136 Efeseni 6, 12 (n. a.).

137 Matei 5, 11: Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea (n. a.).

138 Romani 12, 21 (n. a.).

139 Apocalipsa 6, 9 (n. a.).

140 Vezi Monahul Moise, Sfântul închisorilor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007. Cartea se referă la unul dintre martirii închisorilor româneşti, Valeriu Gafencu (n. a.).

141 Vezi Evrei 12, 1: De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte (n. a.).

142 Vezi: www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil (n. a.).

143 Vezi şi art. Pr. Ioan Alexandru Mâzgan, Biserica şi securitatea, în revista Rost din 10 febr. 2006 (n. a.).

144 Vezi şi articolul Pr. prof. univ. dr. Gheorghe I. Drăgulin în revista Biserica Ortodoxă Română, an CIX (1991), nr. 7-9, pp. 91-98 (n. a.).

145 Vezi Evrei 12, 4: În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge (n. a.).

146 Origen, Scrieri alese, p. S.B. 6, Bucureşti, 1981, p. 155 (n. a.).

147 1 Corinteni 4, 12-13 (n. a.).

148 Vezi Alexandru Salcă, În zeghe, printre sfinţi - memorii II, Braşov, 2000, pp. 5-13; Vezi şi Vasile Manea, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, ed. cit., pp. 11-15 (n. a.).

149 Vezi I Corinteni 12, 12 14 (n. a.).

150 Evrei 13, 14 (n. a.).

151 Cf. Fiecare în rândul cetei sale. Pentru o teologie a neamului, de Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Editura Christiana, Bu­cureşti, 2003, mai ales paginile 9 15, 95 119 şi 175 187. Titlul volumului are întemeierea în I Corinteni 15, 22 23: Căci precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale... Cf. Răzvan Codrescu, Cartea îndreptărilor, Editura Christiana, Bucureşti, 2004 (secţiunea „Dreptatea neamurilor”) (n. a.).

152 Vezi Pr. dr. Mihai Valică, prof. dr. Pavel Chirilă, dr. Andreea Băndoiu şi dr. ec. Cristian George Popescu, Teologia Socială, Editura Christiana, Bucureşti 2007, pp. 165-166 (n. a.).

153 Pentru raportul ortodox dintre Biserică şi politică, cf., între altele, Costion Nicolescu, Teologul în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Editura Christiana, Bucureşti, 2003 (cu ample citate din publicistica părintelui Stăniloae de dinainte de 1945). Pentru o abordare mai recentă, cf. Radu Preda, Biserica în Stat. O invitaţie la dezbatere, Editura Scripta, Bucureşti, 1999 (n. a.).

154 Vezi Romani 13; I Timotei 2, 1 4 (n. a.).

155 Cf. Faptele Apostolilor 4, 19: Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu (n. a.).

156 Vezi Pr. dr. Mihai Valică, prof. dr. Pavel Chirilă, dr. Andreea Băndoiu şi dr. ec. Cristian George Popescu, op. cit. p. 171 (n. a.).

157 Andrei Pleşu, articolul N-am să mai apuc alt chip al acestei ţări, apărut în Adevărul, 7 august 2009 (n. a.).

158 Jeliu Jelev, Comunismul este mai periculos decât fascismul, în Ziarul Lumina, 14 nov. 2009, p. 15 (n. a.).

159 Matei 6, 14-15: Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Matei 18, 35: Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre (n. a.).

160 Matei 13, 24 30, 36 43 (n. a.).

161 Matei 25, 31 (n. a.).

162 Vezi Pr. dr. Mihai Valică, prof. dr. Pavel Chirilă, dr. Andreea Băndoiu şi dr. ec. Cristian George Popescu, op. cit. p. 171 (n. a.).

163 Vezi pe larg: acvila30.wordpress.com/2010/11/13/protoprezbiter-gheorghios-metallinos-%E2%80%9Emireasma-a-mortii-dar-spre-viata%E2%80%9D-vezi-ii-corinteni-216 (n. a.). Materialul este inclus şi în volumul de faţă (n. a.)

164 Din revista Familia ortodoxă, nr. 11/2010 (n. ed.).

165 Portretul său apăruse pe coperta revistei Orthodox Word, pe care o edita părintele Serafim Rose, în numărul din noiembrie decembrie 1970 (n. ed.).

166 Din volumul Ne vorbeşte părintele Serafim Rose, Scrisori, Editura Egumeniţa, 2003, p. 84 (n. ed.).

167 Din volumul Ne vorbeşte părintele Serafim Rose, Scrisori, ed. cit., p. 120 (n. ed.).

168 În volumul Ne vorbeşte părintele Serafim Rose – Scrisori este relatată o întâmplare similară, legată de trecerea la Domnul a părintelui Serafim: „Sentimentul pierderii simţit de toţi cei pre­­zenţi la înmormântarea sa nu poate fi exagerat. Acum eram orfani, şi nimic nu va mai fi la fel vreodată. Dar în a patruzecea zi, am avut parte de o deosebită şi neaşteptată mângâiere. Epis­co­pul Nectarie venise la mormânt pentru panihidă. După aceas­ta, mica procesiune a monahilor şi mirenilor credincioşi a co­bo­rât în jos pe calea spre biserică. În tindă, Vlădica Nectarie se în­toar­se către mormântul părintelui Serafim, îşi făcu cruce şi în­ce­pu să cânte axionul pentru un Ieromonah canonizat. Aşa că, în ce­le din urmă, nu era «sfârşitul», ci doar începutul…” - ed. cit., p. 321 (n. ed.).

169 Pătimirile la care făcea referire părintele Serafim Rose sunt asemănătoare celor la care se expun şi cei care îi cinstesc pe sfinţii închisorilor (n. ed.).

170 Pr. Serafim Rose, pr. Gherman Podmoşenski, 100 de minuni ale Fericitului Ioan Maximovici, Editura Sophia-Press, Bucureşti, 2003, pp. 367-370 (n. ed.).

171 Citat în articolul Antimise însângerate, apărut în revista Lumea monahilor, nr. 12/2008 (n. ed.).

172 Iniţial acest material a fost publicat într-o formă restrânsă în revista Atitudini, nr. 7/2009, pp. 50-59 (n. a.).

173 Poate că, privită din perspectiva unui necredincios, mărturia Cuviosului Nichita ar putea fi considerată părtinitoare. Dar, din per­spectivă ortodoxă, ar trebui să se înţeleagă că ucenicul a pre­zen­­tat corect viaţa îndrumătorului său, adevărul neavând nevoie de înflorituri (n. a.).

174 În volumul al şaselea al Filocaliei româneşti, părintele Stă­niloae pune laolaltă texte din Sfântul Simeon Noul Teolog, din în­dru­mătorul său – Sfântul Simeon Evlaviosul −, şi din ucenicul său – Cuviosul Nichita Stithatul. Această familie duhovnicească este reprezentativă pentru linia filocalică (n. a.).

175 Textul, tradus de diaconul Ioan I. Ică jr., este inclus în volumul Simeon Noul Teolog – Viaţa şi epoca. Scrieri IV, Editura Deisis, 2006, p. 70 (n. a.).

176 Acesta este unul din principalele rosturi ale cinstirii noilor mucenici - de a trezi în credincioşi râvna de a urma jertfei, rugă­ciu­nii şi nevoinţei acestora (n. a.).

177 Simeon Noul Teolog − Viaţa şi epoca. Scrieri IV, ed. cit., pp. 290-291 (n. a.).

178 Sin­celul era un colaborator apropiat al patriarhului, numit de împărat, şi care avea ascendenţă asupra celorlalţi mitropoliţi (n. a.).

179 Această strategie de decrebilizare a eroilor lui Hristos s-a păstrat, din păcate, până în vremurile noastre (n. a.).

180 Aşa s-a întâmplat şi în cazul sfinţilor închisorilor – zeci de ani au fost consideraţi „duşmani ai poporului”, şi abia după mul­tă vreme – prin citirea unor cărţi despre vieţile şi minunile lor sau după întâlnirea cu foşti deţinuţi politici, oamenii au început să se lămurească (n. a.).

181 Această strategie a fost folosită în repetate rânduri în procesele în care au fost acuzaţi sfinţii închisorilor (n. a.).

182 Şi astăzi unii consideră că sfinţii închisorilor li se acordă o cinstire exagerată... (n. a.)

183 Aceeaşi acuză adaptată la cazul nostru: de ce sunt cinstiţi noii mucenici „la egalitate” cu mucenicii din vechime?

184Ibid., pp. 295-298 (n. a.).

185 Iată până unde poate ajunge prigoana împotriva celor care îi cinstesc pe sfinţi (n. a.).

186 Ibid., pp. 300-303 (n. a.).

187 Ibid., p. 304 (n. a.).

188 Ibid., p. 305-306 (n. a.).

189 Ibid., p. 312 (n. a.).

190 Ibid., p. 313 (n. a.).

191 Aşa se spune şi astăzi, că trebuie să moară toţi cei care se opun canonizării noilor mucenici, şi abia apoi Biserica îi va pu­tea canoniza în linişte, fără ispite şi riscuri. Dar atitudinea or­to­doxă în faţa acestei propuneri e oferită chiar de Sfântul Simeon, c­re n-a acceptat propunerea... (n. a.)

192 Ibid, p. 314 (n. a.).

193 Ibid., p. 316 (n. a.).

194 Moartea Sfântului Simeon – care fusese profeţită de sfânt − a fost ieşită din comun. După ce s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, sfân­tul le-a cerut ucenicilor săi să cânte slujba înmormântării. După ce ucenicii au terminat de cântat, sfântul s-a rugat puţin, apoi a zis: În mâinile Tale, Împărate, îmi dau duhul meu… (cf. Luca 23, 46). Şi şi-a dat duhul… (n. a.).

195 Ibid., pp. 340-341 (n. a.).

196 Întrucât din ce în ce mai mulţi preoţi, monahi şi mireni îi văd în vise sau vedenii pe noii mucenici, este foarte important ca aceste arătări să nu fie crezute degrabă, fără cercetarea unor duhovnici îmbunătă-ţiţi. Diavolul, care poate lua şi chip de înger de lumină (cf. 2 Cor. 11, 14), se poate arăta şi în chipul unuia sau mai multor noi mucenici, pentru ca mai apoi să arunce în înşelare sufletul neiscusit în războiul duhovnicesc. Aşa cum ne arată şi această relatare, singura atitudine potrivită predaniilor ortodoxe este cea reţinută (nu cea exaltată), având ca scop tocmai întărirea cultului sfinţilor şi ferirea credincioşilor de rătăcire (n. a.).

197 Ibid., pp. 342-343 (n. a.).

198 Ibid., pp. 347-348 – deşi unii pot considera că astfel de relatări sunt nepotrivite pentru a fi incluse într-o viaţă de sfânt, de fapt e important ca cititorii să înţeleagă că nu e nimic ruşinos în a mărturisi o vindecare minunată (fără a se da totuşi detalii nepotrivite) (n. a.).

199 Din păcate, astfel de declaraţii sunt făcute şi la adresa noilor mucenici (n. a.)

200 Ibid., pp. 344-347 (n. a.).

201 Acest cuvânt a fost prezentat la Simpozionul de martirologie care a avut loc la Bucureşti, pe 11-12 octombrie 2010, şi a fost tipărit în volumul Moartea martirică, Fundaţia Sfânta Irina, Bucureşti, 2010, volum care conţine materialele prezentate la simpozion. Traducere din limba greacă şi note de asist. univ. Ion Marian Croitoru (n. ed.).

202 Autorul acestor rânduri îi grupează în neamul ortodocşilor pe toţi cei care sunt mărturisitori ai credinţei ortodoxe, fie că provin dintr-un popor care trăieşte credinţa ortodoxă la nivel colectiv, fie că sunt de alt neam, dar convertiţi la credinţa cea dreap­tă de la alte credinţe heterodoxe sau manifestări reli­gioase (n. tr.).

203 Şi în neamul ortodocşilor români sunt prezenţi Sfinţi Neomartiri. Dintre aceştia, îi amintim pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul, pe Sfinţii Martiri Constantin Vodă Brâncoveanu cu cei pa­tru fii ai săi - Constantin, Ştefan, Radu şi Matei -, împreună cu sfetnicul domnitorului, Ianache Văcărescu, sau pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, vezi Nestor, Mitropolitul Olteniei, Studiu introductiv, în Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti, Bucureşti, 1987, p. 15; Canonizarea unor Sfinţi Români (20-21 iunie 1992), Bucureşti, 1992, p. 4 (n. tr.).

204 Pentru bibliografia despre Sfinţii Neomartiri în cadrul Imperiului Otoman, vezi ’Αποστόλου ’Αθ. Γλαβίνα, Οἱ Νεομάρτυρες τῆς Τουρκοκρατίας, Κατερίνη, 1997, pp. 20-30 (n. a.).

205 Romania (Ρωμανία) a fost denumirea Imperiului Βizantin, ai cărui locuitori se numeau romeii (Ρωμαῖοι) sau romiii (Ρωμηοί) (n. tr.).

206 Vezi, de pildă, Στυλιανοῦ Γ. Παπαδοπούλου, Οἱ Νεομάρτυρες καὶ τὸ δοῦλον Γένος, Ἐν Ἀθήναις, 1974, pp. 21 ş.u., 24 ş.u., 28 ş.u (n. a.).

207 Vezi Δημητρίου Ν. Κιτσίκη, Ἱστορία τῆς Ὀθωμανικῆς Αὐτοκρατορίας (1280-1924), Ἀθήνα, 1996³, pp. 33 ş.u (n. a.).

208 Vezi Γεωργίου Μαντζαρίδη, „Κοινωνιολογικὴ προσέγγιση τῆς παρουσίας τῶν Νεομαρτύρων”, Πρακτικὰ Θεολογικοῦ Συνεδρίου εἰς τιμὴν καὶ μνήμην τῶν Νεομαρτύρων (17-19 Νοεμβρίου 1986), Θεσσαλονίκη, 1988, pp. 227-237 (n. a).

209 Sau a occidentaliza (n. tr.).

210 Pentru problema islamizărilor vezi Βασιλείου Σφυρόερα, Οἱ Ἕλληνες ἐπὶ Τουρκοκρατίας, Ἀθῆναι, 1975, pp. 29 ş.u.; Ἀποστόλου Ἐ. Βακαλοπούλου, Ἱστορία τοῦ Νέου Ἑλληνισμοῦ, Β΄, Θεσσαλονίκη, 1976, pp. 51 ş.u. (n. a.).

211 Dezvoltarea temei vezi la Ἀντωνίου Παπαδοπούλου, „Θεολογία ἀρχαίων καὶ νέων Μαρτυρολογίων”, Πρακτικὰ Θεολογικοῦ Συνεδρίου..., pp. 118 ş.u. (n. a.).

212 Compară cu Evrei 13, 14 (n. a.).

213 Vezi Ἐπισκόπου Αὐγουστίνου Ν. Καντιώτου, μητρ. Φλωρίνης, Κοσμᾶς ὁ Αἰτωλός, Ἀθῆναι, 1977, p. 25. (n. a.).

214 În limbajul grecesc s-a impus folosirea termenului teolog pentru toţi cei care studiază Facultatea de Teologie Ortodoxă, deşi, în limbajul patristic, teolog este doar acela care a ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin străduinţele vieţii ascetice, la o stare duhovnicească sporită, din care vorbeşte despre Dumnezeu vorbind cu El, având, aşadar, o experienţă proprie şi vie a dialogului cu Dumnezeu şi a trăirii autentice a credinţei în El (n. tr.).

215 Ἀποστόλου Ἐ. Βακαλοπούλου, op. cit., A΄, θεσσαλονίκη, 1974², p. 173 (n. a.).

216 Γεωργίου Μαντζαρίδη, op. cit., pp. 236-237 (n. a.).

217 Νικοδήμου Ἁγιορείτου, Νέον Μαρτυρολόγιον, Ἀθῆναι, 1961³, p. 271 (n. a.).

218 Γεωργίου Μαντζαρίδη, op. cit., pp. 236-237 (n. a.).

219 Referitor la acestea, mă alătur părerii profesorului Apostolos Glavinas, vezi idem (’Αποστόλου ’Αθ. Γλαβίνα), op. cit., p. 10 ş.u (n. a.).

220 Vezi Γεωργίου Μαντζαρίδη, op. cit., p. 237 (n. a.).

221 Ἰωάννου Ζωναρᾶ, Ἐπιτομὴ Ἱστοριῶν, pp. 26, 25, 22-23 (n. a.).

222 Vezi în Θρησκευτικὴ καὶ Ἠθικὴ Ἐγκυκλοπαίδεια (ΘΗΕ), 10 (1967), col. 495 (articolul lui Κ. Δ. Γεωργούλη) (n. a.).

223 Vezi cazul primului Martir Sfântul Ştefan (Fapte 7, 59), care este sugestiv (n. a.).

224 Vezi Γ. Δ. Μεταλληνοῦ, „Ἁγιότης μαρτυρουμένη”, Ἀπόστολος Βαρνάβας, 50 (1989), pp. 39-47 (n. a.).

225 Τροπάριο Λιτῆς. Ἀκολουθίας, în Νικοδήμου Ἁγιορείτου, op. cit., p. 265; vezi şi Γ. Δ. Μεταλληνοῦ, „Ὁ ἅγιος καὶ ὁ Μάρτυρας ὡς μιμητὴς τοῦ πάθους τοῦ Κυρίου”, Ὁ Ἅγιος καὶ ὁ Μάρτυρας στὴ ζωὴ τῆς Ἐκκλησίας, Εἰσηγήσεις ΙΒ΄ Συνεδρίου Πατερικῆς Θεολογίας..., Ἀθήνα, 1994, pp. 56-68 (n. a.).

226 Νικοδήμου Ἁγιορείτου, op. cit., p. 9 (n. a.).

227 Ibidem (n. a.).

228 Asupra acestei probleme vezi Γ. Δ. Μεταλληνοῦ, Τουρκοκρατία. Οἱ Ἕλληνες στὴν Ὀθωμανικὴ Αὐτοκρατορία, Ἀθήνα, 1998⁵, p. 85 ş.u. (n. a.).

229 Se are în vedere Cruciada a IV-a (1202-1204), al cărei scop, eliberarea Locurilor Sfinte, a fost deviat, ajungându-se la cucerirea Constantinopolului de către occidentali, în 1204, fapt ce a condus, printre altele, la formarea Imperiului Latin (1204-1261) în regiunea cucerită şi la slăbirea Imperiului Bizantin în faţa pericolului otoman (n. tr.).

230 Vezi Γ. Δ. Μεταλληνοῦ, „Τὸ ’21 καὶ οἱ συντελεστές του”, Ἑλληνισμὸς Μαχόμενος, Ἀθήνα, 1995, pp. 41 ş.u. (n. a.).

231 Τροπάριο Λιτῆς. Ἀκολουθίας, în Νικοδήμου Ἁγιορείτου, op. cit., p. 265 (n. a.).

232 Ἀποστόλου Ἐ. Βακαλοπούλου, op. cit., Β΄..., p. 289 (n. a.).

233 Ἀποστόλου Ἀθ. Γλαβίνα, Ὁ Νεομάρτυρας Ἀκάκιος ἀπὸ τὸ Νεοχώρι (Ἀσβεστοχώρι) Θεσσαλονίκης..., Κατερίνη, 1997, p. 11 (n. a.).

234 Despre numărul Sfinţilor Neomartiri în perioada Turcocraţiei vezi idem, Οἱ Νεομάρτυρες τῆς Τουρκοκρατίας..., p. 13, nota 9 (n. a.).

235 Ἐπιστολὴ Εὐγενίου Βουλγάρεως. Πρὸς Κλαίρκιον, Περὶ τῶν μετὰ τὸ σχίσμα Ἁγίων τῆς Ὀρθοδόξου Ἀνατολικῆς Ἐκκλησίας καὶ τῶν γινομένων ἐν αὐτῇ θαυμάτων, Ἀθήνησιν, 1844, p. 84 (n. a.).

236 Ἀποστόλου Ἐ. Βακαλοπούλου, op. cit., p. 240 (n. a.).

237 Adică din perioada Imperiului Roman (n. tr.).

238 Ἀποστόλου Ἐ. Βακαλοπούλου, op. cit., p. 236 (n. a.).

239 Ibidem, p. 240 (n. a.).

240 Adică de Patriarhia Ecumenică pentru Sfinţii Neomartiri din perioada Turcocraţiei (n. tr.).

241 Cu alte cuvinte, precum Sfinţii Bisericii (n. tr.).

242 Ἀποστόλου Ἐ. Βακαλοπούλου, Ἱστορία τοῦ Νέου Ἑλληνισμοῦ, A΄..., p. 173 (n. a.).

243 Ibidem (n. a.).

244 Ibidem (stihiră de la Vecernia cea Mare) (n. a.).

245 Vezi Στυλιανοῦ Γ. Παπαδοπούλου, Οἱ Νεομάρτυρες..., p. 69 (n. a.).

246 Vezi Νικοδήμου Ἁγιορείτου, op. cit., p. 11 ş.u. (n. a.).

247 Ἐπιστολὴ Εὐγενίου Βουλγάρεως..., p. 29 (n. a.).

248 În lucrarea lui Ἔλεγχος τοῦ ψευδοταλανισμοῦ τῆς Ἑλλάδος, vezi în Γ. Δ. Μεταλληνοῦ, Σχέσεις καὶ ἀντιθέσεις, Ἀθήνα, 1998, p. 37/38 (= Ἡ πατερικὴ παράδοση στὰ ἀγωνιστικὰ ἔργα τοῦ ἁγίου Ἀθανασίου Παρίου) (n. a.).

249 Mare erou al Revoluţiei greceşti din anul 1821 (n. tr.).

250 Părintele profesor Gheorghe Metallinos este căsătorit şi are trei copii. El s-a născut în anul 1940, în insula Kerkira, unde a ter­minat şcoala primară, gimnaziul şi liceul (1958). A studiat Teo­logia şi Filologia clasică în cadrul Universităţii din Atena. Du­pă terminarea stagiului militar, a fost numit asistent uni­ver­si­tar la catedra de Patrologie a Facultăţii de Teologie din Atena (1965). În perioada 1969-1975, el a studiat Teologia, Filologia, Is­toria, Filosofia şi Sociologia în Germania Democratică, făcând în­tre timp studii şi cercetări în Arhivele din Anglia. Este doctor în Teologie (Atena, 1977) şi în Filosofie şi Istorie (Köln, 1978). Pe când se afla la studii în Germania, a fost hirotonit preot de mir (1971). Din 1984 şi până în 2007 a fost profesor titular al Fa­cultăţii de Teologie din Atena, unde a predat disciplinele Is­to­ria şi viaţa duhovnicească în Răsăritul ortodox, Istoria şi teo­lo­gia cultului ortodox şi Istoria bizantină. De asemenea, el a fost şi decan al Facultăţii de Teologie din Atena în perioada 2004-2007, iar în prezent este pensionar. Cunoscut ca pre­di­ca­tor şi om de o formaţie teologică excepţională atât în Grecia, cât şi în străinătate, este membru al multor Asociaţii ştiinţifice, re­pre­zentând Biserica Greciei şi a Ciprului în diferite congrese şi în­truniri ortodoxe sau inter-religioase. De pildă, din 1978 până în 1992 a fost reprezentant al Bisericii Ciprului în dialogul cu Fe­de­raţia Luterană Mondială. Opera lui de scriitor şi teolog este bo­gată şi variată, cuprinzând multe articole, studii şi zeci de cărţi. Dintre cărţi, amintim numai câteva: Politica şi Teologia, Bise­rica în lume, Parohia, Ortodoxia şi caracterul grec, Ele­nis­mul ezitant, Elenismul luptător, Mărturia teologică a cultului bisericesc etc (n. ed.).

251 Materialul părintelui Metallinos a fost preluat de pe acvila30.wordpress.com/2010/11/13/protoprezbiter-gheorghios-metallinos-%E2%80%9Emireasma-a-mortii-dar-spre-viata%E2%80%9D-vezi-ii-corinteni-216/. Traducere din limba greacă de protos. Leontie Fusa, după Oρθόδοξος Tύπος, 5-11-2010 (n. ed.).

252 Cuvântul a fost tipărit în volumul Moartea martirică, Fundaţia Sfânta Irina, Bucureşti, 2010 (n. ed.).

253 Apărut sub titlul Curajul mărturisirii lui Hristos, în revista Familia ortodoxă, nr. 11/2010 (n. ed.).

254 Fragmente din cuvântul rostit la conferinţa ţinută împreună cu părintele Hrisostom Manolescu la Iaşi, în ziua de 19 martie 2010, cu tema Despre învăţăturile şi minunile noilor mărturisitori (n. ed.).

255 www.patriarhia.ro/ro/patriarhul/salzburg13iunie09.html.

256 Din Penticostar, adică Sfintele slujbe de la Duminica Paştilor până la Duminica Tuturor Sfinţilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, pp. 372-373 (n. ed.).

257 Deşi, datorită curentelor moderniste, iubirea de neam este dispreţuită, Biserica a arătat (şi prin acest Sinaxar, alcătuit cu ocazia rânduirii prăznuirii Duminicii Tuturor Sfinţilor Români - în anul 1992) raportul dintre apărarea credinţei şi apărarea ţării. Cei care dispreţuiesc neamul din care fac parte trebuie să ştie că Biserica a condamnat doar naţionalismul exacerbat, aşa-numita erezie filetistă (n. ed.).

258 Din volumul Vieţile Sfinţilor pe tot anul – După Sinaxarele din Mineie, Triod şi Penticostar, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2003, p. 574 (n. ed.).

259 Întrucât există prejudecata că ierarhii se opun canonizării noilor mucenici - ca şi cum nu ar face parte din aceeaşi Biserică, am considerat potrivit ca acest volum să se încheie cu un cuvânt al unui ierarh, cuvânt care actualizează curajul mărturisitor al mucenicilor secolului XX (n. ed.).

260 Poziţia aceasta este însă contrazisă de istoria Bisericii. Biserica Rusă a canonizat mulţime de mucenici, şi unii dintre prigonitorii lor sunt în viaţă şi acum. Dar, din pricina acestora, Biserica Rusă nu a lipsit milioane de credincioşi de şansa de a-i cinsti pe eroii credinţei în secolul XX. Nu s-a pus problema că pentru canonizare e nevoie să se aştepte moartea ultimului prigonitor. Sau, un alt contraexemplu, mai vechi: noii mucenici greci care au fost ucişi de turci au fost cinstiţi ca sfinţi imediat după moartea lor, când majoritatea prigonitorilor erau în viaţă. Cinstitorii sfinţilor nu lepădau evlavia faţă de noii mucenici de frica represaliilor. Mai mult încă, prigonitorii erau judecaţi de poporul credincios după faptele lor, chiar dacă nu puteau fi aduşi în faţa vreunui tribunal lumesc (n. ed.).

261 Dacă au rămas în viaţă din ce în ce mai puţini dintre cei care au trecut prin închisorile comuniste, în acelaşi timp s a micşorat şi numărul călăilor rămaşi în viaţă (chiar dacă uneori torţionarii erau mult mai tineri decât victimele lor). Totuşi, unii călăi - nu mulţi, ce-i drept - au avut puterea de a-şi schimba via­ţa prin pocăinţă, alergând la biserică pentru a dobândi ier­tare pen­tru multele lor păcate. Pentru aceştia, canonizarea noilor mucenici ar fi un prilej de bucurie, nu de tulburare (n. ed.).

262 Extras din cuvântul rostit la resfinţirea parohiei Turia, pe 21 iunie 2009, postat pe site-ul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, la adresa www.episcopiaslatinei.ro/2009/06/25/pe-sfinti-ii-face-dumnezeu-si-poporul/ (n. ed.).

263 După ce a editat volumul colectiv Din temniţe spre Sinaxare (apărut la Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008), scriitorul Danion Va­sile a avut iniţiativa tipăririi altor materiale pe aceeaşi temă – con­ferinţe, interviuri şi articole. Coordonând volumul de faţă, întru­cât volumul textelor care prezentau interes creştea, el mi-a ce­rut să colaborăm la realizarea acestei cărţi. Am acceptat cu bu­curie şi am reuşit să adun materiale noi (unul aparţinând chiar fostului meu profesor de la Facultatea de Filosofie, dl. So­rin Lavric), şi a rezultat lucrarea de faţă (n. ed.).

264 Sfântul închisorilor – Mărturii despre Valeriu Gafencu, adu­nate şi adnotate de Monahul Moise, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 247 (n. a.).

265 Citat din Revista Atitudini, nr. 3/2008, p. 94 (n. a.).

266 Din volumul Taina iubirii, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2007, pp. 168-169 (n. a.). Textul a fost tipărit încă din anul 1998, în di­fe­­rite publicaţii. Din păcate, unii l-au preluat - chiar şi pe inter­net -, crezând că îi aparţine lui Valeriu Gafencu. Dar numele pe ca­re l-am trecut la începutul textului, şi anume Valeriu Oprişan, vo­ia de fapt să arate legătura duhovnicească dintre toţi sfinţii închisorilor... (n. a.).

267 Din volumul lui Ioan Ianolide, Deţinutul profet, Editura Bonifaciu, 2009, p. 15 (n. a.).

268 Acatistul şi aceste rugăciuni au apărut în volumul Din temniţe spre Sinaxare, tipărit cu binecuvântarea PS. Justinian Chira, în anul 2008. Despre acest acatist, părintele Justin Pârvu a spus: „M-aş bucura ca acest imn acatist, închinat martirului nostru Valeriu Gafencu, să fie pe buzele şi în inimile tuturor româ­nilor care vor să-şi dea viaţa pentru Hristos şi aproapele lor. Domnul să vă primească rugăciunea şi să vi-l trimită pe acest mărturisitor al Ortodoxiei româneşti ocrotitor neadormit în faţa ispitelor acestui veac” - din revista Atitudini, nr. 3/2008, p. 86 (n. ed.).