256
STENDIIAI
de R6nal nu găsi nici o clipă liberă pentru prizonierul ci. După ce masa fu anunţată şi servită, se ghidi să fure penii n el o farfurie cu supă caldă. Cum se apropia fără zgomot de uşa odăii în care se afla Julien, ducînd cu grijă farfun pomeni faţă în faţă cu servitorul care ascunsese scara de j dimineaţă. în clipa aceea, el înainta, tot fără zgomot, d< lungul coridorului, căutînd parcă să tragă cu urechea, semne că Julien umblase fără să ia seama. Servitorul si depărta, cam ruşinat. Doamna de R6nal intră plină de curaj la Julien; întîlnirea cu servitorul îl sperie.
— Ţi-e frică, îi spuse ea; eu aş înfrunta toate prime] diile din lume fără să clipesc. Nu mă tem decît de un luci u de momentul cînd voi rămîne singură, după plecarea ta.! îl părăsi în fugă.
— Ah, îşi spuse Julien cu înflăcărare, remuşcarea e singura primejdie de care se teme sufletul acesta minunai '
în sfîrşit, veni seara. Domnul de R6nal plecă la Ca/im > Doamna de R6nal îi spusese că are o durere de cal îngrozitoare şi se retrase în odaia ei, unde se grăbi si scape de Elisa, după care se sculă repede de tot, ca să-i deschidă lui Julien.
Se nimeri însă ca lui să-i fie, într-adevăr, grozav de foame. Doamna de Rânal se duse în cămară să adiu g pîine. Julien auzi un ţipăt. Doamna de R6nal se întoarsi şi îi povesti că, pe cînd intra în cămară, pe întuneric, api < i piindu-se de un dulap în care se păstra pîinea, şi întinzimi mîna, atinsese un braţ de femeie. Era Elisa. Ea scos ţipătul auzit de Julien.
— Ce făcea acolo ?
— Fura dulceţuri, sau mai degrabă ne pîndea, spi doamna de Rdnal, cu cea mai desăvîrşită nepăsare. Din l ricire, am găsit un pateu şi o pîine mare.
— Dar acolo ce ai ? o întrebă el, arătîndu-i buzur rele şorţului.
Doamna de Renal uitase că, încă de la masă, şi le pluse cu pîine.
Julien o strînse în braţe cu patima cea mai arzătoare ; niciodată nu i se păruse atît de frumoasă. „Chiar la Par îşi spunea el încurcat, n-aş putea să întîlnesc un caracte
Dostları ilə paylaş: |