Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

266

STENDHAI.

O cunoşti pe puşlamaua asta ? Iată adevăratul om al seco­lului. Ce-o să spună domnul de Rânal al dumitale cînd, peste trei sau patru zile, o să se vadă scos din slujbă şi înlocuit cu Valenod ?

— Atunci o să rămînă între patru ochi cu păcatele lui, spuse Saint-Giraud. Aşadar, cunoşti orăşelul Verrieres, ti­nere ? Bonaparte, bătu-1-ar Dumnezeu cu vechiturile lui monarhice cu tot, a făcut posibilă domnia Renalilor şi a Chdlanilor, care a adus după ea domnia Valenozilor şi a Maslonilor.

Discuţia aceasta politică, deloc veselă, îl miră pe Julien şi-1 împiedică să se lase în voia viselor pline de vo- j luptate.

Primul aspect al Parisului, văzut de departe, nu-1 im­presiona prea mult. Iluziile despre viitor mai aveau de luptat cu amintirea, vie încă, a celor douăzeci şi patru do ore abia petrecute la Verrieres. îşi jură că va avea tot> deauna grijă de copiii iubitei sale şi că va lăsa totul ca să-i ocrotească, dacă neobrăzarea popilor va aduce republica şi prigoana împotriva nobililor.

Ce s-ar fi întîmplat în noaptea sosirii la Verrieres dacă, în clipa cînd îşi rezemase scara la fereastra dormii<> rului doamnei de Rânal, ar fi găsit odaia ocupată de un străin sau de domnul de Rânal ?

Dar şi cîte plăceri în primele două ore, cînd iubita Im voia, sincer, să-1 alunge şi cînd el îşi pleda cauza, siînd lîngă dînsa, în beznă ! Un suflet ca al lui Julien e urm;lni de asemenea amintiri toată viaţa. Restul întîlnirii încoJ puse de pe acum să se confunde cu primele timpuri alo dragostei trăite cu paisprezece luni în urmă.

Julien fu deşteptat din adînca Iui visare, căci diligenţi se opri. Tocmai intrau'în curtea poştei, pe strada J.-Jj Rousseau.

— Du-mă la Malmaison, îi spuse el primului birjal întîlnit.

ROŞU ŞI NEGRU

267

- La ora asta, domnule ? Ce să faceţi acolo ?

— Ce-ţi pasă ? Dă-i drumu...

Orice pasiune adevărată nu vrea să ştie de nimic altceva dccît de ea. De asta, mi se pare, patimile sînt atît de ridi­cole la Paris, unde vecinul dă zor că te gîndeşti prea mult la el. N-am să descriu emoţia puternică ce 1-a cuprins pe Julien la Malmaison. A plîns !

„Cum ! cu toate zidurile acelea albe şi urîte, construite tn anul acesta şi care taie parcul în felii ?" Da, domnule: pentru Julien, ca şi pentru posteritate, nu se mai afla ni­mic între Arcole, Sfînta Elena şi Malmaison .

Seara, Julien şovăi multă vreme pînă să intre într-o Hală de spectacole; avea idei ciudate despre locul acesta de pierzanie.

O neîncredere adîncă îl împiedica să admire Parisul h viu ; nu-1 emoţionau decît monumentele lăsate de eroul lui.

„Iată-mă aşadar în centrul intrigii şi al ipocriziei! Aici domnesc ocrotitorii marelui vicar de Frilair."

tn seara celei de-a treia zile, curiozitatea învinse do-mu.i de a vedea totul înainte de a i se înfăţişa părintelui l'u.ird. Acesta îi explică, cu multă răceală, felul de viaţă nuc îl aştepta la domnul de La Mole.

— Dacă în cîteva luni n-ai să te dovedeşti folositor, ai »n ic întorci la seminar, dar pe uşa cea mare. Ai să locuieşti In marchiz, unul dintre nobilii cei mai de frunte ai ! franţei. Ai să porţi vestminte negre, dar ca un om în do­liu, nu ca o faţă bisericească. îţi cer ca de trei ori pe dflplămînă să urmezi cursurile de teologie într-un seminar undo am să te duc chiar eu. în fiecare zi, la amiază, te vei Instala în biblioteca marchizului, care se gîndeşte să te fo-

iscă pentru întocmirea scrisorilor legate de procese şi I" ntru alte afaceri. Marchizul face o însemnare, în două

I Malmaison, domeniu şi palat aflat la 13 km depărtare de Paris, pro-|tili i.iic a Josephinei de Beauharnais, soţia lui Napoleon. Pe cînd era -n ni Napoleon venea deseori aici.