350
STENDHAI.
prefăcătorie; dar văd cum i se înflăcărează privirea cîiul mă ivesc pe neaşteptate. Să fie oare atît de viclene femei Io din Paris ? Ce-mi pasă ! Aparenţele sînt de partea mea ; să ne bucurăm deci, de aparenţe. Doamne, cît e de fru moaşă! Cît îmi plac ochii ei mari şi albaştri, văzuţi de aproape şi privindu-mă aşa cum face deseori! Ce deosebire între primăvara de-acum şi primăvara trecută, cînd trăiam nefericit, avînd drept sprijin doar tăria mea de caracter, printre cei trei sute de făţarnici răi la suflet şi I josnici! Eram aproape la fel de rău ca şi ei."
în zilele de îndoială: „Fata asta îşi bate joc de mine, gîndea Julien. S-a înţeles cu fratele ei ca să mă ducă de I nas. Dar pare că dispreţuieşte atît de mult lipsa de energie ] a acelui frate! «E curajos, şi-atîta tot, îmi spune ea. Şi I n-are măcar o părere îndrăzneaţă care să se depărteze, ui de cît, de modă!» Sînt mereu nevoit să-i iau apărarea. O I fată de nouăsprezece ani! La vîrsta asta poţi fi oare credincios, clipă de clipă, făţărniciei pe care ţi-ai impus-o ?
Pe de altă parte însă, de cîte ori domnişoara de I | Mole îşi aţinteşte asupra mea ochii ei mari şi albaştri, cu o I anumită expresie ciudată, contele Norbert pleacă în im deauna. Asta îmi dă de bănuit; nu cumva s-o fi indigniii'l că soră-sa îi dă atîta atenţie unei slugi a casei, căci aţa I l-am auzit pe ducele de Chaulnes vorbind despre mim Amintindu-şi aceasta, mînia lua locul tuturor celorlali-simţăminte. Să fie oare numai dragoste pentru vechiul l> l de a vorbi, din partea ducelui ăstuia maniac ?"
„E atît de frumoasă ! îşi mai spunea Julien, cu o pi i vire de tigru. Are să fie a mea, apoi am să plec, şi vai dai cel ce va îndrăzni să-mi stea în cale !"
Ideea aceasta puse cu totul stăpînire pe el; la al tec i nu se mai putea gîndi. Şi zilele i se păreau că trec ca ou h
în fiecare clipă cînd încerca să se ocupe de vreun Im i u serios, gîndul îi zbura şi se trezea după un sfert de ceas < 11 j
Dostları ilə paylaş: |