Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

308

STENDHAl.

interesant să-i audă vorbind pe aceşti domni decît pe bu nul locotenent din regimentul 96.

„Doamne! Doar atîta înseamnă un duel! gîndea Julien. Ce fericire că l-am regăsit pe vizitiu! Cit aş fi suferit dacă ar fi trebuit să mai îndur încă o dată ocara asta într-o cafenea!" Discuţia plină de haz nu se întrerupse deloc. Julien îşi dădu seama că afectarea diplomatică era şi ea bună de ceva.

„Va să zică plictiseala nu e neapărat legată de dis­cuţiile dintre aristrocraţi! îşi spunea el. Ăştia rîd de pro cesiunea de Joia Verde, îndrăznesc să povestească anecdote foarte neruşinate, şi încă cu amănunte atît de pi­toreşti ! Nu le lipseşte decît părerea despre politică, iar lipsa asta e mai mult decît compensată prin graţia tonului şi prin frazele fără cusur. Julien simţea că-i plac grozav de mult. Ce fericit aş fi să-i văd cît mai des '."

.îndată ce se despărţiră, domnul cavaler de Beauvoisis se grăbi să ia informaţii; dar ele nu-1 mulţumiră cîtuşi de puţin.

Ardea de nerăbdare să-şi cunoască omul; se cuvem > să-i facă o vizită ? Puţinele lucruri pe care le aflase nu erau deloc încurajatoare.

— Groaznic! îi spuse el martorului său. E cu nepu­tinţă să mărturisesc că m-am bătut cu un simplu secrci u al domnului de La Mole, ba unde mai pui că am fosl împins la asta fiindcă vizitiul meu mi-a furat cărţile de vi» zită!

— Nici vorbă că te-ai putea face de rîs.

în aceeaşi seară, cavalerul de Beauvoisis şi prietenul său spuseră pretutindeni că domnul Sorel, altminteri un tînăr desăvîrşit, era copilul din flori al unui prieten intir al marchizului de La Mole. Zvonul fu crezut cu uşurinţ O dată statornicit, tînărul diplomat şi prietenul său bino-voiră să-i facă lui Julien cîteva vizite în timpul celor doull săptămîni pe care el le petrecu fără să iasă din camerll Julien le mărturisi că fusese la Operă o singură dată !ftj viata lui.