STENDIIAI
cu ziarele din Paris îi sperie pe micii tirani. Dacă o să ne facă plăcere să ne vedem, iar casa marchizului n-o să ii convină, îţi voi oferi postul de diacon şi vom împărţi pe din două ce aduce parohia. îţi datorez asta şi încă mal mult decît atît, pentru oferta neobişnuită pe care mi-al făcut-o la Besanţon, rosti el, nelăsîndu-1 pe Julien sa i mulţumească. Dacă în loc de cinci sute douăzeci de franci n-aş fi avut nimic, m-ai fi salvat.
Părintele Pirard părea că-şi pierduse asprimea glasu-1 lui. Spre marea lui ruşine, Julien simţi lacrimi în ochi; ar fi dorit din toată inima să se arunce în braţele prietenului său şi nu se putu împiedica să-i spună, cu aerul cel mal bărbătesc cu putinţă:
— Tata m-a urît încă din leagăn; asta a fost una din | marile mele suferinţe; acum, însă, nu mă mai plîng împo-! triva ursitei, căci am găsit un tată în dumneata, părinte.
— Bine, bine, făcu preotul stînjenit; apoi, amintindu-ţi j la timp o frază de pe vremea cînd fusese directorul seim narului: nu trebuie niciodată să spui ursita, fiul meu, spune întotdeauna pronia cerească.
Trăsura se opri; birjarul ridică ciocanul de bron/ ii unei porţi uriaşe : era PALATUL LA MOLE; şi, ca nil cumva să se înşele trecătorii, cuvintele acestea puteau citite pe o marmură neagră, deasupra porţii.
Afectarea aceasta îi displăcu lui Julien. „Se tem într-atl de iacobini! Li se năzare cîte un Robespierre şi cotiga li de după fiecare tufiş; cîteodată te fac să mori de rîs spaima lor şi-şi scriu, totuşi, numele pe case în aşa fel să fie recunoscute de departe, cînd e răscoală, şi să fie j« fui te." îi spuse părintelui Pirard ce gîndea.
— Ah! biet copil, curînd-curînd ai să-mi fii diac Ce idee groaznică ţi-a venit în minte !
— Nimic nu mi se pare mai simplu, mărturisi Julien.
Gravitatea portarului şi, mai ales, curăţenia curţii îl umplură de admiraţie. Era o vreme minunată.
— Ce arhitectură măreaţă! îi spuse el prietenului său. Era vorba despre una din clădirile acelea cu faţada
grozav de plată, din foburgul Saint-Germain, ridicate cam l>( vremea morţii lui Voltaire. Niciodată moda şi frumuseţea n-au fost mai departe una de alta, ca atunci.
CAPITOLUL II Intrare în lume
Amintire înduioşătoare şi ridicolă; primul salon în care, la optsprezece ani, te iveşti singur şi fără nici un sprijin! Privirea oricărei femei era de-ajuns să mă intimideze. Cu cît doream mai mult să plac, cu atît deveneam mai stîngaci îmi făceam, despre toate, ideile cele mai false cu putinţă; sau mă lăsam atras fără nici un motiv, sau vedeam un duşman în orice om, doar fiindcă mă privise prea serios. Dar, pe atunci, printre cumplitele nenori-ciri ale timidităţii mele, cît de frumoasă era o zi frumoasă !
KANT
Julien se opri uluit în mijlocul curţii.
— Cată să pari mai cu judecată, îi spuse părintele Pi-iikI ; întîi îţi vin nişte idei îngrozitoare şi pe urmă te porţi ■ i un copil! Unde e nil mirări al lui Horaţiu ? (Niciodată nil nu arăţi înflăcărare). Gîndeşte-te că mulţimea asta de l ii hei, văzîndu-te statornicit aici, va căuta să rîdă de tine ; ii vor socoti un egal, pus pe nedrept deasupra lor. Sub a-nmcnţa cumsecădeniei, a sfaturilor bune, a dorinţei de-a
274
STENDHAI
te îndruma, vor încerca să te împingă la cine ştie ce gu gumănii.
— Să încerce numai! făcu Mien muşcîndu-şi buzeM şi redevenind neîncrezător.
Saloanele de la primul etaj, pe care le străbătură ca să ajungă la biroul marchizului, ţi s-ar fi părut, o, cititorule, la fel de triste pe cît erau de măreţe. Dacă ţi-ar fi fost dăruite aşa cum se aflau, n-ai fi primit să locuieşti în ele; acolo e patria căscatului şi a raţionamentului trist. Pe Julien însă, îl încîntară şi mai mult. „Cum poţi fi nefericit se gîndea el, cînd ai o locuinţă atît de splendidă!"
în sfîrşit, cei doi ajunseră la cea mai urîtă dintre încăperile acestei minunate locuinţe: lumina abia dacă se strecura înăuntru; acolo se afla un omuleţ slab, cu privirea pătrunzătoare şi cu o perucă blondă pe cap. Părintele Pirard se întoarse spre Julien şi-1 prezentă. Era marchizul, Julien putu cu greu să-1 recunoască, într-atît i se păru de politicos. Nu mai era marele senior, cu înfăţişarea atît de trufaşă, de la mănăstirea dm Bray-la-Haut. I se păru că peruca are prea mult păr. Datorită acestei impresii, nu \ intimida deloc. Urmaşul prietenului lui Henric al ffl-lea i se păru mai întîi că are o înfăţişare destul de neînsemn;n:t Era foarte slab şi nu stătea o clipă locului. Dar curînd ob-, servă că marchizul avea, faţă de cel cu care vorbea, o po* liteţe mai plăcută chiar decît a episcopului de Besanşoiu! Audienţa nu dură nici trei minute. Cînd ieşi, preotul ti spuse lui Julien:
— L-ai privit pe marchiz de parcă ai fi vrut s zugrăveşti pe-o pînză. Eu nu mă pricep la ceea ce oamenii! ăştia numesc politeţe; curînd, tu ai să ştii mai multe de mine în privinţa asta; dar, oricît, îndrăzneala privirii tal nu mi s-a părut politicoasă.
Se urcară iar în trăsură; birjarul opri lîngă bulevard I preotul îl conduse pe Julien de-a lungul unor saloar Tînărul văzu că acolo nu se aflau mobile. Tocmai privea t minunată pendulă aurită, înfăţişind o scenă necuviin»
i loasă după părerea lui, cînd un domn foarte elegant se apropie rîzînd. Julien se înclină puţin.
Domnul zîmbi şi-i puse mîna pe umăr. Julien tresări, i.uu un salt înapoi şi se roşi de mînie. Părintele Pirard, cu toată seriozitatea lui, rîse cu lacrimi. Domnul era un eroilor.
— Te las liber pentru două zile, îi spuse preotul plecînd; abia atunci vei putea fi prezentat doamnei de La Mole. Un altul te-ar păzi ca pe-o fecioară în primele clipe il« şederii tale în acest nou Babilon. Cazi în pierzanie fflră zăbavă, dacă îţi este dat să cazi, şi voi scăpa şi eu de nlâbiciunea de a-ţi purta de grijă. Poimîine dimineaţă, > mitorul acesta are să-ţi aducă două rînduri de haine; îi vei da cinci franci băiatului care ţi le va proba. Altminteri, nu prea-i face pe parizieni să-ţi audă sunetul glasului. Dacă scoţi o vorbă, ei vor găsi deîndată o pricină să rîdă de tine. E talentul lor. Poimîine, la prînz, să fii la mine... Hai, «runcă-te în braţele pierzaniei... Uitam; du-te de-ţi comandă nu Alţăminte, cămăşi, o pălărie, la adresele notate aici.
Julien privi scrisul de pe adrese.
— E al marchizului, spuse preotul. Marchizul e un om activ, care are grijă de toate şi-i place mai curînd să Cucă singur lucrurile decît să poruncească altora. Te ia pe llnjţă el ca să-1 scuteşti de grijile astea. Vei avea destulă minte să îndeplineşti cum trebuie toate lucrurile pe care omul acesta ager ţi le va spune pe jumătate ? Asta, viito-rul nc-o va dovedi: ia seama!
Julien intră, fără să scoată o vorbă, la meşterii notaţi pe adrese; băgă de seamă că e primit cu respect, iar cizmarul, treeîndu-i numele în registrul lui, scrise: domnul Julien de Sorel.
La cimitirul Pere-Lachaise, un domn foarte îndatori-Itti si mai ales foarte slobod la gură se oferi să-i arate lui Julien mormîntul mareşalului Ney , pe care o politică is-
I Mdieşalul Ney (1769-1815), comandant vestit în războaiele napoleo-lilriir După restauraţie (1815), a fost condamnat la moarte şi executat.
Dostları ilə paylaş: |