Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

STENDHAI,

fecţii, ba chiar şi generalii din garnizoană, să pună, cu mîna lui atotputernică, numărul 198 lîngă numele lui Julien. Simţea nespusă bucurie să-şi lovească astld duşmanul, pe părintele Pirard.

De zece ani de zile, se căznea întruna să-i ia conduce­rea seminarului. Părintele Pirard, care urma el însuşi re­gula de conduită arătată lui Julien, era sincer, cucernu neintrigant, devotat îndatoririlor sale. Dar cerul, în mînia lui, îi dăduse o fire supărăcioasă, făcută să simtă adîiu ocările şi ura. Nici una dintre jignirile aduse nu treceau fără să lase urme adînci în inima aceasta înflăcărată. De-o sută de ori şi-ar fi hărăzit demisia, dar se socotea folositor în locul hărăzit de pronia cerească. „împiedic progresul iezuitismului şi al idolatriei", îşi spunea el.

în vremea examenelor, se împliniseră aproape două luni de zile de cînd nu mai vorbise cu Julien, şi totuşi căzu la pat o săptămînă atunci cînd, primind scrisoarea oficială cu rezultatul concursului, văzu numărul 198 în dreplul acestui elev pe care el îl privea ca pe mîndria seminarului. Singura alinare pentru firea aceasta severă fu să-ţi îndrepte asupra lui Julien toate mijloacele de suprave ghere. Şi se bucură cînd nu descoperi în el nici mînie, nic dorinţă de răzbunare, nici deznădejde.

Peste cîteva săptămîni, Julien tresări primind o scri­soare cu ştampila poştei din Paris. „în sfîrşit, gîndi el, doamna de R6nal îşi aminteşte de făgăduielile făcute." Us domn, care îşi spunea Paul Sorel şi se dădea drept rud lui, îi trimitea un cec de cinci sute de franci. în scrisoai. mai era adăugat că, dacă Julien va continua să studieze cu aceeaşi rîvnă autorii latini mai de seamă, va primi în fie«j care an o asemenea sumă.

„E ea, e bunătatea ei! îşi spuse Julien înduioşat; viei să-mi aducă alinare; dar de ce n-a scris măcar un singui cuvînt de prietenie ?"

în privinţa scrisorii se înşela însă ; doamna de Renal, sub influenţa prietenei ei, doamna Derville, se afla în praJ