Haremul de Besenval (1722-1791), ofiţer elveţian în serviciul Franţei, ikîi ;il unor Memorii foarte gustate de Stendhal.
52
STENDHA1
— Da, s-ar putea ca ele să fie geloase, şi pe bu dreptate, aprobă soţul depărtîndu-se şi gîndindu-se mărimea sumei.
Doamna de Rânal se prăbuşi pe un scaun, aproap leşinată de durere. „O să-1 umilească pe Julien, din vin mea !" I se făcu silă de soţul ei şi-şi ascunse faţa în pal îşi făgădui să nu-i mai destăinuiască niciodată nimic.
Cînd dădu ochii cu Julien tremura toată, inima i sej făcuse atît de mică, încît nu izbuti să rostească măcar un cuvinţel. în zăpăceala ei, îi luă mîinile şi i le strînse.
— Dragul meu, întrebă ea în sfîrşit, eşti mulţumit dq soţul meu ?
— Cum să nu fiu ? îi răspunse Julien cu un zîmbe^ amar. Mi-a dăruit o sută de franci.
Doamna de Rânal îl privi nesigură.
— Dă-mi braţul, spuse ea în cele din urmă cu un ac-j cent de dîrzenie, pe care Julien nu i-1 cunoscuse pîn| atunci.
Cuteză să meargă pînă la librarul din Verrieres, c toată îngrozitoarea faimă de liberalism a acestuia. Acolo] alese, de zece ludovici, cărţi pentru copiii ei. Dar cărţii alese* erau cele pe care ştia că le doreşte Julien. Şi ceru acolo, în dugheana librarului, fiecare dintre copii să-ş; scrie numele pe cărţile primite. în timp ce doamna d Rânal se simţea fericită de felul cum îndrăznise să-ş îndrepte greşeala faţă de Julien, acesta era uimit de mulţi mea cărţilor văzute la librar. Nu avusese niciodată curaju să pună piciorul într-un loc atît de lumesc; îi bătea inima] Departe de a-şi da osteneala să bănuie ce anume frămînta sufletul doamnei de Rânal, se adîncise în gînduri asupra posibilităţilor pe care le-ar avea un tînăr student în teologid să-şi procure cîteva din cărţile acelea. în sfîrşit, chibzui d| s-ar putea, cu oarecare dibăcie, să-1 convingă pe domnul de Renal despre necesitatea de-a da, ca subiecte de tema pentru fiii lui, istoria gentilomilor celebri născuţi în pron vincie. După o lună de osteneli, Julien văzu înfăptuindu-i-sfl ideea, şi asta în asemenea măsură, încît, peste cîtăva vreme îndrăzni, vorbindu-i domnului de Renal, să-i pro-
Dostları ilə paylaş: |