IOŞU ŞI NEGRU
195
Ită. Pereţii erau tot văruiţi, iar mobile nu existau. Doar r-un ungher, lîngă uşă, Julien văzu în treacăt un pat de luri, două scaune de paie şi un jilţ din lemn de brad, pernă. în celălalt capăt al încăperii, lîngă un ochi de stră cu geamul îngălbenit şi împodobit cu ghivece de neîngrijite, zări un om îmbrăcat într-o sutană [pădită, şezînd la o masă. Părea mînios; apuca, unul jcttc unul, o sumedenie de pătrăţele făcute din hîrtie, scria [Ceva pe fiecare şi apoi le aşeza pe masă. Nici nu luă în •camă prezenţa lui Julien. Acesta încremenise în picioare, ■tm pe la mijlocul odăii, acolo unde îl lăsase portarul, [care ieşise închizînd uşa.
Trecură astfel zece minute; omul îmbrăcat ca vai de lume scria de zor. Tulburarea şi teama lui Julien sporiră Inir-atîta, îneît bietul tînăr simţea că e gata să se pi.ihuşească. Un filozof ar fi zis, înşelîndu-se poate : „Sta-■m asta se datorează impresiei puternice pe care o face urtţenia asupra unui suflet născut să iubească ceea ce e fiumos".
Omul care scria ridică fruntea. Julien nu observă asta IpCtt peste cîtăva vreme, şi chiar după ce văzu rămase tot încremenit, lovit ca de moarte de privirea cumplită care se Iţint isc asupra lui. Ochii împăienjeniţi ai lui Julien abia tuşeau faţa prelungă şi acoperită toată cu pete roşii, în de fruntea gălbejită ca a unui mort. între obrajii roşii şi fruntea albă sticleau doi ochi mici şi negri, iţi să înspăimînte pînă şi fiinţa cea mai curajoasă. ttea uriaşă era mărginită cu păr des, turtit şi negru ca
— Ai de gînd să vii odată mai aproape ? spuse în cele urmă omul, cu nerăbdare în glas. Julien făcu un pas şovăielnic şi, în sfîrşit, gata să se că şi palid cum nu mai fusese în viaţa lui, se opri
Dostları ilə paylaş: |
