248
STENDIIAI
îi tremura glasul şi numai cu greu putu îngăima cuvintele acestea. Julien îşi dădu limpede seama că era cu adevărat indignată.
— Am venit să te văd, după paisprezece luni de crudă despărţire.
— Lasă-mă, pleacă imediat. Ah, părinte Ch61an, de u nu m-ai lăsat să-i scriu ? Aş fi împiedicat grozăvia asta. Şl îl respinse cu o putere într-adevăr de necrezut. Mă căiesc de păcatul săvîrşit; cerul s-a îndurat să mă lumineze, repeta ea, cu vocea întretăiată de suspine. Pleacă ! Du-te !
— După paisprezece luni de chin, fii sigură că n-am să te părăsesc fără să-ţi vorbesc. Vreau să ştiu tot ce-ai făcut. Ah ! Te-am iubit destul ca să merit atîta încredere... Vreau să ştiu tot.
Fără voia ei, doamna de R6nal simţi că tonul lui auto ritar îi stăpîneşte inima.
Julien, care o ţinea cu patimă şi se împotrivea încercărilor ei de a scăpa, încetă s-o mai strîngă în braţe. Lucrul acesta o mai linişti puţin pe doamna de R6nal.
— Mă duc să trag scara, spuse el, ca să nu ne dea de gol dacă vreun servitor, trezit de zgomot, iese să cerceteze ce se întîmplă.
— Dimpotrivă, pleacă, pleacă! i se răspunse cu adevărată mînie. Ce-mi pasă de oameni ? Dumnezeu vede grozăvia la care mă supui şi El mă va pedepsi. Abuzezi în mod laş de simţămintele pe care le-am avut pentru dumneata, dar nu le mai am. înţelegi, domnule Julien ?
El trăgea scara foarte încet, ca să nu facă zgomot.
— Soţul tău e în oraş ? o întrebă, nu ca s-o înfrunte, ci doar dintr-o veche obişnuinţă.
— Nu-mi mai vorbi aşa, pentru numele lui Dumnezeu, sau îl chem pe soţul meu. Sînt destul de vinovată că nu te-am alungat pînă acum, orice s-ar fi întîmplat. Mi-e milă de dumneata, adăugă ea, încereînd să-i rănească orgoliul pe care i-1 ştia atît de vulnerabil.
Refuzul acesta de a-1 tutui, bruscheţea cu care tăia o legătură atît de duioasă, şi în care el mai credea încă,
Dostları ilə paylaş: |