Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

294

STENDHA1,

lume. Domnul Balland se bucura, în toată smerenia, de un venit de şaizeci de mii de livre pe an şi îşi avea propriii lui linguşitori. Contele Chalvet îi vorbi despre toate acestea fără pic de cruţare. Curînd, în jurul lor se strînseră vreo treizeci de persoane. Toată lumea zîmbea, pînă şi tinerii cei serioşi, nădejdea secolului.

„De ce-o fi venind la domnul de La Mole, unde se vede cît de colo că e ţinta tuturor batjocurilor ?" gîndi Julien şi se apropie de părintele Pirard ca să-1 întrebe.

Domnul Balland o şterse.

— Bun, spuse Norbert, iată că a plecat unul dintre cei ce-1 spionează pe tata. N-a mai rămas decît şchiopul de Napier.

„Oare asta să fie cheia enigmei ? se întrebă Julien, Dar dacă e aşa, de ce îl primeşte marchizul pe domnul Balland ?"

Severul părinte Pirard strîmba din nas într-un colţ al salonului, auzindu-i pe lachei rostind numele oaspetilm nou-sosiţi.

— Aşadar, mă aflu ca într-o tainiţă de hoţi, spunea ci, ca Basile; nu văd sosind decît oameni pătaţi.

Şi asta din pricină că severul părinte nu ştia la ce te poţi aştepta în lumea bună. Dar, prin prietenii lui janst nişti avea cunoştinţe foarte exacte asupra oamenilor acea tora, care nu pătrund în saloane decît datorită deosebi iu lor viclenii puse în slujba tuturor partidelor, sau mul iu mită averii lor scandaloase. Timp de cîteva minute, în seara aceea, el răspunse din toată inima la întrebările pline de zel ale lui Julien, apoi se opri deodată, mîhnit că trebuie si spună numai lucruri rele despre toată lumea şi căindu-s© ca de un păcat. Cu firea lui mînioasă, mai fiind şi jansenist pe deasupra şi socotind mila creştinească drept o îndato­rire, viaţa lui în lume era o veşnică luptă.

— Urît mai e şi abatele Pirard! spunea domnisou > de La Mole, pe cînd Julien se apropie din nou de cana|>' ■

Tmărul secretar se supără în sinea lui; totuşi, lata avea dreptate. Nici vorbă, părintele Pirard era cel m